ÎCCJ, Decizia nr. 39/2018

Asupra plângerii de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, are ca obiect recursul declarat de pârâtul A. împotriva Încheierii din 5 aprilie 2017, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016, prin care, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, s-a dispus, din oficiu, suspendarea din funcția de judecător a pârâtului, începând cu data de 6 aprilie 2017 și până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 23 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 493 alin. (4) teza întâi din C. proc. civ., completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, cu mențiunea că pot formula în scris un punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Ulterior, având în vedere actele efectuate în procedura reglementată de art. 493 din C. proc. civ., a fost fixat termen în ședința Completului de filtru la data de 29 ianuarie 2018, dată la care, prin încheierea pronunțată, instanța a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond a acestei căi de atac la data de 26 martie 2018, cu citarea părților.

II. Contestația privind tergiversarea procesului

La data de 5 decembrie 2017, în temeiul art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul-pârât A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, prin care a solicitat obligarea instanței să îi comunice raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și stabilirea unui termen urgent în acest sens.

În susținerea contestației, față de obiectul cauzei, petentul a menționat că, pentru citarea sa în recurs, a indicat adresa de domiciliu la care să îi fie comunicat inclusiv raportul și a susținut că, nici până la data formulării contestației, nu a primit respectivul raport, care trebuia să fie comunicat din oficiu, astfel că este împiedicată soluționarea cauzei în viitorul apropiat.

III. Hotărârea Înaltei Curți asupra contestației

Prin Încheierea din ședința camerei de consiliu de la 11 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul A. privind tergiversarea procesului.

Instanța a reținut că soluția se impune, deoarece, așa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la fila 73 a dosarului, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentului-pârât A. la data de 3 noiembrie 2017, prin depunere la cutia poștală de la adresa menționată pentru corespondență, cu respectarea dispozițiilor art. 163 din C. proc. civ. și într-un termen care, față de data ședinței completului de filtru din 23 octombrie 2017 când s-a dispus comunicarea, a fost apreciat a răspunde cerinței de soluționare a cauzei într-un termen optim și previzibil.

IV. Plângerea formulată de contestator

Împotriva Încheierii din 11 decembrie 2017, pronunțate în Dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, în temeiul art. 524 alin. (5) din C. proc. civ., a formulat plângere contestatorul A., solicitând înlăturarea încheierii și admiterea contestației sale privind tergiversarea procesului, astfel cum aceasta a fost formulată.

Autorul plângerii a susținut că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului nu i-a fost prezentat spre comunicare și nici nu a fost depus în cutia poștală, motiv pentru care, apreciază că procesul-verbal de înmânare invocat este un "fals grosolan". De asemenea, apreciază că încheierea de ședință atacată este pronunțată în condițiile lipsei de imparțialitate a instanței și este un fals, fiindu-i comunicată după două luni, fără semnături, în condițiile în care înregistrarea acesteia pe site-ul Înaltei Curți s-a realizată mult după data de 11 decembrie 2017 și antedatat.

Contestatorul a solicitat amânarea judecării plângerii pentru comunicarea hotărârii semnate și a "pretinsului" proces-verbal de înmânare a raportului, pentru a-și întregi plângerea, precum și a înregistrării audio sau video needitate a "presupusei" ședințe din 11 decembrie 2017.

În temeiul art. 270 alin. (1) și art. 163 alin. (5) din C. proc. civ., petentul a formulat cerere de înscriere în fals împotriva procesului-verbal de înmânare aflat la Dosarul nr. x/1/2017, precum și a încheierii atacate.

V. Considerentele Înaltei Curți asupra plângerii

Sub un prim aspect, se constată că, raportat la principiul celerității ce guvernează obiectul cererii deduse judecății și la dispozițiile art. 524 alin. (4) și art. 525 alin. (1) din C. proc. civ., nu se justifică amânarea judecării plângerii, motivele invocate în acest scop de către petent neputând fi reținute.

Contrar susținerilor autorului plângerii, se observă că, în cauză, comunicarea încheierii atacate s-a realizat în mod legal, cu respectarea dispozițiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ., în copie, normele legale neimpunând comunicarea hotărârii cu semnăturile membrilor completului de judecată.

Dimpotrivă, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 426 alin. (6) din codul menționat și art. 110 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, rezultă că obligația semnării hotărârii vizează doar cele două exemplare originale ce trebuie întocmite, niciunul dintre aceste exemplare nefiind destinat comunicării către părți.

Având în vedere și faptul că, potrivit pct. 7.7. f) din Hotărârea nr. 3 din 16 februarie 2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, eliberarea copiilor simple, conforme sau legalizate după hotărârile pronunțate de instanța supremă se vor efectua fără semnăturile membrilor completului de judecată, se constată neîntemeiată solicitarea petentului de a i se comunica hotărârea ce formează obiectul plângerii, semnată.

Tot astfel, se impune constatarea că, potrivit art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., instanța are doar obligația de a comunica raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului întocmit în speță, obligație îndeplinită de către Înalta Curte, neexistând niciun temei legal care să impună și comunicarea procesului-verbal de înmânare a respectivului act.

Este lipsită de fundament și solicitarea de comunicare a înregistrării audio sau video a ședinței de judecată din 11 decembrie 2017, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 524 alin. (3) din C. proc. civ., contestația privind tergiversarea procesului s-a soluționat fără citarea părților, în camera de consiliu, situație în care nu sunt incidente dispozițiile art. 231 din C. proc. civ., din interpretarea logică și teleologică a acestor prevederi rezultând că se înregistrează cu mijloace tehnice ședințele de judecată desfășurate în prezența participanților la proces.

Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi primită cererea de înscriere în fals formulată de petentul A. împotriva procesului-verbal de comunicare a raportului și a încheierii prin care s-a soluționat contestația la tergiversarea procesului și de efectuare a unei expertize informatice, întrucât dispozițiile art. 270 alin. (1) și art. 307 din C. proc. civ., invocate drept temei al cererii, sunt aplicabile dovezii cu înscrisuri [fiind cuprinse în Subsecțiunea a 3-a - "Probele" din cadrul Secțiunii a 2-a - "Cercetarea procesului" din Capitolul II - "Judecata" din Titlul I - "Procedura în fața primei instanțe" al Cărții II-a - "Procedura contencioasă" din C. proc. civ.], astfel că nu sunt incidente în privința actelor de procedură [reglementate în Capitolul II - "Citațiile și comunicarea actelor de procedură" al Titlului IV - "Actele de procedură" din Cartea I - "Dispoziții generale" din C. proc. civ.].

Pe fond, examinând încheierea atacată, în raport cu motivele formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că plângerea este nefondată, în considerarea argumentelor ce urmează.

Art. 522 din C. proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare din părți, precum și de către procurorul care participă la ședință, a unei contestații prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

Alin. (2) al art. 522 prevede cazurile în care poate fi formulată respectiva contestație, motivele vizând atât culpa instanței, cât și atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Pornind de la aceste considerente în analiza încheierii atacate, se constată că, în mod legal, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a reținut, prin încheierea pronunțată asupra contestației la tergiversarea procesului, că în cauză nu poate fi reținut cazul de tergiversare menționat de contestator.

În speță, contestația privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., conform cărora se poate face contestație privind tergiversarea procesului și în situația în care instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Cu just temei s-a reținut în încheierea atacată, că nu se poate stabili, în sensul cerut de textul de lege în temeiul căruia a fost formulată contestația, că măsura comunicării raportului asupra admisibilității recursului nu a fost luată de instanță sau că respectiva comunicare nu a fost efectiv îndeplinită.

Soluționând contestația, Curtea a apreciat în mod corect și că a fost respectată cerința de soluționare a cauzei într-un termen optim și previzibil, raportarea datei de 3 noiembrie 2017, când s-a comunicat raportul la data ședinței completului de filtru din 23 octombrie 2017, când s-a dispus comunicarea respectivului act, fiind de natură a confirma concluzia instanței.

Înalta Curte mai constată din actele și lucrările dosarului, că instanța de control judiciar a fixat primul termen de judecată a recursului după epuizarea procedurii obligatorii de filtrare a recursului, în raport cu condica ședințelor de judecată și ținând cont de gradul de încărcare cu cauze al instanței pe ședință.

Prin urmare, se reține că susținerile și criticile extrinseci ale petentului privind pretinsele antedatări ale ședinței de judecată sau ale încheierii, ca și presupusa lipsă de imparțialitate a instanței, rezultat al aprecierii pur subiective ale acestuia, sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători respingând în mod corect contestația.

În consecință, pentru considerentele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 525 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondată, plângerea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii din ședința camerei de consiliu de la 11 decembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN