ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7023/2009

Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele: Prin încheierea din 4 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. 3085/2/2007 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de revizuentul S.D.C.N., constatându-se că textul invocat ca fiind neconstituțional nu se justifică în cauză. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul susținând, în esență, că excepția invocată îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 17 din data de 6 ianuarie 2009 a anulat ca netimbrat recursul declarat de revizuentul S.D.C.N.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform art. 3 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată este sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii. Recurentul a fost legal citat pentru termenul din 6 ianuarie 2009, cu mențiunea de a plăti sumele de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, dar nu s-a conformat acestei obligații legale. Împotriva deciziei pronunțate în recurs de Înalta Curte a formulat contestație în anulare revizuentul S.D.C.N., care a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Critica adusă deciziei vizează, pe de o parte, faptul că procedura de citare pentru termenul la care a fost soluționat recursul nu a fost legal îndeplinită iar, pe de altă parte, dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât cererea de sesizare a Curții Constituționale este scutită de plata taxei de timbru, dispoziție înscrisă în Legea nr. 47/1992, republicată, iar pe cale de consecință și recursul împotriva încheierii de ședință prin care s-a respins o astfel de cerere, beneficiază de aceeași scutire. Contestatorul a mai criticat și faptul că cererea de recurs a fost soluționată peste termenul de trei zile dispus de prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Contestația în anulare se privește ca nefondată pentru următoarele considerente: Cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare, reprezintă un mijloc procedural eficient în a obține o nouă judecată numai în cazul săvârșirii unor importante neregularităti procedurale, care încalcă dreptul la apărare și nesocotesc principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil. Așa fiind, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. este admisibilă numai pentru neregularitățile procedurale, vizate în mod expres de acest text, legal în două situații: când citarea nu a fost îndeplinită legal la data judecării în fond a cauzei (pct. l), sau când sau încălcat reguli de competență absolută (pct. 2), chestiune de ordine publică.

Desființarea hotărârii judecătorești atacate prin acest mijloc procedural este posibilă însă numai în aceste condiții, limitativ prevăzute de lege, care nu sunt incidente în speță, hotărârea invocate de contestator neputând fi încadrată în nici una din aceste două ipoteze. Astfel, dovada de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului-recurent S.D.C.N. fila 7 dosar recurs, cuprinde toate mențiunile obligatorii pe care acest act procedural trebuia să le conțină, în raport cu dispozițiile art. 100 C. proc. civ. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. se constată că nici aceasta nu este fondată. Potrivit acestui text legal hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În înțelesul normei procedurale amintite, prima ipoteză a contestației în anulare speciale, greșeala materială vizează o eroare formală, care deși distinctă de greșeala materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli privind aprecierea probelor, greșeli decurgând din interpretarea unor dispoziții de drept substanțial sau procedural. Or, contestatorul a criticat soluția susținând că este o eroare materială constând în obligarea sa nelegală la a timbra cererea, deși această chestiune reprezintă interpretarea dată de instanță a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În acest context al analizei, partea nemulțumită de obligația impusă de a timbra cererea, pusă în vedere prin citație, avea la îndemână calea formulării unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru la care a fost obligată, dar nu a valorificat această cale, astfel încât această lipsă de diligentă îi este imputabilă. Nici a doua ipoteză vizată de acest text de lege nu se aplică, întrucât nu ne găsim în situația în care instanța respingând recursul sau admițându-l parțial a omis să cerceteze un motiv de modificare sau casare indicat de recurent. În raport cu situațiile expres prevăzute de textul legal cu referire la cazurile în care se poate solicita retractarea unei hotărâri nu se va analiza critica vizând depășirea termenului în care recursul trebuia să fie soluționat, deoarece nu se circumscrie acestora.

Față de cele ce preced, contestația în anulare se privește, ca nefondată, urmând a fi respinsă pe cale de consecință. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de S.D.C.N. împotriva deciziei nr. 17 din 6 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2009.