ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 698/2018

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva sa și acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul fizic și moral suferit constând în 10.000 euro pentru prejudiciul moral; obligarea la plata actualizată a sumelor de 3.000 RON reprezentând prețul cererii de renunțare la cetățenie; 1.930 RON prețul prelungirii pașaportului; 1.000 RON taxa percepută persoanelor fără cetățenie; 43.000 RON prejudiciul cauzat de lipsa unui loc de munca pe o perioada de 1 an și 5 luni. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3, 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin încheierea din ședința publică din data de 29 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, în raport cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, având în vedere că acțiunea nu a fost formulată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, instanța rămânând învestită cu capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, cerere imprescriptibilă, conform dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 1205 din 26 septembrie 2014, Tribunalul București, secția III-a civilă a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, formulat de reclamantul A. și, pe cale de consecință, a respins cererea privind acordarea de despăgubiri, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie. Prin decizia nr. 204 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a respins ca nefondat apelul reclamantului A. promovat împotriva sentinței civile nr. 1205 din 26 septembrie 2014 a Tribunalului București, secția III-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 204 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a declarat recurs reclamantul A.. Prin decizia nr. 1668 din 12 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. formulat împotriva deciziei nr. 204 din 24 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, fiind casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța astfel, instanța de casare a reținut în esență că hotărârea primei instanțe este susceptibilă numai de exercițiul căii de atac a recursului a cărui soluționare este de competența curții de apel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 modificată prin art. XXVI al Legii nr. 202/2010 începând cu data de 25 noiembrie 2010.

Cauza a fost reînregistrară pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, sub dosarul nr. x/2001, în stadiul procesual recurs, astfel cum s-a dispus în decizia de casare. Prin decizia nr. 195 din 7 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1205 din 26 septembrie 2014 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Prin încheierea din 30 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 195 din 7 aprilie 2017, în sensul că se va trece "respinge recursul" în loc de "respinge apelul", cum din eroare s-a trecut. Totodată, a fost introdusă mențiunea "precum și că" la pagina 6, rândul 15.

Împotriva deciziei nr. 195 din 7 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamantul A. a susținut că prin decizia atacată instanța nu a ținut cont de informațiile Înaltei Curți referitoare la modificarea Legii nr. 221/2009 și a procedat la analiza recursului numai din perspectiva prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 nu și din perspectiva art. 4 din aceeași lege.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 21 noiembrie 2017, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză, recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: Dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. stabilesc că Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să judece recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. În speță, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile art. 3, 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, norma juridică aplicabilă este Legea nr. 221/2009, aceasta stabilind norme speciale aplicabile în litigiile materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunismului. Dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, modificată prin art. XXVI al Legii nr. 202/2010, stabilesc că hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță sunt suspuse recursului, care este de competența curții de apel. Această cale de atac a recursului, reglementată de legiuitor în cadrul litigiilor în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunismului, a fost epuizată de către reclamantul A., Curtea de apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie respingând recursul reclamantului promovat împotriva sentinței civile nr. 1205 din 26 septembrie 2014 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 195 din 7 aprilie 2017. Astfel, decizia nr. 195 din 7 aprilie 2017, supusă îndreptării erorii materiale prin încheierea din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dobândit caracter definitiv, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și principiul unicității căii de atac reglementat de art. 460 alin. (1) din același cod. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 195 din 7 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.