ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 695/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 695/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 6 martie 2018
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2016, în dosarul nr. x/2012, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1013/Ap din 24 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă.
La termenul din 26 mai 2016, în temeiul art. 411 alin 1 pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a suspendat judecarea cauzei, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin decizia civilă nr. 33/R din 26 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost admisă excepția perimării cererii de recurs invocată de instanță, din oficiu, și, în temeiul art. 420 C. proc. civ., a constatat perimat recursul.
La data de 20 februarie 2017, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a precizat că, prin hotărârea din 26 ianuarie 2017, instanța nu a menționat care au fost părțile care au fost de acord, în ședința publică din 21 mai 2016, cu măsura suspendării judecării cauzei.
Totodată, recurenta-reclamantă a mai susținut că prin decizia recurată, instanța nu menționează data la care a fost repusă cauza pe rol.
Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit, în temeiul art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON în sarcina recurentei-reclamante, obligație comunicată acesteia conform dovezilor aflate la dosar.
În continuare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este anulabil pentru neachitarea taxei judiciare de timbru.
Prin încheierea din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția netimbrării recursului promovat de recurenta-reclamantă A., în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele:
Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante A. o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte, în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar partea a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a acesteia, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens.
Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.
Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă A. nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din actul de procedură ce i-a fost comunicat la data de 27 martie 2017, obligație asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul de astăzi, precum și faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de recurenta-reclamantă A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 33/R din 26 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2018.