ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7007/2009

Asupra recursului civil de față, reține următoarele: Reclamanta P.F. a solicitat anularea dispoziției nr. 812 din 27 decembrie 2007 și admiterea cererii de restituire în natură a terenului situat în orașul Oradea, Str. Ceferiștilor în suprafață de 288 m.p. înscris în CF Oradea nr. top.5054/12, în baza Legii nr. 10/2001. Tribunalul Bihor, secția civilă, prin sentința civilă nr. 633/ C din 20 septembrie 2007, a respins acțiunea formulată de reclamanta P.F. în contradictoriu cu pârâții P.M. Oradea, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor (actualmente Ministerul Finanțelor Publice). Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că imobilul cu nr. top 5054/12, compus din teren în suprafață de 288 m.p.

și casă, situat în Oradea, Str. Ceferiștilor, a constituit proprietatea numitelor N.G. și N.I. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2599/1975 de N.S.J. Bihor, acestea au înstrăinat către părinții reclamantei B.R. și B.E. casa de locuit, terenul trecând în proprietatea statului cu titlu de transmisiune legală în baza Legii nr. 58/1974, dobânditorii construcției primind în folosință o suprafață de 100 m.p. teren aferent. Construcția a fost preluată de stat cu titlu de expropriere în baza Decretului nr. 18/1987, acordându-se proprietarilor o despăgubire în sumă de 22340,74 lei. Prin notificarea nr. 457/2001 adresată Prefecturii județului Bihor și înaintată de această instituție Primăriei municipiului Oradea, antecesoarea reclamantei a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Oradea, Str. Ceferiștilor, preluat de Statul Român în mod abuziv.

P.M. Oradea, prin dispoziția nr. 2780 din 17 august 2006, a respins notificarea cu privire la teren, considerând că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Din probele dosarului tribunalul a reținut ca situație de fapt că antecesorii reclamantei au cumpărat numai imobilul construcție nu și imobilul teren, care a urmat regimul juridic prevăzut de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, fiind preluat de către stat, astfel încât acesta nu poate fi restituit în natură în procedura Legii nr. 10/2001. Prin Decretul nr. 18/1987 statul a expropriat și demolat locuința cumpărată de către părinții reclamantei, pentru care aceștia au primit despăgubiri.

Tribunalul a apreciat că, în cazul în care ulterior înstrăinării construcția „proprietatea”, dobânditorului a fost preluată și mai apoi demolată, acesta din urmă, nu are dreptul de a obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămânând supus incidenței Legii nr. 10/2001, în favoarea persoanei îndreptățite, proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului. Astfel, în absența construcției, dreptul de folosință asupra terenului a încetat, cumpărătorul neavând vocație la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, cel îndreptățit la măsuri reparatorii fiind vânzătorul proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.

În consecință, prima instanță a apreciat că terenurile intrate în proprietatea statului potrivit Legii nr. 58/1974 nu pot fi retrocedate în baza Legii nr. 10/2001 cumpărătorilor construcției iar persoanele care solicită retrocedarea nu pot fi considerate persoane îndreptățite în înțelesul art. 3 alin. (l) lit. a) din aceeași lege, întrucât aceștia nu au avut niciodată proprietatea terenului ce a trecut la stat, ci numai folosința acestuia. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta P.F. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 76/2008-A pronunțată la data 23 aprilie 2008 admis apelul și acțiunea reclamantei P.F., a anulat Dispoziția nr. 812 din 27 decembrie 2007 emisă de P.M.

Oradea, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul teren în suprafață de 288 m.p. înscris în CF Oradea nr. top 5054/12, a obligat pârâtul P.M. Oradea să emită o nouă dispoziție în sensul acordării de despăgubiri bănești și la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de apel a reținut că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru terenul în suprafață de 288 m.p. preluat abuziv de Statul Român. În raport de probele administrate, Curtea a reținut că la data preluării terenului, în anul 1975, de către statul român, proprietarii imobilului, construcție și terenul aferent, erau antecesorii reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu fostele proprietare N., iar în prezent terenul nu este liber pentru a fi restituit în natură.

Prin precizarea de acțiune de la dosar, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri bănești. Potrivit art. 3 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele juridice și persoanele fizice, proprietari ai imobilelor, la data preluării în mod abuziv a acestora, art. 4 alin. (2) stabilind că de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Cum terenul a fost preluat de statul român în baza legislației în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare respectiv în baza Legii nr. 58/1974, iar la data exproprierii casei nu au primit despăgubiri și pentru terenul aferent, instanța de apel a apreciat ca fiind incidente în speță dispozițiile art. 1, 2, 3, 4 alin. (2) și art. 24 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, fiind întemeiată contestația formulată de către reclamantă împotriva dispoziției nr. 812 din 27 decembrie 2007 emisă de P.M.

Oradea. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Bihor și P.M. Oradea. Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Bihor a invocat o chestiune de nelegalitate, prevăzuta de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât. Dezvoltând motivul de casare, a argumentat că, potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul român este reprezentat în raporturile juridice de către Ministerul Finanțelor Publice, cu excepția cazurilor în care legea stabilește alte organe în acest scop, cazul speței de față, în care, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale H.G.

nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, primarul și, ulterior, C.C.S.D. reprezintă statul, având astfel calitate procesuală pasivă. A solicitat admiterea recursului, a excepției și, pe fond, respingerea acțiunii față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. P.M. Oradea a criticat decizia pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că aceasta este nelegală, întrucât, așa cum rezultă din situația de fapt reținută de instanțele de fond, terenul revendicat de către reclamantă nu a aparținut niciodată antecesorilor săi, acesta fiind preluat de către stat chiar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a imobilului construcție, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 și prin urmare notificatoarea nu poate astfel beneficia de măsuri reparatorii.

Verificând legalitatea deciziei atacate, din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului procesului numai în cazurile în care împrejurările de fapt ale pricinii fiind pe deplin stabilite, casează hotărârea pentru aplicarea corectă a legii. În ceea ce privește recursul Ministerul Finanțelor Publice, critica este fondată, urmând a se reține excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pentru următoarele considerente: În primul rând se reține că deși nu s-a stabilit în sarcina sa o obligație efectivă de plată, analiza criticii aduse hotărârii pronunțate în apel se impune cu prioritate având în vedere caracterul dirimant și absolut al excepției invocate.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată „Imobilele - terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de: destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”, iar potrivit dispozițiilor alin. (4) „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean”.

Urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului acestora, revine C.C.S.D., care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri. Prin art. l alin. (l) Titlul VII, Legea nr. 247/2005 se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art. 13 alin. (l) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C.C.S.D., iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către A.N.R.P.

Se reține că Titlul VII privind Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 nu conține dispoziții potrivit cărora persoanele notificate să nu mai aibă competența soluționării notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. În acest sens sunt prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care stipulează că deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor în care s-au consemnat sume ce urmau a fi acordate ca despăgubire vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale. Prin urmare, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, entitatea notificată este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Astfel, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu înlătură această obligație, din analiza textului legii, rezultând că evaluarea despăgubirilor de către Comisia centrală aparține unei proceduri ulterioare emiterii deciziilor/dispozițiilor. Față de cele ce preced, urmează a se reține că instanțele de fond au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale menționate, fără a avea în vedere că, în speța supusă analizei, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are legitimare procesuală pasivă, nefiind subiect pasiv al dreptului pretins. Pentru toate aceste considerente, se va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va modificată decizia recurată în sensul că se va admite excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Analizând recursul declarat de P.M. Oradea, înalta Curte va avea ca premisă situația de fapt reținută de Curte, care nu mai poate fi schimbată în calea de atac extraordinară a recursului, cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor de fapt, consecință a greșitei aprecieri a probelor fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Astfel, se reține că potrivit dispozițiilor art. l alin. (l) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi” iar, conform dispozițiilor art. 2 alin. (l) din același act normativ, „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: a) imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare”.

Dispozițiile art. 7 prevăd că, de regulă, imobilele preluate abuziv se restituie în natură (alin. l), iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă persoanele îndreptățite beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent. Se dispune prin art. 3 alin. (l) pct. a) că sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora precum și, în condițiile art. 4 alin. (2) moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Reclamanții aveau deci a dovedi că sunt persoane îndreptățite, atât în ceea ce privește calitatea de moștenitori ai autorilor lor, cât și în ceea ce privește calitatea acestora de proprietar al bunurilor revendicate în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, regula „actori incubit probatio” înscrisă în art. 1169 C. civ., aplicându-se și în această materie.

Or, așa cum au reținut instanțele de fond situația de fapt, terenul a fost preluat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de către statul român în baza Legii nr. 58/1974, astfel încât autorii reclamanților nu au dobândit în proprietate decât imobilul construcție nu și imobilul teren. De altfel, din probele care au fost administrate (contractul de vânzare cumpărare din 2 aprilie 1975, extrasul de CF) a rezultat o atare împrejurare de fapt care nu a fost răsturnată de vreun alt probatoriu. Prin urmare reclamanții nu au calitatea de a revendica un drept de proprietate asupra imobilului teren, astfel încât Curtea de apel, reținând corect situația de fapt a făcut o incorectă aplicare a legii, apreciind ca incidente în speță dispozițiile art. 1, 2, 3, 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deși acestea trebuiau să fie înlăturate de la aplicare, reclamanții neîncadrându-se în cerințele dispuse de textele de lege menționate.

În acest sens motivarea Curții este contradictorie, reclamanții neavând dreptul la măsuri reparatorii pentru teren, atât timp cât nu au făcut dovada că autorii lor au fost proprietari ai acestuia. Față de considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtului P.M. Oradea este fondat, urmând a-l admite în consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții P.M. Oradea și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei nr. 76/ A din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică în tot decizia atacată, în sensul că: Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice. Respinge apelul declarat de reclamanta P.F. împotriva sentinței nr. 6331 din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2009.