ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5469/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5613/2/2008 pe

rolul Curții de Apel București, reclamantul D.E. a solicitat în contradictoriu

cu pârâtul M.I.R.A. desființarea Hotărârii nr. 76 din 26 august 2008 pronunțată

de M.A.I. – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, în Dosarul nr. 233922/2008

și a Hotărârii nr. 189160 din 2 iunie 2008 a aceleiași comisii; desființarea Deciziei de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 emisă de M.A.I. prin care s-a

stabilit în sarcina reclamantului producerea unei pagube de 18.215 lei

reprezentând contravaloarea unor cheltuieli de transport; suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin decizia de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008

s-a stabilit în sarcina sa o pagubă în valoare de 18.215 lei reprezentând

contravaloarea unor cheltuieli de transport efectuate cu autoturismul de

serviciu în alte condiții decât cele stabilite prin Dispoziția nr. 2/2006 a

Directorului General al D.G.A. Prin această dispoziție s-a stabilit ca

autoturismul să fie folosit pe raza de competență a Curții de Apel București în

vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, reclamantul, în

motivarea acțiunii, a invocat mai multe motive de nelegalitate ale deciziei de

imputare și ale hotărârilor prin care în faza administrativ jurisdicțională a

fost respinsă contestația formulată.

Primul motiv de nelegalitate

privește faptul că cercetarea administrativă efectuată în cauză este tardivă,

fiind realizată cu depășirea termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) – (2) și art.

25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 și Ordinul M.I.R.A. nr. 830/1999.

Motivele II – VIII de

nelegalitate privesc mai multe aspecte: încălcarea dreptului la apărare al

reclamantului și nemotivarea Hotărârii nr. 76 din 26 august 2008 emisă în

soluționarea contestației prin faptul că nu s-a răspuns tuturor criticilor

formulate de acesta.

La termenul de judecată din

data de 19 martie 2009 s-a formulat cerere de intervenție accesorie în

interesul reclamantului de către intervenientul S.M.R. și admisă în principiu

în ședința publică din 30 aprilie 2009.

Prin sentința nr. 2523 din

11 iunie 2009 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de

reclamantul D.E.F. și cererea de intervenție accesorie în interesul acestuia, a

anulat Hotărârea nr. 76 din 26 august 2008 și Hotărârea nr. 1891 din 2 iunie

2008 emisă de pârât precum și Decizia de imputare nr. 183696 din 23 aprilie

2008 emisă de același pârât.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că din analizarea actelor – fișelor de progres depuse la

dosar rezultă că reclamantul și-a îndeplinit toate atribuțiile de serviciu

conform fișei postului, în interesul activității specifice D.G.A., în baza unor

dispoziții scrise sau verbale ale superiorului acestuia – Directorul General al

D.G.A., intervenient în prezenta cauză.

S-a mai reținut, că cererea

de intervenție accesorie confirmă susținerile reclamantului, care a respectat

dispoziția nr. 2 din 9 ianuarie 2006, folosind autoturismul în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, inclusiv pentru transportul din localitatea sa de

domiciliu Buftea, la locul de muncă D.G.A. Giurgiu, cu obligația respectată de

acesta a parcării autoturismului, pe timpul nopții, la Poliția Buftea.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru netemeinicie, susținând în

esență prin motivele de recurs formulate că la pronunțarea sentinței, instanța

de fond nu a luat în considerare toate documentele depuse la dosar, din care

rezultă că intimatul-reclamant a folosit autoturismul de serviciu în interes

personal și anume procesul verbal de cercetare administrativă încheiat la sediul

corpului de control, în 11 aprilie 2008, nr. 185428 din 11 martie 2009 din care

reiese fără echivoc faptul că pentru 126 curse rămase nu au fost identificate

probe din care să rezulte că ofițerul a utilizat autoturismul de serviciu în

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, rulajul acestor curse însemnând 20.293 km.

Documentul intitulat fișele

de progres, depuse la dosar cuprinde atribuții cu caracter de generalitate, iar

ofițerul în cauză a desfășurat activități zilnice pe baza sarcinilor stabilite

de către șefii ierarhici, astfel că, susține recurentul-pârât, motoresursele

consumate în alte scopuri decât cele aprobate prin norme constituie pagubă

adusă patrimoniului unității, potrivit prevederilor art. 2 din O.G. nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările

ulterioare și art. 2 pct. 4 și 5 alin. 1) lit. c) din Instrucțiunile M.A.I. nr.

830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru

pagubele produse M.A.I. cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul-pârât a invocat

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., conform căruia „recursul

declarat împotriva unei hotărâi care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu

apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța

putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Intimatul-reclamant a depus

note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Contrara celor susținute de

recurentul-pârât, instanța de fond a analizat și a interpretat corect

materialul probator administrat în cauză.

Astfel, prin dispoziția nr. 2

din 9 ianuarie 2006 emisă de M.A.I. – D.G.A.; în baza art. 17 alin. (1) și art.

36 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al M.A.I. aprobat

prin Ordinul M.A.I. nr. S/698 din 15 iunie 2005, s-a stabilit că în vederea

îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, subcomisarul de poliție D.E.F., împuternicit

la comanda Biroului Anticorupție pentru județul Giurgiu „să se deplaseze pe

raza de competență a Curții de Apel București cu autoturismul marca D., la

sfârșitul programului urmând a fi parcat în spațiul aparținând Poliției

Orașului Buftea din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Ilfov”.

Din interpretarea acestei

dispoziții, coroborate cu susținerile intervenientului S.M.R., ce a formulat

cerere de intervenție în interes accesoriu intimatului-reclamant, rezultă în

mod cert că autoturismul i-a fost repartizat prin ordin expres, spre folosință

zilnică, inclusiv pentru transportul din localitatea de domiciliu, Buftea

(aflată în raza de competență a Curții de Apel București) spre locul de muncă,

Giurgiu, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără a se impune anumite

restricții.

Așa cum susține recurentul-pârât,

această dispoziție nu a fost semnată de intervenient, care avea calitatea de

Director General al D.G.A., dar a fost emisă la ordinul acestuia și semnată în

numele său de către magistrat G.M. (la momentul emiterii dispoziției intervenientul

fiind contactat telefonic și fiind de acord cu conținutul dispoziției, privind

folosirea autoturismului – vezi raportul din 16 aprilie 2008 – filele 456 – 457

dosar fond).

În al doilea rând, deși autoturismul

în cauză a fost folosit în interesul biroului D.G.A. Giurgiu, fiind foarte

probabilă afirmația intimatului-reclamant, cum că autoturismul a fost folosit

și de către alți colegi, suma imputată a fost repartizată numai în sarcina

intimatului-reclamant, ținut a răspunde în exclusivitate de prejudiciul produs.

Or, așa cum corect reține și

instanța de fond, de vreme ce prin pct. 4 al Hotărârii nr. 5/2008 s-a dispus

efectuarea unei noi cercetări de către o comisie desemnată sub aspectul

stabilirii cu certitudine a pagubei și a persoanelor vinovate de producerea

acesteia, noua cercetare administrativă a pornit de la premisa greșită că

intimatul-reclamant este vinovat în exclusivitate de producerea pagubei în sumă

de 18.215 lei reprezentând contravaloarea unor cheltuieli de transport.

Notele de progres depuse la

dosar în fața instanței de judecată, la insistențele intimatului-reclamant,

relevă că acesta a desfășurat activități conform fișei postului, îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu fiind făcută și în alte zile lucrătoare, decât cele

strict reținute în sarcina sa.

Aceste note de progres

depuse vizează doar perioada 5 ianuarie – 1 februarie 2006, dar ele s-au

întocmit pe toată perioada anului 2006, rolul lor fiind acela de a înlătura

concluziile cercetării administrative a pârâtei în sensul că ar fi folosit

autoturismul de serviciu în mod nejustificat.

Critica recurentului-pârât

referitore la faptul că instanța de fond nu a ținut cont de procesul verbal de

cercetare administrativă încheiat la sediul Corpului de Control la 11 aprilie

2008, proces verbal cu nr. 185428 din 11 martie 2009, prin care s-a stabilit

fără echivoc că intimatul-reclamant a efectuat 126 de curse pe care nu le poate

justifica ca fiind în interesul serviciului, este și ea neîntemeiată.

Intimatul-reclamant a făcut

dovezi în sensul că în zilele lucrătoare s-a aflat în îndeplinirea atribuțiilor

de serviciu, din nicio probă contrară nerezultând că acesta ar fi exercitat

activități extraprofesionale, folosind autoturismul de serviciu în acest sens.

Faptul că nu există mențiuni

în agenda de lucru a intimatului-reclamant sau că nu s-au găsit foi de parcurs

întocmite, decât pentru 37 de zile lucrătoare, doar acestea fiind luate în

calcul la cercetarea efectuată, nu înseamnă că acesta nu și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu și nu s-a prezentat zilnic la serviciu, din adresa din

19 martie 2008 emisă de D.G.A. – Serviciul Anticorupție București, rezultând că

a beneficiat doar de 46 zile concediu de odihnă, perioadă în care într-adevăr

nu a folosit autoturismul.

Trebuie menționat și faptul

că activitatea cu caracter specific desfășurată de intimatul-reclamant, care

impunea nu numai îndeplinirea strictă a sarcinilor din fișa postului ci și

unele sarcini zilnice stabilite de șefii ierarhici, justifică folosirea

autoturismului doar în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, chiar dacă în

agenda de lucru a sa nu au fost găsite înscrisuri făcute zilnic, acest fapt

putând reprezenta cel mult o omisiune din partea intimatului-reclamant.

Așadar, întrucât din probele

administrate rezultă cu certitudine că intimatul-reclamant a folosit

autoturismul repartizat doar în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în

conformitate cu dispozițiile nr. 2 din 9 ianuarie 2006, nici recurentul-pârât

neaducând dovezi care să demonstreze contrariul, în mod corect instanța de fond

a procedat la anularea Hotărârilor nr. 76/2008, 1891/2008 și a Deciziei de

imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 emise de pârât.

Pentru toate aceste

considerente, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins în baza art.

312 C. proc. civ.

În baza art. 274 C. proc.

civ., recurentul pârât urmează a fi obligat la plata sumei de 2000 lei

cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, prin apreciere, către

intimatul reclamant D.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.I. împotriva sentinței nr. 2523 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei (prin reapreciere) către intimatul-reclamant

D.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2009.