ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5469/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5613/2/2008 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul D.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A. desființarea Hotărârii nr. 76 din 26 august 2008 pronunțată de M.A.I. – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, în Dosarul nr. 233922/2008 și a Hotărârii nr. 189160 din 2 iunie 2008 a aceleiași comisii; desființarea Deciziei de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 emisă de M.A.I. prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului producerea unei pagube de 18.215 lei reprezentând contravaloarea unor cheltuieli de transport; suspendarea executării actului administrativ unilateral până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 s-a stabilit în sarcina sa o pagubă în valoare de 18.215 lei reprezentând contravaloarea unor cheltuieli de transport efectuate cu autoturismul de serviciu în alte condiții decât cele stabilite prin Dispoziția nr. 2/2006 a Directorului General al D.G.A. Prin această dispoziție s-a stabilit ca autoturismul să fie folosit pe raza de competență a Curții de Apel București în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. De asemenea, reclamantul, în motivarea acțiunii, a invocat mai multe motive de nelegalitate ale deciziei de imputare și ale hotărârilor prin care în faza administrativ jurisdicțională a fost respinsă contestația formulată.

Primul motiv de nelegalitate privește faptul că cercetarea administrativă efectuată în cauză este tardivă, fiind realizată cu depășirea termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) – (2) și art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 și Ordinul M.I.R.A. nr. 830/1999. Motivele II – VIII de nelegalitate privesc mai multe aspecte: încălcarea dreptului la apărare al reclamantului și nemotivarea Hotărârii nr. 76 din 26 august 2008 emisă în soluționarea contestației prin faptul că nu s-a răspuns tuturor criticilor formulate de acesta. La termenul de judecată din data de 19 martie 2009 s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantului de către intervenientul S.M.R. și admisă în principiu în ședința publică din 30 aprilie 2009. Prin sentința nr. 2523 din 11 iunie 2009 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul D.E.F.

și cererea de intervenție accesorie în interesul acestuia, a anulat Hotărârea nr. 76 din 26 august 2008 și Hotărârea nr. 1891 din 2 iunie 2008 emisă de pârât precum și Decizia de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 emisă de același pârât. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din analizarea actelor – fișelor de progres depuse la dosar rezultă că reclamantul și-a îndeplinit toate atribuțiile de serviciu conform fișei postului, în interesul activității specifice D.G.A., în baza unor dispoziții scrise sau verbale ale superiorului acestuia – Directorul General al D.G.A., intervenient în prezenta cauză. S-a mai reținut, că cererea de intervenție accesorie confirmă susținerile reclamantului, care a respectat dispoziția nr. 2 din 9 ianuarie 2006, folosind autoturismul în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inclusiv pentru transportul din localitatea sa de domiciliu Buftea, la locul de muncă D.G.A.

Giurgiu, cu obligația respectată de acesta a parcării autoturismului, pe timpul nopții, la Poliția Buftea. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru netemeinicie, susținând în esență prin motivele de recurs formulate că la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a luat în considerare toate documentele depuse la dosar, din care rezultă că intimatul-reclamant a folosit autoturismul de serviciu în interes personal și anume procesul verbal de cercetare administrativă încheiat la sediul corpului de control, în 11 aprilie 2008, nr. 185428 din 11 martie 2009 din care reiese fără echivoc faptul că pentru 126 curse rămase nu au fost identificate probe din care să rezulte că ofițerul a utilizat autoturismul de serviciu în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, rulajul acestor curse însemnând 20.293 km.

Documentul intitulat fișele de progres, depuse la dosar cuprinde atribuții cu caracter de generalitate, iar ofițerul în cauză a desfășurat activități zilnice pe baza sarcinilor stabilite de către șefii ierarhici, astfel că, susține recurentul-pârât, motoresursele consumate în alte scopuri decât cele aprobate prin norme constituie pagubă adusă patrimoniului unității, potrivit prevederilor art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare și art. 2 pct. 4 și 5 alin. 1) lit. c) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.A.I. cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., conform căruia „recursul declarat împotriva unei hotărâi care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Intimatul-reclamant a depus note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Contrara celor susținute de recurentul-pârât, instanța de fond a analizat și a interpretat corect materialul probator administrat în cauză. Astfel, prin dispoziția nr. 2 din 9 ianuarie 2006 emisă de M.A.I.

– D.G.A.; în baza art. 17 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al M.A.I. aprobat prin Ordinul M.A.I. nr. S/698 din 15 iunie 2005, s-a stabilit că în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, subcomisarul de poliție D.E.F., împuternicit la comanda Biroului Anticorupție pentru județul Giurgiu „să se deplaseze pe raza de competență a Curții de Apel București cu autoturismul marca D., la sfârșitul programului urmând a fi parcat în spațiul aparținând Poliției Orașului Buftea din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Ilfov”.

Din interpretarea acestei dispoziții, coroborate cu susținerile intervenientului S.M.R., ce a formulat cerere de intervenție în interes accesoriu intimatului-reclamant, rezultă în mod cert că autoturismul i-a fost repartizat prin ordin expres, spre folosință zilnică, inclusiv pentru transportul din localitatea de domiciliu, Buftea (aflată în raza de competență a Curții de Apel București) spre locul de muncă, Giurgiu, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără a se impune anumite restricții. Așa cum susține recurentul-pârât, această dispoziție nu a fost semnată de intervenient, care avea calitatea de Director General al D.G.A., dar a fost emisă la ordinul acestuia și semnată în numele său de către magistrat G.M.

(la momentul emiterii dispoziției intervenientul fiind contactat telefonic și fiind de acord cu conținutul dispoziției, privind folosirea autoturismului – vezi raportul din 16 aprilie 2008 – filele 456 – 457 dosar fond). În al doilea rând, deși autoturismul în cauză a fost folosit în interesul biroului D.G.A. Giurgiu, fiind foarte probabilă afirmația intimatului-reclamant, cum că autoturismul a fost folosit și de către alți colegi, suma imputată a fost repartizată numai în sarcina intimatului-reclamant, ținut a răspunde în exclusivitate de prejudiciul produs.

Or, așa cum corect reține și instanța de fond, de vreme ce prin pct. 4 al Hotărârii nr. 5/2008 s-a dispus efectuarea unei noi cercetări de către o comisie desemnată sub aspectul stabilirii cu certitudine a pagubei și a persoanelor vinovate de producerea acesteia, noua cercetare administrativă a pornit de la premisa greșită că intimatul-reclamant este vinovat în exclusivitate de producerea pagubei în sumă de 18.215 lei reprezentând contravaloarea unor cheltuieli de transport. Notele de progres depuse la dosar în fața instanței de judecată, la insistențele intimatului-reclamant, relevă că acesta a desfășurat activități conform fișei postului, îndeplinirea atribuțiilor de serviciu fiind făcută și în alte zile lucrătoare, decât cele strict reținute în sarcina sa.

Aceste note de progres depuse vizează doar perioada 5 ianuarie – 1 februarie 2006, dar ele s-au întocmit pe toată perioada anului 2006, rolul lor fiind acela de a înlătura concluziile cercetării administrative a pârâtei în sensul că ar fi folosit autoturismul de serviciu în mod nejustificat. Critica recurentului-pârât referitore la faptul că instanța de fond nu a ținut cont de procesul verbal de cercetare administrativă încheiat la sediul Corpului de Control la 11 aprilie 2008, proces verbal cu nr. 185428 din 11 martie 2009, prin care s-a stabilit fără echivoc că intimatul-reclamant a efectuat 126 de curse pe care nu le poate justifica ca fiind în interesul serviciului, este și ea neîntemeiată.

Intimatul-reclamant a făcut dovezi în sensul că în zilele lucrătoare s-a aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, din nicio probă contrară nerezultând că acesta ar fi exercitat activități extraprofesionale, folosind autoturismul de serviciu în acest sens. Faptul că nu există mențiuni în agenda de lucru a intimatului-reclamant sau că nu s-au găsit foi de parcurs întocmite, decât pentru 37 de zile lucrătoare, doar acestea fiind luate în calcul la cercetarea efectuată, nu înseamnă că acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu s-a prezentat zilnic la serviciu, din adresa din 19 martie 2008 emisă de D.G.A. – Serviciul Anticorupție București, rezultând că a beneficiat doar de 46 zile concediu de odihnă, perioadă în care într-adevăr nu a folosit autoturismul.

Trebuie menționat și faptul că activitatea cu caracter specific desfășurată de intimatul-reclamant, care impunea nu numai îndeplinirea strictă a sarcinilor din fișa postului ci și unele sarcini zilnice stabilite de șefii ierarhici, justifică folosirea autoturismului doar în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, chiar dacă în agenda de lucru a sa nu au fost găsite înscrisuri făcute zilnic, acest fapt putând reprezenta cel mult o omisiune din partea intimatului-reclamant. Așadar, întrucât din probele administrate rezultă cu certitudine că intimatul-reclamant a folosit autoturismul repartizat doar în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în conformitate cu dispozițiile nr. 2 din 9 ianuarie 2006, nici recurentul-pârât neaducând dovezi care să demonstreze contrariul, în mod corect instanța de fond a procedat la anularea Hotărârilor nr. 76/2008, 1891/2008 și a Deciziei de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 emise de pârât.

Pentru toate aceste considerente, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât urmează a fi obligat la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, prin apreciere, către intimatul reclamant D.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.I. împotriva sentinței nr. 2523 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei (prin reapreciere) către intimatul-reclamant D.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2009.