ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 06.03.2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 818/2014

HOTĂRÂRE

06.03.2014

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 818/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

penal de față:

Examinând actele și

lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 69 din 29 martie

2013 a Tribunalului Suceava s-au hotărât următoarele:

În baza art. 334 C.

proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute

în sarcina inculpatului F.A.V., din infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută

de art. 250 alin. (1), (3) C. pen., în infracțiunea de purtare abuzivă

prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

În baza art. art. 250

alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul F.A.V. la o pedeapsă de 8 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) și c) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C.

pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani și 8

luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata

suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

S-a constatat

recuperat prejudiciul cauzat părților civile Spitalul Județean Suceava și

Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, prin achitarea acestuia de către

inculpat.

S-a luat act de

înțelegerea intervenită între inculpat și partea civilă M.V. în vederea

stingerii pretențiilor civile.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 166/P/2012 din 14 august 2012,

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului F.A.V., pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prev.

de art. 250 alin. (1), (3) C. pen., constând în aceea că, în calitate de agent

principal de poliție, lucrător din cadrul structurii poliției judiciare, la

data de 18 aprilie 2012, aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a

produs victimei M.V., prin împușcare cu o armă de foc, leziuni vindecabile în

12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

Prin același

rechizitoriu, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul M.V. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 239 alin. (1), (2) C. pen.

S-a reținut în fapt

că inculpatul F.A.V. face parte din structurile poliției judiciare, având

gradul profesional de agent principal de poliție. În luna aprilie 2012 acesta

își desfășura activitatea la Postul de poliție Ulma, având funcția de ajutor

șef post.

La data de 18 aprilie

2012, conform planificării șefului postului de poliție (martorul M.C.) a fost

desemnat să acorde sprijin lucrătorilor Postului de poliție Brodina. În jurul

orelor 15.00 cu aproximație inculpatul l-a informat pe superiorul ierarhic că a

finalizat activitățile pe raza comunei Brodina, revine în comuna Ulma și se va

ocupa de toate evenimentele ce ar putea surveni în intervalul orar următor.

În jurul orelor 16.00

cu aproximație, s-a deplasat la SC C.U. SRL (local situat la mică distanță de

sediul Postului de poliție). În respectivul local a stat până în jurul orelor

17.15, consumând o cantitate relativ mare de băuturi alcoolice în compania

martorilor D.P., D.M., Z.G., I.I., B.L.

La un moment dat, în

același local a intrat și victima M.V. - victima este agent principal în cadrul

Poliției de frontieră, desfășurându-și activitatea în cadrul S.P.F. Brodina; în

virtutea relațiilor de serviciu inculpatul și victima se cunoșteau de mai multă

vreme, între aceștia neexistând până atunci vreun incident. S-a reținut că în

local, datorită bunelor relații anterioare dar și a prezenței altor lucrători

din cadrul Poliției de frontieră, partea vătămată a făcut cinste celor prezenți

cu băuturi alcoolice - din depozițiile persoanelor audiate a reieșit că

învinuitul F.A.V. a consumat cantitatea de 50 ml coniac.

Ulterior orelor 17.15

inculpatul a părăsit localul, deplasându-se spre locuința de serviciu (situată

în același local în care funcționează și sediul Postului de poliție). În timpul

acestei deplasări, sesizând deplasarea pe drum a martorului C.D.M. (cu mașina

personală) învinuitul l-a invitat pe acesta în locuința de serviciu pentru a

purta diverse discuții personale. În intervalul orar 17.30 - 18.30 inculpatul

și martorul C.D.M. au consumat împreună aproape o sticlă de whisky. De la orele

16.00 (momentul intrării în localul aparținând SC C.U. SRL) inculpatul era în

ținută civilă.

Cu privire la victima

M.V., s-a reținut din cercetări că în localul aparținând SC C.U. SRL a consumat

o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice. De la respectivul local victima

s-a deplasat cu un autoturism marca M. (cu volan pe partea dreaptă), spre zona

de frontieră pentru a-l lăsa la domiciliu pe colegul său martorul H.R.;

ulterior victima s-a deplasat cu același autovehicul la locuința vărului său,

martorul M.P. În jurul orelor 18.30 - 18.45 victima a părăsit locuința vărului

său cu intenția de a se deplasa spre domiciliu.

În timpul acestei

deplasări, efectuată pe DJ 209D, victima a pierdut controlul direcției de

deplasare, mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat de la o înălțime

de aproximativ 7 - 9 m, oprindu-se ulterior pe un teren proprietatea familiei

L. Urmare a impactului, autovehicul condus de victimă a fost avariat, însă

aceasta nu a suferit vătămări. Momentul în care respectivul autovehicul a

părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe teren (aproximat la orele 19.05)

a fost observat din locuința să de către martora L.I.

Zgomotul produs de

răsturnarea mașinii a fost sesizat de martora L.S., însă când s-a uitat de pe

fereastra casei spre mașină nu a observat și prezența vreunei persoane. Din

acest motiv - temându-se de existența unor victime - l-a contactat pe telefonul

personal pe învinuitul F.A.V., comunicând acestuia existența accidentului

rutier precum și temerea legată de posibilitatea existenței unor victime.

Conform listing-ului furnizat de compania de telefonie, apelul efectuat către

învinuit a avut loc la orele 19.07 și a avut o durată de 23 de secunde.

După încheierea

acestei convorbiri telefonice inculpatul - contrar atribuțiunilor de serviciu

care îl obligau să informeze pe superiorul ierarhic sau dispeceratul poliției

despre evenimentul sesizat și totodată îl obligau să nu se deplaseze într-o

misiune sub influența băuturilor alcoolice - s-a echipat în ținuta de serviciu,

a luat asupra să arma din dotare și s-a deplasat spre locul incidentului cu

autospeciala de serviciu.

În jurul orelor 19.20

inculpatul a ajuns la locul evenimentului rutier, identificând acolo atât pe

conducătorul auto implicat în incident cât și pe martorii care s-au adunat la

fața locului.

Deși s-a edificat imediat

că în urma acelui eveniment rutier a rezultat doar avarierea mașinii conduse de

victimă, nefiind vătămate alte persoane și nefiind produse daune materiale

terților, inculpatul s-a deplasat spre conducătorul auto solicitându-i pe un

ton imperios, autoritar, să-l însoțească la sediul Postului de poliție pentru

clarificarea situației.

Aflat încă sub șocul

emoțional al evenimentului rutier petrecut cu foarte puțin timp în urmă,

victima i-a replicat inculpatului că nu au fost produse nici vătămări și nici

daune și de aceea nu consideră oportun să meargă la post imediat.

Aflat în mod vădit

sub influența băuturilor alcoolice, deranjat de refuzul victimei de a-l însoți

și totodată deranjat de faptul că acest refuz a fost auzit de martorii aflați

în preajmă (fapt care ar fi putut știrbi reputația sa de lucrător de poliție),

învinuitul a scos din buzunar cătușele și i-a solicitat victimei să și le pună

singură. Din nou victima i-a replicat inculpatului că nu s-a petrecut niciun

incident grav și nici nu intenționează să-și pună singur cătușele.

Această solicitare a

fost repetată de inculpat de mai multe ori (aspecte reieșite și din depozițiile

martorilor oculari), după care inculpatul a scos din toc pistolul din dotare,

informându-l pe M.V. că în cazul în care nu își pune cătușele și nu îl

însoțește la post, va face uz de armă.

Aflat în imediata să

apropiere, martorul L.D. i-a solicitat inculpatului să nu facă uz de armă.

Ignorând această solicitare, inculpatul F.A.V. a solicitat din nou imperios

victimei să-și pună singură cătușele și să se așeze în genunchi, informându-l

că în caz contrar va face uz de armă.

Din declarațiile

martorilor oculari a reieșit că pe tot parcursul acestor discuții între

inculpat și victimă era o distanță de aproximativ 2 - 3 m.

În continuare, cu

toate că victima nu a proferat insulte ori amenințări la adresa lucrătorului de

poliție, nu s-a dedat la niciun act sau gest violent, mărginindu-se doar a-i

solicita acestuia să stea liniștit de vorbă cu el, inculpatul F.A.V. a armat

pistolul C., după care a tras un număr de patru focuri de avertisment în plan

vertical (dintre care două în pământ și două în aer).

Aceste focuri de

avertisment nu au fost de natură a-l determina pe M.V. să se conformeze

solicitărilor inculpatului (de a se așeza în genunchi ori de a-și pune singur

cătușele), dar nici nu l-au determinat să adopte o atitudine agresivă, iar

ulterior inculpatul a executat un al cincilea foc de armă în direcția

picioarelor victimei - acest foc de armă a provocat victimei o plagă împușcată

la nivelul gambei piciorului drept.

Leziunea produsă

victimei a condus ulterior la prăbușirea acesteia pe iarbă, iar inculpatul a

sărit asupra victimei, intenționând că măcar în aceste condiții să reușească

să-i pună cătușele.

Inculpatul nu a

reușit să facă acest lucru deoarece victima (deși rănită) s-a împotrivit,

reușind să-l îndepărteze pe acesta de deasupra sa. În acele împrejurări victima

a provocat o ușoară deteriorare a ținutei de serviciu a lucrătorului de

poliție. Ulterior victima s-a ridicat de pe iarbă și, potrivit depozițiilor

martorilor oculari, s-a deplasat singură spre autoturismul de poliție,

urcându-se pe locul din dreapta față.

Realizând că a produs

victimei o vătămare relativ gravă, inculpatul a urcat la rândul său în

autoturism, pornind de la locul incidentului spre centrul comunei Ulma. După

începerea deplasării inculpatul l-a contactat telefonic pe șeful său direct,

martorul M.C. (apelul fiind înregistrat la orele 19.34), iar apoi dispeceratul

poliției, solicitând totodată la orele 19.37 prezența unui echipaj medical care

să acorde îngrijiri medicale victimei.

Inculpatul a condus

mașina din dotare până în localitatea Vicovu de Sus, acolo victima fiind

preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul municipal Rădăuți. În jurul

orelor 20.00 cu aproximație învinuitului i s-a ridicat armamentul de către

superiorii ierarhici din cadrul Secției de Poliție rurală Vicovu de Jos, fiind

apoi condus la sediul subunității de poliție.

După sosirea echipei

operative în localitatea Vicovu de Jos inculpatul F.A.V. a fost testat cu

aparatul alcooltest - la orele 22.38 acesta prezenta în aerul expirat o

concentrație alcoolică de 0,48 mg/l.

Victima M.V. a fost

internată în Spitalul municipal Rădăuți în perioada 18 - 24 aprilie 2012.

Conform concluziilor medicului legist din cadrul C.M.L. Rădăuți, cuprinse în

raportul nr. 40/O/2012, victima a prezentat leziuni de violență produse prin

împușcare cu armă de foc cu glonț. Aspectul morfologic și dispoziția

topografică a leziunilor pledează pentru o împușcare de la o distanță cuprinsă

între 2 și 3 m, dintr-o poziție față în față cu victima, unghiul de tragere

fiind de circa 300. În opinia medicului legist, leziunea a necesitat un număr

de 12 - 14 zile de îngrijiri medicale. Pe corpul victimei nu au fost identificate

leziuni produse în cadrul unui accident rutier.

În cauză s-au

constituit părți civile victima M.V., precum și Spitalul municipal Rădăuți.

Situația de fapt

descrisă mai sus, a fost reținută în mod obiectiv din următoarele mijloace de

probă: procese-verbale de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la

fața locului, planșa fotografică aferentă și schița de orientare,

procese-verbale de examinare criminalistică, raport de constatare

tehnico-științifică balistică, raport de constatare tehnico-științifică asupra

comportamentului simulat, raport de constatare medico-legală nr. 40/O/2012

întocmit de C.M.L. Rădăuți, adresa Spitalului municipal Rădăuți, declarațiile

părții vătămate, declarațiile martorilor A.C., Z.V.G., B.C.L., D.P.I., H.N.R.,

Z.I., M.A., C.D.M., L.S., L.I., L.D., L.E., L.D. (f. 165-l72), L.S., O.S.,

L.M., Z.P., B.P., M.P., M.C., rapoarte de activitate întocmite de lucrătorii de

poliție, acte privind pe învinuit provenite de la I.P.J. Suceava, dovezi

predare-primire bunuri, CD conținând listing-uri telefonice, listing-uri

telefonice, adresa S.T.S. nr. 312087, procese-verbale de redare convorbiri

telefonice, copia CD-ului nr. X, rezultat testare alcooltest, proces-verbal de

prezentare a materialului de urmărire penală, coroborate cu declarațiile

inculpatului.

S-a reținut de

asemenea prin actul de sesizare că pe parcursul cercetărilor inculpatul a

încercat să ascundă adevărul, susținând în mod neîntemeiat că a făcut uz de

armă în mod legal. Mai precis, inculpatul a susținut că după ce a ajuns la locul

incidentului rutier și-a dat seama cu greu cine este conducătorul

autovehiculului implicat în accident, iar ulterior când l-a întrebat pe M.V.

dacă el a condus respectivul autovehicul, acesta ar fi negat și a intenționat

să părăsească locul incidentului pentru a se sustrage unei eventuale anchete;

acesta ar fi fost de fapt motivul pentru care învinuitul a intenționat să-l

încătușeze pe M.V., pentru a-l conduce apoi la sediul postului și a efectua

ancheta în condiții optime; ulterior, încercând în mod regulamentar să-l

încătușeze, numitul M.V. s-a opus inițial verbal, apoi l-a bruscat, l-a tras de

uniformă, l-a apucat de corp și l-a ridicat în aer, l-a lovit cu palma peste

cap, iar ulterior a încercat să-l lovească cu pumnii, fapt care a condus la o stare

de temere pentru integritatea să corporală și totodată l-a determinat să facă

în mod legal uz de armă.

S-a apreciat că

aserțiunile inculpatului F.A.V. sunt în mod vădit nefundamentate din

următoarele considerente: cu toate că partea vătămată M.V. a intrat în posesia

autovehiculului cu puțin timp de incident (aproximativ 2 sau 3 zile),

învinuitul luase cunoștință de acest lucru prin intermediul unor persoane

apropiate, astfel că știa și la momentul incidentului cine conducea acea

mașină; în momentul în care a intrat în localul SC C.U. SRL inculpatul a

sesizat în apropiere același autovehicul parcat; de asemenea în același local

învinuitul a auzit discuțiile purtate de victimă cu martorul H.R., dându-și

seama că acesta va fi dus la domiciliu de victimă cu respectiv mașină; cu alte

cuvinte, este greu de crezut că ajungând la locul incidentului rutier

inculpatul nu ar fi cunoscut cine este conducătorul auto implicat; martorii

oculari audiați pe parcursul anchetei penale au susținut că niciun moment

victima nu a ridicat tonul, nu a proferat insulte, injurii ori amenințări la

adresa lucrătorului de poliție și nici nu s-a dedat la vreun act sau gest

violent la adresa acestuia; tot din depozițiile acestora s-a desprins faptul că

pe tot parcursul discuției victima a încercat să-l lămurească pe lucrătorul de

poliție că nu s-a petrecut niciun incident grav, nu sunt victime și nici daune

materiale; tot martorii oculari au declarat că învinuitul a adoptat o atitudine

cel puțin ostentativă la adresa părții vătămate, în sensul că i-a solicitat

acesteia să se pună în genunchi și totodată să-și pună singură cătușele; de

asemenea, tot din depozițiile acelorași martori a reieșit faptul că singurul

moment când victima l-a atins pe lucrătorul de poliție a fost momentul ulterior

rănirii sale, când învinuitul s-a aruncat asupra victimei cu intenția de a-i

pune cătușele iar victima, aflată pe sol, s-a învârtit, l-a împins pe învinuit

de deasupra sa, după care s-a ridicat de pe iarbă (analiza criminalistică a

obiectelor vestimentare purtate de inculpatul F.A.V. nu a pus în evidență

existența vreunui contact fizic puternic între acesta și o altă persoană care

să se soldeze cu producerea unor rupturi ale materialului, urmele existente pe

uniformă fiind în opinia noastră urmarea unui simplu contact material - adică

acel contact desprins din relatările martorilor).

Ca o concluzie a

celor de mai sus, parchetul a arătat că nimic din faptele ori atitudinea

persoanei vătămate nu au justificat utilizarea unei arme de foc împotriva sa de

către un lucrător de poliție, aflat la momentul respectiv sub influența

băuturilor alcoolice, astfel încât, reținându-se că în cauză nu sunt întrunite

elementele laturii obiective a infracțiunii de ultraj, față de numitul M.V. s-a

dispus neînceperea urmăririi penale.

Ulterior internării

victimei în spital, cunoscându-se că aceasta consumase anterior băuturi

alcoolice, lucrătorii de poliție i-au solicitat să se supună recoltării

probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei - victima a refuzat acest

lucru, fără a oferi la momentul respectiv vreo motivație plauzibilă. Pentru

acest considerent, la data de 26 aprilie 2012 a fost sesizat Parchetul de pe

lângă Judecătoria Rădăuți în vederea efectuării de cercetări față de acesta sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr.

195/2002.

La termenul de

judecată din data de 03 decembrie 2012, inculpatul F.A.V. a arătat că înțelege

să se prevaleze de dispozițiile art. 320

C. proc. pen., recunoscând

în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind de acord cu

probele administrate în cursul urmăririi penale.

De asemenea,

inculpatul a achitat despăgubirile civile către părțile civile Spitalul

Municipal Rădăuți și Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, cu chitanțele din

03 decembrie 2012, respectiv din 31 ianuarie 2013.

La termenul de

judecată din data de 25 martie 2013, instanța a pus în discuție schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de purtare abuzivă, prev. de art. 250

alin. (1), (3) C. pen. reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, în

infracțiunea de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

La același termen de

judecată, părțile au arătat că s-au înțeles în ceea ce privește latura civilă a

cauzei, respectiv faptul că inculpatul a achitat către partea vătămată parte

din despăgubirile civile, urmând că restul de 2.000 euro să fie plătiți pe data

de 31 decembrie 2013.

Analizată fiind cauza

din perspectiva incidenței art. 320

C. proc. pen., instanța a

reținut că potrivit dispozițiilor legale ce dau conținut articolului menționat:

"Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara

personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute

în actul de sesizare a instanței și solicită că judecata să se facă în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când

inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de

sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția

înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de

judecată. La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită

că judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și

apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți. Instanța de judecată

soluționează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul

urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost

săvârșită de către inculpat. Instanța va pronunța condamnarea inculpatului,

care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. (1) -

(6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se

pedepsește cu detențiune pe viață (...)."

Instanța a constatat

îndeplinite toate condițiile de procedibilitate impuse de art. 320

C. proc. pen., pentru că acest articol să-și producă efectul de drept

substanțial referitor la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, pentru infracțiunile pentru

care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, inculpatul a

declarat personal, în fața instanței de judecată, că recunoaște săvârșirea

faptei reținute în actul de sesizare a instanței; infracțiunea pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului nu este pedepsită de lege cu

detențiunea pe viață, pentru a nu deveni astfel incidente dispozițiile prev. de

art. 320

alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.; prezenta instanță de

judecată se consideră pe deplin lămurită numai pe baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, apreciind că faptele inculpatului sunt complet și

corect stabilite și, de asemenea, există suficiente date cu privire la persoana

acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse, fără a mai fi necesară

administrarea de probe sub acest aspect.

Analizând materialul

probator administrat în faza de urmărire penală, probe cunoscute și însușite de

către inculpat, instanța a reținut aceeași situație de fapt că și cea prezentată

în cuprinsul actului de sesizare. De asemenea, s-a apreciat că probatoriul

administrat în cursul urmăririi penale este suficient și concludent în sensul

că fapta reținută există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către

inculpat.

S-a mai reținut că

judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320

proc. pen. nu înlătură posibilitatea că instanța să dispună schimbarea

încadrării juridice în considerarea dispozițiilor art. 320

alin.

(6) C. proc. pen. care prevăd în mod expres că: "în caz de soluționare a

cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 (...) se aplică în mod

corespunzător."

Având în vedere

certificatul medico-legal de reexaminare din 07 iunie 2012 emis de Serviciul de

Medicină Legală Suceava, din care rezultă că numărul de zile de îngrijiri

medicale s-a prelungit cu 10 zile, totalizând 22 - 24 de zile de îngrijiri

medicale de la producere, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanța a dispus

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de purtare abuzivă, prev. de

art. 250 alin. (1), (3) C. pen. reținută în sarcina inculpatului prin

rechizitoriu, în infracțiunea de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1),

(4) C. pen.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului F.A.V. care, în calitate de agent principal de poliție,

lucrător din cadrul structurii poliției judiciare, la data de 18 aprilie 2012,

aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a produs victimei M.V., prin

împușcare cu o armă de foc, leziuni vindecabile în 22 - 24 zile de îngrijiri

medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare

abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, în limitele speciale reduse că urmare a aplicării

dispozițiilor art. 320

C. proc. pen., instanța a avut în vedere

criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., constând în

gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, că urmare a

aplicării dispozițiilor art. 320

alin. (7) C. proc. pen., a

rezultat incidența unor limite de pedeapsă cuprinse între 4 luni și 4 ani de

închisoare. Cererea inculpatului de aplicare în favoarea să a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. a fost respinsă, reținându-se că

recunoașterea anumitor împrejurări că circumstanțe atenuante judiciare nu este

posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea

măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana

făptuitorului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub

minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări

a pedepsei.

În speță, s-a reținut

că datele ce privesc persoana inculpatului sunt în general favorabile acestuia,

în sensul unei bune comportări la locul de muncă, că s-au luat în considerare

eforturile depuse în mod constant de inculpat în vederea stingerii litigiului

de natură civilă cu partea vătămată, însă observând diferența dintre atitudinea

inculpatului din cursul urmăririi penale față de cea din cursul judecății în

primă instanță, s-a concluzionat că ceea ce se urmărește în fapt este aplicarea

unui tratament penal favorabil, iar comportamentul astfel adoptat nu are un corespondent

real în atitudinea inculpatului față de fapta săvârșită și față de situația

părții vătămate.

În aceste

împrejurări, analizând coroborat datele referitoare la persoana inculpatului cu

cele referitoare la gravitatea și natura infracțiunii săvârșite, instanța a

constatat că aplicarea unei pedepse sub minimul special nu poate în niciun caz

să corespundă gravității deosebite a faptei și, mai ales, înaltelor standarde

de conduită și profesionalism ce trebuie să guverneze profesia inculpatului.

S-a menționat că exigențele sunt mult mai ridicate pentru acele persoane

investite să apere și să instaureze legea, iar uzul de armă nejustificat,

exclusiv pentru a-și impune autoritatea față de partea vătămată și față de

comunitatea martoră la incident, cu consecința producerii unei vătămări

corporale care ar fi putut fi chiar și mai gravă, totul pe fondul consumului de

alcool, nu au constituit în opinia primei instanțe fapte pentru care aplicarea

unei pedepse sub minimul special ar putea să corespundă scopurilor prevăzute de

art. 52 C. pen.

Instanța a avut în

vedere atitudinea corectă a inculpatului de recunoaștere a faptei săvârșite,

prezența să constantă la chemările organelor judiciare, caracterizările

profesionale favorabile și eforturile depuse în vederea soluționării laturii

civile, motive pentru care pedeapsa aplicată a fost apropiată de minimul

special redus că urmare a aplicării art. 320

alin. (7) C. proc.

pen. S-a apreciat că aceste circumstanțe favorabile au fost de natură a forma

convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea

efectivă a acesteia, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege

pentru suspendarea condiționată a executării.

Prin prisma

criteriilor și cu aplicarea dispozițiilor legale menționate, instanța de fond a

considerat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 8 (opt) luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1),

(4) C. pen., este necesară, dar și suficientă pentru a-și atinge scopul

prevenției generale și de reeducare a celui în cauză, astfel cum este definit

de art. 52 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani

și 8 luni, termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu

prevederile art. 82 C. pen. Pe cale de consecință, în baza art. 71 alin. (1) și

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

principale s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii constând în

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

Instanța a apreciat

că pronunțarea acestei soluții de condamnare constituie un avertisment pentru

inculpat și, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție, acesta nu va

mai săvârși alte infracțiuni, conștientizând că neînțelegerea clemenței legii,

va atrage asupra să consecințele prevăzute de art. 83 C. pen. (revocarea

suspendării executării pedepsei, că urmare a săvârșirii din nou a unei

infracțiuni în cursul termenului de încercare), dispoziții legale asupra cărora

i s-a atras atenția în considerarea prevederilor art. 359 C. proc. pen.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că inculpatul a achitat

despăgubirile civile către părțile civile Spitalul Municipal Rădăuți și

Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, cu chitanțele din 03 decembrie 2012,

respectiv din 31 ianuarie 2013.

Instanța a luat act

și de înțelegerea intervenită între inculpat și partea civilă M.V. în vederea

stingerii pretențiilor civile.

Împotriva Sentinței

penale nr. 69 din 29 martie 2013 a Tribunalului Suceava a declarat apel

inculpatul F.A.V., criticând-o prin intermediul apărătorului că netemeinică,

pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii atacate.

Prin Decizia penală

nr. 95 din 28 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul F.A.V. împotriva

Sentinței penale nr. 69 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava,

secția penală, în Dosarul nr. 9948/86/2012.

S-a desființat în

parte sentința penală apelată și rejudecând:

A condamnat pe

inculpatul F.A.V. la pedeapsa amenzii penale în sumă de 7.000 RON (în loc de 8

luni închisoare) pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de

art. 250 alin. (1), (4) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C.

proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de

1 an (în loc de 2 ani și 8 luni), termen de încercare stabilit în condițiile

art. 82 alin. (2) C. pen.

S-au înlăturat din

sentința penală apelată dispozițiile conform cărora "În baza art. 71 C.

pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) și c) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

condiționate a pedepsei închisorii.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare

prezentei decizii.

Pentru a decide

astfel, s-a reținut că starea de fapt și încadrarea juridică stabilite sunt

corecte, motiv pentru care aceste aspecte nu au fost reiterate în

considerentele deciziei atacate.

Reținând că, de

altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei solicitând să fie judecat în

procedura de urgență prevăzută de art. 320

C. proc. pen., iar în

prezentul apel a criticat doar greșita individualizare făcută pedepsei, a

apreciat că potrivit art. 72 C. pen., la individualizarea făcută pedepsei

trebuie să se țină seama de dispozițiilor părții generale a Codului penal,

gradul de pericol social concret, limitele speciale ale pedepsei, cauzele de

agravare sau atenuare a răspunderii penale, modalitatea și împrejurările

comiterii faptei, urmările cauzate, cât și de persoana făptuitorului.

Conforma art. 74

alin. (1) lit. a), c) C. pen. pot constitui circumstanțe atenuante conduita

bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, atitudinea acestuia

după comiterea faptei rezultând în prezentarea sa în fața autorităților,

comportarea sinceră în timpul procesului, înlesnirea descoperirii și a altor

participanți.

În aceste condiții,

instanța de prim control judiciar a reținut că inculpatul F.A.V. nu are

antecedente penale, a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, a fost

recompensat bănește pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu

mai mulți ani consecutiv (2006 - 2008), cu "Felicitări scrise" și

calificative pozitive, după cum rezultă din adresa din 25 iunie 2013 a Secției

nr. 4 Poliția Rurală Gălănești.

A mai reținut că

acesta s-a prezentat în fața autorităților și a avut un comportament sincer în

timpul procesului, ceea ce a justificat reținerea în favoarea acestuia a

circumstanțelor atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.,

cu consecințele art. 76 lit. e) C. pen.

De asemenea, având în

vedere și eforturile depuse de inculpat pentru stingerea litigiului civil cu

partea vătămată, fapt care din poziția procesuală a acesteia din urmă rezultă

că s-a realizat, împrejurările comiterii faptei, când, deși existau indicii că

anterior răsturnării în șanț cu autovehiculul victima consumase băuturi

alcoolice și ar fi trebuit să dea curs invitației de a se prezenta la sediul

postului de poliție în vederea clarificării situației, instanța de apel a

apreciat că în aceste împrejurări scopul de prevenție generală și specială, de

reeducare a inculpatului se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse

principale cu amenda penală de 7000 RON (în loc de 8 luni închisoare cu

suspendare condiționată) cu suspendarea condiționată a executării pedepsei,

motivat și de reținerea circumstanțelor atenuante facultative prev. de art. 74

lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o că fiind

netemeinică sub aspectul incidenței cazului de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în sensul că fapta săvârșită nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

) C.

proc. pen. raportat la art. 18

C. pen. se impune achitarea sa

pentru infracțiunea reținută și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ.

Recurentul inculpat a

mai învederat că din perspectiva dispozițiilor art. 5, art. 39 și art. 83 din

noul C. pen. solicită aplicarea pedepsei amendă penală a cărei executare să fie

amânată.

A susținut că sunt

îndeplinite condițiile, în acest sens arătând că pedeapsa stabilită este sub 2

ani, respectiv 70.000 amendă penală, nu are antecedente penale, a exprimat

acordul în prestarea unei munci în folosul comunității.

A mai susținut că

potrivit prevederilor vechiului C. pen., pe care o consideră lege penală

favorabilă din perspectiva limitelor de pedeapsă prevăzute la art. 250 alin.

(1), (4), adică 6 luni - 6 ani, este incident și art. 83 alin. (2) noul C. pen.

referitor la limita de pedeapsă până la care se poate aplica instituția

amânării aplicării pedepsei, împrejurări care îi dau posibilitatea să exercite

profesia.

A mai solicitat,

pentru a se da eficiență acestei modalități de executare să nu i se interzică

prin măsurile de supraveghere și obligațiile instituite la art. 85 C. pen.,

cele prevăzute la lit. g) - conducerea unui autovehicul, lit. h) - deținerea

unei arme, și lit. j) - ocuparea funcției sau profesiei pe care a avut-o în momentul

săvârșirii infracțiunii, pentru că altfel solicitarea nu ar mai avea eficiență

sub aspectul exercitării profesiei.

Recursul este

nefondat.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de inculpat, dar și din

oficiu conform dispozițiilor art. 385

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că hotărârea atacată este legală

și temeinică, urmând a o menține ca atare.

Referitor la

criticile formulate de recurentul inculpat F.A.V., circumscrise motivului de

casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.,

instanța de recurs constată și reține următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 166/P/2012 din 14 august 2012,

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

inculpatului F.A.V., pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă,

prevăzută de art. 250 alin. (1), (3) C. pen., constând în aceea că, în calitate

de agent principal de poliție, lucrător din cadrul structurii poliției

judiciare, la data de 18 aprilie 2012, aflându-se în exercițiul atribuțiilor de

serviciu, a produs victimei M.V., prin împușcare cu o armă de foc, leziuni

vindecabile în 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

La termenul de

judecată din data de 03 decembrie 2012, inculpatul F.A.V. a arătat că înțelege

să se prevaleze de dispozițiile art. 320

C. proc. pen., recunoscând

în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind de acord cu

probele administrate în cursul urmăririi penale.

De asemenea, inculpatul

a achitat despăgubirile civile către părțile civile Spitalul Municipal Rădăuți

și Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, cu chitanțele din 03 decembrie

2012, respectiv din 31 ianuarie 2013.

La termenul de

judecată din data de 25 martie 2013, instanța a pus în discuție schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250

alin. (1), (3) C. pen. reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, în

infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1), (4) C. pen.

La același termen de

judecată, părțile au arătat că s-au înțeles în ceea ce privește latura civilă a

cauzei, respectiv faptul că inculpatul a achitat către partea vătămată parte

din despăgubirile civile, urmând că restul de 2.000 euro să fie plătiți pe data

de 31 decembrie 2013.

Analizată fiind cauza

din perspectiva incidenței art. 320

C. proc. pen., instanța a

reținut că potrivit dispozițiilor legale ce dau conținut articolului menționat:

"Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara

personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute

în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când

inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de

sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția

înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de

judecată. La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită

ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire