ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3461/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 242/F din data de 05 aprilie 2013, Tribunalul Giurgiu în temeiul art. 183 C. pen. cu aplic, art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.N. la pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la data de 23 august 2012 până la zi și în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În temeiul art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea formulată de părțile civile C.I. și P.A. și a fost obligat inculpatul să plătească fiecăreia dintre acestea sumele de câte 10,000 lei, daune materiale și respectiv de câte 25.000 lei, daune morale. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut ca situație de fapt că în seara zilei de 22 august 2012, în jurul orei 23, inculpatul a plecat de la locuința bunicii sale din satul Pietrele spre casa mătușii lui, cu care, a doua zi dimineață, urma să meargă la tăiat coceni. Inculpatul avea asupra sa o sacoșă în care se aflau mâncare, suc, o seceră și un cuțit. În noaptea de 22/23 august 2013, în jurul orei 01,00 inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței victimei C.P.

din comuna Băneasa, satul Pietrele, județul Giurgiu, unde a amenințat cu cuțitul atît pe acesta, cât și pe nepotul ei, partea vătămată Z.C.A. și, de asemenea, a aexercitat acte de agresiune fizică asupra victimei și a celuilalt nepot al acesteia, partea vătămată Z.M.A. În urma agresiunii fizice la care au fost supuși, victima C.P. a suferit vătămări corporale care, în final, au condus la decesul acesteia, iar partea vătămată Z.M.A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale.

Cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu (prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.), lovire sau alte violențe (prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.), amenințare - două fapte (prevăzute de art. 193 C. pen.), port ilegal de cuțit (prevăzută de art. 2 alin. (1) 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991) și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (prevăzută de art. 183 C. pen.), toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. În ceea ce privește individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale din normele de incriminare (reduse cu o treime, potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen.), gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite și persoana inculpatului, despre care a reținut că prezintă o periculozitate deosebită, întrucât, în aceleași împrejurări, a exercitat violențe fizice asupra mai multor persoane și a stăruit în a-i agresa pe membrii familiei victimei, agresivității sale punându-i-se cu greu capăt de către aceștia, evidențiind totodată, în ceea ce îl privește, lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate afectată de un handicap, recunoașterea faptelor și regretul sincer exprimat de acesta. Referitor la latură civilă. Tribunalul a constatat că, în cauză, au formulat pretenții părțile civile C.I. și P.A. (moștenitorii victimei C.P.), care au solicitat daune materiale în sumă de câte 10.000 lei și daune morale în sumă de câte 25.000 lei.

Întrucât, cu ocazia audierii de către instanță, inculpatul a declarat că este de acord să le despăgubească pe părțile civile cu sumele pretinse de acestea, Tribunalul, reținând aplicarea principiul disponibilității, l-a obligat la plata integrală a sumelor anterior menționate. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel în termen legal, inculpatul M.I.N. Prin Decizia nr. 180/A din 1 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.I.N. împotriva sentinței penale nr. 242/F din data de 05 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 14527/236/2012.

În temeiul art. 383 alin. (1) 1 rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen.,a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală apelată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 23 august 2012 până la zi. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, în mod corect, a fost reținută săvârșirea de către inculpat, în ordine cronologică, a următoarelor infracțiuni: portul fără drept de cuțit, violare de domiciliu, în forme agravate, amenințare (în raport cu partea vătămată minoră Z.C.A., C.P., lovire sau alte violențe și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (în raport cu victima C.P., al cărei deces s-a aflat în legătură de cauzalitate, directă și necondiționată, cu leziunile traumatice suferite ca urmare a actelor de agresiune săvârșite asupra sa de către inculpate.

Referitor la pedepsele aplicate de prima instanță, Curtea a constatat, contrar criticii formulate prin apelul declarat în cauză, că acestea au fost nu doar legal stabilite, dar și just determinate, în raport cu gravitatea faptelor, cu consecințele lor și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului. Curtea a constatat că acordarea circumstanțelor atenuante judiciare invocate este nejustificată, întrucât acestea nu sunt apte să diminueze acea gravitate în asemenea măsură cât să determine coborârea pedepselor sub limitele minime, astfel încât să se ajungă la aplicarea, pentru cele șase infracțiuni concurente, a unei pedepse rezultante coborâte sub 3 ani și 4 luni închisoare.

În plus, absența antecedentelor penale, care constituie o situație de normalitate pentru orice cetățean, iar nicidecum o însușire meritorie a inculpatului, nu este suficientă, prin ea însăși, pentru a caracteriza drept bună conduita în societate a acestuia, pe care comportamentul de la momentul faptelor îl arată a fi ușor predispus spre acte grave de violență față de semeni, în pofida handicapului său (deficit de auz și vorbire). De asemenea, Curtea a constatat că sentința primei instanțe este nelegală, întrucât aceasta nu s-a pronunțat, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 17 C. proc. pen., prin exercitarea din oficiu a acțiunii civile, asupra daunelor, materiale și morale, cuvenite celor două părți vătămate minore (cu capacitate de exercițiu restrânsă), care au declarat că nu se constituie părți civile în cauză (filele 91 și 98-99, d.u.p.).

Împotriva Deciziei nr. 180/A din 1 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul M.l.N. care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond cât și a deciziei recurate și rejudecând, admiterea recursului și micșorarea pedepsei de 5 ani închisoare și să se dea o mai mare eficiență dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul M.I.N. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, la data de 1 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc.

pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc.

pen., invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013. Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin invocarea art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a tăcut o greșită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece solicitarea micșorarea pedepsei de 5 ani închisoare și să se dea o mai mare eficiență dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. nu se circumscrie art. 385 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii." Înalta Curte constată că modificarea art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. nu permite examinarea criticilor referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. Ca urmare, se apreciază că solicitarea inculpatului nu poate fi examinată date fiind limitele recursului. Potrivit art. 199 alin. (1) și (2) C. proc. pen., amenda judiciară se poate aplica de instanța de judecată prin încheiere, iar persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii. Referitor la cererea de scutire de la plata amenzii formulată de apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului M.l.N., Înalta Curte constată că prin cererea formulată a solicitat scutirea sa de la plata amenzii stabilită prin încheierea din 11 octombrie 2013, pentru lipsa acesteia de la judecarea cauzei în care avea calitatea de apărător desemnat din oficiu al inculpatului M.l.N. Înalta Curte constată că cererea de scutire a amenzii formulată de avocat C.G.

va fi respinsă, deoarece avocatul era obligat să-și asigure substituirea. Ca urmare, având în vedere considerentele anterior expuse, și împrejurarea că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de casare care pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.l.N. împotriva Deciziei penale nr. 180/A din 1 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, și cererea de scutire de amendă formulată de doamna avocat C.G. Potrivit art. 385 15 alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata prevenției de la 23 august 2012 la 8 noiembrie 2013. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului se va plăti din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.l.N. împotriva Deciziei penale nr. 180/A din 1 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 23 august 2012 la 8 noiembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului se va plăti din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Respinge cererea de scutire de amendă formulată de doamna avocat C.G. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 noiembrie 2013.