ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3461/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3461/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 242/F din data de 05 aprilie 2013, Tribunalul Giurgiu în

temeiul art. 183 C. pen. cu aplic, art. 320

1

C. proc. pen., a

condamnat pe inculpatul M.I.N. la pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute la

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de

la data de 23 august 2012 până la zi și în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 14 rap. la art. 346 C.

proc. pen., a fost admisă acțiunea formulată de părțile civile C.I. și P.A. și

a fost obligat inculpatul să plătească fiecăreia dintre acestea sumele de câte

10,000 lei, daune materiale și respectiv de câte 25.000 lei, daune morale.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul

a reținut ca situație de fapt că în seara zilei de 22 august 2012, în jurul

orei 23, inculpatul a plecat de la locuința bunicii sale din satul Pietrele

spre casa mătușii lui, cu care, a doua zi dimineață, urma să meargă la tăiat

coceni. Inculpatul avea asupra sa o sacoșă în care se aflau mâncare, suc, o

seceră și un cuțit. În noaptea de 22/23 august 2013, în jurul orei 01,00

inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței victimei C.P. din comuna

Băneasa, satul Pietrele, județul Giurgiu, unde a amenințat cu cuțitul atît pe

acesta, cât și pe nepotul ei, partea vătămată Z.C.A. și, de asemenea, a

aexercitat acte de agresiune fizică asupra victimei și a celuilalt nepot al

acesteia, partea vătămată Z.M.A. În urma agresiunii fizice la care au fost supuși,

victima C.P. a suferit vătămări corporale care, în final, au condus la decesul

acesteia, iar partea vătămată Z.M.A. a suferit leziuni traumatice care au

necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale.

Cu privire la încadrarea juridică,

Tribunalul a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de violare de domiciliu (prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen.), lovire sau alte violențe (prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.),

amenințare - două fapte (prevăzute de art. 193 C. pen.), port ilegal de cuțit

(prevăzută de art. 2 alin. (1)

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991) și

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (prevăzută de art. 183 C. pen.), toate

cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv limitele speciale din normele de incriminare (reduse cu o

treime, potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.), gradul ridicat

de pericol social al faptelor săvârșite și persoana inculpatului, despre care a

reținut că prezintă o periculozitate deosebită, întrucât, în aceleași

împrejurări, a exercitat violențe fizice asupra mai multor persoane și a

stăruit în a-i agresa pe membrii familiei victimei, agresivității sale

punându-i-se cu greu capăt de către aceștia, evidențiind totodată, în ceea ce

îl privește, lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate afectată de un

handicap, recunoașterea faptelor și regretul sincer exprimat de acesta.

Referitor la latură civilă. Tribunalul

a constatat că, în cauză, au formulat pretenții părțile civile C.I. și P.A.

(moștenitorii victimei C.P.), care au solicitat daune materiale în sumă de câte

10.000 lei și daune morale în sumă de câte 25.000 lei.

Întrucât, cu ocazia audierii de către

instanță, inculpatul a declarat că este de acord să le despăgubească pe părțile

civile cu sumele pretinse de acestea, Tribunalul, reținând aplicarea principiul

disponibilității, l-a obligat la plata integrală a sumelor anterior menționate.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat apel în termen legal, inculpatul M.I.N.

Prin Decizia nr. 180/A din 1 iulie

2013, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul M.I.N. împotriva sentinței penale nr. 242/F din data de 05 aprilie

2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 14527/236/2012.

În temeiul art. 383 alin. (1)

1

rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării

preventive a inculpatului și în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap.

la art. 88 alin. (1) C. pen.,a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului

prin sentința penală apelată durata reținerii și arestării preventive, începând

cu data de 23 august 2012 până la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut că, în mod corect, a fost reținută săvârșirea de către

inculpat, în ordine cronologică, a următoarelor infracțiuni: portul fără drept

de cuțit, violare de domiciliu, în forme agravate, amenințare (în raport cu

partea vătămată minoră Z.C.A., C.P., lovire sau alte violențe și loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte (în raport cu victima C.P., al cărei deces s-a

aflat în legătură de cauzalitate, directă și necondiționată, cu leziunile

traumatice suferite ca urmare a actelor de agresiune săvârșite asupra sa de

către inculpate.

Referitor la pedepsele aplicate de

prima instanță, Curtea a constatat, contrar criticii formulate prin apelul

declarat în cauză, că acestea au fost nu doar legal stabilite, dar și just

determinate, în raport cu gravitatea faptelor, cu consecințele lor și cu datele

ce caracterizează persoana inculpatului.

Curtea a constatat că acordarea

circumstanțelor atenuante judiciare invocate este nejustificată, întrucât

acestea nu sunt apte să diminueze acea gravitate în asemenea măsură cât să

determine coborârea pedepselor sub limitele minime, astfel încât să se ajungă

la aplicarea, pentru cele șase infracțiuni concurente, a unei pedepse

rezultante coborâte sub 3 ani și 4 luni închisoare.

În plus, absența antecedentelor

penale, care constituie o situație de normalitate pentru orice cetățean, iar

nicidecum o însușire meritorie a inculpatului, nu este suficientă, prin ea

însăși, pentru a caracteriza drept bună conduita în societate a acestuia, pe

care comportamentul de la momentul faptelor îl arată a fi ușor predispus spre

acte grave de violență față de semeni, în pofida handicapului său (deficit de

auz și vorbire).

De asemenea, Curtea a constatat că

sentința primei instanțe este nelegală, întrucât aceasta nu s-a pronunțat,

potrivit dispozițiilor imperative ale art. 17 C. proc. pen., prin exercitarea

din oficiu a acțiunii civile, asupra daunelor, materiale și morale, cuvenite

celor două părți vătămate minore (cu capacitate de exercițiu restrânsă), care

au declarat că nu se constituie părți civile în cauză (filele 91 și 98-99,

d.u.p.).

Împotriva Deciziei nr. 180/A din 1

iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs

inculpatul M.l.N. care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

instanței de fond cât și a deciziei recurate și rejudecând, admiterea

recursului și micșorarea pedepsei de 5 ani închisoare și să se dea o mai mare

eficiență dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de

inculpatul M.I.N. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se observă că decizia

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, la data

de 1 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din

Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute

de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate,

la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în

termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în

speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o

nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a

legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge

controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua

cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de

recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu

a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când

prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Încălcarea legii materiale sau

procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv

neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi

legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia

aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Ținând cont de regulile stricte ce

reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și

Justiție prin invocarea art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., ce are în

vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre

s-a tăcut o greșită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina

această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat,

deoarece solicitarea micșorarea pedepsei de 5 ani închisoare și să se dea o mai

mare eficiență dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. nu se

circumscrie art. 385 alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., ce are în

vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre

s-a făcut o greșită aplicare a legii."

Înalta Curte constată că modificarea

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. nu permite examinarea criticilor

referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. Ca urmare, se apreciază că solicitarea inculpatului nu poate fi

examinată date fiind limitele recursului.

Potrivit art. 199 alin. (1) și

(2) C. proc. pen., amenda judiciară se poate aplica de instanța de judecată

prin încheiere, iar persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori

reducerea amenzii.

Referitor la cererea de scutire de la

plata amenzii formulată de apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului

M.l.N., Înalta Curte constată că prin cererea formulată a solicitat scutirea sa

de la plata amenzii stabilită prin încheierea din 11 octombrie 2013, pentru

lipsa acesteia de la judecarea cauzei în care avea calitatea de apărător

desemnat din oficiu al inculpatului M.l.N.

Înalta Curte constată că cererea de

scutire a amenzii formulată de avocat C.G. va fi respinsă, deoarece avocatul

era obligat să-și asigure substituirea.

Ca urmare, având în vedere

considerentele anterior expuse, și împrejurarea că în cauză nu este incident

nici unul din cazurile de casare care pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte

de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.l.N.

împotriva Deciziei penale nr. 180/A din 1 iulie 2013 a Curții de Apel

București, secția I penală, și cererea de scutire de amendă formulată de doamna

avocat C.G.

Potrivit art. 385

15

alin.

(4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată va deduce din

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata prevenției de la 23 august 2012

la 8 noiembrie 2013.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul interpretului se va plăti

din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.l.N. împotriva Deciziei penale nr. 180/A din 1 iulie

2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 23 august 2012 la

8 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului se va plăti

din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respinge cererea de scutire de amendă

formulată de doamna avocat C.G.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 8

noiembrie 2013.