ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2934/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2934/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra conflictului de
competență de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Judecătoria Ploiești, prin sentința
civilă nr. 319 din 14 ianuarie 2008, în rejudecare după casare, a
admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a acestei
instanțe, invocată de pârâtă și a declinat competența
de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul M.D. în
contradictoriu cu pârâta M.J. în favoarea Tribunalului București,
secția comercială.
În fundamentarea acestei
soluții s-a reținut, în principal, că prezenta cauză are ca
obiect cererea reclamantului privind restituirea unor acțiuni ale unei
societăți comerciale și plata dividendelor aferente, care îi
conferă un caracter comercial.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C.
proc. civ. tribunalele judecă în primă instanță procesele
și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare
de peste 1 miliard de lei precum și procesele și cererile în
această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
S-a constatat că domiciliul
indicat al pârâtei este în S.U.A. precum și în București, sector 2,
mai având indicat și domiciliul ales la SC A.M.B.A. SA cu sediul în
București sector 1.
Pe de altă parte, conform art. 5
C. proc. civ. regula generală este aceea că orice cerere de chemare
în judecată se face la instanța domiciliului pârâtului, iar dacă
pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliul cunoscut,
cererea se face la instanța reședinței sale din țară.
Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 12732 din 9
noiembrie 2009 a admis excepția de necompetență materială a
Tribunalului București și a stabilit competența de
soluționare a aceluiași litigiu în favoarea Judecătoriei
Ploiești.
S-a apreciat că revine
Judecătoriei competența materială de soluționare a
litigiilor comerciale patrimoniale al căror obiect are o valoare de
până la 100.000 lei, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
De asemenea, nu există probe
care să releve faptul că pârâta și-a stabilit
reședința în România în mod oficial, în condițiile art. 3 alin.
(2) din O.U.G. nr. 194/2002.
Astfel, s-a ivit conflictul negativ
de competență, dosarul fiind înaintat spre soluționare Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte, analizând întreg
materialul probator administrat în cauză, raportat la toate
susținerile părților și cadrul legal în materie,
stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Ploiești, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că prin
cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 septembrie
2006 sub nr. 11.958/2006 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamantul M.D.,
domiciliat în Ploiești, județul Prahova a chemat în judecată pe
pârâta M.J., indicându-i domiciliul în S.U.A. și în București, sector
2 pentru restituirea a 8.000 de acțiuni, dividendele aferente și
daune cominatorii.
Potrivit încheierii din
ședința publică din 10 octombrie 2006, instanța a pus în
vedere reclamantului, conform art. 112 pct. 3 C. proc. civ. să-și
evalueze pretențiile sale, iar acesta a precizat că
depășesc suma de 30.000 lei.
La termenul din 7 februarie 2007
pârâta M.J., prin cererea depusă, a precizat că are domiciliul în S.U.A.,
reședința în București, sector 2 și a indicat un domiciliu
ales la SC A.M.B.A. SA cu sediul profesional în București.
De remarcat, că pârâta
deși legal citată la adresa din București, sector 2,
citația a fost înapoiată instanței, cu o notă precizatoare
a proprietarului acestui imobil, în sensul că destinatarul citației
nu are domiciliul și nu locuiește la această adresă.
Mai mult, prin declarația
autentificată din 17 octombrie 2008 la BNP A.N., numita S.M. a declarat pe
propria sa răspundere că locuiește în București, sector 2,
iar la această adresă nu își are domiciliul M.J., cunoscând
că aceasta locuiește în S.U.A. (dosar nr. 36374/3/2008 al
Tribunalului București, secția a VI-a comercială).
În acest context, având în vedere
că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată pârâta
avea domiciliul în străinătate și nu a făcut dovada unei
reședințe în România, precum și a obiectului litigiului de
natură comercială cu precizarea criteriului valoric, fiind aplicabile
dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. 5 teza a II-a C. proc. civ.,
competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea
Judecătoriei Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 23 septembrie 2010.