Decizia nr. 3269/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 468/2004 a Tribunalului Prahova

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 468 din 12 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus admiterea excepției prematurității invocate din oficiu și respingerea acțiunii formulate de R.C.L. în contradictoriu cu Primăria Orașului Breaza, ca prematur introdusă. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: În ședința publică din 17 februarie 2002, instanța a respins excepția de tardivitate privind depunerea întâmpinării și excepția privind necompetența materială și teritorială a Tribunalului Prahova invocată de pârâtă. În ședința publică din 13 martie 2003, instanța a dispus disjungerea cererii privind anularea hotărârilor de cererea bazată pe Legea nr. 10/2001.

La termenul de judecată din 12 mai 2004, reclamantul a învederat instanței că acțiunea care a format obiectul prezentului a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că în cauză nu s-a emis dispoziția prevăzută de această lege. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dacă restituirea în natură nu a fost aprobată, deținătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau dispoziție motivată să facă persoanei îndreptățite oferta de restituire prin echivalent, iar conform art. 7 din același text de lege, dacă oferta a fost refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin. în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia. Prin decizia civilă nr. 2567 din 7 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a dispus respingerea apelului formulat de reclamantul R.C.L.

împotriva sentinței civile nr. 468 din 12 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Nici o dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu a lăsat să se înțeleagă explicit sau implicit că persoana îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de menționata lege își poate exercita drepturile sale printr-o acțiune adresată direct instanței, nici măcar în situația în care persoana juridică deținătoare nu a emis decizia sau dispoziția în condițiile și termenele stabilite de art. 24. Faptul că aceasta a fost intenția legiuitorului a rezultat și din împrejurarea că, atunci când a dorit să acorde „tăcerii” valoare de act juridic, a făcut-o expres.

Aceasta nu a însemnat că persoanei îndreptățite i s-a refuzat accesul liber la justiție, ea având la îndemână o acțiune în obligație „de a face” pentru a obține obligarea persoanei juridice deținătoare a imobilului la emiterea dispoziției prevăzută de Legea nr. 10/2001. Față de aceste considerente, în condițiile în care intimata-pârâtă nu a emis o dispoziție cu privire la notificările ce i-au fost adresate de apelantul-reclamant în baza Legii nr. 10/2001, curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca prematur formulată. În consecință, curtea, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.C.L., considerând-o nelegală și netemeinică, deoarece i s-a încălcat dreptul de acces liber la justiție.

Astfel, notificările adresate unității deținătoare au fost formulate în termen, în timp ce unitatea deținătoare a formulat un singur răspuns doar cu privire la teren, nepronunțându-se cu privire la notificarea vizând clădirea în care a funcționat cantina fabricii de var din Breaza, județul Prahova, fiind încălcate dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 motivând în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. La termenul din 22 februarie 2006 instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa părților. Instanța din oficiu a repus cauza pe rol citând părțile pentru termenul din 26 mai 2010 pentru a se discuta perimarea în condițiile art. 252 pct. 1 C. proc.

civ. Astfel, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. recursul se perimă de drept în condițiile în care din culpa părților, pricina a rămas în nelucrare timp de un an. În cauză, recursul a fost suspendat la 22 februarie 2006, dată de la care pricina a rămas în nelucrare, operând dispozițiile art. 248alin. (1) C. proc. civ. pentru a se constata perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Constată perimat recursul declarat de reclamantul R.L.C. împotriva deciziei civile nr. 2567 din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.