ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3269/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3269/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 468 din 12
mai 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus admiterea excepției
prematurității invocate din oficiu și respingerea acțiunii formulate de R.C.L.
în contradictoriu cu Primăria Orașului Breaza, ca prematur introdusă.
Pentru a se pronunța astfel instanța
a reținut următoarele:
În ședința publică din 17 februarie
2002, instanța a respins excepția de tardivitate privind depunerea întâmpinării
și excepția privind necompetența materială și teritorială a Tribunalului
Prahova invocată de pârâtă.
În ședința publică din 13 martie
2003, instanța a dispus disjungerea cererii privind anularea hotărârilor de
cererea bazată pe Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 12 mai
2004, reclamantul a învederat instanței că acțiunea care a format obiectul prezentului
a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că în cauză nu s-a emis
dispoziția prevăzută de această lege.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001 dacă restituirea în natură nu a fost aprobată, deținătorul
imobilului este obligat ca prin decizie sau dispoziție motivată să facă
persoanei îndreptățite oferta de restituire prin echivalent, iar conform art. 7
din același text de lege, dacă oferta a fost refuzată, persoana îndreptățită
poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin. în termen de 30 de zile de
la data comunicării acesteia.
Prin decizia civilă nr. 2567 din 7
octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a dispus respingerea
apelului formulat de reclamantul R.C.L. împotriva sentinței civile nr. 468 din
12 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Pentru a se pronunța astfel instanța
a reținut următoarele:
Nici o dispoziție a Legii nr.
10/2001 nu a lăsat să se înțeleagă explicit sau implicit că persoana
îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de menționata lege
își poate exercita drepturile sale printr-o acțiune adresată direct instanței,
nici măcar în situația în care persoana juridică deținătoare nu a emis decizia
sau dispoziția în condițiile și termenele stabilite de art. 24.
Faptul că aceasta a fost intenția
legiuitorului a rezultat și din împrejurarea că, atunci când a dorit să acorde
„tăcerii” valoare de act juridic, a făcut-o expres.
Aceasta nu a însemnat că persoanei
îndreptățite i s-a refuzat accesul liber la justiție, ea având la îndemână o
acțiune în obligație „de a face” pentru a obține obligarea persoanei juridice
deținătoare a imobilului la emiterea dispoziției prevăzută de Legea nr.
10/2001.
Față de aceste considerente, în
condițiile în care intimata-pârâtă nu a emis o dispoziție cu privire la
notificările ce i-au fost adresate de apelantul-reclamant în baza Legii nr.
10/2001, curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins acțiunea ca
prematur formulată.
În consecință, curtea, în baza art.
296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamantul R.C.L., considerând-o nelegală și netemeinică, deoarece i
s-a încălcat dreptul de acces liber la justiție. Astfel, notificările adresate
unității deținătoare au fost formulate în termen, în timp ce unitatea
deținătoare a formulat un singur răspuns doar cu privire la teren,
nepronunțându-se cu privire la notificarea vizând clădirea în care a funcționat
cantina fabricii de var din Breaza, județul Prahova, fiind încălcate
dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 motivând în drept pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
La termenul din 22 februarie 2006
instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art.
242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa părților.
Instanța din oficiu a repus cauza pe
rol citând părțile pentru termenul din 26 mai 2010 pentru a se discuta perimarea
în condițiile art. 252 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, conform dispozițiilor art.
248 alin. (1) C. proc. civ. recursul se perimă de drept în condițiile în care
din culpa părților, pricina a rămas în nelucrare timp de un an.
În cauză, recursul a fost suspendat
la 22 februarie 2006, dată de la care pricina a rămas în nelucrare, operând
dispozițiile art. 248alin. (1) C. proc. civ. pentru a se constata perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul
R.L.C. împotriva deciziei civile nr. 2567 din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai
2010.