SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 5196/04 prezentate de Grigore și Ester FERENCZI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 18 noiembrie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători; și de Santiago Quesada grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 decembrie 2003, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: "Faptul că reclamanții, dl Grigore Ferenczi și dl Ester Ferenczi, sunt resortisanți români și maghiari, născuți în 1953 și respectiv 1955 și rezidenți în Szazhalombatta în Ungaria. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. Amalia Kapros-Bindasz, rezidentă în Cluj-Napoca. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 septembrie 1976, reclamanții au cumpărat un apartament situat în Cluj-Napoca, la nr. 50-52 de pe strada Mehedinti. La 21 septembrie 1978, ei și-au eliberat un titlu de proprietate pentru apartament și, la decembrie 1980, ei și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. În 1988, reclamanții au plecat în Ungaria și apartamentul lor a fost naționalizat, în temeiul decretului nr. 223/1974, printr-o decizie din 6 noiembrie 1989 a Consiliului Popular de la Cluj-Napoca. În decembrie 1989, decretul menționat anterior a fost abrogat. 112/1995, la P.S. care a ocupat ca chiriaș. La 25 februarie 1997, Consiliul local al Cluj-Naqa ( Prin hotărârea din 5 februarie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Cluj-Napoca a respins acțiunea reclamanților care vizau recunoașterea naționalizării apartamentului lor, restituirea acestuia, precum și anularea contractului de vânzare încheiat cu P.S. Prin hotărârea din 6 iunie 2003, tribunalul departamental din Cluj a acceptat recursul reclamanților, a constatat că la data de naionalizare și a anulat contractul de vânzare. printr-o hotărâre definitivă din 1 octombrie 2003, Curtea de apel din Cluj a primit recursul Consiliului local de la Cluj-Napoca și P.S. și a confirmat hotărârea din 5 februarie 2003. În ceea ce privește constatarea naionalizării, instana de apel consideră că o aciune formulată în acest scop pe baza dreptului comun era inadmisibilă, deoarece instanele nu au epuizat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de legea nr. 10/2001. În ceea ce privește validitatea contractului de vânzare încheiat între statul român și P.S, instana de apel a hotărât că .../ faptul că, la data naționalizării apartamentului în temeiul Decretului nr. 223/1974, dispozițiile legale în vigoare nu ar fi fost respectate, nici faptul că statul român nu era înscris în cartea funciară la momentul vânzării, nu ar fi putut avea o influență asupra validității actului ... Funcționați pe cale specială La 12 iulie 2001, pe baza legii nr. Prin scrisoarea din 24 aprilie 2006, Consiliul local de la Cluj-Napoca i-a informat în conformitate cu legea nr. 247/2005, dosarul privind cererea lor de restituire a imobilului a fost transmis comisiei centrale pentru acordarea unei despăgubiri. Prin scrisoarea din 14 mai 2008, reclamanții au informat Curtea că, la această dată, ei nu primiseră încă un răspuns la notificarea pe care o adresaseră în 2001 autorității competente. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Strain și în alte hotărâri c. România 57001/00, CEDO 2005-VII), Paduraru c. România 63252/00, §§ 53 CEDO 2005-XII (extracturi)), Porteanu c. România 4596/03, §§ 21-24, 16 februarie 2006) și Radu c. România 13309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006). Practica judiciară internă cunoaște cel puțin două interpretări diferite ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește competența instanțelor interne de a se pronunța asupra cererilor de restituire a bunurilor naționalizate, în cazul absenței unui răspuns din partea autorităților publice la notificarea efectuată în temeiul aceleiași legi. Într-o serie de hotărâri judecătorești, instanțele naționale au respins ca inadmisibile sau premature cererile de restituire în natură a bunurilor în cauză, pe motiv că acestea nu puteau fi sesizate în lipsa unei decizii administrative luate de autoritatea competentă (a se vedea, de exemplu, la rejudecare) 1089 din 19 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție. În alte hotărâri, instanțele interne au considerat că au competența de a se pronunța asupra cererii de restituire a bunurilor, chiar și în lipsa unei decizii administrative, recunoscând în mod explicit că: 2530 din 11 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție. În 2007, Curtea Supremă de Casație și Justiție a soluționat această problemă, ca urmare a unei acțiuni în interesul legii formulate de procurorul general al României. XX din 19 martie 2007, Comisia a decis că instanțele interne au competența de a se pronunța asupra fondului cauzei, inclusiv în lipsa unui răspuns din partea autorităților administrative. Invocând în esență art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță, precum și de durata procedurii administrative prealabile pe care au inițiat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, din cauza faptului că Consiliul local de la Cluj-Napoca a obținut un răspuns la notificarea acestora. În afara unghiului articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ei își încalcă dreptul de a respecta bunurile, din cauza refuzului autorităților naționale competente de a restitui apartamentul naționalizat. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, ei atribuie o încălcare a dreptului lor la liberă circulație și, în special, a dreptului lor de a părăsi România în mod liber, datorită faptului că au fost expropriați în 1988 pentru că au ales să părăsească țara. Reclamanții se plâng că nu au primit până în prezent un răspuns la notificarea pe care au adresat-o la 12 iulie 2001 Consiliului local de la Cluj Napoca, fapt care ar pune o problemă în ceea ce privește dreptul lor de acces la o instanță, precum și în ceea ce privește durata procedurii administrative prealabile. În această privință, aceștia invocă în esență art. 6 Õ 1 din convenție care se citește astfel în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. De asemenea, reclamanții invocă o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor, din cauza refuzului autorităților competente de a returna bunurile naționalizate. Ei citează la art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, care se citește astfel Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții consideră că bunurile lor au fost naționalizate ca urmare a deciziei lor de a părăsi România, ceea ce constituie o încălcare a articolului 2 alineatul (2) din Protocolul nr. 4, care garantează libertatea de circulație și care este formulată după cum urmează Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa Curtea observă că acest motiv se referă la fapte care au avut loc înainte de ratificarea Convenției de către România, și anume la 20 iunie 1994. Prin urmare, acesta trebuie respins ca fiind incompatibil cu dispozițiile Convenției. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la accesul la o instanță și la durata excesivă a procedurii și 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la refuzul de restituire a bunului Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
de la requête n
o
5196/04
présentée par Grigore et Ester FERENCZI
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 18 novembre 2008 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 décembre 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M. Grigore Ferenczi et M
me
Ester Ferenczi, sont des ressortissants roumains et hongrois, nés respectivement en 1953 et 1955 et résidant à Szazhalombatta en Hongrie. Ils sont représentés devant la Cour par M
me
Amalia Kapros-Bindasz, résidant à Cluj-Napoca.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Le 10 septembre 1976, les requérants achetèrent un appartement situé à Cluj-Napoca, au n
os
50-52 de la rue Mehedinți. Le 21 septembre 1978, ils se virent délivrer un titre de propriété pour l’appartement et, le
15
décembre
1980, ils inscrivirent leur droit de propriété dans le livre foncier. En 1988, les requérants partirent en Hongrie et leur appartement fut nationalisé, en vertu du décret n
o
223/1974, par une décision du 6
novembre
1989 du conseil populaire de Cluj-Napoca. Le
31
décembre
1989, le décret susmentionné fut abrogé.
Le 17 septembre 1996, l’appartement litigieux fut vendu, en vertu de la loi n
o
112/1995, à P.S. qui l’occupait en tant que locataire.
Le 25 février 1997, le conseil local de Cluj-Napoca («
le conseil local
») inscrivit dans le livre foncier son droit de propriété sur l’appartement.
1)
Démarches en vue d’obtenir la restitution de l’appartement en vertu du droit commun
Par un jugement du 5 février 2003, le tribunal de première instance de Cluj-Napoca rejeta l’action des requérants visant la reconnaissance de l’illégalité de la nationalisation de leur appartement, la restitution de celui-ci, ainsi que l’annulation du contrat de vente conclu avec P.S.
Par un arrêt du 6 juin 2003, le tribunal départemental de Cluj fit droit au recours des requérants, constata l’illégalité de la nationalisation et annula le contrat de vente.
Par un arrêt définitif du 1
er
octobre 2003, la cour d’appel de Cluj accueillit les recours du Conseil local de Cluj-Napoca et de P.S. et confirma le jugement du 5 février 2003. Pour ce qui était du constat de l’illégalité de la nationalisation, la cour d’appel estima qu’une action formée à cette fin sur la base du droit commun était irrecevable, car les requérants n’avaient pas épuisé la procédure administrative préalable, prescrite par la loi
n
o
10/2001.
Concernant la validité du contrat de vente conclu entre l’Etat roumain et P.S, la cour d’appel jugea que
:
«...ni
le fait qu’à la date de la nationalisation de l’appartement en vertu du décret n
o
223/1974, les dispositions légales en vigueur n’auraient pas été respectées, ni le fait que l’Etat roumain n’était pas inscrit dans le livre foncier au moment de la vente, ne sauraient avoir une influence sur la validité de l’acte...
».
2)
Démarches par voie spéciale
Le 12 juillet 2001, se fondant sur la loi n
o
10/2001, les requérants adressèrent, par le biais d’un huissier de justice, une notification au conseil local, en demandant la restitution de leur appartement.
Par lettre du 24 avril 2006, le conseil local de Cluj-Napoca les informa qu’en vertu de la loi n
o
247/2005, le dossier concernant leur demande de restitution de l’immeuble avait été transmis à la commission centrale pour l’octroi d’une indemnisation.
Par lettre du 14 mai 2008, les requérants informèrent la Cour qu’à cette date, ils n’avaient pas encore reçu de réponse à la notification qu’ils avaient adressée en 2001 à l’autorité compétente.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Les dispositions légales et la jurisprudence interne pertinentes sont décrites dans les arrêts
Strain et autres c. Roumanie
(n
o
Păduraru c. Roumanie
(n
o
63252/00, §§
38
‑
2005-XII (extraits)),
Porteanu c. Roumanie
(n
o
4596/03, §§
21-24, 16
février
2006) et
Radu c. Roumanie
(n
o
13309/03, §§
18-20, 20
juillet
2006).
La pratique judiciaire interne connaît au moins deux interprétations différentes de l’article 26 alinéa 3 de la loi n
o
10/2001 en ce qui concerne la compétence des tribunaux internes pour statuer sur les demandes visant la restitution des biens nationalisés, en cas d’absence de réponse des autorités publiques à la notification faite en vertu de cette même loi. Dans une série d’arrêts, les juridictions nationales ont rejeté comme irrecevables ou prématurées les demandes de restitution en nature des biens litigieux, au motif qu’elles ne pouvaient pas être saisies en l’absence d’une décision administrative prise par l’autorité compétente (voir par exemple, l’arrêt
n
o
1089 du 19 mars 2003 de la Cour suprême de justice). Dans d’autres arrêts, les tribunaux internes ont considéré qu’ils étaient compétents pour statuer sur la demande de restitution des biens, même en l’absence d’une décision administrative, reconnaissant explicitement qu’il s’agissait d’une lacune de la loi susmentionnée (voir par exemple, l’arrêt n
o
2530 du 11 juin 2003 de la Cour suprême de justice).
Ce n’est qu’en 2007 que la Haute Cour de cassation et de justice a réglé ce problème, à la suite d’un recours dans l’intérêt de la loi formé par le procureur général de la Roumanie. Par un arrêt n
o
XX du 19 mars 2007, elle a décidé que les tribunaux internes étaient compétents pour statuer sur le fond de l’affaire y compris en l’absence de réponse des autorités administratives.
1.
Invoquant en substance l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit d’accès à un tribunal, ainsi que de la durée de la procédure administrative préalable qu’ils ont entamée en vertu de la loi n
o
10/2001, en raison de l’impossibilité d’obtenir, de la part du conseil local de Cluj-Napoca, une réponse à leur notification.
2.
Sous l’angle de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, ils allèguent une atteinte à leur droit au respect des biens, en raison du refus des autorités nationales compétentes d’ordonner la restitution de l’appartement nationalisé.
3.
Invoquant l’article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention, ils allèguent une violation de leur droit à la libre circulation et plus spécialement de leur droit de quitter librement la Roumanie, en raison du fait qu’ils ont été expropriés en 1988 pour avoir choisi de quitter le pays.
1.
Les requérants se plaignent de ne pas avoir reçu à ce jour de réponse à la notification qu’ils ont adressée le 12 juillet 2001 au conseil local de Cluj
‑
Napoca, fait qui poserait un problème au regard de leur droit d’accès à un tribunal, ainsi que par rapport à la durée de la procédure administrative préalable. A cet égard, ils invoquent en substance l’article 6 § 1 de la Convention
qui se lit ainsi dans sa partie pertinente
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
».
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
2
b) de son règlement.
2.
Les requérants allèguent également une violation de leur droit au respect de leurs biens, en raison du refus des autorités compétentes de leur restituer le bien nationalisé. Ils citent l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, qui se lit ainsi
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes
».
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
2
b) de son règlement.
3.
Les requérants estiment que leur bien a été nationalisé en conséquence de leur décision de quitter la Roumanie, ce qui constitue une violation de l’article 2 § 2 du Protocole n
o
4, qui garantit la liberté de circulation et qui est libellé comme suit
:
«
Toute personne est libre de quitter n’importe quel pays, y compris le sien
».
La Cour note que ce grief se réfère à des faits qui ont eu lieu avant la ratification de la Convention par la Roumanie, à savoir le 20 juin 1994. Par conséquent, il convient de le rejeter comme étant incompatible
ratione
temporis
avec les dispositions de la Convention.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté en application de l’article
35
§§
3
et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs des requérants tirés des articles 6 § 1 de la Convention quant à l’accès à un tribunal et à la durée déraisonnable de la procédure et 1 du Protocole n
o
1 quant au refus de restitution du bien
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président