ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1849/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1849/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința

penală nr. 44 din 21 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Marghita, în baza

art. 42 C. proc. pen. anterior, s-a declinat competenta de soluționare a

recursului declarat de către petentul F.G., împotriva Sentinței penale nr.

44/2003 pronunțată de Judecătoria Marghita vizând Sentința penală nr. 273/2011

pronunțata de către Judecătoria Marghita în dosarul penal nr. 674/255/2011, în

favoarea Curții de Apel Oradea.

În baza

art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate au

rămas în sarcina statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a hotărât următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 44/2013 pronunțată de Judecătoria Marghita s-a dispus

respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de către petentul

revizuent F.G., împotriva Sentinței penale nr. 273 din 27 septembrie 2011 a

Judecătoriei Marghita pronunțată în dosarul nr. 674/255/2011.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior a fost obligat petentul revizuent la

100 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin

adresa nr. 101/III.6/2012, înregistrată la instanța de fond la 24 octombrie

2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita a înaintat cererea de

revizuire formulată de F.G., împotriva Sentinței penale nr. 273/2011 a

Judecătoriei Marghita pronunțată în dosarul nr. 674/255/2011.

Prin

cererea formulată, petentul F.G. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr.

273/2011 a Judecătoriei Marghita pronunțată în dosarul nr. 674/255/2011. A

solicitat instanței de fond să constate că în dosarul nr. 1430/P/2010 și al

Judecătoriei Marghita nr. 674/255/2011 s-au introdus prin gravă neglijență

Sentința penală nr. 164/2010 dată pentru insultă și calomnie care nu atrage

starea de recidivă - art. 37 a, C. pen.; Rezoluția nr. 207/P/2011 a Parchetului

Curții de Apel Oradea finalizată în baza art. 10 d C. proc. pen. - fapta comisă

asupra sa de M.V.V., aceea de abuz în serviciu - art. 246 C. pen. există, dar

nu îndeplinește unul din elementele constitutive ale acestei infracțiuni,

astfel că în această rezoluție este opozabilă Rezoluția nr. 437/P/2010 - art.

10 a C. proc. pen. și o anulează pe aceasta din urmă. Mai arată că s-au

administrat la dosarul nr. 1430/P/20106 declarații de martori a căror conținut

nu are nimic comun cu denunțul său nr. 437/P/2010 și 207/P/2011 pe care l-a

făcut în scris, și nu public - verbal, în legătură cu care aceștia nu au văzut

și nu au auzit absolut nimic, iar martorul B.D. a declarat la poliție că i-a

spus lui M.V.V., în sala de judecată, faptul că l-am acționat în judecată

pentru cauza 982/255/2008 și că a notat în notele grefierului aceste afirmații,

dar această mărturie și consemnări în notele grefierului nu sunt confirmate de

notițele respective și nici în încheierea judecătorului, adică mărturia este

pur mincinoasă care speră să fie astfel soluționată în dosarul nr. 270/P/2012.

Mai arată

că s-au administrat, la dosarul de judecată nr. 674/255/2010, concluzii scrise

și note de ședință false, în care este denigrat fals că ar mai fi fost

condamnat pentru calomnierea altui magistrat fără a se indica vreo sentință

penală sau decizie penală în acest sens - adică este o minciună și că este

denigrat fals că ar fi condamnat penal de Tribunalul Satu Mare cu Hotărârea

penală nr. 322/2008. și Decizia penală nr. 185/A/2009, dosare în care el nu

este parte de niciun fel ci numita C.E. din Satu Mare.

Prin

Sentința penală nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunțată de către Judecătoria

Marghita, s-a dispus condamnarea petentului F.G. la pedeapsa de 8 luni

închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. anterior, dispunându-se suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani

și 8 luni, sentință care a rămas definitivă la data de 15 noiembrie 2011. Petentul

a invocat faptul că probele folosite în dosarul penal nr. 674/255/2010 al

Judecătoriei Marghita, care au condus la condamnarea petentului prin Sentința

penală nr. 273/2011, sunt false.

Împotriva

Sentinței penale nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunțată de către Judecătoria

Marghita a mai formulat cerere de revizuire.

În urma

examinării cererii de revizuire, precum și a dosarului nr. 674/255/2010 al

Judecătoriei Marghita, Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, prin prisma

motivelor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

anterior și Decizia nr. LX/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție dată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că cererea

de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.

394 C. proc. pen. anterior este inadmisibilă, a propus respingerea acesteia

atât în principiu cât și în fond.

În

propunerea de respingere s-a arătat că revizuirea este mijlocul procesual prin

care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive, care conțin grave erori,

fiind denumită în literatura juridică "o cale de atac de fapt".

Împotriva

Sentinței penale nr. 273/2011 pronunțată de Judecătoria Marghita în dos. nr.

674/255/2011, petentul a formulat mai multe cereri de revizuire, fiind

înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita sub nr.

179/111.6/2011, în data de 04 mai 2012 înaintându-se Judecătoriei Marghita

concluziile formulate de procuror, iar prin Sentința penală nr. 164/2012

pronunțată în dos.nr. 925/255/2011, dispunându-se respingerea ca inadmisibilă a

cererii de revizuire.

Conform

art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cererile ulterioare de revizuire

sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, temei legal și apărări.

În opinia

Parchetului cererea de revizuire a contestatorului F.G. este inadmisibilă, și

în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior s-a solicitat respingerea

acesteia atât în principiu cât și în fond.

Examinând

în camera de consiliu admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire,

instanța de fond a reținut că din probele strânse în cursul cercetării

efectuate de către procuror nu rezultă date suficiente pentru admiterea în

principiu a cererii.

În fapt,

prin Sentința penală nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunțată de către

Judecătoria Marghita în dosarul nr. 674/255/2011, în temeiul art. 259 alin. (1)

C. proc. pen. anterior, s-a dispus condamnarea petentului F.G., la o pedeapsă

de 8 luni închisoare cu aplicarea art. 81 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

încercare de 2 ani și 8 luni. Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat

recurs, care a fost respins. Hotărârea a rămas definitivă la data de 15

noiembrie 2011.

Prin

cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita în data de

31 mai 2012 și completată cu cererea înregistrată la data de 11 septembrie

2012, petentul F.G. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 273 din 27

septembrie 2011 pronunțată de către Judecătoria Marghita în dosarul nr.

674/255/2011, pe motiv că în dosarul de urmărire penală nr. 1430/P/2010 și în

dosarul nr. 674/255/2010, s-au introdus, prin gravă neglijență, Sentința penală

nr. 164/2010, rezoluția 207/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, 6 declarații de martori care nu au legătură cu denunțul formulat,

declarația martorei B.D. care nu corespunde adevărului, iar notele de ședință

și concluziile scrise depuse conțin date false, respectiv este indicat un număr

de dosar în care acesta nu este parte.

Temeiul

de drept invocat de petent în motivarea cereri de revizuire a fost art. 395 C.

proc. pen. anterior, dar nu sunt indicate în concret motivele de revizuire,

respectiv nu a anexat la cerere înscrisuri doveditoare în susținerea acesteia.

Instanța

de fond a reținut că, pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției

un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătorești definitive

sunt executorii și au autoritate de lucru judecat, în sensul că nu se permite

declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoana,

dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o

hotărâre definitivă. Deși în virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea

judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului, în anumite

situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și

netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile

extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le

conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive.

În

această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de

atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești

definitive care conțin grave erori de fapt, urmărindu-se o reexaminare în fapt

a cauzei penale.

Din

analiza dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. anterior, instanța de

fond a reținut că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în

condițiile legii și, dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de

procuror, rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța

putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire

sau administra probe noi, dacă este necesar. În consecință, cele două condiții

trebuie întrunite cumulativ.

În

prezenta cauză, instanța de fond a apreciat că motivele invocate în cererea

revizuentului nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

anterior.

Mai mult

decât atât revizuentul a mai formulat cereri de revizuire în aceeași cauză, ori

Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând un recurs în interesul legii a

hotărât prin Decizia nr. XXXVI/2009 că cererile repetate de revizuire sunt

inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și

apărări invocate în soluționarea acestora.

În

consecință, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru

admiterea în principiu a cererii, revizuentul nefăcând dovada existentei

vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior, și în

temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior, instanța de fond a respins,

ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul F.G.

II.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul

revizuent F.G. solicitând casarea în totalitate a sentinței atacate ca

netemeinică și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata

avansate de stat.

S-a

reținut că, potrivit art. 407 teza I C. proc. pen. anterior, sentințele

instanței de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (1)

C. proc. pen. anterior sunt supuse acelorași cai de atac ca și hotărârile la

care se referă revizuirea, iar conform art. 361 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

anterior, nu pot fi atacate cu apel sentințele pronunțate de judecătorii,

acestea fiind supuse recursului, conform art. 385

1

alin. (1) lit. a)

C. proc. pen. anterior, dispoziții procedurale aplicabile odată cu modificările

aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010.

De

asemenea, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen. anterior, astfel cum acesta a

fost modificat prin Legea nr. 202/2010, tribunalele, ca instanțe de recurs,

judecau recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind

infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la

plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva

hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a

liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate

de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării,

precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege, iar conform art. 28

1

pct. 3 din același cod, curțile de apel ca instanțe de recurs, judecau

recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în prima

instanța, cu excepția celor date în competenta tribunalului, precum și în alte

cazuri anume prevăzute de lege.

În speță,

Curtea a reținut că recursul vizează o sentința prin care a fost respinsa o

cerere de revizuire având ca obiect o sentință pronunțată de către Judecătoria

Marghita privind infracțiunea de denunțare calomnioasa prevăzuta de art. 259 C.

pen. anterior, pentru care acțiunea penală se exercita în mișcare din oficiu,

situație ce atrage competenta materială a Curți de Apel.

Față de

cele de mai sus, Tribunalul, în baza art. 42 C. proc. pen. anterior, a declinat

competenta de soluționare a recursului declarat de către petentul F.G.

împotriva Sentinței penale nr. 44/2003 pronunțată de Judecătoria Marghita

vizând Sentința penală nr. 273/2011 pronunțata de către Judecătoria Marghita în

dosarul penal nr. 674/255/2011, în favoarea Curții de Apel Oradea, urmând ca,

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare

avansate să rămână în sarcina statului.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs penal revizuentul recurent F.G. solicitând

admiterea recursului, casarea și modificarea sentinței recurate în sensul de a

se dispune admiterea cererii sale de revizuire întrucât sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege.

Examinând

decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform

prevederilor articolului 385

5

alin. (2) C. proc. pen. anterior și

articolului 385

14

C. proc. pen. anterior, Curtea a constatat că

aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de revizuentul recurent

este nefondat, și în consecință, în baza dispozițiilor articolului 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, l-a respins ca atare.

Curtea a

constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că cererea formulată de

revizuent este inadmisibilă.

Din

analiza, dispozițiilor art. 403 alin. 1 C. proc. pen. anterior a rezultat că

cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și

dacă, din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror, rezultă

date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare

din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi,

dacă este necesar. În consecință, cele două condiții trebuie întrunite

cumulativ. În cauză s-a apreciat că motivele invocate în cererea revizuentului

nu se încadrează în cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior. Mai

mult, revizuentul a mai formulat cereri de revizuire în aceeași cauză, ori Înalta

Curte de Casație și Justiție soluționând un recurs în interesul legii a hotărât

prin Decizia nr. XXXVI/2009 că cererile repetate de revizuire sunt

inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și

apărări invocate în soluționarea acestora.

Curtea a

constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu

a cererii, revizuentul nefăcând dovada existentei vreunuia dintre cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior.

În

consecință, prin Decizia penală nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curții

de Apel Oradea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

anterior, s-a respins, ca nefondat, recursul penal declarat de F.G., împotriva

Sentinței penale nr. 44 din 21 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria

Marghita, pe care a menținut-o în întregime, obligând pe recurentul-revizuent

să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în recurs.

III.

Împotriva acestei decizii, recurentul-revizuent F.G. a declarat recurs, la data

de 15 ianuarie 2014 (viza Registraturii Curții de Apel Oradea).

Înalta

Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 255/2013, respectiv că judecarea cauzei se face potrivit

dispozițiilor procedurale privitoare la recurs C. proc. pen. anterior.

Prin

Decizia penală nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea,

definitivă, s-a respins, ca nefondat, recursul penal declarat de F.G.,

împotriva Sentinței penale nr. 44 din 21 februarie 2013 pronunțată de

Judecătoria Marghita, pe care a menținut-o în întregime, obligând pe

recurentul-revizuent să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs.

În

conformitate cu prevederile art. 385

1

C. proc. pen. anterior, sunt

susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătorești

nedefinitive, determinate de lege.

Se

constată că în privința deciziei penale atacate, definitivă, legea nu prevede

posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Limitând

calea de atac a recursului exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate în

art. 385

1

C. proc. pen., acest act normativ a stabilit principiul

unicității acestei căi de atac.

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II C.

proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost

reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării în căile de atac,

ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

În cauză,

se constată că inculpatul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri

pronunțate în recurs și deci, nesusceptibilă de reformare prin promovarea

acestei căi de atac, recursul declarat încălcând principiul unicității acestei

căi de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele

prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului

legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în

ordinea de drept.

Potrivit

dispozițiilor exprese ale art. 385

10a

C. proc. pen. anterior, în

situația în care, examinând admisibilitatea recursului, Înalta Curte constată

că acesta este îndreptat împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, va

dispune respingerea recursului, ca inadmisibil.

Pentru

considerentele ce preced, constatând că în cauză inculpatul a formulat recurs

împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, și deci nesusceptibilă de

reformare prin promovarea din nou a căii de atac menționate, Înalta Curte,

având în vedere incidența art. 385

10a

rap. la art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de revizuentul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 853/R/2013 din 19

noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Văzând

dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la

plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul F.G. împotriva Deciziei penale

nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 mai 2014.

Procesat

de GGC - AM