ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1849/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 44 din 21 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Marghita, în baza art. 42 C. proc. pen. anterior, s-a declinat competenta de soluționare a recursului declarat de către petentul F.G., împotriva Sentinței penale nr. 44/2003 pronunțată de Judecătoria Marghita vizând Sentința penală nr. 273/2011 pronunțata de către Judecătoria Marghita în dosarul penal nr. 674/255/2011, în favoarea Curții de Apel Oradea. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a hotărât următoarele: Prin Sentința penală nr. 44/2013 pronunțată de Judecătoria Marghita s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de către petentul revizuent F.G., împotriva Sentinței penale nr. 273 din 27 septembrie 2011 a Judecătoriei Marghita pronunțată în dosarul nr. 674/255/2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior a fost obligat petentul revizuent la 100 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat următoarele: Prin adresa nr. 101/III.6/2012, înregistrată la instanța de fond la 24 octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita a înaintat cererea de revizuire formulată de F.G., împotriva Sentinței penale nr. 273/2011 a Judecătoriei Marghita pronunțată în dosarul nr. 674/255/2011.

Prin cererea formulată, petentul F.G. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 273/2011 a Judecătoriei Marghita pronunțată în dosarul nr. 674/255/2011. A solicitat instanței de fond să constate că în dosarul nr. 1430/P/2010 și al Judecătoriei Marghita nr. 674/255/2011 s-au introdus prin gravă neglijență Sentința penală nr. 164/2010 dată pentru insultă și calomnie care nu atrage starea de recidivă - art. 37 a, C. pen.; Rezoluția nr. 207/P/2011 a Parchetului Curții de Apel Oradea finalizată în baza art. 10 d C. proc. pen. - fapta comisă asupra sa de M.V.V., aceea de abuz în serviciu - art. 246 C. pen. există, dar nu îndeplinește unul din elementele constitutive ale acestei infracțiuni, astfel că în această rezoluție este opozabilă Rezoluția nr. 437/P/2010 - art. 10 a C. proc.

pen. și o anulează pe aceasta din urmă. Mai arată că s-au administrat la dosarul nr. 1430/P/20106 declarații de martori a căror conținut nu are nimic comun cu denunțul său nr. 437/P/2010 și 207/P/2011 pe care l-a făcut în scris, și nu public - verbal, în legătură cu care aceștia nu au văzut și nu au auzit absolut nimic, iar martorul B.D. a declarat la poliție că i-a spus lui M.V.V., în sala de judecată, faptul că l-am acționat în judecată pentru cauza 982/255/2008 și că a notat în notele grefierului aceste afirmații, dar această mărturie și consemnări în notele grefierului nu sunt confirmate de notițele respective și nici în încheierea judecătorului, adică mărturia este pur mincinoasă care speră să fie astfel soluționată în dosarul nr. 270/P/2012.

Mai arată că s-au administrat, la dosarul de judecată nr. 674/255/2010, concluzii scrise și note de ședință false, în care este denigrat fals că ar mai fi fost condamnat pentru calomnierea altui magistrat fără a se indica vreo sentință penală sau decizie penală în acest sens - adică este o minciună și că este denigrat fals că ar fi condamnat penal de Tribunalul Satu Mare cu Hotărârea penală nr. 322/2008. și Decizia penală nr. 185/A/2009, dosare în care el nu este parte de niciun fel ci numita C.E. din Satu Mare. Prin Sentința penală nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunțată de către Judecătoria Marghita, s-a dispus condamnarea petentului F.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen.

anterior, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, sentință care a rămas definitivă la data de 15 noiembrie 2011. Petentul a invocat faptul că probele folosite în dosarul penal nr. 674/255/2010 al Judecătoriei Marghita, care au condus la condamnarea petentului prin Sentința penală nr. 273/2011, sunt false. Împotriva Sentinței penale nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunțată de către Judecătoria Marghita a mai formulat cerere de revizuire. În urma examinării cererii de revizuire, precum și a dosarului nr. 674/255/2010 al Judecătoriei Marghita, Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, prin prisma motivelor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. anterior și Decizia nr. LX/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior este inadmisibilă, a propus respingerea acesteia atât în principiu cât și în fond. În propunerea de respingere s-a arătat că revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive, care conțin grave erori, fiind denumită în literatura juridică "o cale de atac de fapt". Împotriva Sentinței penale nr. 273/2011 pronunțată de Judecătoria Marghita în dos. nr. 674/255/2011, petentul a formulat mai multe cereri de revizuire, fiind înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita sub nr. 179/111.6/2011, în data de 04 mai 2012 înaintându-se Judecătoriei Marghita concluziile formulate de procuror, iar prin Sentința penală nr. 164/2012 pronunțată în dos.nr.

925/255/2011, dispunându-se respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire. Conform art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, temei legal și apărări. În opinia Parchetului cererea de revizuire a contestatorului F.G. este inadmisibilă, și în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior s-a solicitat respingerea acesteia atât în principiu cât și în fond. Examinând în camera de consiliu admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanța de fond a reținut că din probele strânse în cursul cercetării efectuate de către procuror nu rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii.

În fapt, prin Sentința penală nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunțată de către Judecătoria Marghita în dosarul nr. 674/255/2011, în temeiul art. 259 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a dispus condamnarea petentului F.G., la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu aplicarea art. 81 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni. Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat recurs, care a fost respins. Hotărârea a rămas definitivă la data de 15 noiembrie 2011. Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita în data de 31 mai 2012 și completată cu cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2012, petentul F.G.

a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 273 din 27 septembrie 2011 pronunțată de către Judecătoria Marghita în dosarul nr. 674/255/2011, pe motiv că în dosarul de urmărire penală nr. 1430/P/2010 și în dosarul nr. 674/255/2010, s-au introdus, prin gravă neglijență, Sentința penală nr. 164/2010, rezoluția 207/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, 6 declarații de martori care nu au legătură cu denunțul formulat, declarația martorei B.D. care nu corespunde adevărului, iar notele de ședință și concluziile scrise depuse conțin date false, respectiv este indicat un număr de dosar în care acesta nu este parte. Temeiul de drept invocat de petent în motivarea cereri de revizuire a fost art. 395 C. proc.

pen. anterior, dar nu sunt indicate în concret motivele de revizuire, respectiv nu a anexat la cerere înscrisuri doveditoare în susținerea acesteia. Instanța de fond a reținut că, pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat, în sensul că nu se permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoana, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă. Deși în virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în C. proc.

pen. s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive. În această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt, urmărindu-se o reexaminare în fapt a cauzei penale. Din analiza dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. anterior, instanța de fond a reținut că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și, dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror, rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar.

În consecință, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ. În prezenta cauză, instanța de fond a apreciat că motivele invocate în cererea revizuentului nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior. Mai mult decât atât revizuentul a mai formulat cereri de revizuire în aceeași cauză, ori Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând un recurs în interesul legii a hotărât prin Decizia nr. XXXVI/2009 că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora. În consecință, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuentul nefăcând dovada existentei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. anterior, și în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. anterior, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul F.G. II. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul revizuent F.G. solicitând casarea în totalitate a sentinței atacate ca netemeinică și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata avansate de stat. S-a reținut că, potrivit art. 407 teza I C. proc. pen. anterior, sentințele instanței de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (1) C. proc. pen. anterior sunt supuse acelorași cai de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea, iar conform art. 361 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. anterior, nu pot fi atacate cu apel sentințele pronunțate de judecătorii, acestea fiind supuse recursului, conform art. 385 1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, dispoziții procedurale aplicabile odată cu modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010. De asemenea, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

anterior, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, tribunalele, ca instanțe de recurs, judecau recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege, iar conform art. 28 1 pct. 3 din același cod, curțile de apel ca instanțe de recurs, judecau recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în prima instanța, cu excepția celor date în competenta tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

În speță, Curtea a reținut că recursul vizează o sentința prin care a fost respinsa o cerere de revizuire având ca obiect o sentință pronunțată de către Judecătoria Marghita privind infracțiunea de denunțare calomnioasa prevăzuta de art. 259 C. pen. anterior, pentru care acțiunea penală se exercita în mișcare din oficiu, situație ce atrage competenta materială a Curți de Apel. Față de cele de mai sus, Tribunalul, în baza art. 42 C. proc. pen. anterior, a declinat competenta de soluționare a recursului declarat de către petentul F.G. împotriva Sentinței penale nr. 44/2003 pronunțată de Judecătoria Marghita vizând Sentința penală nr. 273/2011 pronunțata de către Judecătoria Marghita în dosarul penal nr. 674/255/2011, în favoarea Curții de Apel Oradea, urmând ca, în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate să rămână în sarcina statului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs penal revizuentul recurent F.G. solicitând admiterea recursului, casarea și modificarea sentinței recurate în sensul de a se dispune admiterea cererii sale de revizuire întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor articolului 385 5 alin. (2) C. proc. pen. anterior și articolului 385 14 C. proc. pen. anterior, Curtea a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de revizuentul recurent este nefondat, și în consecință, în baza dispozițiilor articolului 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. anterior, l-a respins ca atare. Curtea a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că cererea formulată de revizuent este inadmisibilă. Din analiza, dispozițiilor art. 403 alin. 1 C. proc. pen. anterior a rezultat că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și dacă, din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror, rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. În consecință, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ. În cauză s-a apreciat că motivele invocate în cererea revizuentului nu se încadrează în cele prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. anterior. Mai mult, revizuentul a mai formulat cereri de revizuire în aceeași cauză, ori Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând un recurs în interesul legii a hotărât prin Decizia nr. XXXVI/2009 că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora. Curtea a constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuentul nefăcând dovada existentei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. anterior. În consecință, prin Decizia penală nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. anterior, s-a respins, ca nefondat, recursul penal declarat de F.G., împotriva Sentinței penale nr. 44 din 21 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care a menținut-o în întregime, obligând pe recurentul-revizuent să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în recurs. III. Împotriva acestei decizii, recurentul-revizuent F.G. a declarat recurs, la data de 15 ianuarie 2014 (viza Registraturii Curții de Apel Oradea). Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, respectiv că judecarea cauzei se face potrivit dispozițiilor procedurale privitoare la recurs C. proc. pen. anterior.

Prin Decizia penală nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, definitivă, s-a respins, ca nefondat, recursul penal declarat de F.G., împotriva Sentinței penale nr. 44 din 21 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care a menținut-o în întregime, obligând pe recurentul-revizuent să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs. În conformitate cu prevederile art. 385 1 C. proc. pen. anterior, sunt susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Se constată că în privința deciziei penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac. Limitând calea de atac a recursului exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate în art. 385 1 C. proc.

pen., acest act normativ a stabilit principiul unicității acestei căi de atac. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II C. proc.

pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării în căile de atac, ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. În cauză, se constată că inculpatul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs și deci, nesusceptibilă de reformare prin promovarea acestei căi de atac, recursul declarat încălcând principiul unicității acestei căi de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Potrivit dispozițiilor exprese ale art. 385 10a C. proc. pen. anterior, în situația în care, examinând admisibilitatea recursului, Înalta Curte constată că acesta este îndreptat împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, va dispune respingerea recursului, ca inadmisibil. Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză inculpatul a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, și deci nesusceptibilă de reformare prin promovarea din nou a căii de atac menționate, Înalta Curte, având în vedere incidența art. 385 10a rap. la art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul F.G. împotriva Deciziei penale nr. 853/R/2013 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2014. Procesat de GGC - AM