ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1710/2014

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 84 din 13 ianuarie

2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 8556/62/2012, au fost respinse, că nefondate, recursurile declarate

de inculpații C.D.Ș., R.M.M. și I.D.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 69/AP din

18 iunie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a reținut, în

esență, că, la instigarea inculpatului R., inculpații C. și I. s-au deplasat

din orașul Zărnești către Brașov în zona Gării Centrale de unde au fost

preluați de un taxi condus de martorul M.M. și împreună au umplut o sticlă de

plastic de 2 litri cu motorină, au cumpărat 2 sticle cu vin și au confecționat

2 proiectile tip "Molotov" după care s-au deplasat în orașul Săcele,

în apropierea casei familiei C. unde au aprins recipientele și le-au aruncat

prin geamul de la parter unde locuia numitul M.V., incendiind camera și

provocând victimei M.V. arsuri de gradul I - II la nivelul extremității

cefalice și căilor aeriene superioare (prin flacără) și arsuri de gradul II -

III, pe mâini bilateral. S-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav și nu se impune

schimbarea încadrării juridice, reținerea infracțiunii de instigare la

tentativă la omor deosebit de grav, în ceea ce-l privește pe inculpatul R.M.M.,

fiind determinată și de incidența disp. art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

anterior, apreciindu-se în mod corect, instanța de fond a schimbat încadrarea

juridică prin reținerea dispozițiilor mai sus menționate deoarece, anterior,

inculpatul R. "a mai săvârșit un omor", a fost condamnat definitiv la

pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art.

174, 176 lit. d) C. pen. anterior, prin Sentința penală nr. 303 din 11

octombrie 2000 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3508

din 04 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare condamnatul R.M.M., cererea fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la

data de 22 ianuarie 2014.

Contestatorul a

invocat ca temei de drept dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. anterior

(având corespondent în art. 426 lit. h) C. proc. pen.) și a argumentat, în

esență, că instanța de recurs nu a verificat hotărârea Curții de Apel Brașov,

neraportându-se la materialul probator.

A arătat că autorii

faptelor, C.D.Ș. și I.D.Ș., și-au recunoscut vinovăția și au declarat că

contestatorul R.M.M. nu a avut nicio implicare în cauză și a apreciat că a fost

condamnat pe baza unor declarații mincinoase ale martorilor M.M. și B.V.

A arătat că în mod

nelegal instanța de apel nu i-a înlăturat sporul de 6 luni aplicat ca urmare a

contopirii unei pedepse de 4 ani și 6 luni aplicată pentru infracțiunile de instigare

la vătămare corporală și distrugere în condițiile în care a fost achitat pentru

aceste fapte.

A precizat că a

prezentat în fața instanței de recurs înscrisuri care arată că nu a trăit

într-un mediu infracțional și că a fost angajat cu carte de muncă încă de la

vârsta de 17 ani.

În concluzie a

solicitat admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului.

Examinând în

principiu contestația în anulare formulată de R.M.M., în conformitate cu

dispozițiile art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este

inadmisibilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în

apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a

fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre

această imposibilitate;

b) când inculpatul a

fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a

procesului penal;

c) când hotărârea a

fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe

fond a procesului;

d) când instanța nu a

fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a

avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era

obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a

avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era

obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de

judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a

procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform dispozițiilor

art. 431 C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări

prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze

admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul

contestației.

În această etapă

procesuală instanța examinează dacă contestația în anulare privește o hotărâre

definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) C.

proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre

cele limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul

contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare,

contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi

exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul

anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor

procesual-penale.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că la termenul de soluționare a

recursului din data de 13 ianuarie 2014 contestatorul a fost prezent, în stare

de arest, a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B.M. și de

apărător ales, avocat A.A. și, fiind întrebat dacă dorește sau nu să dea o

declarație în cauză, aceasta a precizat că se prevalează de dreptul la tăcere.

Prin urmare, în cauză

nu este incident cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc.

pen. referitor la neaudierea inculpatului prezent, când audierea era legal

posibilă, având în vedere poziția procesuală a acestuia în fața instanței de

recurs.

Mai mult, Înalta

Curte constată că acest caz de contestație în anulare a fost invocat în mod

formal, acesta neregăsindu-se în motivarea în fapt a contestației, iar

celelalte motive invocate tind la restabilirea situației de fapt, la provocarea

unei noi judecăți în fapt și în drept, în scopul verificării legalității și

temeiniciei hotărârii atacate, ceea ce nu se poate realiza în calea de atac a

contestației în anulare.

În concluzie, Înalta

Curte va respinge, că inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

condamnatul R.M.M. împotriva Deciziei penale nr. 84 din 13 ianuarie 2014 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

8556/62/2012.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de câte 100 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, că

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul R.M.M. împotriva

Deciziei penale nr. 84 din 13 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 8556/62/2012.

Obligă recurentul

contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 20 mai 2014.

Procesat

de GGC - NN