ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 103/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 103/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra contestației
în anulare de față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă
la această instanță la data de 23 august 2013, contestatorul L.D. a formulat
contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. nr. 2418 din 12 iulie 2012
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.
45992/3/2009, susținând că „pe toată durata procesului în care a fost condamnat
pentru infracțiunea de înșelăciune la o pedeapsă de 10 ani închisoare nu a fost
citat la adresa la care a locuit cu chirie, nefiind înștiințat legal despre
desfășurarea procesului."
În raport de
aspectele invocate a solicitat admiterea contestației și rejudecarea dosarului
în care s-a dispus condamnarea sa.
Contestația în
anulare este inadmisibilă.
Analizându-se, în
principiu, contestația în anulare, se constată că, potrivit disp. art. 391 alin.
(2) C. proc. pen. instanța are obligația de a examina prioritar dacă cererea de
contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se
sprijină contestația este din cele prev. de art. 386 și dacă în sprijinul
contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Potrivit disp. art. 386
lit. a) din C. proc. pen. „împotriva hotărârilor penale definitive se poate
face contestație în anulare, când procedura de citare a părții pentru termenul
la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită
conform legii".
Conform disp. art. 387
alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare pentru motivele
prevăzute de art. 386 lit. a)-c), trebuie sa se arate toate cazurile de
contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în
sprijinul acesteia.
În sensul celor
anterior menționate, verificându-se actele aflate la dosar, Înalta Curte
constată că, deși motivul invocat de contestator se încadrează în cazul de
contestație prev. de art. 386 lit. a) C. proc. pen., acesta nu a depus la dosar
și nici nu a invocat dovezi care s-ar afla la dosar în sprijinul contestației.
Astfel, potrivit disp.
art. 177 intitulat „Locul de citare",
(1) „Învinuitul sau
inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este
cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității
la care lucrează.
(2) Dacă printr-o
declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat
un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
(3) In caz de
schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta
este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de
urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul
judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare
de adresă.
(4) Dacă nu se
cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de
muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază
teritorială s-a săvârșit infracțiunea. „
Înalta Curte,
verificând susținerile invocate în cererea de contestație în anulare, constată
că, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, este în sarcina inculpatului
ca în cazul schimbării adresei să încunoștințeze instanța despre
această împrejurare.
Or, câtă vreme
contestatorul, în speță inculpatul L.D. nu a indicat pe parcursul procesului
penal la momentul intervenirii schimbării adresei noul loc unde să fie citat,
citarea s-a realizat la adresele din rechizitoriu, respectiv în București,
sect.1, în București, și prin afișare la Consiliul Local al Sectorului 6 București,
procedura de citare pe întreg parcursul procesului penal fiind legal
îndeplinită.
În consecință,
contestația în anulare formulată de contestator, este inadmisibilă și urmează a
se respinge ca atare și a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul L.D. împotriva Deciziei
penale nr. 2418 din 12 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 45992/3/2009.
Obligă contestatorul
la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 14 ianuarie 2014.