Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 64/2010

HOTĂRÂRE
13.01.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 64/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului de față din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea nr. 66 din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, cererea de restituire a cauțiunii în sumă de 60472,60 lei, consemnată în dosarul nr. 8297/2/2006 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, formulată de petenta SC D.R. SRL cu sediul în București, strada Frunzei, în contradictoriu cu intimata SC T. PLOIEȘTI SA, cu sediul în Ploiești, B-dul Republicii, județul Prahova. În considerentele acestei încheieri, curtea de apel a reținut următoarele: Prin cererea de ordonanță președențială, înregistrată sub nr. 8297/2/2006, SC D.R.

SRL a solicitat instanței suspendarea executării sentinței comerciale nr. 3535 din 12 mai 2006, pronunțate de Tribunalul București, în dosarul nr. 1247/3/2006, până la soluționarea cererii de suspendare a executării vremelnice formulate în cadrul dosarului nr. 1247/3/2006, aflat pe rolul Curții de Apel București. Prin sentința comercială nr. 203 din 27 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 8297/2/2006, a fost respinsă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantei și a fost respinsă cererea de suspendare a executării provizorii a executării silite a sentinței comerciale nr. 3535 din 12 mai 2006. S-a consemnat că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei originalul ordinului de plată prin care a achitat cauțiunea stabilită de instanță.

A mai reținut, având în vedere dispozițiile art. 723 1 C. proc. civ., și că, așa cum a rezultat din referatul efectuat de către grefierul șef al secției, la registrul de valori al instanței nu a fost consemnată recipisa prin care s-a achitat cauțiunea, iar din adresa nr. 334 din 14 aprilie 2009, emisă de C.E.C. B. rezultă că s-a consemnat la data de 19 septembrie 2006 suma de 160.472, 60 lei cu recipisa nr. 16407000, activă și în prezent, fără însă să rezulte consemnarea sumei cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 8297/2/2006. În cele din urmă, a concluzionat că, din materialul probatoriu administrat, nu rezultă cu certitudine că cererea de restituire poartă asupra sumei consemnate cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 8297/2/2006 și a respins cererea, ca nefondată.

Împotriva închirierii din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, a declarat recurs SC D.R. SRL, întemeindu-se pe dispozițiile art. 336 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului împotriva acestei încheieri, prin care i s-a respins cererea privind restituirea sumei de 160472,60 lei achitată cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 8297/2/2006 și, pe fond, să se dispună admiterea acestei cereri. În motivarea recursului său, reclamanta arată astfel că, prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei a făcut dovada faptului că la data de 19 septembrie 2006 a transferat prin ordinul de plată electronic nr. 327 din contul său bancar deschis la A.B.N. A.B. către C.E.C. B. suma de 160.472,60 lei pe seama și la dispoziția Curții de Apel București, suma reprezentând cauțiunea stabilită de instanță în dosarul nr. 8297/2/2006.

Totodată, menționând că partea adversă nu a formulat cerere pentru plata despăgubirilor în termenul de 30 de zile calculat de la data soluționării irevocabile a fondului cauzei, consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ., pentru admiterea cererii de restituire a cauțiunii achitate, în caz contrar, existența acestei sume apărând ca o plată nejustificată transferată în contul Curții de Apel București. Recursul este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: În vederea soluționării cererii de suspendare, prin ordinul de plată electronic nr. 372 din 19 septembrie 2006, reclamanta a achitat către C.E.C. suma stabilită de instanță cu titlu de cauțiune în cuantum de 160472,60 lei, cum însă suma a fost achitată prin transfer bancar electronic, fiind emis un ordin de plată prin intermediul serviciului de internet banking pus la dispoziție de banca A.B.N.

A.B. unde era deschis contul curent al societății, reclamanta nu a putut prezenta în fața instanței un original al documentului de plată. Cu toate acestea, prin documentele depuse la dosarul cauzei și anume: extrasul de cont emis de A.B.N. A.B., documentul imprimat al Ordinului de plată electronic nr. 327 din 19 septembrie 2009, adresa emisă de A.B.N. A.B.R. SA la data de 21 octombrie 2008, adresa nr. 334 din 14 aprilie 2009 emisă de Direcția Comunicare și Protocol a C.E.C. B. s-a făcut dovada faptului că reclamanta a transferat la data de 19 septembrie 2006 suma de 160472,60 lei în contul Curții de Apel București deschis la C.E.C., prin ordinul de plată nr. 327, cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 8297/2/2006, astfel încât Înalta Curte apreciază că greșit curtea de apel a respins cererea reclamantei prin care a solicitat restituirea cauțiunii.

Astfel, în mod eronat, curtea de apel a reținut că se impune respingerea cererii formulate de reclamantă, cu motivarea că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei originalul ordinului de plată prin care a achitat cauțiunea stabilită de instanță și că din materialul probator nu rezultă cu certitudine că cererea de restituire poartă asupra sumei consemnate cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 8297/2/2006, atât timp cât prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada consemnării cauțiunii a cărei restituire se solicită, iar, pe de altă parte, existența în registrul de valori al instanței a recipisei de consemnare a cauțiunii sau ordinul de plată în original nu reprezintă una din condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru admiterea cererii de restituire a cauțiunii.

Înalta Curte apreciază că este justificată admiterea cererii de restituire a cauțiunii achitate în cauză, cu atât mai mult, cu cât reclamanta a depus la dosarul cauzei în recurs recipisa de consemnare a cauțiunii în discuție, în original. Astfel fiind, față de cele mai sus arătate se va admite recursul declarat de SC D.R. SRL împotriva încheierii nr. 66 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, care va fi modificată în sensul că va fi admisă cererea formulată de petenta SC D.R. SA București și se va dispune restituirea cauțiunii în sumă de 160472,60 RON consemnată la C.E.C. SA București, agenția Victoria, cu recipisa de consemnare nr. 1640700 din 19 septembrie 2006.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC D.R. SRL București împotriva încheierii nr. 66 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite cererea formulată de petenta SC D.R. SA București și dispune restituirea cauțiunii în sumă de 160.472,60 RON consemnată la C.E.C. SA București, agenția Victoria, cu recipisa de consemnare nr. 1640700/1 din 19 septembrie 2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 13 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1312/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, la 30 mai 2007, SC F.P.I.E. SRL București a cerut, în contradictoriu cu S
ÎCCJ 2006-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 796/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe calea ordonanței președințiale, reclamanta SC S.F. SRL Constanț
ÎCCJ 2011-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2011
Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin cererea formulată de petenta SC E.O. SRL s-a solicitat restituirea cauțiunii în sumă de 500 lei. Prin încheierea de ședință din data de 22 septembri
ÎCCJ 2011-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 863/2011
Ședința publică de la 24 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Petenta SC R.F.B. SA prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a soli
ÎCCJ 2011-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 757/2011
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 11 august 2010 în dosarul nr. 18205/2/2004 instanț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă