Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1643/2009

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1643/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 10 ianuarie 2006, prima instanță: A condamnat pe inculpatul U.D.G., în baza art. 290 C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (pct. I rechizitoriu).

În baza art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., respectiv dreptul a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de director sau administrator al vreunei societăți comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale (pct. 1 rechizitoriu). A condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pct. 3 rechizitoriu).

A condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr.78/2000 (pct.3 rechizitoriu). În baza art.215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (pct. 5 rechizitoriu). În baza art. 86 5 raportat la art. 85 C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 141 din 9 martie 2004 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 6669/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

și a contopit această pedeapsă cu pedepsele principale stabilite mai sus și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu încă 2 ani închisoare, astfel încât, în final, inculpatul U.D.G. a avut de executat o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare. În baza art. 35 C. pen. a adăugat la pedeapsa principală aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi director sau administrator al vreunei societăți comerciale, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 C. proc. pen. a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) și e) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul U.D.G. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 248/1 raportat la art. 248 și art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (11 acte materiale, pct. 2 rechizitoriu). - art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248/1 C. pen., cu aplicarea art. 248 1 și art. 258 C. pen. – 2 infracțiuni, pct. 3 rechizitoriu). - art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994 (pct. 4 rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului U.D.G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., urmare a prescrierii răspunderii penale (pct. 5 rechizitoriu). În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției începând cu data de 28 februarie 2003 până la 12 martie 2003 și din data de 13 martie 2003 până la 4 decembrie 2003, inclusiv. A menținut în continuare măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi țara, luată în temeiul art. 136 lit. c) raportat la art. 145/1 C. proc. pen.

A condamnat pe inculpata T.G., în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de director sau administrator al vreunei societăți comerciale, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale (pct. 1 rechizitoriu). Pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat aceeași inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare (pct.3 rechizitoriu).

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (pct. 5 rechizitoriu). În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale stabilite mai sus și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare pe care a sporit-o cu un an închisoare, astfel încât, în final, inculpata T.G. a avut de executat o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei, alături de pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice, dreptul a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul a ocupa funcția de director sau administrator al vreunei societăți comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 C. proc. pen. a interzis inculpatei, pe durata înscrisă în art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c), e) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata prevenției începând cu data de 13 martie 2003 până la 8 august 2003, inclusiv. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata T.G. pentru următoarele infracțiuni: - fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. (pct. 1 rechizitoriu). - abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248/1 C. pen.

raportat la art. 248 și art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. – 11 acte materiale (pct. 2 rechizitoriu). - art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248/1, art. 248, art. 258 C. pen. – 2 infracțiuni (pct. 3 rechizitoriu). - art.26 C. pen. raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pct. 3 rechizitoriu). - art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 12 din Legea nr. 87/1994 (pct. 4 rechizitoriu). În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei T.G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

urmare a prescrierii răspunderii penale (pct. 5 rechizitoriu). În baza art. 346 C. proc. pen., raportat art. 14 C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ.: - a desființat parțial procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor a SC A. SA din 14 aprilie 2000, respectiv mențiunile care atestă schimbarea modului de distribuire a acțiunilor cumpărate de Asociația A. PAS de la Fondul Proprietății de Stat prin contractul nr. 172 din 4 mai 1995 (alineatul 9 al procesului verbal existent în original la anexa dosarului de urmărire penală nr. 171/P/2003 și, în xerocopie, la fila 200 din vol. I al aceluiași dosar de urmărire penală).

- a desființat, în aceleași limite, actul adițional la contractul și statutul SC A. SA redactat și procesat la Biroul unic din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, la data de 22 februarie 2002 cu nr. 260. - a dispus radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor privitoare la modificarea art. 9 din Statutul și Contractul de Societate a SC A. SA care au în vedere schimbarea criteriilor de distribuire a acțiunilor cumpărate de Asociația A. PAS de la Fondul Proprietății de Stat prin contractul de vânzare cumpărare nr. 172/1995 și restabilirea situației anterioare.

- a dispus repartizarea pachetului de 70% acțiuni dobândit de Asociația A. PAS de la Fondul Proprietății de Stat prin contractul nr. 172 din 4 mai 1995 către membrii asociației potrivit criteriilor prevăzute de art. 9 lit. h) din Legea nr. 77/1994, preluate și reglementate în cuprinsul Statutului și Contractului de Societate al SC A. SA, autentificate sub numerele 2746 din 31 iulie 1996 și nr. 2745 din 31 iulie 1996, nemodificate, refacerea tabloului acționarilor și efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul acționarilor. În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ.: - a obligat inculpatul U.D.G. să plătească părții civile SC A. SA suma de 39.677,904 RON (respectiv 396.779.048 lei vechi) cu titlu de despăgubiri civile; - a constatat că SC A. SA a renunțat la restul pretențiilor civile formulate împotriva inculpatului; - a constatat că SC A. SA a recuperat parțial prejudiciul care a fost cauzat de inculpata T.G.

și a renunțat la restul pretențiilor civile formulate împotriva acesteia. În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 998, art. 999, art. 1003 și art. 1000 alin. (3) C. civ.: - a obligat, în solidar, inculpații U.D.G. și T.G. și în solidar și cu partea responsabilă SC A. SA să plătească A.V.A.S. suma de 46.723,945 RON (respectiv 467.239.451 lei vechi) reactualizată cu indicele de inflație până la data efectuării plății, reprezentând despăgubiri civile; - a respins restul pretențiilor civile formulate de A.V.A.S.; - a respins pretențiile civile formulate de Statul Român – A.N.A.F. București – prin D.G.F.P. Brașov; - a respins pretențiile civile formulate de următoarele părți civile: V.M.R., C.N., R.D., C.I., L.M., T.M., M.A., ș.a.

A luat act că următoarele părți civile au renunțat la pretențiile civile formulate: N.M., N.L., M.C., M.I., R.D., ș.a. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsura asiguratorie a sechestrului aplicată în cursul urmăririi penale prin ordonanța procurorului din data de 25 martie 2003 (fila 403 dosar u.p. – vol.II) asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților U.D.G. și T.G. În baza art. 118 lit. d) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul U.D.G. a sumei de 258.259,705 RON (respectiv 2.582.597.050 lei vechi), iar de la inculpata T.G. a sumei de 50.644,330 RON respectiv 506.443.300 lei vechi) care nu servesc la despăgubirea părții civile SC A. SA. În baza art. 348 C. proc.

pen. a desființat, în totalitate, factura nr. 1236893 din 29 iulie 1998 și a dispus înregistrarea în contabilitate cu titlu de preț a sumei de 147.019.577 lei vechi încasată de SC A. SA de la SC G. SRL Brașov. A obligat pe inculpații U.D.G. și T.G. să plătească expertului tehnic T.F. câte 5.046,066 RON (respectiv 50.460.666 lei vechi) reprezentând cota parte din contravaloarea expertizei tehnice efectuate în cauză de către acesta. A obligat SC A. SA să plătească aceluiași expert și cu același titlu suma de 2.943,066 RON (respectiv 29.430.666 lei). Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul U.D.G. îndeplinea în cursul anului 1994 funcția de director general al SC A. SA Brașov, iar inculpata T.G.

pe aceea de director economic al aceleiași societăți. Societatea era la acea dată o societate cu capital de stat, iar prin decizia nr. 124 din 10 noiembrie 1994 a delegației Permanente a Consiliului Județean Brașov, capitalul social al SC A. SA Brașov a fost actualizat potrivit H.G. nr. 500/1994 fiind evaluat la 2.720.275.000 lei. În structura capitalului social al acestei societăți intrau potrivit anexei va decizia menționată un număr de 33 imobile (magazine) cu terenul aferent în valoare totală de 2.521.570.000 lei și mijloace circulante în valoare de 198.705.000 lei. În vederea privatizării SC A. SA, încă din data de 2 martie 1993, a fost constituită în temeiul Legii nr. 21/1924 Asociația A. – Programul Acțiunilor Salariaților (P.A.S.) cu scopul de a proteja pe participanți în procesul de privatizare prin cumpărarea acțiunilor emise de societate.

Membrii primului consiliu de administrație au fost U.D.G., B.I., T.G., S.L. și N.M.. Urmare a adoptării Legii nr. 77 din 1 august 1994 privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează, la data de 16 decembrie 1994 a fost încheiat actul adițional la statutul și contractul asociației A. PAS, autentificat sub nr. 40.058/1994 la Notariatul de Stat Brașov. Prin acest act adițional s-au modificat printre altele și prevederile contractului și statutului asociației A. PAS referitoare la criteriile de distribuire către membrii săi a acțiunilor dobândite de Asociația A. PAS, precum și modul de transmitere al acesteia, fiind preluate în acest sens reglementările Legii nr. 77/1994 (art. 38): vechimea în societate, funcția ocupată în societate și salariul.

SC A. SA a parcurs în procesul de privatizare 2 etape: În prima etapă, la data de 4 mai 1995 între Fondul Proprietății de Stat și A. PAS s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.172 având ca obiect un număr de 76.168 acțiuni reprezentând 70% din capitalul social al SC A. SA, prețul convenit la vânzare fiind de 2.450.000.000 lei. Având în vedere că prin contractul amintit s-a stipulat ca plata acțiunilor să se facă în rate (Cap. 4 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 172/1995 fila 53 dosar urmărire penală, vol. I), iar pentru plata ratelor, Asociația A. PAS a contractat credite bancare conform art. 29 pct. 2 din Legea nr. 77/1994, acțiunile au fost dobândite de asociație, în numele tuturor membrilor săi, grupați în asociație, dobândind acțiuni care, inițial, nu au fost distribuite individual și care au fost înregistrate în numele acesteia; acțiunile urmau să fie distribuite membrilor asociației numai după plata integrală către F.P.S.

a prețului acțiunilor (Cap. 8 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 172 din 4 mai 1995). Asociația avea drept să exercite în adunarea generală a acționarilor societății comerciale, dreptul de vot corespunzător acestor acțiuni. Prin același contract încheiat cu F.P.S., asociația A. PAS, s-a obligat ca, în calitate de acționar majoritar al societății, să nu aprobe în AGA vânzarea într-o perioadă de 9 ani de la data semnării contractului a vreunuia din bunurile prevăzute în Anexa la contract, iar în cazul nerespectării acestei obligații, asociația trebuia să plătească F.P.S. suma reprezentând diferența între prețul obținut din vânzarea bunului și valoarea contabilă a acestuia. Asociația A. PAS, în calitate de acționar majoritar, a dat asigurări că va transmite trimestrial formularele „rezultate trimestriale”, precum și „Situația patrimoniului” și anual „Contractul de profit și pierderi” către Filiala Județeană a F.P.S.

de care aparține (cap. 13 din același contract). În a doua etapă, la data de 31 mai 1995 între Fondul Proprietății Private III Transilvania și Asociația A. PAS s-a încheiat contractul nr. CM 57 din 31 mai 1995 (f. 144 dosar urmărire penală, vol. I, având ca obiect achiziționarea pachetului de 30% acțiuni din capitalul social al SC A. SA Brașov, respectiv 32.643 acțiuni nominative cu o valoare totală de 816.082.000 lei (o valoare nominală de 25.000 lei fiecare). În această etapă, achiziționarea pachetului de acțiuni a avut loc prin preschimbarea de certificate de proprietate emise de F.P.P. III Transilvania în număr de 6.450 în acțiuni, iar Asociația A. PAS a dobândit în acest fel pachetul de 30% acțiuni al SC A. SA.

În numele acelora din trei membrii săi care au subscris acțiuni și care le-au achitat individual – folosind schimbul certificatelor de proprietate [art. 29 pct. I lit. b) Legea nr. 77/1994]. Inculpații U.D.G., T.G. și martorul B.I. au devenit acționari majoritari în cadrul procentului de 30% acțiuni A. SA, achiziționate de la F.P.P. III Transilvania (prin depunerea spre preschimbare a 208 camete cu certificate de proprietate, respectiv 1040 cupoane de inculpatul U.D.G., 203 carnete cu certificate de proprietate, respectiv 1015 cupoane depuse de inculpata T.G. și 211 carnete cu certificate de proprietate, respectiv 1055 cupoane depuse de martorul B.I. (f.160 dosar urmărire penală, vol. II), inculpatul U.D.G.

a obținut 5566 acțiuni, inculpata T.G. 5137 acțiuni, iar martorul B.I. 5339 acțiuni (anexa 15/1 la raportul de expertiză contabilă nr. 774/2004, întocmit de G.I., fila 57, vol. V, dosar instanță). Odată finalizat procesul de privatizare al SC A. SA Brașov prin achiziționarea ambelor pachete de acțiuni (70% de la F.P.S. și 30% de la F.P.P. III Transilvania) chiar dacă acțiunile dobândite de la F.P.S. (70% din acțiunile SC A. SA) nu puteau fi distribuite membrilor asociației până la achitarea lor integrală, la data de 31 iulie 1996 s-a încheiat contractul de societate al SC A. SA – autentificat sub nr. 2745 din 31 iulie 1996 și s-a întocmit statutul SC A. SA Brașov – autentificat sub nr. 2746 din 31 iulie 1996 – Societatea fiind înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului, din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

În art. 9 al Statutului SC A. SA s-a făcut precizarea că acțiunile dobândite de A. Pas de la F.P.S. – 70% - prin contractul nr. 172 din 4 mai 1995 vor fi distribuite, în condițiile Legii nr. 77/1994 și eliberate acționarilor numai după plata integrală către F.P.S. a creditului (pag. 173 vol. I doar urm.pen.). Art. 8.01 al contractului de societate al A. SA prevede aceeași clauză (f. 165 vol. I dosar urm. pen.). După această dată, întrezărind posibilitatea obținerii statului de acționari majoritari al SC A. SA, inculpații U.D.G., în calitate de director general și T.G., în calitate de director economic, au profitat de lipsa de pregătire juridică a angajaților SC A. SA și au creat premizele pentru inducerea în eroare a Asociației A. PAS.

Astfel, cu nerespectarea art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 republicată și ale art. 13 și art. 14 din Statutul SC A. SA care prevedeau că orice modificare a contractului sau statului societății comerciale se face doar cu aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor care trebuie convocată de administratori, iar termenul de întrunire nu poate fi în nici un caz mai mic de 15 zile de la data convocării, existând, de asemenea, obligativitatea inserării textului integral al propunerilor de modificare a statutului, atunci când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea acestuia, la data de 1 aprilie 2000 a fost publicat în Ziarul Transilvania Expres anunțul ședințelor Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC A. SA și a Adunării Generale a acționarilor, aceleiași societăți pentru data de 14 aprilie 2000 la sediul societății.

De la data convocării celor două ședințe și până la data anunțată pentru acestea este un interval de timp mai mic de 15 zile, iar în anunțul privind ședința Adunării Generale Extraordinare nu a fost publicat integral textul propus pentru modificarea statutului societății (f. 251, dos. urm. pen.). Organizarea a două ședințe a Adunării Generale a Acționarilor SC A. SA, una extraordinară și una ordinară în aceeași zi nu a fost deloc întâmplătoare, întrucât ordinea de zi a adunării generale ordinare a societății a fost de natură a capta atenția angajaților prin discuțiile aprinse purtate pe marginea aprobării bilanțului și a gestiunii administratorilor și alegerea noului Consiliu de Administrație, astfel încât cea mai mare parte a martorilor audiați în cauză, acționari ai societății, au afirmat că o a doua ședință a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nici nu a avut loc în acea zi.

Doar doi martori, participanți la ședință (N.M., f.259 dos. urm. pen. și B.I., f.270 dos. urm. pen.) își amintesc că s-a discutat la acea dată despre împrejurarea că acțiunile pe care le au acționarii nu pot fi transmise decât între membrii asociației A. PAS prin intermediul Consiliului de Administrație. La ședință, pentru că în realitate a avut loc o singură ședință la data de 14 aprilie 2000, a participat atât inculpatul U.D.G. cât și inculpata T.G.; de altfel, chiar dacă s-ar accepta ipoteza existenței și a unei ședințe A.G.E.A. la data de 14 aprilie 2000, toate probele testimoniale administrate în cauză dovedesc că în acea zi nu s-a supus aprobării, nu s-a discutat și nu s-a votat modificarea art. 8 din Contractul SC A. SA și, respectiv, art. 9 din statutul aceleiași societăți, în sensul schimbării de distribuire a pachetului de 70% acțiuni dobândit de Asociația A. PAS de la F.P.S..

Cu toate acestea, după ședință au fost întocmite două procese – verbale prin care atestă efectuarea celor două ședințe, iar în ceea ce privește procesul-verbal al A.G.E.A. din data de 14 aprilie 2000 se consemnează aprobarea de către A.G.E.A. a schimbării criteriilor de distribuire a acțiunilor dobândite de la F.P.S. de către Asociația A. PAS în sensul că acestea vor fi distribuite, după achitarea integrală a ratelor și a dobânzilor aferente datorate F.P.S., proporțional cu numărul de acțiuni F.P.P. III Transilvania deținute de membrii PAS la data achitării acțiunilor F.P.S.. Martorele M.O. și N.L. care au fost desemnate să întocmească procesul-verbal al ședinței precizează în declarațiile date în cursul urmăririi penale că, la ședința din data de 14 aprilie 2000, nu s-a discutat nimic despre schimbarea criteriilor de distribuire a acțiunilor dobândite de Asociația A. PAS de la F.P.S.

și, de altfel, nici în ciorna scrisă de N.L. cu acea ocazie nu se regăsește vreo mențiune în acest sens, însă cu ocazia întocmirii procesului verbal al ședinței, martora M.O. a inserat acea mențiune pentru că ea era cuprinsă într-un înscris dactilografiat pus la dispoziție de „Conducerea„ SA A. SA, care să vină în „sprijinul” celor două persoane desemnate cu întocmirea proceselor verbale ale ședințelor pentru a expune „cât mai corect” discuțiile care au avut loc la acea dată și hotărârile adoptate. Procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC A. SA (singurul de altfel până la începerea cercetărilor în cauză) a fost semnat de cele 2 martore Z.O. și N.L. (însărcinate cu redactarea acestuia) și de inculpatul U.D.G.

În baza acestui proces verbal a fost înregistrată după aproximativ un an (17 octombrie 2001) la RA Monitorul Oficial în vederea publicării și a stat la baza redactării și procesării la Biroul Unic din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov a Actului Adițional la Contractul și Statutul SC A. SA, fiind înregistrat la 22 februarie 2002 sub nr. 260 la Camera de Comerț și Industrie Brașov (f.197 vol.I, dos. urm. pen.). Potrivit modificărilor aduse actelor constitutive ale SC A. SA prin actul adițional menționat, au fost modificate criteriile de distribuire a acțiunilor dobândite de Asociația A. PAS de la F.P.S., stipulându-se că acestea se vor distribui acționarilor proporțional cu numărul de acțiuni F.P.P.

III Transilvania, deținute de membrii PAS la data achitării acțiunilor F.P.S.. La data de 20 februarie 2002 inculpatul U.D.G. a formulat și depus la Camera de Comerț și Industrie Brașov – Oficiul Comerțului cerere înregistrată sub nr. 2784/2002 pentru înscrierea de mențiuni în Registrul Comerțului referitoare la modificarea art. 9 din contractul de societate, iar prin încheierea din 20 februarie 2002 a judecătorului delegat, cererea a fost admisă dispunându-se menționarea în Registrul Comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea contractului și statutului SC A. SA. În urma modificării frauduloase a criteriilor de distribuire a pachetului de 70% acțiuni dobândite de Asociația A. PAS de la F.P.S.

prin contractul nr. 172 din 4 mai 1995, un număr de 120 de membrii asociați, au fost prejudiciați cu 32.697 acțiuni a căror valoare stabilită prin luarea în considerare a sumei cu care F.P.S. a vândut acțiunile către A. (în mai 1995 – 32.697 acțiuni valorau 1.051.723.164) actualizată prin aplicarea indicilor de inflație a prețurilor, înregistrați în perioada mai 1995 – aprilie 2000 se cifra, la data sesizării instanței, la suma de 12.225.910.996 lei. Astfel, prin distribuirea celor 76.168 acțiuni F.P.S. proporțional cu acțiunile F.P.P. II/Transilvania deținute de fiecare asociat s-a obținut eliminarea din tabloul acționarilor A. a unui număr de 40 asociați, cărora le-ar fi revenit un număr de 11.200 acțiuni în condițiile distribuirii acestora potrivit criteriilor prevăzute în Legea nr. 77/1994 și ale contractului de societate și statutului nemodificat.

Totodată, un număr de 80 de acționari au fost prejudiciați cu un număr total de 21.497 acțiuni reprezentând diferențele negative înregistrate în urma aplicării criteriului de distribuire modificat prin actul adițional. Inculpata T.G. a procedat la distribuirea tuturor acțiunilor societății A. SA conform criteriilor stabilite de contractul de societate și statutul A. SA – astfel cum au fost modificate prin actul adițional din 22 februarie 2002, deși cunoștea că o asemenea modificație nu a fost supusă aprobării A.G.E.A. și nici hotărâtă de această adunare, întocmind tabloul acționarilor în care poziția de acționari majoritari revenea celor doi inculpați și martorului B.I. (17.545 acțiuni U.D.G., 17.123 acțiuni T.G., 17.798 acțiuni B.I.), situație confirmată de inculpatul U.D.G.

Întrucât potrivit art. 29 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 77/1994, Asociația A. PAS a dobândit de la F.P.S.

pachetul de 70% din acțiunile A. SA în numele tuturor membrilor săi, grupați în asociație, acțiuni care inițial nu puteau fi distribuite individual – și văzând dispozițiile art. 33 din aceeași lege, în conformitate cu care acțiunile dobândite de asociație trebuiau înregistrate în numele acesteia și distribuire treptat membrilor asociației corespunzător cu sumele achitate pentru plata ratelor sau rambursarea creditelor, precum ale art. 33 alin. (2) în conformitate cu care Asociația, până la distribuirea acțiunilor către membrii săi – va exercita în adunarea generală a acționarilor societății comerciale, dreptul de vot corespunzător acestor acțiuni, instanța reține că prin activitatea infracțională desfășurată de inculpați, începând cu data de 14 aprilie 2000 și până în anul 2002, a fost indusă în eroare Asociația A. PAS atestându-se contrar realității faptul aprobării modificării a prevederilor art. 9 pct. 5 din contractul de societate al SC A. SA privind criteriul distribuirii pachetului de 70% acțiuni dobândite de această asociație în numele membrilor săi, cu consecința prejudicierii membrilor A. PAS cu un număr de 32.697 acțiuni în valoare totală de 12.225.910.996 lei.

Inculpatul U.D.G. a obținut în această modalitate cu 7.251 acțiuni mai mult decât dacă s-ar fi utilizat pentru împărțirea pachetului de 70% acțiuni dobândite de la F.P.S. criteriile prevăzute de art. 38 din Legea nr. 77/1994, iar inculpata T.G. 7.114 acțiuni. Pentru că modificarea acestor criterii nu se putea efectua selectiv au mai beneficiat de această modificare și alți acționari dintre care cel mai mare număr de acțiuni i-a revenit martorului B.I. (7.511 acțiuni în plus). Ținând seama de împrejurările că, în perioada derulării activității infracționale descrise, acțiunile aparțineau Asociației A. PAS care le deținea în numele membrilor săi, și nu puteau fi repartizate persoanelor fizice până la achitarea integrală a acestora – asociația contractând și credite bancare în vederea achitării lor, în rate, către F.P.S.

– instanța a apreciat că subiectul pasiv al acestei infracțiuni este Asociația A. Pas și nu persoanele fizice – membrii acesteia care au resimțit efectele activității infracționale abia după ce acțiunile au fost efectiv împărțite în baza criteriilor menționate. Fapta inculpatului U.D.G. de a determina, în calitate de președinte, falsificarea parțială cu ocazia redactării a procesului verbal al ședinței A.G.E.A. a A. SA din data de 14 aprilie 2000, iar mai apoi de a semna acest proces-verbal și de a uza de aceasta pentru înscrierea în Registrul Comerțului a modificărilor contractului de societate și statului SC A. SA Brașov întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Fapta inculpatului U.D.G. de a conlucra cu inculpata T.G. și de a induce în eroare Asociația A. PAS (atât Consiliul de administrație cât și membrii) prin prezentarea ca adevărată a schimbării de către A.G.E.A. a criteriilor de distribuire a acțiunilor dobândite de Asociația A. PAS de la F.P.S. folosindu-se în acest sens de un proces verbal fals – mijloc fraudulos cu consecința prejudicierii membrilor A. PAS cu un număr de 32.697 acțiuni, în valoare totală de 12.225.910.996 lei și obținerea de către inculpat pentru sine a unui număr de 7.251 acțiuni în plus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen. Fapta inculpatei T.G.

de a concura la inducerea și menținerea în eroare a Asociației A. PAS prin prezentarea ca adevărată a schimbării de către A.G.E.A. a SC A. SA a criteriilor de distribuire a acțiunilor dobândite de Asociația A. PAS de la F.P.S. și utilizarea unor înscrisuri care aveau la bază un act fals (mijloc fraudulos) în repartizarea efectivă a acțiunilor către membrii asociației A. PAS cu consecința prejudicierii acestora cu un număr de 32.697 acțiuni, în valoare totală de 12.225.910.996 lei și obținerea pentru sine a unui număr de 7.114 acțiuni în plus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. La dosar nu există probe din care să rezulte că inculpata T.G.

ar fi utilizat acel proces-verbal pentru a produce consecințe juridice (inculpatul U.D.G. a fost cel care l-a prezentat la Camera de Comerț și Industrie împreună cu hotărârea întocmită în baza lui, pentru a se întocmi actul adițional nr. 260/2002, apoi a solicitat efectuarea cuvenitelor modificări în actele constitutive ale societății). Utilizarea de către inculpata T.G. a actelor subsecvente actului falsificat, în procesul de repartizare a acțiunilor nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. și nici cele ale art. 291 C. pen., chiar dacă inculpata cunoștea că modificările actelor constitutive ale SC A. SA în ceea ce privește criteriile de repartizare a acțiunilor dobândite de Asociația A. PAS de la F.P.S.

au la bază un înscris fals. În cursul urmăririi penale și în faza de judecată au fost audiați inculpatul U.D.G. și T.G., care nu au recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina lor, aceste declarații sunt interpretate de instanță ca nesincere, întrucât ele nu se coroborează cu restul materialului probator administrat. Astfel, inculpatul U.D.G. a recunoscut în declarația dată în cursul urmăririi penale (atât în cea olografă cât și în cea de-a doua declarație dată – ambele date în prezența avocatului) că el a avut inițiativa modificării unui punct din contractul de societate (f. 407-417, dos. urm. pen., vol. II), inițiativă acceptată și de inculpata T.G.; acest lucru reiese de fapt și din declarația dată în fața instanței de inculpați.

Inculpata T.G. a recunoscut că s-a ocupat de „organizarea” celor „două” ședințe împreună cu inculpatul U.D.G., ambii inculpați arătând că „s-a omis” însă publicarea textului integral cu modificarea actelor constitutive ale societății. A recunoscut, de asemenea, că anunțul privind „cele două ședințe” nu s-a publicat și în Monitorul Oficial așa cum este prevăzut în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și nici în vreun alt ziar de circulație națională. Din anunțul publicat în ziarul Transilvania Expres rezulta că termenul minim prevăzut în Statutul SC A. SA între anunțarea ședinței și ședința desfășurată (15 zile) nu a fost respectat; nu a fost întocmit un „convocator”, motiv pentru care, potrivit declarației dată de inculpata T.G.

în fața instanței nu a fost afișat la locul desfășurării ședinței „nici convocatorul și nici ordinea de zi”. Inculpatul U.D.G. a recunoscut, de asemenea în fața instanței că, persoanele care au participat la Adunarea Generală Extraordinară și Adunarea Generală Ordinară a SC A. SA din 14 aprilie 2000 nu au semnat nicăieri de prezentare, aspect care se coroborează cu depozițiile date în ambele etape procesuale de martorele M.O. și N.L. Martora M.O. a declarat în fața instanței că nu a găsit procesul verbal de numărare a voturilor. În legătură cu supunerea sau nu la vot a modificărilor aduse contractului și Statutului SC A. SA vizând schimbarea criteriilor de distribuire a acțiunilor dobândite de Asociația A. PAS de la F.P.S., se reține că toți martorii și toate părțile audiate în cursul urmăririi penale și în fața instanței au declarat că asemenea discuții nu s-au purtat în ședința din 14 aprilie 2000 și nu s-a votat sau aprobat modificarea acestor criterii.

De altfel, în faza de urmărire penală chiar inculpatul U.D.G. a arătat, în ambele declarații date în prezența avocatului, că asemenea aspecte nu s-au discutat, discutându-se doar despre transmiterea acțiunilor între acționari prin intermediul consiliului de administrație al SC A. SA (aspect confirmat, de altfel, și de părțile civile N.M. și B.I. și menținut și în fața instanței). Chiar și martorele M.O. și N.L. au declarat în faza de urmărire penală că au certitudinea că asemenea discuții – referitoare la modificarea carnetelor de repartizare a acțiunilor dobândite de Asociația A. PAS de la F.P.S. – nu s-au purtat, arătând însă mențiunile din procesul-verbal de ședință au fost înserate în baza înscrisului dactilografiat și care le-a fost pus la dispoziție de către inculpatul U.D.G.

(și care constituia de fapt ordinea de zi ce ar fi trebuit pusă în discuție la ședința A.G.E.A. a SC A. SA din 14 aprilie 2000), iar motivul pentru care au acceptat să cuprindă și această mențiune în procesul verbal este acela că, neavând cunoștințe juridice, au crezut că nu au înțeles sensul discuțiilor purtate. În declarațiile date de aceste martore în fața instanței s-a încercat nuanțarea afirmațiilor făcute în cursul urmăririi penale, în sensul că s-a discutat „ceva” referitor la acțiuni în ședința A.G.E.A. din data de 14 aprilie 2000, însă nu au înțeles exact ce și nu au înțeles nici ordinea de zi; martorele revin și asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale în sensul că, deși în fața procurorului au declarat cu certitudine că a existat o singură ședință, în acea zi, după 5 luni, adică în fața instanței „și-au amintit” că, de fapt, în acea zi au avut loc două ședințe: una A.G.E.A.

și una S.G.O.A. a acționarilor SC A. SA cu o scurtă pauză între ele. Aceste reveniri, deși vin în sprijinul poziției procesuale adoptate de ambii inculpați în fața instanței sunt nejustificate, cu atât mai mult cu cât acestea s-au produs după ce s-a dispus prin actul de sesizare al instanței neînceperea urmăririi penale față de ele sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., știut fiind că depozițiile date cât mai aproape de data evenimentelor sunt cele care au un grad mai mare de veridicitate; de altfel, depozițiile date de cele două martore în cursul urmăririi penale se coroborează cu restul materialului probator administrat (în special cu depozițiile celorlalți martori și ale părților civile), inclusiv cu cele ale inculpatului U.D.G.

de faza de urmărire penală, pe când cele date în fața instanței, mai precis aspectele asupra cărora s-a revenit nu se coroborează decât cu declarațiile inculpatei T.G. și cu cea a inculpatului U.D.G. din fața instanței. Referitor la „justificarea” pentru care inculpatul U.D.G. pretinde că a propus modificarea criteriilor de repartizare a acțiunilor dobândite de Asociația A. Pas de la F.P.S. (70% din acțiunile SC A. SA), respectiv că „nu era normal ca cei care au învestit prin cumpărarea certificatelor de proprietate să primească același număr de acțiuni cu cei care nu au cumpărat nici un certificat de proprietate sau mai puțin decât ar fi avut dreptul”, instanța a reținut că este eronat pusă problema iar „moralitatea” operațiunii de privatizare a unei societăți nu este un criteriu avut în vedere de legiuitor și nu dă dreptul conducătorului unei societăți să prejudicieze vreo persoană în acest temei.

Pentru pachetul de 70% acțiuni ale SC A. SA dobândit de Asociația A. PAS de la F.P.S. în baza contractului de privatizare nr. 172/1995, trebuiau folosite criteriile prevăzute de art. 38 din Legea nr. 77/1994; vechimea în societatea comercială, funcția ocupată de societatea comercială, salariul și alte condiții obiective aprobate de adunarea generală, iar pentru pachetul de 30% acțiuni ale SC A. SA dobândit de Asociația A. Pas de la F.P.P. III Transilvania prin schimbul de certificate de proprietate, criteriul care trebuia folosit și care a și fost folosit, de altfel, este cel al numărului certificatelor de proprietate depuse. Potrivit Legii nr. 77/1994, nu era nevoie de o cerere de subscriere a membrilor A. PAS pentru dobândirea acțiunilor din pachetul de 70% acțiuni dobândite de asociație de la F.P.S.

așa cum încearcă să sugereze expertul contabil G.I. în expertiza contabilă efectuată fila 12, vol.V, dos. inst., respectiv fila 9, expertiză contabilă nr. 774/2004, întrucât, potrivit art. 29 din Legea nr. 77/1994 doar în cazul acțiunilor subscrise și achitate integral în modul descris la art. 29 pct. 1 (cu plata numerar sau prin schimbul certificatelor de proprietate – acest din urmă caz fiind valabil și pentru cea de-a doua etapă a privatizării SC A. SA, respectiv dobândirea pachetului de 30 acțiuni ale SC A. SA) este necesară, pentru transmiterea către membrii asociației, o cerere de subscriere completată și semnată de fiecare membru al asociației; deci, această cerere de subscriere era necesară doar pentru acei membrii ai asociației A. PAS care au participat la cea de-a doua etapă de privatizare a SC A. SA depunând în acest sens certificate de proprietate pentru preschimbarea lor în acțiuni.

Întrucât pachetul de 70% acțiuni ale SC A. SA fusese dobândit de Asociația A. PAS de la F.P.S. cu plata în rate, facilitată de F.P.S. și cu credite contractate de asociație (art. 29 pct. 2 din Legea nr. 77/1994) acestea trebuiau distribuite după criteriile prevăzute de art. 38 din Legea nr. 77/1994. De altfel, pentru plata acestor acțiuni Asociația A. PAS a contractat credite pe care le-a achitat din dividendele pe care membrii asociației trebuiau să le primească anual și pe care nu le-au primit tocmai pentru a putea fi achitate acțiunile către F.P.S.

Sub aspectul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, decurgând din infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, instanța a reținut că Asociația A. PAS s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal solicitând obligarea celor doi inculpați la plata către asociație a sumei de 12.225.910.996 lei reprezentând contravaloarea celor 32.694 de acțiuni cu care a fost prejudiciată prin modificarea frauduloasă a criteriilor de distribuire a pachetului de 70% acțiuni, dobândit de asociație de la F.P.S. (f. 128 dosar inst., vol.II). Lichidarea patrimoniului se face potrivit art. 54 și urm. din Legea nr. 21/1924 pentru persoane juridice.

Întrucât la data de 30 septembrie2002, Asociația A. PAS a achitat integral prețul acțiunilor cumpărate de la F.P.S., deci patrimoniul acesteia constând în acțiuni a fost împărțit membrilor asociației (în baza criteriilor abuziv modificate de inculpați) prin încheierea din 4 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr. 12557/2003 (fila 173 vol. III, dosar instanță) s-a dispus radierea Asociației A. PAS din registrul asociaților și fundațiilor. Ținând seama, pe de o parte, că membrii asociației nu pot fi considerați „succesori legali” ai acesteia (singurul activ patrimonial al asociației fiind acțiunile dobândite care au fost împărțite anterior lichidării acesteia), că în cauză nu există o „unitate succesoare în drepturi la care face referire art. 21 C. proc.

pen. și că, depășind faza de lichidare, asociația nu are lichidatori, instanța a constatat că această persoană juridică care a încetat să ființeze nu poate fi substituită din punct de vedere procesual; de altfel momentul radierii acesteia din registrul asociațiilor și fundațiilor (ulterior citirii actului de sesizare) nu mai permitea nici măcar citarea celor 174 de membrii ai asociației – ca și persoane fizice – pentru a le da posibilitatea constituirii în nume propriu ca părți civile, întrucât fusese depășit termenul, stabilit de art. 15 C. proc. pen. Cu toate acestea, chiar în condițiile radierii asociației A. PAS din registrul asociațiilor și fundațiilor, instanța constată că prejudiciile aduse acesteia pot fi reparate integral în natură potrivit art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc.

pen. prin desființarea parțială a procesului verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor a SA A. SA din 14 aprilie 2000, respectiv mențiunile care atestă schimbarea modului de distribuire a acțiunilor cumpărate de Asociația A. PAS de la F.P.S. prin contract nr. 172 din 4 mai 1995 și a hotărârii A.G.E.A. care se întemeiază pe acestea, desființarea în aceleași limite a actului adițional la contractul și statutul SC A. SA, redactat și procesat și la biroul unic din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov la data de 22 februarie 2002 cu nr. 260. Întrucât au la bază înscrisuri false, este necesară radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor privitoare la modificarea art. 9 din Statutul și Contractul de Societate a SC A. SA care au în vedere schimbarea criteriilor de distribuire a acțiunilor cumpărate de Asociația A. PAS de la F.P.S.

prin contractul de vânzare cumpărare nr. 172/1995 și restabilirea situației anterioare. La data de 4 mai 1995 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 172/1995 încheiat între F.P.S. și Asociația A. Pas prin care asociația dobândea în numele și pe seama membrilor săi, 76.168 acțiuni (70% din acțiunile SC A. SA). Din partea Asociației A. PAS contractul a fost semnat de inculpatul U.D. care era, la acea dată, președintele consiliului de administrație (f.52-55, dos. urm. pen., vol.I), din consiliul de administrație făcând parte și inculpata T.G. (contabil șef) și B.I. (director adjunct).

Conform contractului, Asociația A. PAS și-a luat obligația ca, în adunarea generală a acționarilor a SC A. SA să nu aprobe vânzarea, într-o perioadă de 9 ani de la data semnării contractului a vreunuia din bunurile prevăzute în Anexa la contract; în acest sens, cumpărătorul se obligă să prevadă în statutul societății această atribuție a adunării generale a acționarilor. În cazul în care nu se respectă obligația prevăzută, Asociația A. PAS trebuia să plătească F.P.S. suma reprezentând diferența între prețul obținut din vânzarea bunurilor și valoarea contabilă a acestuia la data semnării contractului. Pentru a putea supraveghea respectarea acestei obligații, în cuprinsul contractului s-a înserat o clauză prin care Asociația A. PAS era obligată să transmită trimestrial către Filiala Județeană a F.P.S.

formularele „Rezultate financiare”, precum și „Situația patrimoniului” și anual „Contul de profit și pierderi”. Este de menționat că SC A. SA avea în patrimoniu, la data încheierii contractului cu F.P.S., un număr de 33 de spații comerciale din care doar 21 de spații au fost cuprinse în anexa la contractul nr. 172/1995 și pentru care s-a instituit interdicția de înstrăinare, restul (12) nu au făcut obiectul vreunei interdicții de vânzare în afara celor legal reglementate (hotărârea AGA – art. 20 din Contractul de societate al SC A. SA și dispozițiile Legii nr. 15/1994). Deși, în calitate de semnatar al contractului de vânzare-cumpărare nr. 172/1994 inculpatul U.D.G.

cunoștea interdicția vânzării celor 21 de spații comerciale ca de altfel și inculpata T.G., care făcea parte din Consiliul de Administrație al Asociației A. PAS și, deși ambii cunoșteau că nici măcar AGA a SC A. SA nu avea posibilitatea să aprobe vânzarea acestor spații, în perioada iunie 1996-noiembrie 2002, inculpatului U.D.G. și T.G. au dispus (doar cu acordul consiliului de administrație a SC A. SA – din care făceau și ei parte și fiind singurii care cunoșteau conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 172/1995) dezafectarea și vânzarea în tot sau în parte a unui număr de 11 imobile (spații comerciale+teren aferent) din cele cuprinse în lista anexă la contractul nr. 172/1995 la pozițiile 2,3,4,6,9,10,11,16,20,21 pentru care exista interdicție de vânzare valabilă până în anul 2004; cu excepția a 3 imobile (spații comerciale) prețul de vânzare este apropiat de cel înscris în contabilitate.

Alături de aceste spații, inculpații au mai dispus fără aprobarea AGA vânzarea a încă 9 spații dintre cele pentru care nu există interdicție de înstrăinare la prețuri de asemenea puțin peste valoarea stabilită în contabilitate, deși prețul de circulație este mult mai mare (raportul de Expertiză Construcții nr. 1280/2004, cu completările ulterioare întocmit de expert T.F.M. (vol.IV, dos. inst.). Pentru ca F.P.S. reorganizată mai apoi în A.P.A.P.S. și apoi A.V.A.S. să nu solicite diferențele de preț obținute din înstrăinarea imobilelor pentru care există interdicție de vânzare. SC A. SA nu a comunicat în perioada 1995-2002 situațiile financiare și patrimoniale înregistrate în societate, după încheierea contractului nr. 172/1995, astfel încât, încălcarea clauzei prevăzută în art. 73 pct. b din contract a fost constatată doar în perioada martie 2003 – aprilie 2003 când Direcția de Monitorizare contracte Postprivatizare din cadrul A.P.A.P.S.

a efectuat un control la sediul SC A. SA (f.58-67, dos. urm. pen., vol.1). Activitatea celor doi inculpați, de a proba în mod abuziv vânzarea celor 11 spații comerciale cuprinse în Anexa la contractul de vânzare-cumpărare nr. 172/1995 încheiat de către Asociație A. PAS cu F.P.S. și omisiunea de a comunica către F.P.S. trimestrial situațiile financiare ale SC A. SA, astfel cum asociația își luase angajamentul prin contractul menționat, se circumscrie elementului material al conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. cu raportare la art. 248/1 și art. 258 C. pen.

Cu toate acestea, instanța a constatat că, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni pentru următoarele considerente: Prin activitatea abuzivă a inculpaților s-a produs – așa cum se reține, de altfel, și în rechizitoriu – un prejudiciu de 11.184.751.250 lei în patrimoniul A. PAS; la această sumă s-a ajuns prin calcularea diferenței între valoarea înscrisă în contabilitate a celor 11 spații comerciale vândute în mod abuziv – înscrise în anexa la contractul nr. 172/1995 și valoarea la care spațiile au fost vândute reactualizată cu indicele de inflație până în anul 2003 când A.P.A.P.S. a descoperit încălcarea clauzelor contractului nr. 172/1995 și a notificat Asociația A. PAS în vederea plății banilor.

Așadar, prejudiciul teoretic s-a produs în patrimoniul Asociației A. PAS, iar raporturile dintre Asociație și F.P.S. (A.P.A.P.S., iar mai apoi A.V.A.S.) sunt de natură contractuală. Pe de o parte, s-a reținut că Asociația A. PAS nu a plătit niciodată către A.P.A.P.S. suma menționată și nici nu ar mai putea-o plăti întrucât asociația a fost lichidată și radiată din registrul asociațiilor și fundațiilor, fără să aibă un succesor legal. De altfel, natura contractuală a raporturilor dintre Asociația A. PAS și F.P.S. (devenită A.P.A.P.S.) este relevată și de sentința civilă nr. 1618/C din 1 septembrie2004 pronunțată de Tribunalul Brașov (fila 75 dosar instanță, vol. II) prin care, în temeiul art. 969 C. civ.

și art. 970 C. civ. a fost obligată Asociația A. PAS Brașov să plătească A.V.A.S. (succesoarea legală a A.P.A.P.S.) suma de 11.184.751.250 lei (reactualizată cu rata inflației până la data plății efective) reprezentând diferența dintre prețul actualizat la 31 ianuarie 2003 obținut din vânzarea activelor prevăzute în anexa la contractul nr. 172/1995 și valoarea contabilă a acestora, în perioada 1996-2002 calculată conform clauzei 7.3 lit. b) din contract). Asociația A. PAS nu îndeplinește condiția subiectului pasiv calificat prevăzută de art. 248 C. proc. pen.; asociația, încă de la înființare, este, potrivit statutului, o persoană juridică de drept privat înființată în scopul privatizării prin asocierea mai multor angajați ai SC A. SA.

În patrimoniul SC A. SA, unde inculpații aveau calitatea de directori – funcții în baza cărora au acționat abuziv – nu s-a produs nici un prejudiciu pentru ca vânzarea celor 11 spații comerciale s-a realizat la un preț superior celui înscris în contabilitate, iar diferența între prețul înscris în contabilitate și cel de vânzare a fost înregistrat în contabilitatea SC A. SA ca profit. Este de reținut că între SC A. SA și A.V.A.S. (succesoarea legală a A.P.A.P.S.) nu există nici un raport juridic, contractul în temeiul căruia A.V.A.S.

solicită obligarea inculpaților la plata sumei de 11.184.751.250 lei este opozabil Asociației A. PAS (actualmente dizolvată) și nu SC A. SA; de altfel, activitatea abuzivă exercitată de inculpați, de vânzare a celor 11 spații pentru care există interdicție, a fost desfășurată în cadrul atribuțiilor care le revenea inculpaților în funcțiile de directori ai SC A. SA și nu în calitate de membrii Consiliului de Administrație al Asociației A. PAS. În raport de considerentele expuse, văzând că în cauză nu ar putea opera nici o schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (întrucât subiectul pasiv al acestei infracțiuni trebuie să fie o persoan

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă