ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 520/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 3633/2006 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis excepția necompetenței

materiale a instanțelor, a admis recursul declarat de reclamanta SC R. SRL

București, a desființat decizia nr. 829 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială și sentința civilă nr. 410 din 25 ianuarie 2005,

a Tribunalului București, secția a V-a comercială și a trimis cauza spre

soluționare pe fond Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie a României București.

Cauza a fost soluționată prin sentința

arbitrală nr. 153/2007 prin care s-a admis acțiunea reclamantei și pârâta C.N.A.D.N.

SA a fost obligată la plata unor sume de bani menționate reprezentând costurile

rezilierii contractului, diferențe de preț și dobândă.

Acțiunea in anulare formulată

împotriva soluției arbitrale a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința

comerciala nr. 16 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Prin decizia nr. 2786 din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul declarat de pârâta

C.N.A.D.N.R. SA București împotriva sentinței Curții de Apel București ce a

fost modificată în sensul că s-a admis acțiunea în anulare formulată de pârâtă

împotriva sentinței arbitrale ce a fost în parte anulată în sensul că s-a

înlăturat obligarea pârâtei la plata TVA aferent costurilor rezilierii; s-au

menținut în rest dispozițiile sentinței arbitrale.

C.N.A.D.N.R. SA a formulat contestație

în anulare împotriva acestei decizii în temeiul dispozițiilor art. 317 alin.

(1) pct. 2 și art. 318 C. proc. civ. și a solicitat admiterea, desființarea

deciziei cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de contencios

administrativ.

În motivare, contestatoarea susține că

în raport de obiectul contractului încheiat între părți în anul 1990 respectiv,

lucrări publice, finanțată din fonduri publice și de calitatea de administrator

al drumurilor naționale a beneficiarului lucrării, respectiv R.A.A.N.D.R., aceasta

făcea parte din categoria actelor administrative săvârșite de stat în calitate

de persoană juridică și pentru administrarea patrimoniului său conform art. 2 lit.

d) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.

Reorganizarea fostei regii autonome în

compania națională nu schimbă caracterul administrativ al raporturilor juridice

dinte părți în întrucât a păstrat calitatea de administrator al drumurilor

naționale datorită căreia are statut de utilitate publică și este autorizată să

presteze un serviciu public.

Cum la momentul investirii instanța cu

acțiunea promovată de reclamantă în anul 2007 erau aplicabile dispozițiile Legii

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ contractul de achiziție publică încheiat

în anul 1990 se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. c) din acest act

normativ, iar competența de soluționare aparține instanței de contencios

administrativ.

Contestația în anulare nu este

fondată.

Art. 317 alin. (1) C. proc. civ.,

prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestația în anulare,

pentru motivele prevăzute la pct. 1 și 2, numai dacă aceste motive nu au putut

fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Motivul al doilea prevăzut de art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se referă la cazul în care hotărârea atacată a

fost pronunțată cu încălcarea de către judecători a dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență.

În lumina acestei prevederi legale,

pentru a se putea invoca acest motiv de contestație este necesar ca în fața instanței

a cărei hotărâre se atacă să nu se fi ridicat această excepție de necompetentă

absolută.

Ori, în speță, excepția necompetenței

instanțelor de drept comun a fost invocată de părți și soluționată irevocabil

prin decizia nr. 3633 din 16 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a trimis cauza spre soluționare în fond

Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. având în vedere

clauza compromisorie prevăzută la art. 67 din contractul F.I.D.I.C. încheiat la

1 decembrie 1990.

Așa fiind, în raport de dispozițiile

imperative ale art. 317 (1) C. proc. civ., nu se poate reitera această excepție

pe calea contestației în anulare.

În ceea ce privește motivul de

contestație invocat în temeiul art. 318 C. proc. civ., acesta a fost doar

enunțat, așa încât nu poate fi analizat.

Pentru considerentele reținute urmează

a se respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de contestatoarea C.N.A.

D.N.R. SA -

BUCUREȘTI împotriva

deciziei nr. 2786 din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

februarie  2010.