ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4357/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13877 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D.E.C. în contradictoriu cu pârâta E. GMBH București, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiune, reclamantul D.E.C. a solicitat să se constate nerespectarea de către pârâtă a contractelor din 12 septembrie 2005, 20 decembrie 2005 și 17 ianuarie 2006 în sensul neacordării reclamantului a unui post de conducere în SC E.R. SRL precum și obligarea la plata sumei de 150.000 euro în echivalent în lei la data plății reprezentând echivalentul minimului remunerației plătite de E. GMBH pentru o poziție de manager al reprezentanței sale din România pentru o perioada de 2 ani, cu daune interese și cheltuieli de judecată.

Analizând actele depuse și probatoriile admise de instanță în dovedirea pretențiilor reclamantului, instanța de fond a reținut că în speță nu sunt întrunite elementele răspunderii civile contractuale, deoarece societatea pârâta și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate prin cele trei contracte, dar nu s-a obligat să ofere posturi în cadrul sucursalei SC E.R. SRL nici angajaților SC I.M. și nici reclamantului o funcție de conducere în cadrul E. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D.E.C., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comerciale nr. 197 din 16 aprilie 2010, a respins, ca nefundat, recursul reclamantului D.E.C., reținând că, toate cele trei contracte au fost semnate de către reclamant, astfel că nu se poate contesta faptul că nu a cunoscut condițiile în care a acceptat semnarea acestora, iar faptul că acestea au fost întocmite în limba engleză se constată că recurentul este un bun cunoscător al acestei limbi și ca atare nu poate susține că nu a cunoscut că în contractele în discuție se prevede în mod corect ceea ce a exprimat pârâta și anume: „it is intendend to offer Mr. C.” în traducere: „se intenționează să se ofere d-lui C.”, deci doar intenția pârâtei de a-i oferi un post de manager.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apel reclamantul D.E.C., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii. Critica adusă deciziei atacate, se referă la faptul că instanța de apel a refuzat să facă aplicarea, la cazul dedus judecății, a următoarelor reguli de drept în materia ofertei și anume: în speță, ne aflăm în prezența unei oferte ferme, neechivoce, precise si complete; oferta a fost făcută fără termen si este deja ajunsă la destinatar, nu a fost niciodată revocată și nici refuzată: oferta a fost adresată strict personal reclamantului, situație în care numai acesta o putea accepta sau refuza, fiind vorba despre un drept subiectiv, recunoscut în exclusivitate acestuia.

La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuție excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție asupra căreia a rămas în pronunțare. Recursul, potrivit Titlului V, Capitolul 1 C. proc. civ., este cale de atac extraordinară, nedevolutivă care se exercita numai cu respectarea cerințelor stabilite de lege. În acest sens, art. 302 C. proc. civ., a prevăzut mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină cererea de recurs. Printre aceste mențiuni, la lit. c), s-a stipulat obligația de a se indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs, conform cărora aceasta trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Examinând recursul reclamantului D.E.C., Înalta Curte constată că acesta nu îndeplinește cerințele legale, prevăzute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., întrucât relatarea faptelor procesului nu este suficientă pentru examinarea recursului, art. 304 C. proc. civ., stabilind expres că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, cu respectarea condițiilor de exercițiu a acestei căi de atac. Din cuprinsul cererii de recurs formulată de aceasta, recurentul a invocat nelelgalitatea deciziei atacate în raport de prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă argumentele folosite în susținerea motivelor de recurs nu se pot încadra în niciunul din cazurile reglementate la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., ci vizează aspecte ce țin de situația de fapt ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs. În atare situație, Înalta Curte va da eficienta prevederilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul C.E.D. împotriva deciziei comerciale nr. 197 din 16 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.