ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2850/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1950 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit că judecătorii și procurorii în funcție nu pot participa la concursul de admitere în magistratură, organizat potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La adoptarea hotărârii menționate s-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot fi primiți în magistratură, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 14 alin. (2), foștii judecători și procurori, care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații-asistenți de la înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime de 5 ani.

S-a concluzionat că, din conținutul dispozițiilor legale menționate, rezultă posibilitatea de participare la concursul de admitere în magistratură numai pentru foștii procurori și judecători care și-au încetat activitatea din motive neimputabile. Totodată s-a reținut că nu este prevăzută posibilitatea participării la concurs a judecătorilor și procurorilor în funcție, întrucât aceștia nu mai urmăresc scopul declarat al concursului - numirea în magistratură, iar schimbarea instanței sau parchetului la care funcționează se poate realiza pe calea transferului, delegării sau detașării . Recurenta consideră că, prin hotărârile atacate, s-a adus o atingere gravă și cu caracter arbitrar dreptului persoanelor care au promovat anterior examenul de admitere în magistratură, prezumate a avea un nivel ridicat de cunoștințe juridice, de a ocupa un post de magistrat, dintre cele scoase la concurs.

Mai arată recurenta că, în trecut, au existat cazuri de judecători și procurori în funcție , care au fost admiși să participe la concurs. Apreciază că, prin actele administrative atacate, s-a realizat o modificare a condițiilor de participare la concursul de admitere în magistratură, iar îndeplinirea cerinței ca magistratul să nu se afle în funcție trebuie verificată la momentul numirii, care este ulterior celui promovării examenului de admitere. Consideră soluția adoptată ca fiind o adăugare la lege. Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs A.R., judecător la Judecătoria Chișineu-Criș, apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică, cu un caracter abuziv și discreționar și solicitând anularea acesteia.

Ulterior, recurenta și-a completat cererea de recurs , arătând că înțelege să atace și Hotărârea nr. 922 din 5 noiembrie 2009 a Secției pentru judecători a C.S.M. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, invocând în prealabil excepția inadmisibilității recursului formulat împotriva Hotărârii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în raport de dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva hotărârii nr. 922 din 5 noiembrie 2009 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, intimatul a invocat aceiași excepție de inadmisibilitate susținând că prin criticile formulate împotriva acestei hotărâri sunt vizate în fapt dispozițiile Hotărârii nr. 1950 din 29 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, iar în subsidiar s-a solicitat respingerea acestui recurs ca nefondat. La termenul din 18 mai 2010 intimatul a invocat excepția autorității de lucru judecat, cu privire la acest recurs susținând că prin decizia nr. 1873/2010 a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins irevocabil recursul declarat pe cale separată împotriva aceleiași hotărâri.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția de inadmisibilitate a recursului formulat de recurenta-reclamantă, se constată că aceasta este nefondată în raport de prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conținutul hotărârilor atacate vizând raporturile privind cariera magistraților, fiind astfel îndeplinite condițiile legale prevăzute de textul mai sus menționat. Examinând legalitatea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 prin prisma criticilor expuse în recursul de față, declarat în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte reține următoare.

În fapt recurenta, având calitatea de judecător în funcție la Judecătoria Chișinău Criș a formulat cerere de înscrise la concursul de admitere în magistratură din data de 15 octombrie 2009, cererea acesteia fiind respinsă prin Hotărârea nr. 77 din 30 octombrie 2009 a Comisiei de organizare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin Hotărârea nr. 1950 pronunțată la data de 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care constituie obiectul recursului de față, s-a hotărât, în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor legale ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, că judecătorii și procurorii în funcție nu pot participa la concursul de admitere în magistratură organizat potrivit acestor prevederi legale.

Pentru a se pronunța astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut în motivarea hotărârii faptul că dispoziția legală analizată permite participarea la concurs doar în privința foștilor judecători și procurori a căror calitate să fi încetat din motive neimputabile, ceea ce impune concluzia că judecătorii și procurorii în funcție nu pot participa la concursul de admitere în magistratură organizat potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicat cu modificările și completările ulterioare. Recurenta critică această hotărâre apreciind că aceasta ar fi abuzivă și nelegală întrucât consideră că prin adoptarea acesteia s-a realizat în concret nu o interpretare a legii cât o modificare a condițiilor de înscriere la examenul de admitere în magistratură.

Consideră recurenta că, raportat la dreptul unui magistrat definitiv de a susține examenul de admitere în magistratură, cerința ca magistratul să nu se afle în funcție trebuie îndeplinită, la momentul numirii, care este ulterior promovării examenului de admitere în magistratură. În ceea ce privește oportunitatea actului administrativ atacat, apreciază recurenta că nici această condiție nu este îndeplinită, întrucât se urmărește criteriul cantității, în detrimentul calității. Totodată, recurenta a mai invocat în susținerea recursului formulat încălcarea normelor interne și internaționale referitoare la liberul acces la muncă și existența unei discriminări. Întrucât în argumentarea recursului de față, recurenta invocă același temei legal din care deduce însă o concluzie opusă celei la care a ajuns intimatul, Înalta Curte urmează a analiza ea însăși acest text legal.

Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor prevede că „pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatul Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ din Institutul de Cercetări al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul superior juridic acreditat precum și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime de cel puțin 5 ani”.

Prin această dispoziție legală sunt stabilite strict și limitativ categoriile de persoane care pot participa la concursul de admitere în magistratură în condițiile art. 33 alin. (1) acest text neputând fi extins prin analogie și altor categorii deci nici judecătorilor și procurorilor aflați în funcție, categorie din care face parte și recurenta. Prin hotărârea atacată s-a reținut în mod corect că dispoziția legală analizată permite „participarea la concurs doar în privința foștilor judecători și procurori, o astfel de posibilitate nefiind reglementată și pentru actualii judecători și procurori”. S-a reținut totodată faptul că acest text condiționează participarea foștilor judecători și procurori la concursul de admitere în magistratură și de modalitatea de încetare a acestei calități, respectiv „încetarea activității din motive neimputabile”.

În raport de dispozițiile legale ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor Înalta Curte constată că prin hotărârea nr. 1950 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a făcut o corectă interpretare a acestora, reținând imposibilitatea de susținere a concursului de către judecătorii și procurori în funcții fie ei stagiari sau definitivi, aceste categorii neîndeplinind condițiile impuse de textul legal. Susținerile recurentei potrivit cărora textul legal nu face nici o distincție între judecătorii și procurorii aflați în funcții după cum aceștia sunt stagiari sau definitivi nu pot fi reținute, întrucât astfel cum rezultă din textul analizat, acesta face referire în mod generic la magistrații „în funcție” astfel că sunt vizate ambele categorii, atât aceea a magistraților stagiari cât și a magistraților definitivi.

Astfel fiind, nu poate fi reținută nici critica recurentei potrivit căreia prin hotărârea atacată s-ar produce o discriminare, aceasta aplicându-se fără distincție tuturor persoanelor care fac parte din categoria magistraților stagiari sau definitivi. Un argument suplimentar în justificarea interpretări legale a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor reținut prin hotărârea criticată, rezultă și din interpretarea teleologică a acestor dispoziții, prin prisma scopului declarat al acestui concurs, respectiv numirea în magistratură, scop care în mod evident nu poate fi realizat, în ceea ce privește persoanele care sunt deja numite în magistratură.

Nu pot fi reținute, fiind nefondate nici susținerile recurentei referitoare la încălcarea unor norme interne sau internaționale privind liberul acces la muncă întrucât dispozițiile legale ale art. 33 alin. (1) din lege cât și interpretarea acestor dispoziții prin hotărârea atacată vizează condițiile legale pentru participarea la un concurs, astfel că nu se poate reține o îngrădire a dreptului la muncă al recurentei. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 este legală iar recursul formulat împotriva acesteia, urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește cea de-a doua hotărâre atacată, nr. 922 din 5 noiembrie 2009 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că excepția autorității de lucru judecat invocată de intimat este întemeiată întrucât recursul declarat de către recurentă pe cale separată, împotriva aceleiași hotărâri care a făcut obiectul dosarului nr. 9095/1/2009 a fost respins prin decizia nr. 1873 din 15 aprilie 2010 a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatându-se îndeplinită condiția triplei identități, de cauză, obiect și părți conform dispozițiilor art. 166 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 1201 C. civ.

recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de A.R. împotriva Hotărârii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, excepție invocată de intimat. Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași sentințe. Admite excepția autorității de lucru judecat privind recursul declarat împotriva Hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 922 din 5 noiembrie 2009 și respinge recursul în consecință. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.