ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2850/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2850/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1950 din 29

octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit

că judecătorii și procurorii în funcție nu pot participa la

concursul de admitere în magistratură, organizat potrivit art. 33

alin. (1)

din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La adoptarea hotărârii

menționate s-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 33

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, pot fi primiți în magistratură,

dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 14 alin. (2),

foștii judecători și procurori, care și-au încetat

activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică

prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții

judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii

superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii

superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care

au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul

Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții

Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al

Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei

Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din

învățământul juridic superior acreditat, precum și

magistrații-asistenți de la înalta Curte de Casație și

Justiție, cu o vechime de 5 ani.

S-a concluzionat că, din

conținutul dispozițiilor legale menționate, rezultă

posibilitatea de participare la concursul de admitere în magistratură

numai pentru foștii procurori și judecători care și-au

încetat activitatea din motive neimputabile.

Totodată s-a reținut

că nu este prevăzută posibilitatea participării la concurs

a judecătorilor și procurorilor în funcție, întrucât

aceștia nu mai urmăresc scopul declarat al concursului - numirea în

magistratură, iar schimbarea instanței sau parchetului la care

funcționează se poate realiza pe calea transferului, delegării

sau detașării .

Recurenta consideră că,

prin hotărârile atacate, s-a adus o atingere gravă și cu

caracter arbitrar dreptului persoanelor care au promovat anterior examenul de

admitere în magistratură, prezumate a avea un nivel ridicat de cunoștințe

juridice, de a ocupa un post de magistrat, dintre cele scoase la concurs.

Mai arată recurenta că, în

trecut, au existat cazuri de judecători și procurori în funcție

, care au fost admiși să participe la concurs.

Apreciază că, prin actele

administrative atacate, s-a realizat o modificare a condițiilor de

participare la concursul de admitere în magistratură, iar îndeplinirea

cerinței ca magistratul să nu se afle în funcție trebuie

verificată la momentul numirii, care este ulterior celui promovării

examenului de admitere. Consideră soluția adoptată ca fiind o

adăugare la lege.

Împotriva hotărârii

menționate a declarat recurs A.R., judecător la Judecătoria Chișineu-Criș, apreciind-o ca fiind nelegală și

netemeinică, cu un caracter abuziv și discreționar și solicitând

anularea acesteia. Ulterior, recurenta și-a completat cererea de recurs ,

arătând că înțelege să atace și Hotărârea nr. 922

din 5 noiembrie 2009 a Secției pentru judecători a C.S.M.

Intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii a formulat întâmpinare, invocând în prealabil excepția

inadmisibilității recursului formulat împotriva Hotărârii nr. 1950

din 29 octombrie 2009 pronunțate de Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii în raport de dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește recursul

formulat împotriva hotărârii nr. 922 din 5 noiembrie 2009 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, intimatul a

invocat aceiași excepție de inadmisibilitate susținând că

prin criticile formulate împotriva acestei hotărâri sunt vizate în fapt

dispozițiile Hotărârii nr. 1950 din 29 mai 2009 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, iar în subsidiar s-a solicitat

respingerea acestui recurs ca nefondat.

La termenul din 18 mai 2010

intimatul a invocat excepția autorității de lucru judecat, cu

privire la acest recurs susținând că prin decizia nr. 1873/2010 a Secției

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație

și Justiție a fost respins irevocabil recursul declarat pe cale

separată împotriva aceleiași hotărâri.

Analizând cu prioritate, în temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția de

inadmisibilitate a recursului formulat de recurenta-reclamantă, se

constată că aceasta este nefondată în raport de prevederile art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii, conținutul hotărârilor atacate vizând raporturile

privind cariera magistraților, fiind astfel îndeplinite condițiile

legale prevăzute de textul mai sus menționat.

Examinând legalitatea Hotărârii

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1950 din 29 octombrie 2009

prin prisma criticilor expuse în recursul de față, declarat în

temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată

și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte

reține următoare.

În fapt recurenta, având calitatea

de judecător în funcție la Judecătoria Chișinău Criș a formulat cerere de înscrise la concursul de

admitere în magistratură din data de 15 octombrie 2009, cererea acesteia

fiind respinsă prin Hotărârea nr. 77 din 30 octombrie 2009 a Comisiei

de organizare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de

dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 1950

pronunțată la data de 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, hotărâre care constituie obiectul recursului de

față, s-a hotărât, în ceea ce privește interpretarea

dispozițiilor legale ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

că judecătorii și procurorii în funcție nu pot participa la

concursul de admitere în magistratură organizat potrivit acestor prevederi

legale.

Pentru a se pronunța astfel,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut în motivarea

hotărârii faptul că dispoziția legală analizată

permite participarea la concurs doar în privința foștilor judecători

și procurori a căror calitate să fi încetat din motive neimputabile,

ceea ce impune concluzia că judecătorii și procurorii în

funcție nu pot participa la concursul de admitere în magistratură

organizat potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

republicat cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta critică această

hotărâre apreciind că aceasta ar fi abuzivă și

nelegală întrucât consideră că prin adoptarea acesteia s-a

realizat în concret nu o interpretare a legii cât o modificare a

condițiilor de înscriere la examenul de admitere în magistratură.

Consideră recurenta că,

raportat la dreptul unui magistrat definitiv de a susține examenul de

admitere în magistratură, cerința ca magistratul să nu se afle

în funcție trebuie îndeplinită, la momentul numirii, care este

ulterior promovării examenului de admitere în magistratură.

În ceea ce privește oportunitatea

actului administrativ atacat, apreciază recurenta că nici

această condiție nu este îndeplinită, întrucât se urmărește

criteriul cantității, în detrimentul calității.

Totodată, recurenta a mai invocat în

susținerea recursului formulat încălcarea normelor interne și

internaționale referitoare la liberul acces la muncă și

existența unei discriminări.

Întrucât în argumentarea recursului de

față, recurenta invocă același temei legal din care deduce

însă o concluzie opusă celei la care a ajuns intimatul, Înalta Curte

urmează a analiza ea însăși acest text legal.

Art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

privind Statutul judecătorilor și procurorilor prevede că „pot

fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă

îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foștii

judecători și procurori care și-au încetat activitatea din

motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la

art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari,

consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare

juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare

juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au

îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul

Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții

Constituționale, Avocatul Poporului, Curții de Conturi sau al

Consiliului Legislativ din Institutul de Cercetări al Academiei Române

și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din

învățământul superior juridic acreditat precum și

magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție,

cu o vechime de cel puțin 5 ani”.

Prin această dispoziție

legală sunt stabilite strict și limitativ categoriile de persoane

care pot participa la concursul de admitere în magistratură în

condițiile art. 33 alin. (1) acest text neputând fi extins prin analogie

și altor categorii deci nici judecătorilor și procurorilor

aflați în funcție, categorie din care face parte și recurenta.

Prin hotărârea atacată s-a

reținut în mod corect că dispoziția legală analizată

permite „participarea la concurs doar în privința foștilor

judecători și procurori, o astfel de posibilitate nefiind

reglementată și pentru actualii judecători și procurori”.

S-a reținut totodată faptul

că acest text condiționează participarea foștilor

judecători și procurori la concursul de admitere în magistratură

și de modalitatea de încetare a acestei calități, respectiv

„încetarea activității din motive neimputabile”.

În raport de dispozițiile legale ale

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor Înalta Curte constată că prin hotărârea nr.

1950 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a

făcut o corectă interpretare a acestora, reținând

imposibilitatea de susținere a concursului de către judecătorii

și procurori în funcții fie ei stagiari sau definitivi, aceste categorii

neîndeplinind condițiile impuse de textul legal.

Susținerile recurentei potrivit

cărora textul legal nu face nici o distincție între judecătorii

și procurorii aflați în funcții după cum aceștia sunt

stagiari sau definitivi nu pot fi reținute, întrucât astfel cum

rezultă din textul analizat, acesta face referire în mod generic la

magistrații „în funcție” astfel că sunt vizate ambele categorii,

atât aceea a magistraților stagiari cât și a magistraților

definitivi.

Astfel fiind, nu poate fi

reținută nici critica recurentei potrivit căreia prin

hotărârea atacată s-ar produce o discriminare, aceasta aplicându-se

fără distincție tuturor persoanelor care fac parte din categoria

magistraților stagiari sau definitivi.

Un argument suplimentar în justificarea interpretări

legale a dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind

Statutul judecătorilor și procurorilor reținut prin

hotărârea criticată, rezultă și din interpretarea

teleologică a acestor dispoziții, prin prisma scopului declarat al acestui

concurs, respectiv numirea în magistratură, scop care în mod evident nu

poate fi realizat, în ceea ce privește persoanele care sunt deja numite în

magistratură.

Nu pot fi reținute, fiind nefondate

nici susținerile recurentei referitoare la încălcarea unor norme

interne sau internaționale privind liberul acces la muncă întrucât

dispozițiile legale ale art. 33 alin. (1) din lege cât și

interpretarea acestor dispoziții prin hotărârea atacată

vizează condițiile legale pentru participarea la un concurs, astfel

că nu se poate reține o îngrădire a dreptului la muncă al

recurentei.

Având în vedere aceste considerente,

Înalta Curte constată că Hotărârea Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 este legală iar recursul

formulat împotriva acesteia, urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește cea de-a doua

hotărâre atacată, nr. 922 din 5 noiembrie 2009 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta

Curte constată că excepția autorității de lucru

judecat invocată de intimat este întemeiată întrucât recursul

declarat de către recurentă pe cale separată, împotriva

aceleiași hotărâri care a făcut obiectul dosarului nr. 9095/1/2009

a fost respins prin decizia nr. 1873 din 15 aprilie 2010 a Secției de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, constatându-se îndeplinită condiția triplei

identități, de cauză, obiect și părți conform dispozițiilor

art. 166 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 1201 C. civ.

recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

inadmisibilității recursului declarat de A.R. împotriva

Hotărârii nr. 1950 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, excepție invocată de intimat.

Respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva aceleiași sentințe.

Admite excepția

autorității de lucru judecat privind recursul declarat împotriva Hotărârii

Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr.

922 din 5 noiembrie 2009 și respinge recursul în consecință.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 mai 2010.