ÎCCJ, Decizia nr. 229/2017

Decizia civilă nr. 229/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2016 pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A. - judecător în cadrul Curții de Apel Iași, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de 99 lit. t) cu aplicarea art. 99

1

alin. (2) din același act normativ.

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 15J din 7 septembrie 2016, Secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a hotărât următoarele:

- admite acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Curții de Apel Iași;

- în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului A. - judecător în cadrul Curții de Apel Iași, în prezent suspendat din funcție, sancțiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni”, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 99

1

alin. (2) din aceeași lege.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A. - judecător la Curtea de Apel Iași, precizând expres că motivele de recurs privesc exclusiv greșita individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate, pentru argumentele arătate în continuare.

Pe toată perioada de 25 ani, cât a exercitat funcția de judecător nu a înregistrat întârzieri în redactarea hotărârilor și în fiecare an s-a situat pe primele locuri la indicele de operativitate în soluționarea cauzelor.

Abaterea reținută în sarcina sa, pe care a și recunoscut-o, a fost un accident în activitatea sa profesională, cauzat de volumul mare de activitate și de faptul că în perioada analizată a avut probleme de familie solicitante.

La individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de disciplină nu a făcut mențiuni cu privire la circumstanțele personale și reale, care, dacă erau reținute, justificau aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

Recurentul-pârât susține că toate aceste împrejurări este necesar a fi avute în vedere în mod obiectiv la individualizarea sancțiunii aplicate, fără a fi minimalizate gravitatea faptelor și vinovăția sa, existând posibilitatea de apreciere în sensul aplicării sancțiunii avertismentului, ca sancțiune suficientă să îi atragă atenția asupra gravitații abaterilor comise și consecințelor acestora. În context, recurentul-pârât invocă principiul aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare, în sensul aplicării celei mai blânde sancțiuni persoanei care nu a mai fost sancționată anterior.

IV. Apărările intimatei Inspecția Judiciară

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii pronunțate de instanța de disciplină.

V. Procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 26 iunie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la 25 septembrie 2017.

VI. Considerentele Înaltei Curți

Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul factual prezentat în hotărârea atacată, analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., care vizează exclusiv individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate prin hotărârea instanței de disciplină, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În cadrul recursului nu se contestă faptul că în sarcina recurentului-pârât a fost reținută săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, constând în „exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”, raportat la art. 99

1

alin. (2) din aceeași lege, conform cărora „există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.

Cu titlu prealabil, se constată că, în esență, recurentul-pârât critică modul în care instanța de disciplină a individualizat sancțiunea disciplinară, invocând principiul aplicării graduale a sancțiunilor și circumstanțe referitoare la vechimea în magistratură, calitatea și eficiența activității desfășurate pe parcursul carierei, volumul mare de activitate și problemele personale cu care s-a confruntat în perioada săvârșirii abaterii disciplinare reținute în sarcina sa, precum și faptul că anterior nu a mai fost sancționat disciplinar.

Circumstanțele invocate de recurentul-pârât nu reprezintă, prin ele însele și în mod automat, justificări suficiente pentru aplicarea celei mai ușoare sancțiuni disciplinare, respectiv sancțiunea „avertismentului”, așa cum se solicită prin memoriul de recurs.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că instanța de disciplină cu just temei a individualizat sancțiunea aplicată prin corecta apreciere a circumstanțelor în care a fost săvârșită abaterea disciplinară.

În acest sens, se reține că simpla afirmație a recurentului referitoare la volumul mare de activitate din perioada de referință nu este aptă să înlăture constatările instanței de disciplină bazate pe probatoriul administrat care a reliefat faptul că volumul de activitate al magistratului cercetat disciplinar a fost similar celorlalți judecători din cadrul secției și s-a situat la un nivel rezonabil. Or, în aceste condiții, tocmai raportat la vechimea în magistratură și experiența profesională, invocate de recurent drept circumstanțe atenuante, era de așteptat ca magistratul să dea dovadă de o conduită diligentă menită să elimine riscul apariției deficiențelor constatate în activitatea sa.

Circumstanțele invocate de recurent nu pot primi relevanța propusă în contextul în care probatoriul administrat a reliefat fără echivoc faptul că pârâtul a fost înștiințat în mod repetat de către grefierii de ședință cu privire la necesitatea motivării celor două încheieri. În aceste condiții, instanța de disciplină în mod corect a avut în vedere vechimea în magistratură și experiența profesională vastă a pârâtului, ca elemente care, în contextul analizat, imprimă o gravitate suplimentară conduitei reprobabile de natură a fundamenta aplicarea unei sancțiuni mai aspre decât sancțiunea avertismentului.

În procesul de individualizare a sancțiunii, cu just temei a reținut instanța de disciplină și faptul că, deși cele două încheieri nu prezentau un grad sporit de complexitate, recurentul nu a aplicat nici cele mai simple și evidente raționamente, dând dovadă de o neglijență imputabilă, elemente de circumstanțiere care nu sunt infirmate de argumentele expuse de recurent.

Relevant este și aspectul reținut de instanța de disciplină în sensul că pârâtul a încălcat aceleași dispoziții procedurale în mod repetat în aceeași cauză, ceea ce demonstrează faptul că magistratul nu și-a remediat deficiențele din propria activitate, neregularitate ce demonstrează nerespectarea obligației de diligență, cu consecințe grave asupra activității și prestigiului justiției și asupra unor drepturi fundamentale ale părților, precum dreptul la libertate și dreptul la exercitarea căilor de atac.

Este adevărat că anterior pârâtul nu a mai fost sancționat disciplinar și că nu pot fi negate aspectele din viața privată a magistratului, însă în mod corect a apreciat instanța de disciplină că acestea nu sunt apte a contrabalansa, în procesul de individualizare a sancțiunii, ponderea circumstanțelor expuse anterior de natură a fundamenta aplicarea celei de-a doua sancțiuni disciplinare ca severitate.

Pentru considerentele arătate, completul de 5 judecători constată că hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. - judecător în cadrul Curții de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., judecător în cadrul Curții de Apel Iași, împotriva Hotărârii nr. 15J din 7 septembrie 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/J/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2017.