Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2606/2010

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2606/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 noiembrie 2009, C.G. a formulat „petiție" împotriva deciziei nr. 1125/R din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov. Fără a indica temeiul juridic al cererii sale, petiționarul a arătat că prin decizia atacată s-a făcut o greșită aplicare a legii, iar punctul de pensie nu a fost calculat în mod corect. In acest mod a fost discriminat, deoarece tuturor lucrătorilor din armată li s-au recalculat și recorelat pensiile după data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001. La termenul din 28 aprilie 2010, la solicitarea instanței, C.G.

a precizat că petiția sa este o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată fiind contrară deciziei nr. 437 din 29 noiembrie 2006 a Comisiei de contestații pensii. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Revizuentul a indicat faptul că decizia atacată este contrară deciziei nr. 437 din 29 noiembrie 2006 a Comisiei de contestații pensii.

Or, contrarietatea dintre o hotărâre judecătorească și decizia unui organ administrativ nu reprezintă caz de revizuire, reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Cum nu se indică hotărârea judecătorească care ar fi contrară hotărârii atacate și cum susținerile din cererea inițială reprezintă critici de fond, care nu pot fi analizate pe calea extraordinară de atac a revizuirii, cererea formulată de C.G. este inadmisibilă. Pe cale de consecință, cererea de revizuire va fi respinsă.

ÎN

DECIDE Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 1125/R din 13 octombrie a Curții de Apel Brașov, secția civilă, formulată de C.G.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2287/2010
Asupra cererii de revizuire; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 9 iunie 2009, P.I. a formulat revizuire împotriva deciziei nr. 973 din 20 fe
ÎCCJ 2010-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1112/2010
iunie 2008, Tribunalul Vaslui a admis acțiunea reclamantului și pârâta a fost obligată să-i plătească diferența de rentă lunară în funcție de nivelul soldei de grad și funcție la minim, corespunzătoare soldei unui sublocotenent din Minister
ÎCCJ 2016-10-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2010/2016
interesul Legii nr. 9/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe s-a stabilit că: "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011, aprobată prin Legea nr. 109/2012, sunt sup
ÎCCJ 2010-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5626/2010
uitorul a instituit 2 excepții la alin. (2) și (3) ale art. 164. Rezultă în mod evident că recalcularea pensiilor trebuie să se realizeze sub aspectul calculului punctajelor anuale potrivit dispozițiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000, iar
ÎCCJ 2014-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 183/2014
3/2010, până la pronunțarea instanței de fond. Prin urmare, deciziile de recalculare au fost emise în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic, ceea ce atrage nulitatea lor. S-a mai susținut de către contestator că prin deciziil
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă