ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1507/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1507/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 17090 din 3

octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în

Dosarul nr. 39549/3/2010, a fost admisă acțiunea formulată reclamanta SC A.L.R.

SRL, în contradictoriu cu pârâta SC G.R.B.G. SRL, fiind obligată pârâta să

predea reclamantei echipamentul Stocător R., fabricat în 2007, sistemul

telemetric DIVA cu sursa de alimentare și patru cilindri Tip B50, proprietatea

reclamantei.

A mai fost obligată

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.395 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a pierdut

niciodată dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate, dreptul de

proprietate asupra utilajelor nefiind niciodată cedat nici SC A. SRL și nici

altei societăți, astfel că societatea T.T. SRL nu avea un drept de proprietate

asupra utilajelor pentru a-l putea ceda ulterior SC G.R.B.G. SRL.

Mai mult, societatea

pârâtă a cunoscut faptul că echipamentele respective au fost livrate de

reclamantă societății SC A. SRL, în luna martie 2008 angajații societății

reclamante instalând utilajele în locația din comuna Glina, jud. Ilfov, care

este proprietatea pârâtei SC G.R.B.G. SRL.

Așa cum a rezultat

din certificatul de la O.R.C. societatea T.T. SRL era una din cele două

societăți asociate ale SC A. SRL, având deci cunoștință de relațiile

contractuale existente cu reclamanta SC A.L.R. SRL.

În consecință, era

evident că nu putea fi vorba de o bună-credință a terțului dobânditor care s-a

încrezut în aparența de proprietate creată prin intrarea unui neproprietar în

posesia bunului mobil și nici de o lipsă de diligență a adevăratului proprietar

care a rămas în pasivitate.

În raport de aceste

considerente, tribunalul a constatat că pârâta SC A. SRL nu justifică niciun titlu

asupra bunurilor revendicate de reclamantă, care este proprietara bunurilor,

astfel că în baza art. 480 C. civ. a admis acțiunea reclamantei și a obligat

pârâta să predea reclamantei echipamentul Stocător R. fabricat în 2007,

sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare și patru cilindri tip B 50,

proprietatea reclamantei.

Prin Decizia civilă

nr. 223 din 3 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a

respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâta SC G.R.B.G. SRL, cu

sediul în Glina, împotriva Sentinței civile nr. 17090 din 3 octombrie 2011,

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr.

39549/3/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC A.L.R. SRL, cu sediul

în București.

A luat act că

intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale

separată.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Inițial, prin cererea

de chemare în judecată formulată, reclamanta SC A.L.R. SRL a chemat în judecată

pârâtele SC A. SRL și SC G.R.B.G. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună: 1. în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL,

rezilierea "Contractului de Furnizare gaze în echipamente criogenice de

stocare pus la dispoziție de către A.L.R. SRL" încheiat în data de 26

noiembrie 2007 între reclamantă și această pârâtă; 2. în contradictoriu cu

pârâtă SC A. SRL, rezilierea "Contractului de Furnizare Gaz în Cilindri și

Baterii" din 7 iulie 2008 încheiat între reclamantă și această pârâtă; 3.

obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie echipamentul

Stocător R. fabricat în 2007 și sistemul telemetric DIVA cu sursa de

alimentare, proprietatea reclamantei, date în locațiune pârâtei SC A. SRL în

temeiul contractului încheiat în data de 26 noiembrie 2007 între reclamantă și

pârâta SC A. SRL; 4. obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină proprietate și

posesie cei 4 (patru) cilindri tip "B50", proprietatea reclamantei,

dați în locațiune pârâtei SC A. SRL în temeiul Contractului din 7 iulie 2008 ce

se află în prezent în detenția pârâtelor sau, alternativ, să fie obligate

pârâtele la plata sumei de 2.000 euro, reprezentând contravaloarea cilindrilor

și 5., obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din

20 iunie 2011, instanța de fond a dispus disjungerea cererii de chemare în

judecată formulată împotriva pârâtei SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I.

SPRL, cu formarea unui nou dosar, având în vedere că împotriva acestei

societăți a fost deschisă procedura insolvenței.

În speță, între

reclamanta SC A.L.R. SRL și SC A. SRL, s-a încheiat în data de 26 noiembrie

2007 contractul de furnizare gaze în echipamente criogenice de stocare pus la

dispoziție de către A.L.R. SRL ce avea ca obiect livrarea de către reclamantă a

gazului și echipamentelor necesare consumului de gaz.

În baza acestui

contract reclamanta a livrat pârâtei următoarele echipamente: Stocător R.

fabricat în 2007 și sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare.

Între aceleași părți

a fost încheiat la data de 9 iulie 2008 Contractul de furnizare gaz în

cilindrii și baterii din 7 iulie 2008 în baza căruia reclamanta a livrat

pârâtei 4 cilindri cu gaz, tip B 50 (butelii).

Livrarea acestor

echipamente a fost certificată de contractele și facturile depuse la dosar, de

raportul de punere în funcțiune și recepție a echipamentului din 13 martie

2008, procesul-verbal de verificare tehnică nr. 213-125 întocmit de IT ISCIR,

fiind recunoscută și de către SC A. SRL prin Adresele nr. 122 din 19 februarie

2009 și completarea la Adresa din 15 decembrie 2008, precum și prin răspunsul

la interogatoriu, așa cum s-a reținut și de prima instanță.

Așa cum rezultă din

contractele încheiate și cum a recunoscut și pârâta SC G.R.B.G. SRL, aceste

echipamente au fost livrate de reclamantă la sediul menționat de SC A. SRL la

încheierea celor două contracte, respectiv în sat Glina.

SC A. SRL deținea

acest sediu în baza Contractului de închiriere din 23 mai 2007 prin care pârâta

SC G.R.B.G. SRL în calitate de locator îi închinase imobilul pe o perioadă de 2

ani începând cu data de 1 iulie 2007 până la 1 iulie 2009.

Acest contract a fost

reziliat prin acordul părților la data de 1 decembrie 2007, așa cum rezultă din

actul aflat la dosarul de fond și nu la data de 1 noiembrie 2007.

La momentul încetării

raporturilor contractuale dintre SC A. SRL și SC G.R.B.G. SRL echipamentele

reclamantei au rămas la locator, aspect recunoscut și de acesta, societatea

pârâtă invocând însă un drept de proprietate asupra Stocătorului R. fabricat în

2007 și sistemului telemetric DIVA cu sursa de alimentare, în baza art. 1909 -

1910 C. civ.

Instanța de apel a

constatat că aceste dispoziții legale nu sunt însă aplicabile în cauză întrucât

art. 1909 C. civ. prevede că lucrările mișcătoare se prescriu prin faptul

posesiei lor, fără a fi trebuință de vreo curgere de timp, însă textul poate fi

invocat de terțul dobânditor de bună-credință ce-l dobândește de la un

deținător precar căruia proprietarul i l-a încredințat de bunăvoie, că terțul a

dobândit bunul de la un deținător precar, iar adevăratul proprietar s-a

desesizat de bunăvoie de lucru încredințându-l unui detentor precar (depozitar,

chiriaș, împrumutat).

Prin contractele

încheiate între reclamantă și SC A. SRL, reclamanta s-a obligat să furnizeze

numai gaz închiriind totodată și echipamentele necesare pentru furnizarea

gazului.

Că din certificatul

emis de Registrul Comerțului a rezultat că societatea T.T. SRL este una dintre

cele două societăți asociate ale SC A. SRL și că aceasta a avut cunoștință de

relațiile contractuale încheiate cu SC A.L.R. SRL, iar apelanta pârâtă cunoștea

faptul că echipamentele au fost livrate de către reclamantă societății SC A.

SRL, angajații societății reclamante instalând utilajele în luna martie 2008,

în locația din comuna Glina, Jud. Ilfov, proprietatea pârâtei SC G.R.B.G. SRL.

Cum reclamanta nu

și-a pierdut vreodată dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate în

speță, acest drept de proprietate asupra utilajelor nefiind cedat niciodată

vreunei societăți, deci nici SC A. SRL, s-a reținut că societatea T.T. SRL nu

avea un drept de proprietate asupra utilajelor pentru a-l ceda ulterior SC

G.R.B.G. SRL, cum corect a reținut și instanța de fond.

De altfel, reclamanta

nu a avut niciun raport juridic cu terțul T.T. SRL, reclamanta contractând cu

SC A. SRL, căreia i-a livrat bunurile în discuție și pentru care le-a pus în

funcțiune, astfel cum rezultă din Raportul de punere în funcțiune și recepție a

echipamentului, semnat de A. SRL la data de 13 martie 2008.

Reclamanta a instalat

bunurile, iar nu T.T. SRL sau altă persoană și chiar și după momentul

montajului echipamentele se aflau la dispoziția A. SRL, iar nu a altei

persoane, astfel cum rezultă și din procesul-verbal de verificare tehnică

întocmit de IT ISCIR - Inspecția Teritorială București, autoritate publică, la

data de 31 martie 2008.

Astfel, data

montajului și persoana beneficiarului, A. SRL, rezultă din înscrisurile

încheiate de reclamantă cu A. SRL și din procesul-verbal întocmit de o

autoritate a statului. Faptul că apelanta a permis societății A. SRL să își

desfășoare în continuare activitatea în imobilul pe care l-a încheiat către

T.T. SRL, asociat cu 50% din părțile sociale în A. SRL, astfel cum s-a probat

cu certificatul constatator nr. 1/200916 emis de Oficiul Registrul Comerțului

nu poate fi opus reclamantei și cu atât mai mult nu poate fundamenta existența

bunei-credințe a apelantei în raport cu reclamanta și bunurile acesteia.

T.T. nu putea

transmite apelantei posesia bunurilor reclamantei întrucât T.T. SRL nu era nici

măcar detentor al acestora, calitate ce revenea societății A. SRL, reclamanta

fiind terț față de orice raport dintre apelantă și terțul T.T. SRL.

În ce privește

buna-credință invocată de apelantă, Curtea apreciază că în mod corect s-a

reținut de instanța de fond că nu poate fi vorba de o bună-credință a terțului

dobânditor, care s-a încrezut în aparența de proprietate, creată prin intrarea

unui neproprietar în posesia bunului mobil și nici de o lipsă de diligență a

adevăratului proprietar care a rămas în pasivitate.

Împotriva Deciziei

civile nr. 223 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC G.R.B.G. SRL Glina, întemeiat pe art.

304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în

concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său și

respingerea acțiunii reclamantei.

În criticile

formulate recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele:

- Decizia din apel

este nelegală întrucât instanța a reținut greșit că SC T.T. SRL nu putea să

transmită pârâtei SC G.R.B.G. SRL posesia bunurilor reclamantei, întrucât

aceasta nu era detentor al acestora, calitate ce revenea societății A. SRL,

fiind încălcate dispozițiile art. 1176, 969 și 973 C. civ. și art. 46, art. 57

C. com., că între pârâtă și reclamanta A.L.R. nu există și nu au existat

niciodată raporturi contractuale, că raporturile contractuale invocate de

A.L.R. și reținute de instanță sunt perfectate cu fostul chiriaș al apelantei,

A., și inopozabile apelantei, cu atât mai mult cu cât la data încheierii lor,

A. nu mai era chiriașul pârâtei, iar la data dobândirii proprietății asupra

echipamentului, apelanta nu mai avea relații contractuale cu A. SRL.

- Instanța de apel a

pronunțat o decizie nelegală întrucât a încălcat disp. art. 46 și 57 C. com.

avându-se în vedere faptul că societatea sa a devenit proprietar al bunurilor

revendicate la 6 noiembrie 2007 după ce A. SRL părăsise spațiul închiriat de la

societatea sa la 1 noiembrie 2007, astfel că nu putea fi detentor al bunurilor,

fapt dovedit de actele sub semnătură privată, contractul și facturile emise în

cauză.

A susținut astfel că

A. SRL nu putea fi detentor al bunurilor întrucât nu mai exista fizic la

societatea sa în chirie din 1 noiembrie 2007, iar data emiterii facturii emise

de C., furnizorul echipamentului către A.L.R. SRL, respectiv la 6 noiembrie

2007 este ulterioară datei încetării relațiilor contractuale dintre societatea

sa și A.

- Decizia instanței

de apel este nelegală întrucât societatea sa este proprietarul bunurilor

revendicate pentru că reclamanta a pierdut proprietatea acestora urmare culpei

sale.

În acest sens

recurenta a susținut că societatea sa avea calitatea de proprietar al

echipamentului revendicat în temeiul Contractului de închiriere din 14

februarie 2008 încheiat cu SC T.T. SRL și a dispozițiilor art. 1909 - 1910 C.

civ., privind prescripția achizitivă a bunurilor mobile, avându-se în vedere că

debitoarea sa nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a chiriei, părăsind spațiul

înainte de expirarea termenului contractual, 28 februarie 2010, fără

respectarea preavizului din 20 octombrie 2008 prin care s-a solicitat

rezilierea contractului începând cu 1 noiembrie 2008, astfel că a dat eficiență

dispozițiilor contractuale cu privire la valorificarea acestora.

- Recurenta a mai

susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și

fără suport probatoriu întrucât a reținut reaua sa credință, știut fiind că

buna-credință se prezumă conform art. 1899 alin. (2) C. civ., societatea sa nu

poate fi obligată la restituirea bunului către reclamantă dovedită prin aceea

că știa despre livrarea de la reclamantă a bunurilor revendicate, întrucât

echipamentele au fost instalate pe proprietatea acesteia.

- Că în mod eronat a

fost obligată societatea sa la plata cheltuielilor de judecată întrucât

instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

în condițiile în care culpa aparține reclamantei.

Intimata reclamantă

SC A.L.R. SRL București prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22

ianuarie 2013 a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele

expuse pe larg.

Analizând recursul

declarat de pârâta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva Deciziei civile nr. 223 din

3 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în

limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, încadrate

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta

este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Critica recurentei

prin care a susținut că decizia din apel este nelegală întrucât instanța a

reținut greșit că SC T.T. SRL nu putea să transmită SC G.R.B.G. SRL posesia

bunurilor reclamantei, întrucât aceasta nu era detentor al acestora, calitate

ce revenea societății A. SRL și că au fost încălcate dispozițiile art. 1176,

969 și 973 C. civ. este nefondată, avându-se în vedere că pârâta a cunoscut

faptul că bunurile menționate au fost livrare SC A. SRL, montate și puse în

funcțiune pentru această societate, în imobilul proprietatea recurentei pârâte

din satul Glina, iar terțul SC T.T. SRL, în calitate de asociat la SC A. SRL,

cunoștea relațiile dintre reclamantă și SC A. SRL.

SC A. SRL deținea

imobilul din satul Glina în baza Contractului de închiriere din 23 mai 2007

prin care pârâta SC G.R.B.G. SRL în calitate de locator îi închinase imobilul

pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 iulie 2007 până la 1 iulie 2009,

care a fost reziliat prin acordul părților la data de 1 decembrie 2007.

Or, la momentul încetării

raporturilor contractuale dintre SC A. SRL și SC G.R.B.G. SRL echipamentele

reclamantei au rămas la locator, aspect recunoscut și de acesta.

Nici critica prin

care reclamanta a susținut că a devenit proprietar al bunurilor revendicate la

6 noiembrie 2007 după ce A. SRL a părăsit spațiul închiriat de la societatea sa

la 1 noiembrie 2007, că A. SRL nu putea fi detentor al bunurilor întrucât nu

mai exista fizic la societatea sa în chirie din 1 noiembrie 2007, iar data

emiterii facturii emise de C., furnizorul echipamentului către A.L.R. SRL,

respectiv la 6 noiembrie 2007, este ulterioară datei încetării relațiilor

contractuale dintre societatea sa și A. nu poate fi primită avându-se în vedere

că prin contractele încheiate între reclamantă și SC A. SRL, reclamanta s-a

obligat doar să furnizeze gaz închiriind totodată echipamentele necesare pentru

furnizarea gazului.

Cum reclamanta nu a

avut niciun raport juridic cu terțul T.T. SRL, întrucât contractul de

închiriere a fost încheiat cu SC A. SRL, căreia i-a livrat bunurile în discuție

și pe care le-a și pus în funcțiune, se constată că reclamanta nu și-a pierdut

niciodată dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate în speță,

avându-se în vedere că acest drept de proprietate asupra utilajelor nu a fost cedat

altei societăți, deci nici SC A. SRL, astfel că societatea T.T. SRL nu avea un

drept de proprietate asupra utilajelor pentru a-l ceda ulterior SC G.R.B.G.

SRL, cum corect a reținut și instanța de apel.

Față de această

situație, se reține că T.T. nu putea să transmită pârâtei posesia bunurilor

reclamantei întrucât T.T. SRL nu era nici detentor al acestora, calitate ce

revenea societății A. SRL, reclamanta fiind terț față de orice raport dintre SC

G.R.B.G. SRL și terțul T.T. SRL.

Cât privește analiza

probelor administrate în cauză, invocate în susținerea criticilor de mai sus,

cu referire expresă la livrarea echipamentelor certificată de contractele și

facturile depuse la dosar, la raportul de punere în funcțiune și recepție a

echipamentului din 13 martie 2008, a procesului-verbal de verificare tehnică, a

corespondenței dintre părți, se constată că aceste aspecte exced competenței

instanței de recurs și că față de această situație se impune respingerea de

plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art.

304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care constituie un

control de legalitate al hotărârii judecătorești recurate.

Referitor la

afirmația recurentei potrivit căreia ar fi dobândit proprietatea bunurilor menționate

în baza contractului de locațiune încheiat de aceasta cu terțul T.T. SRL,

conform art. 1909 - 1910 C. civ., aceasta va fi respinsă întrucât aceste

dispoziții nu sunt aplicabile în cauză cât timp ele vizează un dobânditor de

bună-credință, ce le dobândește de la un detentor precar, căruia proprietarul i

le-a încredințat de bunăvoie, condiții ce nu sunt îndeplinite în speță.

În ce privește

buna-credință invocată de recurentă, instanța de apel a apreciat în mod just că

nu poate fi vorba de o bună-credință a terțului dobânditor, care s-a încrezut

în aparența de proprietate, creată prin intrarea unui neproprietar în posesia

bunului mobil și nici de o lipsă de diligență a adevăratului proprietar care nu

a rămas în pasivitate.

Referitor la

aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se constată că instanța de apel

menținând soluția instanței de fond a respectat principiul înscris în alin. (1)

al normei, în sensul că partea care cade în pretenții va fi obligată să

plătească cheltuielile de judecată, la cererea părții care a triumfat.

În privința

cuantumului acordat de instanță, Înalta Curte nu poate face ea însăși o

apreciere a proporționalității onorariului de avocat nici cu obiectul

pretențiilor reclamantului și nici cu complexitatea cauzei deduse judecății,

deoarece recursul este o cale de atac ce se poate exercita numai pentru

motivele de nelegalitate, iar nu și pentru motive de netemeinicie, astfel că

pentru considerentele expuse, va respinge ca nefondată critica recurentei pe

acest aspect.

Pentru toate

argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea

recurată este legală, iar recursul pârâtei declarat împotriva Deciziei civile

nr. 223 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva Deciziei civile nr. 223 din

3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi, 9 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ