ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1507/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 17090 din 3 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 39549/3/2010, a fost admisă acțiunea formulată reclamanta SC A.L.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC G.R.B.G. SRL, fiind obligată pârâta să predea reclamantei echipamentul Stocător R., fabricat în 2007, sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare și patru cilindri Tip B50, proprietatea reclamantei. A mai fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.395 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate, dreptul de proprietate asupra utilajelor nefiind niciodată cedat nici SC A. SRL și nici altei societăți, astfel că societatea T.T.

SRL nu avea un drept de proprietate asupra utilajelor pentru a-l putea ceda ulterior SC G.R.B.G. SRL. Mai mult, societatea pârâtă a cunoscut faptul că echipamentele respective au fost livrate de reclamantă societății SC A. SRL, în luna martie 2008 angajații societății reclamante instalând utilajele în locația din comuna Glina, jud. Ilfov, care este proprietatea pârâtei SC G.R.B.G. SRL. Așa cum a rezultat din certificatul de la O.R.C. societatea T.T. SRL era una din cele două societăți asociate ale SC A. SRL, având deci cunoștință de relațiile contractuale existente cu reclamanta SC A.L.R. SRL. În consecință, era evident că nu putea fi vorba de o bună-credință a terțului dobânditor care s-a încrezut în aparența de proprietate creată prin intrarea unui neproprietar în posesia bunului mobil și nici de o lipsă de diligență a adevăratului proprietar care a rămas în pasivitate.

În raport de aceste considerente, tribunalul a constatat că pârâta SC A. SRL nu justifică niciun titlu asupra bunurilor revendicate de reclamantă, care este proprietara bunurilor, astfel că în baza art. 480 C. civ. a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să predea reclamantei echipamentul Stocător R. fabricat în 2007, sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare și patru cilindri tip B 50, proprietatea reclamantei. Prin Decizia civilă nr. 223 din 3 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâta SC G.R.B.G. SRL, cu sediul în Glina, împotriva Sentinței civile nr. 17090 din 3 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 39549/3/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC A.L.R.

SRL, cu sediul în București. A luat act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Inițial, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta SC A.L.R. SRL a chemat în judecată pârâtele SC A. SRL și SC G.R.B.G. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, rezilierea "Contractului de Furnizare gaze în echipamente criogenice de stocare pus la dispoziție de către A.L.R.

SRL" încheiat în data de 26 noiembrie 2007 între reclamantă și această pârâtă; 2. în contradictoriu cu pârâtă SC A. SRL, rezilierea "Contractului de Furnizare Gaz în Cilindri și Baterii" din 7 iulie 2008 încheiat între reclamantă și această pârâtă; 3. obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie echipamentul Stocător R. fabricat în 2007 și sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare, proprietatea reclamantei, date în locațiune pârâtei SC A. SRL în temeiul contractului încheiat în data de 26 noiembrie 2007 între reclamantă și pârâta SC A. SRL; 4. obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie cei 4 (patru) cilindri tip "B50", proprietatea reclamantei, dați în locațiune pârâtei SC A. SRL în temeiul Contractului din 7 iulie 2008 ce se află în prezent în detenția pârâtelor sau, alternativ, să fie obligate pârâtele la plata sumei de 2.000 euro, reprezentând contravaloarea cilindrilor și 5., obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din 20 iunie 2011, instanța de fond a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. SPRL, cu formarea unui nou dosar, având în vedere că împotriva acestei societăți a fost deschisă procedura insolvenței. În speță, între reclamanta SC A.L.R. SRL și SC A. SRL, s-a încheiat în data de 26 noiembrie 2007 contractul de furnizare gaze în echipamente criogenice de stocare pus la dispoziție de către A.L.R. SRL ce avea ca obiect livrarea de către reclamantă a gazului și echipamentelor necesare consumului de gaz. În baza acestui contract reclamanta a livrat pârâtei următoarele echipamente: Stocător R. fabricat în 2007 și sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare.

Între aceleași părți a fost încheiat la data de 9 iulie 2008 Contractul de furnizare gaz în cilindrii și baterii din 7 iulie 2008 în baza căruia reclamanta a livrat pârâtei 4 cilindri cu gaz, tip B 50 (butelii). Livrarea acestor echipamente a fost certificată de contractele și facturile depuse la dosar, de raportul de punere în funcțiune și recepție a echipamentului din 13 martie 2008, procesul-verbal de verificare tehnică nr. 213-125 întocmit de IT ISCIR, fiind recunoscută și de către SC A. SRL prin Adresele nr. 122 din 19 februarie 2009 și completarea la Adresa din 15 decembrie 2008, precum și prin răspunsul la interogatoriu, așa cum s-a reținut și de prima instanță. Așa cum rezultă din contractele încheiate și cum a recunoscut și pârâta SC G.R.B.G.

SRL, aceste echipamente au fost livrate de reclamantă la sediul menționat de SC A. SRL la încheierea celor două contracte, respectiv în sat Glina. SC A. SRL deținea acest sediu în baza Contractului de închiriere din 23 mai 2007 prin care pârâta SC G.R.B.G. SRL în calitate de locator îi închinase imobilul pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 iulie 2007 până la 1 iulie 2009. Acest contract a fost reziliat prin acordul părților la data de 1 decembrie 2007, așa cum rezultă din actul aflat la dosarul de fond și nu la data de 1 noiembrie 2007. La momentul încetării raporturilor contractuale dintre SC A. SRL și SC G.R.B.G. SRL echipamentele reclamantei au rămas la locator, aspect recunoscut și de acesta, societatea pârâtă invocând însă un drept de proprietate asupra Stocătorului R. fabricat în 2007 și sistemului telemetric DIVA cu sursa de alimentare, în baza art. 1909 - 1910 C. civ.

Instanța de apel a constatat că aceste dispoziții legale nu sunt însă aplicabile în cauză întrucât art. 1909 C. civ. prevede că lucrările mișcătoare se prescriu prin faptul posesiei lor, fără a fi trebuință de vreo curgere de timp, însă textul poate fi invocat de terțul dobânditor de bună-credință ce-l dobândește de la un deținător precar căruia proprietarul i l-a încredințat de bunăvoie, că terțul a dobândit bunul de la un deținător precar, iar adevăratul proprietar s-a desesizat de bunăvoie de lucru încredințându-l unui detentor precar (depozitar, chiriaș, împrumutat). Prin contractele încheiate între reclamantă și SC A. SRL, reclamanta s-a obligat să furnizeze numai gaz închiriind totodată și echipamentele necesare pentru furnizarea gazului.

Că din certificatul emis de Registrul Comerțului a rezultat că societatea T.T. SRL este una dintre cele două societăți asociate ale SC A. SRL și că aceasta a avut cunoștință de relațiile contractuale încheiate cu SC A.L.R. SRL, iar apelanta pârâtă cunoștea faptul că echipamentele au fost livrate de către reclamantă societății SC A. SRL, angajații societății reclamante instalând utilajele în luna martie 2008, în locația din comuna Glina, Jud. Ilfov, proprietatea pârâtei SC G.R.B.G. SRL. Cum reclamanta nu și-a pierdut vreodată dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate în speță, acest drept de proprietate asupra utilajelor nefiind cedat niciodată vreunei societăți, deci nici SC A. SRL, s-a reținut că societatea T.T.

SRL nu avea un drept de proprietate asupra utilajelor pentru a-l ceda ulterior SC G.R.B.G. SRL, cum corect a reținut și instanța de fond. De altfel, reclamanta nu a avut niciun raport juridic cu terțul T.T. SRL, reclamanta contractând cu SC A. SRL, căreia i-a livrat bunurile în discuție și pentru care le-a pus în funcțiune, astfel cum rezultă din Raportul de punere în funcțiune și recepție a echipamentului, semnat de A. SRL la data de 13 martie 2008. Reclamanta a instalat bunurile, iar nu T.T. SRL sau altă persoană și chiar și după momentul montajului echipamentele se aflau la dispoziția A. SRL, iar nu a altei persoane, astfel cum rezultă și din procesul-verbal de verificare tehnică întocmit de IT ISCIR - Inspecția Teritorială București, autoritate publică, la data de 31 martie 2008. Astfel, data montajului și persoana beneficiarului, A. SRL, rezultă din înscrisurile încheiate de reclamantă cu A. SRL și din procesul-verbal întocmit de o autoritate a statului.

Faptul că apelanta a permis societății A. SRL să își desfășoare în continuare activitatea în imobilul pe care l-a încheiat către T.T. SRL, asociat cu 50% din părțile sociale în A. SRL, astfel cum s-a probat cu certificatul constatator nr. 1/200916 emis de Oficiul Registrul Comerțului nu poate fi opus reclamantei și cu atât mai mult nu poate fundamenta existența bunei-credințe a apelantei în raport cu reclamanta și bunurile acesteia. T.T. nu putea transmite apelantei posesia bunurilor reclamantei întrucât T.T. SRL nu era nici măcar detentor al acestora, calitate ce revenea societății A. SRL, reclamanta fiind terț față de orice raport dintre apelantă și terțul T.T. SRL.

În ce privește buna-credință invocată de apelantă, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut de instanța de fond că nu poate fi vorba de o bună-credință a terțului dobânditor, care s-a încrezut în aparența de proprietate, creată prin intrarea unui neproprietar în posesia bunului mobil și nici de o lipsă de diligență a adevăratului proprietar care a rămas în pasivitate. Împotriva Deciziei civile nr. 223 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC G.R.B.G. SRL Glina, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său și respingerea acțiunii reclamantei.

În criticile formulate recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele: - Decizia din apel este nelegală întrucât instanța a reținut greșit că SC T.T. SRL nu putea să transmită pârâtei SC G.R.B.G. SRL posesia bunurilor reclamantei, întrucât aceasta nu era detentor al acestora, calitate ce revenea societății A. SRL, fiind încălcate dispozițiile art. 1176, 969 și 973 C. civ. și art. 46, art. 57 C. com., că între pârâtă și reclamanta A.L.R. nu există și nu au existat niciodată raporturi contractuale, că raporturile contractuale invocate de A.L.R. și reținute de instanță sunt perfectate cu fostul chiriaș al apelantei, A., și inopozabile apelantei, cu atât mai mult cu cât la data încheierii lor, A. nu mai era chiriașul pârâtei, iar la data dobândirii proprietății asupra echipamentului, apelanta nu mai avea relații contractuale cu A. SRL.

- Instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală întrucât a încălcat disp. art. 46 și 57 C. com. avându-se în vedere faptul că societatea sa a devenit proprietar al bunurilor revendicate la 6 noiembrie 2007 după ce A. SRL părăsise spațiul închiriat de la societatea sa la 1 noiembrie 2007, astfel că nu putea fi detentor al bunurilor, fapt dovedit de actele sub semnătură privată, contractul și facturile emise în cauză. A susținut astfel că A. SRL nu putea fi detentor al bunurilor întrucât nu mai exista fizic la societatea sa în chirie din 1 noiembrie 2007, iar data emiterii facturii emise de C., furnizorul echipamentului către A.L.R. SRL, respectiv la 6 noiembrie 2007 este ulterioară datei încetării relațiilor contractuale dintre societatea sa și A. - Decizia instanței de apel este nelegală întrucât societatea sa este proprietarul bunurilor revendicate pentru că reclamanta a pierdut proprietatea acestora urmare culpei sale.

În acest sens recurenta a susținut că societatea sa avea calitatea de proprietar al echipamentului revendicat în temeiul Contractului de închiriere din 14 februarie 2008 încheiat cu SC T.T. SRL și a dispozițiilor art. 1909 - 1910 C. civ., privind prescripția achizitivă a bunurilor mobile, avându-se în vedere că debitoarea sa nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a chiriei, părăsind spațiul înainte de expirarea termenului contractual, 28 februarie 2010, fără respectarea preavizului din 20 octombrie 2008 prin care s-a solicitat rezilierea contractului începând cu 1 noiembrie 2008, astfel că a dat eficiență dispozițiilor contractuale cu privire la valorificarea acestora.

- Recurenta a mai susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și fără suport probatoriu întrucât a reținut reaua sa credință, știut fiind că buna-credință se prezumă conform art. 1899 alin. (2) C. civ., societatea sa nu poate fi obligată la restituirea bunului către reclamantă dovedită prin aceea că știa despre livrarea de la reclamantă a bunurilor revendicate, întrucât echipamentele au fost instalate pe proprietatea acesteia. - Că în mod eronat a fost obligată societatea sa la plata cheltuielilor de judecată întrucât instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care culpa aparține reclamantei. Intimata reclamantă SC A.L.R.

SRL București prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22 ianuarie 2013 a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg. Analizând recursul declarat de pârâta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva Deciziei civile nr. 223 din 3 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed. Critica recurentei prin care a susținut că decizia din apel este nelegală întrucât instanța a reținut greșit că SC T.T. SRL nu putea să transmită SC G.R.B.G. SRL posesia bunurilor reclamantei, întrucât aceasta nu era detentor al acestora, calitate ce revenea societății A. SRL și că au fost încălcate dispozițiile art. 1176, 969 și 973 C. civ.

este nefondată, avându-se în vedere că pârâta a cunoscut faptul că bunurile menționate au fost livrare SC A. SRL, montate și puse în funcțiune pentru această societate, în imobilul proprietatea recurentei pârâte din satul Glina, iar terțul SC T.T. SRL, în calitate de asociat la SC A. SRL, cunoștea relațiile dintre reclamantă și SC A. SRL. SC A. SRL deținea imobilul din satul Glina în baza Contractului de închiriere din 23 mai 2007 prin care pârâta SC G.R.B.G. SRL în calitate de locator îi închinase imobilul pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 iulie 2007 până la 1 iulie 2009, care a fost reziliat prin acordul părților la data de 1 decembrie 2007. Or, la momentul încetării raporturilor contractuale dintre SC A. SRL și SC G.R.B.G.

SRL echipamentele reclamantei au rămas la locator, aspect recunoscut și de acesta. Nici critica prin care reclamanta a susținut că a devenit proprietar al bunurilor revendicate la 6 noiembrie 2007 după ce A. SRL a părăsit spațiul închiriat de la societatea sa la 1 noiembrie 2007, că A. SRL nu putea fi detentor al bunurilor întrucât nu mai exista fizic la societatea sa în chirie din 1 noiembrie 2007, iar data emiterii facturii emise de C., furnizorul echipamentului către A.L.R. SRL, respectiv la 6 noiembrie 2007, este ulterioară datei încetării relațiilor contractuale dintre societatea sa și A. nu poate fi primită avându-se în vedere că prin contractele încheiate între reclamantă și SC A. SRL, reclamanta s-a obligat doar să furnizeze gaz închiriind totodată echipamentele necesare pentru furnizarea gazului.

Cum reclamanta nu a avut niciun raport juridic cu terțul T.T. SRL, întrucât contractul de închiriere a fost încheiat cu SC A. SRL, căreia i-a livrat bunurile în discuție și pe care le-a și pus în funcțiune, se constată că reclamanta nu și-a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate în speță, avându-se în vedere că acest drept de proprietate asupra utilajelor nu a fost cedat altei societăți, deci nici SC A. SRL, astfel că societatea T.T. SRL nu avea un drept de proprietate asupra utilajelor pentru a-l ceda ulterior SC G.R.B.G. SRL, cum corect a reținut și instanța de apel. Față de această situație, se reține că T.T. nu putea să transmită pârâtei posesia bunurilor reclamantei întrucât T.T.

SRL nu era nici detentor al acestora, calitate ce revenea societății A. SRL, reclamanta fiind terț față de orice raport dintre SC G.R.B.G. SRL și terțul T.T. SRL. Cât privește analiza probelor administrate în cauză, invocate în susținerea criticilor de mai sus, cu referire expresă la livrarea echipamentelor certificată de contractele și facturile depuse la dosar, la raportul de punere în funcțiune și recepție a echipamentului din 13 martie 2008, a procesului-verbal de verificare tehnică, a corespondenței dintre părți, se constată că aceste aspecte exced competenței instanței de recurs și că față de această situație se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc.

civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care constituie un control de legalitate al hotărârii judecătorești recurate. Referitor la afirmația recurentei potrivit căreia ar fi dobândit proprietatea bunurilor menționate în baza contractului de locațiune încheiat de aceasta cu terțul T.T. SRL, conform art. 1909 - 1910 C. civ., aceasta va fi respinsă întrucât aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză cât timp ele vizează un dobânditor de bună-credință, ce le dobândește de la un detentor precar, căruia proprietarul i le-a încredințat de bunăvoie, condiții ce nu sunt îndeplinite în speță. În ce privește buna-credință invocată de recurentă, instanța de apel a apreciat în mod just că nu poate fi vorba de o bună-credință a terțului dobânditor, care s-a încrezut în aparența de proprietate, creată prin intrarea unui neproprietar în posesia bunului mobil și nici de o lipsă de diligență a adevăratului proprietar care nu a rămas în pasivitate.

Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se constată că instanța de apel menținând soluția instanței de fond a respectat principiul înscris în alin. (1) al normei, în sensul că partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată, la cererea părții care a triumfat. În privința cuantumului acordat de instanță, Înalta Curte nu poate face ea însăși o apreciere a proporționalității onorariului de avocat nici cu obiectul pretențiilor reclamantului și nici cu complexitatea cauzei deduse judecății, deoarece recursul este o cale de atac ce se poate exercita numai pentru motivele de nelegalitate, iar nu și pentru motive de netemeinicie, astfel că pentru considerentele expuse, va respinge ca nefondată critica recurentei pe acest aspect.

Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală, iar recursul pârâtei declarat împotriva Deciziei civile nr. 223 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva Deciziei civile nr. 223 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 9 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ