ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la data de 25 iunie 2006 reclamanta SC C.F. IAȘI – G.C. SA Iași a

chemat în judecată pe pârâta SC A.M.G. – G. SRL solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de

211.495,16 lei debit total, ce se compune din suma de 184.593,99 lei restanță

la plată și de 26.901,17 lei dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâta SC A.M.G. – G. SRL – Adâncata, a arătat că acțiunea

este întemeiată doar în parte, în limita sumei de 69.644,80 lei.

Totodată, a formulat cerere reconvențională

prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 257.399,39 lei cu

titlu de contravaloare servicii exploatare masă lemnoasă, realizate în baza

Acordului de asociere din 7 iunie 2002 în favoarea reclamantei, cu compensarea

datoriilor reciproce, în limita sumei mai mici, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta

a formulat și cerere de chemare în garanție a R.N.P.R. – D.S. Suceava pentru

ca, în măsura în care vă cădea în pretenții, aceasta să fie obligată să suporte

contravaloarea cheltuielilor de exploatare.

Prin

sentința nr. 3103 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, secția

comercială, s-a admis în parte acțiunea reclamantei fiind obligată pârâta la

plata sumelor de 171.023 lei Ron preț și 36.350 lei Ron cu titlu de dobânzi și

la 10.350 lei cheltuieli de judecată.

Totodată,

s-au respins, ca nefondate, cererea reconvențională și cererea de chemare în

garanție.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere contractul încheiat

între părți și cele 8 facturi neachitate de către pârâtă în urma exploatării și

valorificării masei lemnoase pusă la dispoziție de către reclamantă împreună cu

D.S. Suceava.

Referitor

la cererea reconvențională s-a reținut că pretențiile pârâtei exced

contractului, încât potrivit art. 969 C. civ., nu pot fi acordate, iar cât

privește cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă a fost

respinsă, deoarece nu s-a făcut dovada existenței unui raport juridic între

părți.

Apelul

formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 54

din 15 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal și, ca urmare, hotărârea a fost schimbată în

parte, în sensul că cererea reconvențională a fost admisă, iar reclamanta a

fost obligată să plătească pârâtei suma de 287.861,6 lei, și au fost compensate

datoriile reciproce până la concurența sumei de 80.488,60 lei.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a încheiat cu D.S.

Suceava două contracte nr. 114655 și nr. 114656 din 20 septembrie 2002 având ca

obiect furnizare masă lemnoasă oferită pentru compensarea lucrărilor de

construcții montaj al drumurilor forestiere.

Între

părți s-a încheiat, la data de 7 iunie 2002, un acord de asociere în vederea

realizării investițiilor „drumuri forestiere” din O.S. Iacobeni și D.C., a

căror contravaloare s-a stabilit că se va achita prin furnizarea masei

lemnoase, conform contractelor nr. 114655 și nr. 114656.

Având

în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat la fond și suplimentul la

această expertiză, rezultă că S.C.C.F. G.C. a facturat către SC A.M.G. – G. SRL

contravaloare masă lemnoasă în cantitatea și la prețul la care D.S. Suceava a

facturat către S.C.C.F. G.C. SA, și cum în contractele dintre R. și S.C.C.F. G.C.

SA - nr. 114656 și nr. 114655, s-a menționat că obiectul contractului este

„masă lemnoasă pe fir”, s-a concluzionat că,

în

condițiile în care reclamanta solicită contravaloarea masei lemnoase, corect

stabilită de prima instanță,

aceasta trebuie să suporte contravaloarea

lucrărilor de exploatare, lucrări efectuate în contrapartidă, de către pârâtă.

Neadmiterea

cererii reconvenționale ar conduce la situația nerespectării acordului de

asociere și la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei (care încasează

contravaloarea materialului lemnos fără a achita contravaloarea lucrărilor de

exploatare a acestuia), astfel că soluția primei instanțe este greșită în ceea

ce privește cererea reconvențională.

La

3 iunie 2009, SC A.M.G. – G. SRL, apelantă în dosarul nr. 719/86/2006 al Curții

de Apel Suceava, a solicitat, baza art. 281

2

C. proc. civ.,

completarea dispozitivului Deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009 în sensul ca

instanța să se pronunțe și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată

solicitate.

Și-a

motivat cererea, arătând că prin decizia nr. 54 din 15 aprilie  2009 s-a admis

apelul declarat de SC AMG Grup SRL împotriva sentinței nr. 3103 din 16

octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, în sensul că s-a admis cererea

reconvențională formulată de apelantă, menținându-se celelalte prevederi ale

sentinței. Că instanța de apel nu s-a pronunțat, din greșeală, cu privire la

cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă, cu cererea reconvențională,

atât la fond cât și în apel, cheltuieli justificate cu chitanțele depuse.

Prin

decizia nr. 88 din 15 iunie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de completare dispozitiv a

deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. 719/86/2006,

formulată de petenta SC A.M.G. – G. SRL, intimați fiind SC C.F. IAȘI – G.C. SA

IAȘI și R.N.P. R. – D.S. Suceava.

A

completat dispozitivul deciziei în sensul că a obligat intimata - reclamantă să

plătească apelantei - pârâte suma de 10.548 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată în ambele instanțe.

Pentru

a se pronunța astfel, a reținut că, prin decizia nr. 54 din 15 aprilie 2009,

Curtea de Apel a admis apelul, a schimbat în parte sentința nr. 3103/2008, a

admis cererea reconvențională, dispunând compensarea datoriilor reciproce și a

menținut celelalte prevederi ale sentinței, fără a se pronunța cu privire la cuantumul

cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă.

Raportat

la această situație, instanța

a reținut că sunt incidente

prevederile art. 281

2

C. proc. civ., cererea apelantei putând fi

soluționată și pe această cale și nu numai a recursului.

Faptul

că instanța de apel a menținut prevederile sentinței referitoare la modul de

soluționare a acțiunii, nu poate fi interpretat în sensul că s-ar fi pronunțat

implicit și cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de apelantă.

Împotriva

deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, reclamanta a formulat recurs, înregistrat

sub nr. 719/86/2006, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea cuprinde motive sumare și

contradictorii, instanța a schimbat înțelesul și natura actului juridic dedus

judecății și a încălcat și aplicat greșit legea, fiind lipsită de rol activ în

aflarea adevărului.

A

arătat, în esență, după un scurt istoric al situației de fapt că în baza celor

două contracte de furnizare masă lemnoasă pe

picior (nr. 14655/2002 și nr. 14656/2002) oferită pârâtei în contrapartidă

pentru

construcția drumurilor forestiere la Ș.I. și M.M.B.R., O.S. Dorma

Candrenilor, R.N.P. prin D.S. Suceava și reclamanta au pus la dispoziția

pârâtei

masa lemnoasă pe fir, conform A.P.V.,

iar beneficiarul

SC A.M.G. – G. SRL s-a obligat să exploateze și să

valorifice masa lemnoasă și să plătească reclamantei contravaloarea

masei lemnoase pe picior, clauze neechivoce și

clare, neexistând

nicio clauză contractuală în sensul pretins de pârâtă

prin cererea reconvențională.

Deci, pârâta nu are niciun temei legal sau contractul

pentru a i se acorda

despăgubiri,

reprezentând contravaloarea manoperei de exploatare a masei lemnoase ce i-a

fost pusă la dispoziție.

Dacă ar

fi existat obligații de natura celor invocate de către pârâtă

atunci, conform

dispozițiilor Codului

fiscal [(art. 155 alin. (2)] facturarea unor asemenea pretenții

trebuia făcută cel mai târziu până la sfârșitul

lunii în care prestarea de servicii

pretinse ar fi fost efectuată, sens

în care susține că dreptul la acțiune s-a și prescris, instanța reținând greșit

că nu s-a formulat o astfel de excepție.

Din

concluziile expertizei contabile a rezultat că

cererea reclamantei pentru plata facturilor restante la plată este întemeiată

,

în schimb facturile emise de pârâtă sunt unilaterale, nu au la bază prevederi

contractuale și nici acordul reclamantei.

Prin

decizia atacată

instanța de apel nu a făcut

decât să consemneze sintetic cererile părților, să preia motivarea sentinței apelate,

a motivelor din

cererea de apel, întâmpinările SC C.F. IAȘI G.C.” S.A.,

respectiv concluziile scrise, făcând o sumară dezbatere a probei cu expertiza

contabilă și suplimentul la această expertiză, fără să facă trimitere la

obiecțiunile la expertiza contabilă și nici la opinia expertului contabil

asistent desemnat de parte.

Totodată, instanța nu a dat valoare adresei nr. 14829

din 10 mai 2008 a R.N.P. prin

D.S. Suceava către Biroul fond forestier, ca răspuns la

adresa

Tribunalului Suceava cu privire la

expertiza contabilă, opinie ce a fost înaintată

Tribunalului Suceava la 12 mai 2008 cu adresa nr. 2849/2008.

Împotriva deciziei nr. 88 din 15 iunie 2009 reclamanta a

formulat recurs la 29 iulie 2009, înregistrat sub nr. 748/39/2009, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și a susținut nelegalitatea

acesteia deoarece, în cauză, nu erau întrunite cerințele art. 281

2

C.

proc. civ., din actele dosarului rezultând că partea adversă nu a solicitat

cheltuieli de judecată, astfel încât nu se poate reține că instanța ar fi omis

să le acorde.

Prin încheierea din 17 februarie 2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea

dosarului nr. 748/39/2009 la dosarul nr. 719/86/2006, având în vedere incidența

dispozițiilor art. 164 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de fapt și

de drept invocate se constată că sunt nefondate.

Astfel, în privința nelegalității deciziei nr. 54 din 15

aprilie 2009, analizând motivele de fapt în ordinea indicării motivelor de

drept, se constată în privința primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ., că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a răspuns la

toate motivele de apel și apărările formulate de părți, în limitele învestirii

primei instanțe, concluzia trasă cu privire la temeinicia apelului formulat de

pârâtă doar în ceea ce privește cererea reconvențională fiind în concordanță cu

analiza întregului material probator la care s-a raportat și nu numai la

probele la care face referire strictă recurenta, așa cum rezultă din cele

expuse anterior, instanța nefiind obligată să răspundă fiecărui argument al

părții din perspectiva aprecierii fiecărei probe.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea obligației

instanței dedusă din art. 261 C. proc. civ., corelat cu art. 6 paragraful 1 din

C.E.D.O., astfel încât acest motiv este neîntemeiat.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

8 C. proc. civ., se constată că instanța de apel a avut în vedere interpretarea

coroborată a clauzelor convenției, cu respectarea, totodată, a dispozițiilor art.

970 alin. (2) C. civ., potrivit cărora o convenție obligă nu numai la ceea ce

este expres prevăzut în conținutul său, ci la toate urmările ce echitatea,

obiceiul sau legea dă obligației după natura sa, astfel încât, având în vedere

contractul de asociere încheiat între părți, astfel cum este el reglementat și

prin art. 251 C. com., potrivit cu care scopul asocierii a constat în

realizarea în comun a unei investiții, la care reclamanta urma să realizeze

lucrările de construcție a drumurilor forestiere, iar pârâta să exploateze

materialul lemnos, oricare dintre activitățile ce implicau cheltuieli,

presupuneau totodată și desocotirea părților.

Prin urmare, nu se poate reține nici ipoteza denaturării

conținutului convenției, nici a conținutului obligațiilor asumate, motivul de

recurs fiind, deci, nefondat.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., pentru argumentele deja arătate nu se poate reține încălcarea art.

969 C. civ.

Referitor la obligația pârâtei de a emite facturi

într-un anumit termen, aceasta constituie o obligație fiscală și nu

contractuală, iar neîndeplinirea ei atrage sancțiuni de natură fiscală care nu

înlătură răspunderea contractuală, instanța de apel neputându-se însă substitui

voinței părților în lipsa unei clauze de agravare a răspunderii pentru

neîndeplinirea unei astfel de obligații.

Izvorul răspunderii părții se află în convenție și

dreptul la acțiune nu s-a prescris având în vedere termenul general de 3 ani

care a început să curgă de la data efectuării prestațiilor.

În fine, s-a mai invocat și încălcarea rolului activ al

instanței, dar nici din această perspectivă nu se poate reține nelegalitatea

hotărârii, instanța administrând toate probele considerate utile și concludente

pentru aflarea adevărului judiciar.

În privința recursului declarat împotriva deciziei nr. 88

din 15 iunie 2009, s-a invocat ca prim motiv art. 304 pct. 6 C. proc. civ., dar

se constată netemeinicia criticii subsumată acestui motiv, deoarece obiectul

deciziei atacate îl constituie tocmai cererea de completare a dispozitivului

deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, limite în care instanța s-a și pronunțat,

acordând ceea ce s-a cerut, la dosar existând și dovada faptului că apelanta -

pârâtă a solicitat cu ocazia formulării apelului și cheltuieli de judecată.

Instanța de apel, soluționând apelul, a omis a se

pronunța asupra cererii accesorii, situație ce atrage aplicarea art. 281

2

C. proc. civ., astfel că, nu este întemeiat nici cel de al doilea motiv de

recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

Văzând

art. 274 C. proc. civ. Recurenta - reclamantă va fi obligată să plătească

intimatei - pârâte

SC

A.M.G. - G. SRL Suceava suma de 886,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate

de reclamanta SC C.F. IAȘI – G.C. SA, împotriva deciziei Curții de Apel Suceava

nr. 54 din 15 aprilie 2009 și deciziei Curții de Apel Suceava nr. 88 din 15

iunie 2009, ca nefondate.

Obligă recurenta să

plătească intimatei – pârâte SC A.M.G. – G. SRL Suceava suma de 886,60 lei,

reprezentând cheltuieli de deplasare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 martie 2010.