ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 25 iunie 2006 reclamanta SC C.F. IAȘI – G.C. SA Iași a chemat în judecată pe pârâta SC A.M.G. – G. SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 211.495,16 lei debit total, ce se compune din suma de 184.593,99 lei restanță la plată și de 26.901,17 lei dobânda legală, cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC A.M.G. – G. SRL – Adâncata, a arătat că acțiunea este întemeiată doar în parte, în limita sumei de 69.644,80 lei.

Totodată, a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 257.399,39 lei cu titlu de contravaloare servicii exploatare masă lemnoasă, realizate în baza Acordului de asociere din 7 iunie 2002 în favoarea reclamantei, cu compensarea datoriilor reciproce, în limita sumei mai mici, cu cheltuieli de judecată. Reclamanta a formulat și cerere de chemare în garanție a R.N.P.R. – D.S. Suceava pentru ca, în măsura în care vă cădea în pretenții, aceasta să fie obligată să suporte contravaloarea cheltuielilor de exploatare. Prin sentința nr. 3103 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, secția comercială, s-a admis în parte acțiunea reclamantei fiind obligată pârâta la plata sumelor de 171.023 lei Ron preț și 36.350 lei Ron cu titlu de dobânzi și la 10.350 lei cheltuieli de judecată.

Totodată, s-au respins, ca nefondate, cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere contractul încheiat între părți și cele 8 facturi neachitate de către pârâtă în urma exploatării și valorificării masei lemnoase pusă la dispoziție de către reclamantă împreună cu D.S. Suceava. Referitor la cererea reconvențională s-a reținut că pretențiile pârâtei exced contractului, încât potrivit art. 969 C. civ., nu pot fi acordate, iar cât privește cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă a fost respinsă, deoarece nu s-a făcut dovada existenței unui raport juridic între părți.

Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 54 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal și, ca urmare, hotărârea a fost schimbată în parte, în sensul că cererea reconvențională a fost admisă, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 287.861,6 lei, și au fost compensate datoriile reciproce până la concurența sumei de 80.488,60 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a încheiat cu D.S. Suceava două contracte nr. 114655 și nr. 114656 din 20 septembrie 2002 având ca obiect furnizare masă lemnoasă oferită pentru compensarea lucrărilor de construcții montaj al drumurilor forestiere.

Între părți s-a încheiat, la data de 7 iunie 2002, un acord de asociere în vederea realizării investițiilor „drumuri forestiere” din O.S. Iacobeni și D.C., a căror contravaloare s-a stabilit că se va achita prin furnizarea masei lemnoase, conform contractelor nr. 114655 și nr. 114656. Având în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat la fond și suplimentul la această expertiză, rezultă că S.C.C.F. G.C. a facturat către SC A.M.G. – G. SRL contravaloare masă lemnoasă în cantitatea și la prețul la care D.S. Suceava a facturat către S.C.C.F. G.C. SA, și cum în contractele dintre R. și S.C.C.F. G.C. SA - nr. 114656 și nr. 114655, s-a menționat că obiectul contractului este „masă lemnoasă pe fir”, s-a concluzionat că, în condițiile în care reclamanta solicită contravaloarea masei lemnoase, corect stabilită de prima instanță, aceasta trebuie să suporte contravaloarea lucrărilor de exploatare, lucrări efectuate în contrapartidă, de către pârâtă.

Neadmiterea cererii reconvenționale ar conduce la situația nerespectării acordului de asociere și la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei (care încasează contravaloarea materialului lemnos fără a achita contravaloarea lucrărilor de exploatare a acestuia), astfel că soluția primei instanțe este greșită în ceea ce privește cererea reconvențională. La 3 iunie 2009, SC A.M.G. – G. SRL, apelantă în dosarul nr. 719/86/2006 al Curții de Apel Suceava, a solicitat, baza art. 281 2 C. proc. civ., completarea dispozitivului Deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009 în sensul ca instanța să se pronunțe și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate. Și-a motivat cererea, arătând că prin decizia nr. 54 din 15 aprilie 2009 s-a admis apelul declarat de SC AMG Grup SRL împotriva sentinței nr. 3103 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Suceava, în sensul că s-a admis cererea reconvențională formulată de apelantă, menținându-se celelalte prevederi ale sentinței.

Că instanța de apel nu s-a pronunțat, din greșeală, cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă, cu cererea reconvențională, atât la fond cât și în apel, cheltuieli justificate cu chitanțele depuse. Prin decizia nr. 88 din 15 iunie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de completare dispozitiv a deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. 719/86/2006, formulată de petenta SC A.M.G. – G. SRL, intimați fiind SC C.F. IAȘI – G.C. SA IAȘI și R.N.P. R. – D.S. Suceava. A completat dispozitivul deciziei în sensul că a obligat intimata - reclamantă să plătească apelantei - pârâte suma de 10.548 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că, prin decizia nr. 54 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel a admis apelul, a schimbat în parte sentința nr. 3103/2008, a admis cererea reconvențională, dispunând compensarea datoriilor reciproce și a menținut celelalte prevederi ale sentinței, fără a se pronunța cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de apelantă. Raportat la această situație, instanța a reținut că sunt incidente prevederile art. 281 2 C. proc. civ., cererea apelantei putând fi soluționată și pe această cale și nu numai a recursului. Faptul că instanța de apel a menținut prevederile sentinței referitoare la modul de soluționare a acțiunii, nu poate fi interpretat în sensul că s-ar fi pronunțat implicit și cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de apelantă.

Împotriva deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, reclamanta a formulat recurs, înregistrat sub nr. 719/86/2006, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea cuprinde motive sumare și contradictorii, instanța a schimbat înțelesul și natura actului juridic dedus judecății și a încălcat și aplicat greșit legea, fiind lipsită de rol activ în aflarea adevărului. A arătat, în esență, după un scurt istoric al situației de fapt că în baza celor două contracte de furnizare masă lemnoasă pe picior (nr. 14655/2002 și nr. 14656/2002) oferită pârâtei în contrapartidă pentru construcția drumurilor forestiere la Ș.I. și M.M.B.R., O.S. Dorma Candrenilor, R.N.P.

prin D.S. Suceava și reclamanta au pus la dispoziția pârâtei masa lemnoasă pe fir, conform A.P.V., iar beneficiarul SC A.M.G. – G. SRL s-a obligat să exploateze și să valorifice masa lemnoasă și să plătească reclamantei contravaloarea masei lemnoase pe picior, clauze neechivoce și clare, neexistând nicio clauză contractuală în sensul pretins de pârâtă prin cererea reconvențională. Deci, pârâta nu are niciun temei legal sau contractul pentru a i se acorda despăgubiri, reprezentând contravaloarea manoperei de exploatare a masei lemnoase ce i-a fost pusă la dispoziție.

Dacă ar fi existat obligații de natura celor invocate de către pârâtă atunci, conform dispozițiilor Codului fiscal [(art. 155 alin. (2)] facturarea unor asemenea pretenții trebuia făcută cel mai târziu până la sfârșitul lunii în care prestarea de servicii pretinse ar fi fost efectuată, sens în care susține că dreptul la acțiune s-a și prescris, instanța reținând greșit că nu s-a formulat o astfel de excepție. Din concluziile expertizei contabile a rezultat că cererea reclamantei pentru plata facturilor restante la plată este întemeiată , în schimb facturile emise de pârâtă sunt unilaterale, nu au la bază prevederi contractuale și nici acordul reclamantei. Prin decizia atacată instanța de apel nu a făcut decât să consemneze sintetic cererile părților, să preia motivarea sentinței apelate, a motivelor din cererea de apel, întâmpinările SC C.F.

IAȘI G.C.” S.A., respectiv concluziile scrise, făcând o sumară dezbatere a probei cu expertiza contabilă și suplimentul la această expertiză, fără să facă trimitere la obiecțiunile la expertiza contabilă și nici la opinia expertului contabil asistent desemnat de parte. Totodată, instanța nu a dat valoare adresei nr. 14829 din 10 mai 2008 a R.N.P. prin D.S. Suceava către Biroul fond forestier, ca răspuns la adresa Tribunalului Suceava cu privire la expertiza contabilă, opinie ce a fost înaintată Tribunalului Suceava la 12 mai 2008 cu adresa nr. 2849/2008. Împotriva deciziei nr. 88 din 15 iunie 2009 reclamanta a formulat recurs la 29 iulie 2009, înregistrat sub nr. 748/39/2009, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ. și a susținut nelegalitatea acesteia deoarece, în cauză, nu erau întrunite cerințele art. 281 2 C. proc. civ., din actele dosarului rezultând că partea adversă nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel încât nu se poate reține că instanța ar fi omis să le acorde. Prin încheierea din 17 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului nr. 748/39/2009 la dosarul nr. 719/86/2006, având în vedere incidența dispozițiilor art. 164 alin. (1) C. proc. civ. Analizând recursurile prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate se constată că sunt nefondate. Astfel, în privința nelegalității deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, analizând motivele de fapt în ordinea indicării motivelor de drept, se constată în privința primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a răspuns la toate motivele de apel și apărările formulate de părți, în limitele învestirii primei instanțe, concluzia trasă cu privire la temeinicia apelului formulat de pârâtă doar în ceea ce privește cererea reconvențională fiind în concordanță cu analiza întregului material probator la care s-a raportat și nu numai la probele la care face referire strictă recurenta, așa cum rezultă din cele expuse anterior, instanța nefiind obligată să răspundă fiecărui argument al părții din perspectiva aprecierii fiecărei probe. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea obligației instanței dedusă din art. 261 C. proc. civ., corelat cu art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., astfel încât acest motiv este neîntemeiat.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că instanța de apel a avut în vedere interpretarea coroborată a clauzelor convenției, cu respectarea, totodată, a dispozițiilor art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit cărora o convenție obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut în conținutul său, ci la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa, astfel încât, având în vedere contractul de asociere încheiat între părți, astfel cum este el reglementat și prin art. 251 C. com., potrivit cu care scopul asocierii a constat în realizarea în comun a unei investiții, la care reclamanta urma să realizeze lucrările de construcție a drumurilor forestiere, iar pârâta să exploateze materialul lemnos, oricare dintre activitățile ce implicau cheltuieli, presupuneau totodată și desocotirea părților.

Prin urmare, nu se poate reține nici ipoteza denaturării conținutului convenției, nici a conținutului obligațiilor asumate, motivul de recurs fiind, deci, nefondat. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru argumentele deja arătate nu se poate reține încălcarea art. 969 C. civ. Referitor la obligația pârâtei de a emite facturi într-un anumit termen, aceasta constituie o obligație fiscală și nu contractuală, iar neîndeplinirea ei atrage sancțiuni de natură fiscală care nu înlătură răspunderea contractuală, instanța de apel neputându-se însă substitui voinței părților în lipsa unei clauze de agravare a răspunderii pentru neîndeplinirea unei astfel de obligații.

Izvorul răspunderii părții se află în convenție și dreptul la acțiune nu s-a prescris având în vedere termenul general de 3 ani care a început să curgă de la data efectuării prestațiilor. În fine, s-a mai invocat și încălcarea rolului activ al instanței, dar nici din această perspectivă nu se poate reține nelegalitatea hotărârii, instanța administrând toate probele considerate utile și concludente pentru aflarea adevărului judiciar. În privința recursului declarat împotriva deciziei nr. 88 din 15 iunie 2009, s-a invocat ca prim motiv art. 304 pct. 6 C. proc. civ., dar se constată netemeinicia criticii subsumată acestui motiv, deoarece obiectul deciziei atacate îl constituie tocmai cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 54 din 15 aprilie 2009, limite în care instanța s-a și pronunțat, acordând ceea ce s-a cerut, la dosar existând și dovada faptului că apelanta - pârâtă a solicitat cu ocazia formulării apelului și cheltuieli de judecată.

Instanța de apel, soluționând apelul, a omis a se pronunța asupra cererii accesorii, situație ce atrage aplicarea art. 281 2 C. proc. civ., astfel că, nu este întemeiat nici cel de al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate. Văzând art. 274 C. proc. civ. Recurenta - reclamantă va fi obligată să plătească intimatei - pârâte SC A.M.G. - G. SRL Suceava suma de 886,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de deplasare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.F. IAȘI – G.C. SA, împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 54 din 15 aprilie 2009 și deciziei Curții de Apel Suceava nr. 88 din 15 iunie 2009, ca nefondate. Obligă recurenta să plătească intimatei – pârâte SC A.M.G. – G. SRL Suceava suma de 886,60 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.