ÎCCJ, Decizia nr. 224/2017

Decizia civilă nr. 224/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Hotărârea atacată În fapt, prin decizia nr. 3239 din camera de consiliu - completul de filtru de la 17 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/33/2014, s-a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5), art. 486 alin. (2) și art. 496 C. proc.

civ., ale art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cu faptul că recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, deși a fost legal citat cu această mențiune. 1.2. Calea de atac exercitată, calificare Împotriva deciziei menționate, date de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat o cale de atac denumită „apel”, recurentul A., reiterând punctual criticile de nelegalitate și netemeinicie vizând modul de soluționare a cauzei și prin decizia atacată și prin încheierea pronunțate de Curtea de Apel Cluj. Anterior examinării admisibilității, se impune un prim demers de calificare a cererii deduse judecății în speță.

Prin raportare la normele care reglementează competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținerea propusă de recurent, în sensul că această cale de atac este apel, nu poate fi reținută. Conform prevederilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel precum și a altor hotărâri în cazurile prevăzute de lege; recursurile în interesul legii; cererile în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; orice alte cereri date de lege în competența sa. Nici în temeiul, art. 97 pct. 4 C. proc. civ., nu se poate considera că Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea judeca și calea de atac a apelului.

În cazul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze competența anumitor instanțe ca instanțe de apel a menționat expres acest lucru, precum, de exemplu, la: art. 95 pct. 2, art. 96 pct. 2 C. proc. civ. etc. Sintagma „orice alte cereri date de lege în competența sa”, la care face referire art. 97 pct. 4 C. proc. civ., nu include și calea de atac a apelului, norma de reglementare citată vizând alte situații. Este vorba despre acele de cereri care sunt prevăzute fie de C. proc. civ. [ex: art. 135 alin. (1) și (3); art. 147; art. 50 alin. (1) și (2); art. 142 alin. (1) teza a II-a și alin. (2); art. 442-444; art. 510 alin. (2); art. 524 alin. (1); art. 524 alin. (5), etc.] fie în legi speciale [ex: art. 39 alin. (2) din Legea nr. 67/2004; art. 91 alin. (4) din Legea nr. 35/2008; art. 275 alin. (2) din O.U.G.

nr. 99/2006 etc.]. Este relevant în susținerea concluziei că în categoria acestor cereri nu intră și calea de atac a apelului faptul că, în toate situațiile menționate mai sus, legiuitorului a prevăzut explicit în normele de reglementare citate competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, nu există nicio reglementare care să prevadă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță de apel. Aceste norme trebuie interpretate prin coroborare și cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „Completele de 5 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție și judecă și alte cauze date în competența lor prin lege, precum și ca instanță disciplinară”.

Interpretarea logică, sistematică și teleologică a respectivelor prevederi infirmă ipoteza că sintagma „alte cauze” ar face referire la calea de atac a apelului. În considerarea tuturor celor expuse, se califică drept recurs calea de atac exercitată de A. împotriva deciziei nr. 3239 din camera de consiliu de la 17 noiembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/33/2014. II. Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind soluționat de Înalta Curte, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc.

civ. și întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac. Prin încheierea din camera de consiliu de la 12 iunie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți. Prin memoriul înregistrat la dosar la data de 27 iunie 2017 (completat prin memoriul înregistrat ulterior, la data de 6 iulie 2017), recurentul A. a formulat „Cerere de revizuire împotriva raportului”, calificată, față de petitul cererii și de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ., prin rezoluția din data menționată, drept punct de vedere la raport. III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță. Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed. Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite. Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, în speță, recursul vizează o decizie pronunțată de către secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție tot în recurs, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării și dat fiind faptul că reclamantul a uzat deja de calea de atac prevăzută de lege, recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 3239 din camera de consiliu - completul de filtru de la 17 noiembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/33/2014. Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc.

civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.