ÎCCJ, Decizia nr. 224/2017

Decizia civilă nr. 224/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

I.1. Hotărârea

atacată

În fapt, prin

decizia nr. 3239 din camera de consiliu - completul de filtru de la 17

noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. x/33/2014, s-a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A.

împotriva încheierii din 22 ianuarie 2015, pronunțate de Curtea de Apel

Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța

a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile

art. 493 alin. (5), art. 486 alin. (2) și art. 496 C. proc. civ., ale art.

33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cu faptul că

recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate,

deși a fost legal citat cu această mențiune.

1.2. Calea de

atac exercitată, calificare

Împotriva

deciziei menționate, date de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a

declarat o cale de atac denumită „apel”, recurentul A., reiterând punctual

criticile de nelegalitate și netemeinicie vizând modul de soluționare

a cauzei și prin decizia atacată și prin încheierea

pronunțate de Curtea de Apel Cluj.

Anterior

examinării admisibilității, se impune un prim demers de

calificare a cererii deduse judecății în speță.

Prin

raportare la normele care reglementează competența Înaltei Curți

de Casație și Justiție, susținerea propusă de

recurent, în sensul că această cale de atac este apel, nu poate fi

reținută.

Conform

prevederilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor

curților de apel precum și a altor hotărâri în cazurile

prevăzute de lege; recursurile în interesul legii; cererile în vederea pronunțării

unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; orice

alte cereri date de lege în competența sa.

Nici în

temeiul, art. 97 pct. 4 C. proc. civ., nu se poate considera că Înalta

Curte de Casație și Justiție ar putea judeca și calea de

atac a apelului.

În cazul în

care legiuitorul a înțeles să reglementeze competența anumitor

instanțe ca instanțe de apel a menționat expres acest lucru,

precum, de exemplu, la: art. 95 pct. 2, art. 96 pct. 2 C. proc. civ. etc.

Sintagma „orice

alte cereri date de lege în competența sa”, la care face referire art. 97

pct. 4 C. proc. civ., nu include și calea de atac a apelului, norma de

reglementare citată vizând alte situații. Este vorba despre acele de

cereri care sunt prevăzute fie de C. proc. civ. [ex: art. 135 alin. (1)

și (3); art. 147; art. 50 alin. (1) și (2); art. 142 alin. (1) teza a

II-a și alin. (2); art. 442-444; art. 510 alin. (2); art. 524 alin. (1);

art. 524 alin. (5), etc.] fie în legi speciale [ex: art. 39 alin. (2) din Legea

nr. 67/2004; art. 91 alin. (4) din Legea nr. 35/2008; art. 275 alin. (2) din O.U.G.

nr. 99/2006 etc.].

Este relevant

în susținerea concluziei că în categoria acestor cereri nu intră

și calea de atac a apelului faptul că, în toate situațiile

menționate mai sus, legiuitorului a prevăzut explicit în normele de

reglementare citate competența Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Or, nu

există nicio reglementare care să prevadă competența

Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță

de apel.

Aceste norme

trebuie interpretate prin coroborare și cu dispozițiile art. 24 din

Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, conform cărora: „Completele de 5

judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele

judecate în primă instanță de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție și judecă și

alte cauze date în competența lor prin lege, precum și ca

instanță disciplinară”. Interpretarea logică,

sistematică și teleologică a respectivelor prevederi

infirmă ipoteza că sintagma „alte cauze” ar face referire la calea de

atac a apelului.

În

considerarea tuturor celor expuse, se califică drept recurs calea de atac

exercitată de A. împotriva deciziei nr. 3239 din camera de consiliu de la

17 noiembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

Dosarul nr. x/33/2014.

II. Procedura

de filtrare a recursului

Recursul

fiind soluționat de Înalta Curte, a fost urmată procedura de

pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare

reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului,

magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este

inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art.

457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât a fost declarat împotriva unei

hotărâri care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 493 alin.

(5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin

încheierea din camera de consiliu de la 12 iunie 2017, completul de filtru a

analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus

comunicarea acestuia către părți.

Prin memoriul

înregistrat la dosar la data de 27 iunie 2017 (completat prin memoriul

înregistrat ulterior, la data de 6 iulie 2017), recurentul A. a formulat „Cerere

de revizuire împotriva raportului”, calificată, față de petitul

cererii și de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin

rezoluția din data menționată, drept punct de vedere la raport.

III.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul

dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.

proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de

atac deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru

considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art.

457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

În

speță, însă, se constată că aceste condiții nu

sunt îndeplinite.

Având în

vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc.

civ. și întrucât, în speță, recursul vizează o decizie

pronunțată de către secția de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție tot

în recurs, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art.

634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi

supusă reformării și dat fiind faptul că reclamantul a uzat

deja de calea de atac prevăzută de lege, recursul dedus

judecății nu este admisibil în principiu.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența

unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 3239 din camera de

consiliu - completul de filtru de la 17 noiembrie 2016, pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/33/2014.

Fără

cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.