ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea recurată
Prin Încheierea pronunțată la data de 2 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a O.U.G. nr. 95/2014 formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă și a acordat termen la 27 octombrie 2015, ora 12, cu citare părți, pârâtul cu copie cerere completatoare și excepție de neconstituționalitate.
Cererea de recurs
Împotriva încheierii menționate la pct. I.1 au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și, rejudecând cauza, să se admită pe fond cererea de suspendare a O.U.G. nr. 95/2014.
Pregătirea dosarului de recurs și procedura de filtrare
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, astfel cum a fost modificat prin încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2016 s-a apreciat că recursul este anulabil, recurenții-reclamanți nefăcând dovada achitării, în completare, a taxei judiciare de timbru în valoare de 500 RON.
Mai mult, s-a reținut prin încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2016 că, în raportul analizat, s-a reținut în mod eronat că recurenții au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1600 RON, în condițiile în care chitanța nr. 100102/2015, în valoare de 600 de RON, este datată 20 mai 2015, deci anterior pronunțării încheierii recurate și declarării căii de atac examinată în cauză
Raportul modificat, întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părțile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză
Analizând cererea de recurs, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului pentru netimbrare, după cum se va arăta în continuare.
În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și 3 din C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât recurenții nu au depus dovada achitării, în integralitate, a taxei judiciare de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularității căii de atac exercitate.
Înalta Curte constată că, deși li s-a comunicat raportul în care era prevăzută mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 500 RON, conform dovezii anexate la dosar, recurenții nu au îndeplinit această obligație legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței(...)", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., ca netimbrat.
Ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia va fi comunicată părților.
Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. împotriva încheierii din 2 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Decizia se comunică părților.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2017.
Procesat de GGC - LM