ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4751/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Z.M. a

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului și Universitatea Tehnică „GA” Iași, pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună anularea parțială a Ordinului M.E.C. nr. 4928 din 18

august 2006, privind suprafața de 509 mp teren situați în Iași, str. Z.

devenită Bd. P.M., cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat

că este moștenitoarea terenului în litigiu, dreptul de proprietate fiindu-i

reconstituit prin Sentința civilă nr. 8617/2008 a Judecătoriei Iași și Decizia

nr. 2292 a Tribunalului Iași, ulterior fiindu-i emis Titlul de proprietate nr.

187050 din 14 ianuarie 2010.

Când a solicitat

înscrierea în Cartea funciară a dreptului său de proprietate, cererea i-a fost

respinsă prin Încheierile nr. 28978, 28996 și 29000 din 15 aprilie 2010 emise

de OCPI Iași, motivat de faptul că există un alt proprietar tabular, respectiv

pârâta Universitatea Tehnică „GA” Iași.

Împotriva acestor

încheieri a formulat plângeri la Judecătoria Iași - Dosar nr. 17552/245/2010,

și întrucât dreptul său a fost ulterior intabulat, pârâta Universitatea Tehnică

„GA” Iași a promovat cereri de reexaminare, ce fac obiectul Dosarelor nr.

40440/245/2010 și nr. 40442/245/2010, conexate pe rolul Judecătoriei Iași.

În prezent figurează

doi proprietari pe terenul în litigiu, pârâta Universitatea Tehnică „GA” Iași

în baza Ordinului M.E.C. nr. 4928 din 18 iunie 2006, și reclamanta cu titlul de

proprietate nr. 187050/2010, pârâta fiind de rea-credință la întocmirea

documentației ce a stat la baza Ordinului nr. 4928/2006, întrucât cunoștea că

în perioada respectivă reclamanta se afla în derularea procedurii legale de

reconstituire a dreptului de proprietate propriu pe același teren.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București a depus documentația,

iar prin întâmpinare a invocat excepția tardivității formulării plângerii

prealabile, întrucât reclamanta a cunoscut de existența Ordinului nr. 4928/2006

cel mai târziu ca urmare a comunicării încheierii OCPI nr. 89442/2010, iar

plângerea prealabilă a fost introdusă abia la 21 iunie 2011, iar acțiunea în

contencios administrativ la 1 august 2011, ambele cu depășirea termenului

prevăzut de art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ.

Pe fondul cauzei

pârâta a considerat că ordinul în litigiu a fost legal emis, raportat la

prevederile art. 166 din Legea nr. 84/1995, coroborat cu art. 26 din Legea nr.

7/1996.

Prin Sentința civilă

nr. 348 din 14 noiembrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal a admis excepția de tardivitate a plângerii prealabile

și a respins acțiunea reclamantei Z.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București și Universitatea

Tehnică „GA” Iași.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că

În speță nu exista

obligativitatea comunicării Ordinului nr. 4928/2006 către reclamantă la

momentul emiterii lui, iar termenul prevăzut de lege curge de la data când

persoana vătămată a luat cunoștință efectiv de existența lui.

Reclamanta recunoaște

expres că a luat cunoștință de actul administrativ contestat în cauză, în

cadrul Dosarului nr. 40440/245/2010 al Judecătoriei Iași, rezultând că la 13

decembrie 2010 reclamantei i-a fost comunicată Adresa ANCPI nr. 89442 din 29

octombrie 2010, având ca obiect reexaminarea Încheierii nr. 66242/2010 privind

suprafața identificată prin numărul de cadastral 127734, în care se face

vorbire despre Ordinul M.E.C. nr. 4928 din 18 august 2006, prin care pentru

aceeași suprafață figurează ca proprietar și Universitatea Tehnică „GA” Iași.

Sub nr. 89442 din 21

decembrie 2010 reclamanta înregistrează la ANCPI - BCPI Iași plângere împotriva

Încheierii nr. 89442 din 29 octombrie 2010, în motivarea căreia invocă expres

faptul că doar instanța de judecată putea să hotărască cu privire la cele două

titluri”, iar dreptul său reconstituit pe cale judecătorească avea posibilitate

în raport cu cel constituit pe cale administrativă, făcând referire la ordinul

în litigiu, care i-a fost înmânat „o dată cu întâmpinarea” în Dosarul nr.

40440/245/2010 a Judecătoriei Iași.

Or, atât timp cât

reclamanta a înțeles să uzeze de calea unei acțiuni în contencios

administrativ, pentru înlăturarea titlului de proprietate preexistând asupra

suprafeței de teren cu privire la care a dobândit - prin reconstituire -, un

drept de proprietate propriu, - iar nu calea dreptului comun de comparare a

celor două titluri -, atunci avea obligația respectării dispozițiilor

procedurale specifice, ce o obligau la formularea plângerii prealabile în

termenul de 30 zile de la luarea la cunoștință de existența actului

administrativ, termen ce curge de la comunicarea Încheierii nr. 89441/2010, ce

s-a realizat la 6 decembrie 2010, împlinindu-se la 6 ianuarie 2011.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamanta Z.M. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta consideră

că motivarea sentinței este succintă, raportând argumentarea la data emiterii

Încheierii 89441 din 29 octombrie 2010 emisă de OCPI.

Instanța nu a

observat că în această încheiere se face referire doar la nr. ordinului, fără

ca acesta să fi fost depus ca și act administrativ.

Recurenta arată că

acest act nu i-a fost comunicat niciodată de nici una dintre părțile aflate în

litigiu, aspect reținut de instanță ca apărare, dar ignorat în același timp.

Interpretarea

instanței că luat la cunoștință de existența ordinului, fără a verifica dacă a

avut cunoștință și de conținutul acestuia, este greșită.

Numai prin

comunicarea ordinului se poate trage concluzia dacă a fost sau nu vătămată

într-un drept al său. Ori nici în prezent nu există o dovadă certă a datei

comunicării, așa cum prevede legea

Instanța a mai greșit

și atunci când a reținut că s-a solicitat „înlăturarea titlului de

proprietate”, fiind solicitată doar scoaterea din totalul suprafeței de teren

pentru care s-a emis ordinul a suprafeței de 509 mp teren situat în Bd. Prof.

D.M. (fost Z.) și nu anularea lui. Instanța nu a analizat nici faptul că

autoritățile administrative nu i-au dat nici un răspuns la plângerile

prealabile până la sesizarea instanței.

Recurenta mai

consideră că instanța a greșit și atunci când, analizând cauza din punct de

vedete al respectării termenului de 30 de zile pentru depunerea plângerii

prealabile, a extins argumentarea și cu privire la termenul de un an în care

putea fi sesizată. Cu privire la acest termen, acțiunea este depusă în termenul

de un an, astfel că acțiunea nu putea fi respinsă pentru tardivitate, ci în

cazul în care ar fi fost justificat, doar pentru nelegalitatea plângerii

prealabile, care ar fi fost echivalent cu inadmisibilitatea acțiunii.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Conform art. 7 alin.

(1): „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente,

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității

publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în

termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia”, iar potrivit art. 7 alin. (1

1

): „În cazul

actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată

oricând”.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că, în cauză,

recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit această obligație.

Prin urmare,

neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a acestei obligații a fost corect

constatată de către instanța de fond în soluționarea excepției invocate de

pârât.

Din interpretarea

logico-juridică a textului legal sus-citat rezultă că plângerea prealabilă

trebuie formulată anterior sesizării instanței de contencios administrativ.

Chiar denumirea

acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil”,

deci, înainte de introducerea acțiunii.

Faptul că reclamanta

a luat la cunoștință de existența Ordinului MEC nr. 4928 din 18 august 2006

este atestat prin formularea de către aceasta a cererii sale de dezmembrare

adresată universității sub nr. 6806 din 29 aprilie 2010 cât și prin comunicarea

de către OCPI în luna decembrie 2010 a încheierilor de reexaminare nr.

89442/2010 și 89441/2010 împotriva cărora a formulat plângerea înregistrată pe

rolul instanței sub nr. 40440/245/2010.

Deci, în aceste

condiții, reclamanta avea obligația de a demara procedura prealabilă prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 554/2004 în termenul prevăzut de către acesta raportat

la momentul comunicării încheierilor de reexaminare nr. 89442/2010 și

89441/2010 din data de 6 decembrie 2010 care fac trimitere în mod expres la

actul administrativ contestat.

În considerentele

Sentinței civile nr. 8617/2008 pronunțată de Judecătoria Iași, în baza căreia i

s-a emis titlul sau de proprietate, pe baza raportului de expertiza topo -

cadastrală efectuat în cauză, se reține faptul că terenul în litigiu era în

deținerea universității, fiind afectat de detalii de sistematizare. Deci

reclamanta avea cunoștință de existența dreptului acesteia de proprietate încă

de la acel moment.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Z.M. împotriva Sentinței nr. 348 din 14 noiembrie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM