ÎCCJ, Decizia nr. 62/2017

Decizia penală nr. 62/2017

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 58/A din data de 11 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/59/2015 s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 753/CP/CC din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispunându-se, totodată, obligarea apelantului contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat următoarele:

Prin încheierea penală nr. 679/CP/CC din 8 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/59/2015, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare nr. 391/P/2015 din 9 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută prin ordonanța nr. 433/II/2/2015 din 15 iulie 2015 a procurorului general al aceleiași unități de parchet.

Împotriva acestei soluții, petentul A. a formulat contestație în anulare, arătând că plângerea formulată împotriva ordonanței procurorului a fost soluționată în mod abuziv în cameră preliminară, procedură neconstituțională potrivit Deciziei nr. 299 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale.

Prin încheierea nr. 753/CP/CC din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/59/2015, în temeiul art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 679/CP/CC din 8 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/59/2015.

Examinând contestația în anulare, Curtea de Apel Timișoara a constatat că prin cererea formulată au fost invocate dispozițiile art. 386, respectiv ale art. 391 C. proc. pen. din 1968, fără a se indica, în concret, vreunul din cazurile limitativ prevăzute de art. 386 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 sau ale art. 426 C. proc. pen., în contextul în care determinarea precisă a ipotezelor și condițiilor în care poate fi utilizată contestația în anulare constituie o garanție că prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac nu se va determina parcurgerea unei noi faze a judecății și nu o va transforma într-o posibilitate de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat și al stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca inadmisibilă contestația, constatând că nu a fost invocat niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 sau de art. 426 C. proc. pen.

Împotriva încheierii nr. 753/CP/CC din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/59/2015 contestatorul A. a formulat apel.

În esență, contestatorul a susținut că încheierea nr. 753/CP/CC din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, nu este definitivă și poate fi supusă apelului arătând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen. din 1968.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, examinând apelul formulat de contestatorul A., a constatat că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

S-a reținut că, în speța dedusă judecății, contestatorul A. a declarat apel împotriva încheierii nr. 753/CP/CC din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/59/2015, încheiere definitivă prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare declarată împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel într-o cauză având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva măsurilor și actelor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că, deși dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc că sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile a admisibilității în principiu, reglementată de art. 431 C. proc. pen., însă în cauză nu a fost depășit momentul procesual al admisibilității în principiu, nefiind aplicabile dispozițiile art. 432 C. proc. pen., astfel că încheierea apelată este definitivă.

S-a mai relevat că Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Hotărârii prealabile nr. 5 din 4 martie 2015 că "în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen. sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde și din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecată a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora "sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege".

S-a apreciat că incidența dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, vizează exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

S-a conchis că apelantul contestator A. a învestit instanța cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 753/CP/CC din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Împotriva Deciziei penale nr. 58/A din data de 11 februarie 2016 a formulat recurs contestatorul B. la data de 18 februarie 2016, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 14 februarie 2017, sub nr. x/1/2017, fiind fixat prim termen de judecată la data de 27 martie 2017.

La termenul fixat, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a recalificat calea de atac a recursului formulat ca fiind apel, întrucât dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, nu mai prevăd calea de atac a recursului, iar potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013, "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă." (situație existentă în cauza de față).

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători verificând actele dosarului și examinând apelul, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, constată că este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerentele:

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Cap. III C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea căii de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, care reglementează hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În cauză se constată că apelantul contestator a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei decizii penale definitive, pronunțată în apel (apel la apel), nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, apelantul contestator A. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva Deciziei penale nr. 58/A din data de 11 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/59/2015.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul contestator A. va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 58/A din data de 11 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/59/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 martie 2017.

Procesat de GGC - CL