ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 62/A/2017

Asupra apelurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 114 din 5 septembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva încheierii penale nr. 104/CP pronunțată la data de 24.05.2016 de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/57/2016.

Totodată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a), art. 341 alin. (6) pct. a) și c), art. 341 alin. (8) parțial teza I și art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen.

S-a reținut că prin încheierea penală nr. 104/CP pronunțată la data de 24.05.2016, în Dosarul nr. x/57/2016, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Alba Iulia, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții B. și A. împotriva ordonanței din 16.12.2015 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/II/2/2015. În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) teza finală din Legea nr. 135 /2010 privind C. proc. pen., invocată de petentul A. în nume propriu și în calitate de mandatar al petentei B. în Dosar nr. x/57/2016.

Împotriva acestei încheieri au exercitat calea de atac extraordinară a contestație în anulare, contestatorii A. și B.

În motivarea contestației în anulare, au arătat, în esență, că judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel și când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului, când aceasta era obligatorie potrivit legii. De asemenea, au susținut contestatorii în dezvoltarea motivelor contestației în anulare exercitate că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a acesteia, arătând că decizia Curții Constituționale obliga judecătorul de cameră preliminară să judece plângerea în ședință publică, cu citarea părților și în prezența procurorului.

În cuprinsul contestației în anulare, petenții au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. a) și a art. 341 alin. (6) pct. a) și c) C. proc. pen. coroborate cu art. 341 alin. (8) parțial teza I și art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., argumentându-se că respingând o plângere împotriva actelor procurorului ca nefondată, judecătorul de cameră preliminară efectuează o judecată în fond a cauzei fără a proceda în fapt la administrarea probatoriului, susținând că se încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul egalității armelor ca urmare a faptului că judecătorul de cameră preliminară pronunță o soluție prin care analizează temeinicia soluției procurorului fără a administra probele din faza de urmărire penală.

Judecătorul fondului, referitor la admisibilitatea contestației în anulare formulată, constatând că ea este îndreptată împotriva unei încheieri definitive a judecătorului de cameră preliminară, încheiere pronunțată în soluționarea unei plângeri împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată ce nu poate fi atacată cu o contestație în anulare, a dispus respingerea ca inadmisibilă a căii de atac exercitată de contestatori.

Cu privire la cererea contestatorilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) și a art. 341 alin. (6) pct. a) și c) C. proc. pen. coroborate cu art. 341 alin. (8) parțial teza I și art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a constatat că este de asemenea inadmisibilă, întrucât dispozițiile legale menționate de contestatorii ca fiind neconstituționale nu au legătură cu prezenta cauză al cărei obiect îl constituie o contestație în anulare.

S-a reținut că în fapt, contestatorii invocă neconstituționalitatea unor dispoziții vizând modul de soluționare a plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, plângere îndreptată împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, iar prezenta cauză nu are ca obiect o plângere îndreptată împotriva soluțiilor procurorului ci o contestație în anulare. Totodată, s-a menționat că este adevărat faptul că aceștia fac trimitere și la dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen., dar această trimitere este una pur formală având unica menire de a da o aparență de admisibilitate cererii de sesizare a Curții Constituționale. Dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen., fac referire la judecata în apel, judecată ce nu a existat în prezenta cauză pentru simplul considerent că încheierile judecătorului de cameră preliminară sunt definitive și nu pot fi atacate cu apel.

Împotriva încheierii nr. 144 din 5 septembrie 2016, cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale au declarat apel contestatorii petenți B. și A., la data de 7 septembrie 2016.

Totodată, conform adresei de înaintare a dosarului petenții au formulat și contestație la data de 13 septembrie 2016 împotriva încheierii penale nr. 144 din 5 septembrie 2016, ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/57/2016 și soluționată prin decizia penală nr. 183 din 23 februarie 2017, prin respingerea, ca inadmisibilă a contestației.

Examinând apelurile declarate de contestatorii petenți B. și A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate, în virtutea următoarelor considerente:

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată: „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu și oricare ar fi obiectul acesteia”. Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este chemată să se pronunțe „numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea sau completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Înalta Curte reține că apelanții petenți B. și A. au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. a) C. proc. pen.: „când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate”, art. 341 alin. (6) pct. a) și c) C. proc. pen. „cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluții: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată” și „c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea”, art. 341 alin. (8) parțial teza I C. proc. pen. „încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă” și art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. „nu pot fi atacate cu recurs în casație e) soluțiile pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

În opina apelanților petenți, judecătorul de cameră preliminară respingând o plângere împotriva actelor procurorului ca nefondată efectuează o judecată în fond a cauzei fără a proceda în fapt la administrarea probatoriului. Astfel, au susținut că se încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul egalității armelor ca urmare a faptului că judecătorul de cameră preliminară pronunță o soluție prin care analizează temeinicia soluției procurorului fără a administra probele din faza de urmărire penală.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul de cameră preliminară, constată neîndeplinirea criteriului relevanței excepției de neconstituționalitate a art. 341 alin. (6) pct. a) și c) și alin. (8) parțial prima teză, art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., în sensul că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât obiectul cauzei îl constituie o contestație în anulare. De altfel, și invocarea dispozițiilor art. 426 lit. a) C. proc. pen. este pur formală întrucât acestea fac referire la judecata în apel, ceea ce nu a existat în cauză.

În realitate, apelanții petenți nu critică constituționalitatea acestor dispoziții legale, ci sunt nemulțumiți de caracterul supletiv al acestora, de faptul că judecătorul de cameră preliminară pronunță o soluție prin care analizează temeinicia soluției procurorului fără a administra probele din faza de urmărire penală.

Prin urmare, se constată că prin excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus menționate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de petenții A. și B. împotriva încheierii nr. 144 din 5 septembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2016, privind dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de petenții A. și B. împotriva încheierii nr. 144 din 5 septembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2016, privind dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Obligă apelanții petenți la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 februarie 2017.