ÎCCJ, Secția penală

Decizie nr. 58/A/2016

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. x/CP/CC din 08 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2015, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanței de clasare nr. 391/P/2015 din 09 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută prin Ordonanța nr. 433/II/2/2015 din 15 iulie 2015 a procurorului general al aceleiași unități de parchet.

Împotriva acestei soluții, petentul A. a formulat contestație în anulare, arătând că plângerea formulată împotriva ordonanței procurorului a fost soluționată în mod abuziv în cameră preliminară, procedură neconstituțională potrivit Deciziei nr. 299 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale.

Prin Încheierea nr. x/CP/CC din 02 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/59/2015, în temeiul art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. x/CP/CC din 08 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2015.

Examinând contestația în anulare, Curtea de apel a constatat că prin cererea de contestație în anulare au fost invocate dispozițiile art. 386, respectiv art. 391 C. proc. pen.(1968), fără a se indica, în concret, vreunul din cazurile limitativ prevăzute de art. 386 alin. (1) C. proc. pen. (1968) sau ale art. 426 C. proc. pen., în contextul în care determinarea precisă a ipotezelor și condițiilor în care poate fi utilizată contestația în anulare constituie o garanție că această cale extraordinară de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecății și nu o va transforma într-o posibilitate de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat și al stabilității hotărârilor definitive.

Față de aceste considerente Curtea de apel, constatând că prin contestația în anulare formulată nu a fost invocat niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 alin. (1) C. proc. pen. (1968), sau ale art. 426 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația.

Împotriva încheierii nr. x/CP/CC din 02 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/59/2015 a formulat apel contestatorul A.

În esență, contestatorul a susținut că Încheierea nr. x/CP/CC din 02 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, nu este definitivă și poate fi suspusă apelului. Totodată, a susținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen. (1968).

Examinând apelul formulat de contestatorul A., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În speța dedusă judecății, contestatorul A. a declarat apel împotriva Încheierii nr. x/CP/CC din 02 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/59/2015, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare declarată împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de apel într-o cauză având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva măsurilor și actelor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale.

Înalta Curte constată însă că încheierea apelată este definitivă, Curtea de apel pronunțându-se doar asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare. În acest sens, se observă că, deși art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilește că sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 C. proc. pen. Așadar, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 432 C. proc. pen. întrucât nu a fost depășit momentul procesual al admisibilității în principiu.

De altfel, și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Hotărârii prealabile nr. 5 din 04 martie 2015 că „în concepția Codului de procedură penală, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută de art. 431 C.pr.pen, sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecată a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile art. 4 potrivit cărora „sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” sunt integrate în economia acestui text de lege”.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Se constată, așadar, că apelantul contestator A. a învestit Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. x/CP/CC din 02 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. x/CP/CC din 02 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2016.