ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2026

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2026

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 03.09.2020 reclamanta Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A.- IFN a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. (fostă B.), solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor interese prevăzute de art. 12.3 alin. (3) din Convenția 176/2012 în valoare de 1.625.943,95 RON precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2701 din 18.10.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă și a fost respinsă cererea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 944 A din 30 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă a fost respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A.- IFN a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că decizia recurată nu răspunde exigențelor legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În acest sens, arată că instanța, fără a trece prin filtru propriu apărările formulate de părți, își susține întregul raționament pe lipsa certitudinii atitudinii culpabile a băncii în demararea executării silite în raport de considerentele deciziei civile nr. 1582A din 18.11.2020 pronunțată de Tribunalul București în altă cauză, respectiv dosarul nr. x/2018 și de considerentele sentinței nr. 802/15.04.2022 din dosarul nr. x/2019. Totodată, recurenta susține că decizia conține motive străine de cauză, întrucât incidența art. 12.3 alin. (3) intervine în cazul popririi nejustificate a conturilor acesteia, aspect stabilit cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2016.

Sub un alt aspect, recurenta redă prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și susține că instanța de apel în mod greșit a dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport de dezlegarea dată în dosarele nr. x/2018 și y/2019, stabilind că în speță clauza penală de la art. 12.3 alin. (3) din Convenție nu este aplicabilă, precum și lipsa culpei intimatei cu privire la executarea silită pornită în dosarul nr. x/2016 al BEJ C.. În continuare recurenta arată care este obiectul fiecărei cauze prezentate și concluzionează că dezlegările date în cele două dosare nu puteau fi avute în vedere de către instanță în temeiul puterii de lucru judecat. Totodată, susține că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere decizia civilă nr. 597/19.02.2018 pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că executarea silită prin poprire a fost pornită în mod nelegal de către intimată, iar în temeiul clauzei penale de la art. 12.3 alin. (3) din Convenție să dispună obligarea băncii la plata daunelor interese.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta susține că au fost nesocotite prevederile art. 1267, art. 1268, art. 1270, art. 1350, art. 1530 și art. 1538 C. civ. în dezlegarea dată de către instanță cu privire la atragerea răspunderii contractuale a băncii prin raportare la clauza de la art. 12.3 alin. (3) din Convenție. În susținerea acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac redă prevederile legale menționate, face trimitere la clauzele contractuale și la situația de fapt.

Mai arată recurenta că prin încălcarea obligației de a nu face, asumată contractual, banca este prezumată în culpă, iar intimata nu a probat intervenirea unei cauze de exonerare de răspundere dintre cele prevăzute de art. 1351-1354 C. civ. pentru a răsturna prezumția. Potrivit recurentei, cerința culpei în refuzul plății garanției nu este o condiție de activare a art. 12.3 alin. (3) din Convenția nr. 176/2012, instanța fiind obligată să se raporteze în mod corect la înțelegerea părților, conchide autoarea căii de atac.

De asemenea, recurenta face trimitere la decizia nr. 1312 din 23.05.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021 având ca obiect obligarea D. la plata daunelor interese datorate conform art. 12.3 alin. (3) din Convenția nr. 156/2011.

Sub un ultim aspect, recurenta susține că în raport de dispozițiile art. 1350 C. civ. și art. 12.3 alin. (3) din Convenție, în cauză a intervenit răspundera civilă contractuală, fiind întrunite cumulativ toate condițiile de antrenare a răspunderii.

În final recurenta critică soluția de respingere a cererii de reducere a onorariului avocațial, precizând că activitatea avocatului părții adverse a fost de complexitate scăzută.

Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte reține că susținerile prin care recurenta susține că decizia atacată nu răspunde exigențelor legale de motivare și totodată, că decizia conține motive străine de cauză, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, acest motiv de casare fiind invocat formal, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de curtea de apel.

Astfel, se constată că, deși recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a trecut prin filtru propriu apărările formulate de părți, susținerile acesteia prin care critică soluția curții de apel, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece pe de o parte, recurenta face trimitere la situația de fapt, iar pe de altă parte, nu arată în concret în ce constă lipsa motivării sub acest aspect, sens în care aceste critici nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, criticile prin care se susține că instanța de apel în mod greșit a dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele expuse în susținerea acestui motiv de recurs, respectiv trimiterile la aplicabilitatea clauzei prevăzute la art. 12.3 alin. (3) din Convenție și lipsa culpei intimatei cu privire la executarea silită pornită în dosarul nr. x/2016, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța, dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs, deoarece deși prin cererea de recurs sunt menționate prevederile art. 1267, art. 1268, art. 1270, art. 1350, art. 1530 și art. 1538 Cod, acestea sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

De asemenea, instanța supremă constată că, recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat critici exprimate prin cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susținerile cu privire la încălcarea obligației de a nu face de către bancă, lipsa probei privind incidența cauzelor de exonerare de răspundere, trimiterea la decizia nr. 1312 din 23.05.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și argumentele referitoare la întrunirea condițiilor de antrenare a răspunderii civile contractuale, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată. Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

Referitor la criticile privind soluția de respingere a cererii de reducere a onorariului avocațial, instanța supremă constată că susținerile recurentei vizează aspectul proporționalității cheltuielilor de judecată acordate.

Or, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Prin urmare, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de apel s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-reclamantă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nulității invocată de intimate-pârâtă prin întâmpinare și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A.- IFN împotriva deciziei civile nr. 944 A din 30 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga recurenta-reclamantă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A.- IFN la plata către intimata A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.157,69 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 944 A din 30 mai 2025 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN la plata către intimata A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.157,69 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2026.