ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 267/2026

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub dosar nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A. Pașcani, solicitând obligarea acesteia la executarea obligației de a-i întocmi și emite o adeverință, din care să rezulte vechimea, grupa de muncă și veniturile de natură salarială încasate în perioada cât a fost angajatul acestei societăți, respectiv 27.07.1982-01.09.1996, conform art. 34 alin. (5) - (6) și art. 279 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii; plata sumelor de bani reprezentând drepturile de pensie de care ar fi beneficiat dacă pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația prevăzută la art. 34 alin. (6) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, de la data îndeplinirii condițiilor de acordare a pensiei anticipate parțiale, respectiv 01.10.2023.

Prin sentința civilă nr. 1324/2025/06.06.2025, Tribunalul Iași - secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Iași și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Instanța a reținut că, de regulă, competența teritorială este relativă, însă nu și în cazul în care legea specială conține norme derogatorii.

Astfel, în cazul conflictelor de litigii de muncă, competența este prevăzută de art. 269 din Codul muncii.

A arătat că din conținutul actului de identitate al reclamantului reiese că a expirat valabilitatea acestuia, iar din înscrisul existent la fila x, rezultă că reclamantul are reședința în Italia.

A apreciat că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 269, art. 275 Codul muncii, art. 1066 alin. (1) și art. 1072 C. proc. civ., reiese faptul că, în materia litigiilor de muncă, cu elemente de extraneitate, în care pârâtul are domiciliul ori sediul pe teritoriul României, competența de soluționare aparține Tribunalului București.

De asemenea, instanța a avut în vedere și decizia nr. 1605 din 11.06.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs pentru conflict negativ de competență.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 7091/2025 din 27.11.2025, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași; a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că litigiul este unul ce se circumscrie jurisdicției dreptului muncii, iar cauza prezintă un element de extraneitate, dat fiind faptul că reclamantul A. are reședința în Italia, oraș Bergamo, VIA Nicolo Gaudi 32.

Totodată, față de existența unei proceduri judiciare cu element de extraneitate, având în vedere că reclamantul, cetățean român, are reședința în Italia, stat membru al Uniunii Europene, instanța a apreciat că devin aplicabile prevederile Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, normă cu caracter special și derogatoriu, care se aplică în relațiile dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar nu dispozițiile normei generale în materie, respectiv C. proc. civ., Cartea a VII-a - "Procesul civil internațional", care se aplică, astfel cum arată dispozițiile art. 1.064 C. civ., proceselor de drept privat cu element de extraneitate, în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

Instanța a reținut ca fiind relevante, cu precădere, dispozițiile din Secțiunea 5 a Capitolului II din Regulament, care reglementează competența în materia contractelor individuale de muncă.

Conform art. 20 alin. (1), competența în această materie se determină potrivit dispozițiilor secțiunii respective, fără a aduce atingere art. 8 pct. 1 din regulament, în cazul unei acțiuni introduse împotriva unui angajator (în care competența instanței unui alt stat membru decât cel de domiciliu/sediu este atrasă de coparticiparea procesuală pasivă, caz în care poate fi sesizată instanța de la domiciliul oricăruia dintre pârâți).

Totodată, potrivit art. 21 alin. (1), un angajator domiciliat pe teritoriul unui stat membru poate fi acționat în justiție: "a) înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat;(...)"

Rezultă că această normă specială conferă salariatului o protecție jurisdicțională sporită, permițându-i să introducă acțiunea fie la instanța domiciliului angajatorului, fie la instanța locului în care sau din care își desfășoară ori și-a desfășurat în mod obișnuit activitatea.

În dreptul intern, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, cauzele referitoare la conflictele individuale și colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

Instanța a apreciat că Tribunalul Iași, instanța în circumscripția căruia se afla sediul angajatorului chemat în judecată, îi revine competența de soluționare a cauzei, și nu Tribunalului București, instanță față de care fostul raport de muncă dintre părți nu prezintă nicio legătură.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină, la rândul său, competența în favoarea uneia dintre instanțele care, anterior, s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Iași și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză; declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat pârâtului B. S.A. Pașcani, fost angajator, să-i întocmească și să-i emită o adeverință, din care să rezulte vechimea, grupa de muncă și veniturile de natură salarială încasate în perioada cât a fost angajatul acestei societăți, fiind un litigiu în materia dreptului muncii.

Prin urmare, fiind un conflict de muncă, competența materială și teritorială este reglementată de dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Înalta Curte reține că aceste norme sunt imperative, deoarece cererile se adresează exclusiv uneia dintre instanțele determinate de legiuitor. Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă. Rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă, în care o persoană fizică sesizează instanța, reclamantul are un drept de opțiune numai între tribunalul în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința și cel în a cărei circumscripție se află locul său de muncă.

În cauză, din înscrisurile de la dosar, reiese că, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 13 iunie 2024, reclamantul avea domiciliul în județul Iași, iar fostul angajator B. S.A. avea sediul în municipiul Pașcani, județul Iași. De asemenea, trebuie observat că actul de identitate al reclamantului are valabilitatea stabilită până la data de 29 septembrie 2024, astfel încât acesta era pe deplin valabil la momentul sesizării primei instanțe.

Ulterior, reclamantul a desemnat un mandatar, respectiv C., domiciliat în județul Iași, ca persoană împuternicită cu primirea corespondenței, precizând că și-a stabilit rezidența în Italia, Orașul Bergamo, via Nicolo Gaudi 32.

Reclamantul a ales instanța competentă de la locul unde și-a desfășurat activitatea și unde avea domiciliul la data introducerii acțiunii, în raport atât de dispozițiile art. 269 din Codul muncii, cât și de prevederile art. 21 alin. (1) litera (b) punctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, în fața instanțelor din ultimul loc în care acesta și-a desfășurat activitatea ori, dacă angajatul nu și-a desfășurat în mod obișnuit activitatea pe teritoriul aceleiași țări, în fața instanțelor de la locul unde este sau a fost situată întreprinderea care l-a angajat.

Reglementarea specială dă expresie principiului consacrat de considerentul 13 din Regulament potrivit cu care "(...) În cazul contractelor de asigurare, al contractelor încheiate cu consumatorii și al contractelor de muncă, partea defavorizată trebuie să fie protejată prin norme de competență mai favorabile intereselor sale decât normele generale prevăzute în prezentul regulament." (Hotărârea din 22 mai 2008, Glaxosmithkline și Laboratoires Glaxosmithkline, C-462/06).

Înalta Curte nu poate să rețină argumentele Tribunalului Iași, potrivit cărora, întrucât actul de identitate al reclamantului a expirat și acesta are în prezent reședința în Italia, este vorba de un litigiu de muncă cu element de extraneitate, în aceste condiții devenind incidente dispozițiile art. 1072 din C. civ., care stabilesc competența în favoarea Tribunalului București.

Chiar și în situația în care reclamantul nu mai are domiciliul situat pe teritoriul României, față de dispozițiile menționate mai sus, este competentă exclusiv să soluționeze conflictul de muncă instanța în a cărui circumscripție s-a aflat locul de muncă al acestuia, respectiv Tribunalul Iași.

Regula instituită de art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ., nu este aplicabilă în cauză, întrucât are ca situație premisă ipoteza în care nu poate fi identificată instanța competentă conform regulilor cuprinse în C. proc. civ. sau, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Așadar, doar în situația în care, din punct de vedere teritorial, instanța română nu poate fi identificată, se instituie o competență specială, în funcție de materie, a Judecătoriei Sectorului 1 al municipiului București, respectiv a Tribunalului București. Or, așa cum s-a arătat mai sus, față de dispozițiile art. 269 din Codul muncii, dar și de prevederile din Regulamentul nr. 1215/2012, precum și față de înscrisurile din dosar, există o instanță competentă material și teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, respectiv Tribunalul Iași, aceasta fiind instanța competentă în raport de domiciliul reclamantului avut la momentul introducerii acțiunii, dar și în raport de locul muncii, în legătură cu care a fost promovat prezentul litigiu de muncă.

Față de considerentele expuse, care circumscriu o competență teritorială exclusivă și derogatorie de la dreptul comun, în materia vizată, în contextul particular al cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., soluționând conflictul, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași - secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2026.