ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 25/2026

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2026

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 25.04.2023 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 312.500 RON achitată la data de 08.10.2019 și la plata dobânzii legale.

Prin sentința civilă nr. 135 din 14.05.2024 Tribunalul Brașov a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta B. S.A., ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 277/Ap din 6 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția Civilă a fost respins apelul. A fost obligată A. S.A. la plata către intimata B. S.A. a sumei de 7.140 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În baza art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, a fost obligată A. S.A. la plata sumei de 3.684,48 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru datorată pentru soluționarea cauzei în primă instanță.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.A.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că instanța de apel analizează neîndeplinirea plăților ulterioare de către reclamantă, dar nu menționează în cadrul considerentelor condițiile rezolutorii privind obligațiile pe care B. S.A. trebuia să le îndeplinească.

Sub un alt aspect, recurenta susține că instanța de apel nu analizează că de fapt, având în vedere faptul că B. S.A. era în insolvență, toate clauzele menționate și care trebuiau îndeplinite erau de tip pact comisoriu de gradul IV, care dacă nu sunt îndeplinite în mod automat, contractul se reziliază fără intervenția instanței de judecată.

Totodată, recurenta arată că deși abia în cadrul apelului a aflat de existența contractului Escrow, care a fost semnat, din moment ce nu s-au virat banii recurentei în el, inclusiv banca a considerat Escrow-ul nul. Mai arată recurenta că depune adresa emisă de C., prin care se menționează clar că banii de avans nu au fost virați în contul respectiv de către B. S.A. De asemenea, autoarea căii de atac arată că a intrat în posesia documentului după dezbateri și l-a trimis o dată cu concluziile scrise, însă nu a fost luat în considerare de către instanța de judecată.

În final, recurenta critică cheltuielile de judecată solicitate în apel, respectiv cuantumul onorariului avocatului intimtei, arătând că este nejustificat și exagerat.

În drept, recurenta-reclamantă a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

În ceea ce privește critica recurentei încadrată în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la faptul că instanța de apel, deși analizează neîndeplinirea plăților ulterioare de către A. S.A., nu menționează în cadrul considerentelor, condițiile rezolutorii privind obligațiile pe care B. S.A. trebuia să le îndeplinească, Înalta Curte reține că este nefondată având în vedere că la filele x din decizia recurată curtea de apel a analizat criticile formulate prin cererea de apel de societatea reclamantă și a expus considerentele în susținerea soluției pronunțate,

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că la fila x din hotărârea recurată se regăsesc argumentele pentru care instanța de apel a constatat corect raționamentul primei instanțe în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru restituirea sumei de 312.500 RON în temeiul plății nedatorate sau al îmbogățirii fără justă cauză.

Se constată că instanța de apel a argumentat în mod clar și concis de ce suma de bani nerestituită de către societatea B. S.A. reprezintă prejudiciul convenit de părți pentru neexecutarea obligațiilor asumate de către A. S.A., în calitate de adjudecatar, raportându-se la probatoriul adiministrat în cauză, și a explicat de ce soluția instanței de fond cu privire la acest aspect este corectă, sens în care, Înalta Curte va înlătura aceste critici.

Se reține că judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Nici critica recurentei potrivit căreia curtea de apel nu a luat în considerare adresa emisă de către C., document depus de către aceasta după închiderea dezbaterilor, nu poate fi primită.

Potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă. Prin urmare, Înalta Curte reține că susținerile recurentei formulate sub acest aspect sunt nefondate.

În cee ace privește criticile ce vizează nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs, instanța suremă constată că sunt invocate formal, fără a se arăta în concret normele materiale care nu au fost corect aplicate. Trimiterile recurentei la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (adrese, contract Escrow), readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se observă că recurenta-reclamantă, susținând greșita aplicare a legii de către instanța de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fără o argumentație în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Referitor la criticile privind cuantumul onorariului avocațial achitat de către intimata B. S.A. în etapa procesuală a apelului, instanța supremă constată că susținerile recurentei vizează aspectul proporționalității cheltuielilor de judecată acordate.

Or, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Prin urmare, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 277/Ap din 6 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția Civilă.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.260 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 277/Ap din 6 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.260 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2026.