ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2241/2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 29.03.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Casa de Pensii a Municipiului București, B., C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze decizia de debit nr. x/20.02.2018, să constate că punctajul mediu anual corect calculat este cel stabilit pe baza stagiului complet de cotizare de 25 ani, aferent vârstei de 55 ani, la data deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, să oblige pârâta Casa de Pensii a Municipiului București la plata sumelor de 79.863 RON și de 82.632 RON, cu titlu de diferență dintre pensia contributivă cuvenită și cea efectiv plătită, aferentă perioadelor 27.09.2007-30.04.2016 și 01.09.2010-30.04.2016, a dobânzii legale, începând cu 24.11.2014 și până la data plății efective, și a daunelor morale în sumă de 20.000 RON.

Prin încheierea pronunțată la data de 11.07.2018, Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a aceleiași instanțe, care, prin sentința civilă nr. 2390/06.04.2021, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., C. și D. și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei de interes, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 27.09.2007-01.10.2011 și, în consecință, a respins aceste pretenții ca fiind prescrise, a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de debit nr. x/20.02.2018, a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 12.04.2021, reclamantul a solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului acestei sentințe, cerere care a fost respinsă, prin încheierea din 18.05.2021 a Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat apel, însă prin încheierea din 07.12.2021, judecata cererii de apel a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 10.06.2022, curtea de apel a stabilit termen pentru verificarea incidenței perimării la 20.09.2022, când cauza a fost amânată pentru 13.12.2022 și, subsecvent, pentru 07.03.2023.

Prin decizia civilă nr. 1796/22.03.2023, Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția prematurității invocării excepției perimării, a admis excepția perimării și, în consecință, a constatat perimată cererea de apel.

Împotriva acestei decizii civile, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei instanței de apel sau primei instanțe spre o nouă judecată a cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 2390/06.04.2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Recurentul a susținut că decizia a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivare, a arătat că a solicitat judecata în lipsă a apelului declarat, atât prin memoriu, cât și ulterior, printr-o cerere depusă la 25.06.2021. Subsecvent, a susținut că instanța de apel a suspendat în mod greșit la 07.12.2021 judecata pentru lipsa părților.

A mai apreciat și că excepția prematurității invocării perimării a fost respinsă în mod greșit, de vreme ce erau incidente dispozițiile art. 418 C. proc. civ.

În continuare, a arătat că este vădit nefondată excepția perimării, admisă de curtea de apel, dat fiind că recursul pe care l-a declarat împotriva încheierii de suspendare din 07.12.2021 reprezintă un act de procedură îndeplinit în vederea judecării procesului, care conduce la întreruperea termenului de perimare, în conformitate cu art. 417 C. proc. civ. A susținut că respectiva cale de atac a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă prin decizia nr. 2265/02.11.2022 și a subliniat că termenul perimării, care a început să curgă la 07.12.2021, s-a întrerupt la 02.11.2022, când a început să curgă un nou termen de perimare.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului; în urma analizei, acesta a fost comunicat către părți, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport; niciuna dintre părți nu s-a prevalat de acest drept.

La termenul din 25.09.2024, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul și a dispus ca părțile să fie citate pentru dezbateri.

Prin concluziile scrise înregistrate la 22.04.2024, intimata Casa Teritorială de Pensii a Municipiului București a invocat excepția inadmisibilității recursului, care a fost respinsă la termenul de astăzi, în considerarea celor expuse în practicaua deciziei de față.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se cuvine subliniat că, deși recurentul a susținut incidența și a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile sale pot fi circumscrise doar ipotezei art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea unor reguli de procedură, astfel că examinarea lor se va realiza prin prisma acestui motiv de nelegalitate.

Totodată, argumentele prin care a imputat instanței de apel greșita suspendare a judecății prin încheierea din 07.12.2021 nu mai pot fi evaluate în această etapă procesuală, având în vedere că apelantul a exercitat, separat, calea de atac a recursului împotriva acestei încheieri, soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă prin decizia nr. 2265/02.11.2022, definitivă.

Așa fiind, Înalta Curte notează că, prin memoriul de recurs, titularul demersului judiciar a invocat greșita dezlegare a prematurității invocării excepției perimării, apreciind că erau incidente dispozițiile art. 418 C. proc. civ., privind suspendarea cursului perimării și a susținut că măsura constatării perimării apelului este nelegală, întrucât termenul de perimare a fost întrerupt prin recursul pe care l-a formulat împotriva încheierii din 07.12.2021.

Contrar opiniei autorului căii de atac, nicio critică invocată nu a demonstrat însă nelegalitatea deciziei atacate, curtea de apel aplicând corect dispozițiile art. 416 C. proc. civ., care prevăd perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și a oricărei alte cereri de reformare sau de retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, de sancțiune procedurală și de act de desistare de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate, în vederea înlăturării incertitudinii care planează asupra drepturilor părților aflate în proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat.

Astfel, statuările instanței de apel sunt conforme normelor legale evocate, cât timp a stabilit că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 07.12.2021, când judecata a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., moment de la care pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 și 418 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte înlătură susținerea recurentului, potrivit căreia recursul pe care l-a declarat împotriva încheierii de suspendare (respins, ca lipsit de interes, prin hotărâre judecătorească definitivă) era de natură să întrerupă cursul perimării, reținând că o asemenea conduită pare să reflecte mai mult intenția sa de a paraliza curgerea termenului de perimare, decât pe cea de a obține reluarea judecății, deziderat pe care l-ar fi atins mai facil, prin formularea unei cereri de redeschidere a judecății, întemeiată în drept pe art. 415 pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, reiterând că prin decizia nr. 2265/02.11.2022, Înalta Curte a respins, ca lipsit de interes, recursul declarat împotriva încheierii de suspendare, acest demers nu are valența unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, astfel că nu a produs efectul întreruptiv pe care îl instituie art. 417 C. proc. civ. și nici pe cel pe care îl reglementează art. 418 C. proc. civ.

Prin urmare, curtea de apel a stabilit în mod legal că sunt îndeplinite cerințele perimării, întrucât procesul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, fără ca în acest interval să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; așa fiind, în mod corect, a constatat perimată cererea de apel.

Având în vedere argumentele expuse mai sus, nicio critică nu a demonstrat nelegalitatea deciziei recurate, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1796/22.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.