ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4426/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 8 iulie 2011 reclamanta SC L.D.P. SA Bistrița a solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi - Camera de Conturi Bistrița-Năsăud și Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI 262 din 20 iunie 2011 a Curții de Conturi a României și a punctului nr. II.1 din Decizia nr. 41/2011 din 11 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bistrița-Năsăud. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 494 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC L.D.P.

SA Bistrița în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României având ca obiect anularea Încheierii nr. VI 262 din 20 iunie 2011 a Curții de Conturi a României și a punctului nr. II.1 din Decizia nr. 41/2011 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Conturi a României. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia nr. 41 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Conturi a României - Camera de conturi Bistrița-Năsăud s-au dispus în sarcina reclamantei măsuri. Dintre aceste măsuri reclamanta a contestat numai una, respectiv cea de la pct. 1 privind calcularea și înregistrarea în contabilitate a creanțelor reprezentând dobânzi (penalități), pentru neplata în termen a facturilor emise către clienți, precum și efectuarea demersurilor prevăzute de lege în vederea încasării acestora.

Contestația reclamantei a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.262 din 20 iunie 2011. Instanța de primă jurisdicție sesizată a reținut că prezenta acțiune formulată de reclamantă are ca obiect anularea pct. 1 din Decizia nr. 41 din 11 ianuarie 2011 a Camerei de conturi a județului Bistrița-Năsăud, precum și anularea Încheierii nr. 262 din 20 iunie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României. Instanța a constatat că motivele de nelegalitate formulate de reclamantă se referă la aplicarea greșită a legii, în esență, că stabilirea și calcularea penalităților, dobânzilor de întârziere, sunt clauze contractuale stabilite de părți și rămâne la latitudinea părților solicitarea sau nesolicitarea acestora, în baza principiului libertății contractuale, iar reclamanta nu poate fi obligată la calcularea acestora prin decizia Curții de conturi.

Instanța a constatat că susținerea reclamantei este eronată, reținând că în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, în urma auditului efectuat la SC D.P. SA Bistrița, s-a constatat existența unor abateri de la legalitate și regularitate a căror remediere s-a dispus prin decizia atacată. În concret a fost constatată o pagubă adusă patrimoniului SC D.P. SA Bistrița prin necalcularea și nepretinderea de dobânzi (penalități) pentru plata cu întârziere a facturilor emise către clienții societății comerciale verificate. Auditul efectuat la reclamantă în urma verificării soldului contului 411 „clienți” la 31 decembrie 2009, reprezentând valoarea lucrărilor executate și a serviciilor prestate și facturate clienților, care nu au fost încasate până la sfârșitul anului, s-a constatat o creștere de circa 3 ori a acestora față de începutul anului respectiv de 2.768.875,23 RON la 8.487.034,98 RON.

Totodată, a rezultat că, din valoarea creanțelor neîncasate de la clienți 80,25% dintre acestea, respectiv 6.810.712,57 RON, aparțin unor instituții publice ale administrației locale în speță Consiliul Județean Bistrița-Năsăud (acționar unic al SC D.P. SA Bistrița) cu 46,71% din valoarea creanțelor adică 3.964.580,73 RON și primării cu 33,54% din valoarea creanțelor adică 2.846.131,84 RON. În urma auditului efectuat a rezultat că majoritatea creanțelor neîncasate la sfârșitul anului 2009 au fost încasate în cursul anului 2010, iar pentru cele neîncasate s-au luat măsuri de recuperare. Din valoarea facturilor neîncasate de la Consiliul județean Bistrița-Năsăud la 31 decembrie 2009 a rezultat suma de 1.178.370,77 RON.

Analiza auditului a avut în vedere și verificarea modului în care au fost calculate și pretinse dobânzi (penalități de întârziere) la plata facturilor de către beneficiarii reclamantei, rezultând că acestea au fost calculate și pretinse numai în situația în care au fost înregistrate acțiuni în instanță, pentru ceilalți clienți nefiind calculate și pretinse aceste accesorii. În timpul auditului au fost calculate penalități de întârziere în valoare de 705.380,18 RON, iar din creanțele neîncasate în sumă de 285.883,41 RON rezultă că acestea se află pe rolul instanțelor de judecată. Prin urmare, instanța a constatat că au fost încălcate prevederile contractuale, respectiv cele din contractele încheiate cu clienții privitoare la datorarea dobânzilor și a penalităților de întârziere, pentru neplata în termen a valorii lucrărilor executate sau a serviciilor prestate.

Mai mult decât atât, potrivit art. 3 și 4 din O.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contractele comerciale, reclamantei îi revenea obligația de calculare și percepere a acestor accesorii. Conform calculelor rezultate din anexa nr. 3.1 a procesului-verbal de constatare, valoarea accesoriilor necalculate până la data finalizării auditului a fost de 705.380,18 RON, iar cauza ce a determinat necalcularea acestora a fost ignorarea prevederilor legale în materie. Chiar dacă majoritatea beneficiarilor sunt instituții bugetare, acestea nu sunt scutite de plata penalităților de întârziere pentru nerespectarea termenilor contractuali.

Consecința necalculării, nefacturării și neînregistrării acestor accesorii conform prevederilor legale în materie și a celor convenite prin contractele comerciale a condus la diminuarea veniturilor societății cu suma estimată de 991.263,59 RON și implicit la denaturarea rezultatelor financiare ale societății. Conduita culpabilă a reclamantei a rezultat din însăși faptul că pe timpul controlului a calculat dobânzi și penalități de întârziere pentru facturile în sold la începutul anului 2009, care nu au fost achitate în termenul legal de către Consiliul județean Bistrița, în sumă de 566.338,55 RON (anexa nr. 3.2.A a procesului-verbal de constatare), cât și pentru alți clienți în sumă de 776.088,56 RON (anexa nr. 3.3.A a procesului-verbal de constatare), din care suma de 331.881,90 RON se află pe rolul instanțelor, suma de 1.072,91 RON era în curs de executare de către un executor judecătoresc, iar suma de 10.382 RON a fost încasată efectiv.

Suma de 413.751,75 RON a fost calculată ca urmare a controlului. În concluzie, în timpul desfășurării controlului de audit au fost calculate dobânzi (penalități de întârziere) în sumă de 980.090,30 RON. 3. Recursul declarat de SC L.D.P. SA Bistrița. Recurenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Astfel, recurenta a prezentat situația de fapt a cauzei și a precizat că stabilirea și calcularea penalităților, dobânzilor de întârziere sunt clauze contractuale stabilite de părți și rămâne la latitudinea lor solicitarea sau nesolicitarea acestora în baza principiului libertății contractuale. A precizat că nu a solicitat calcularea dobânzilor și penalităților și, ca atare, nu poate fi obligată nici prin decizia emisă de Camera de Conturi Bistrița-Năsăud.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Încheierii nr. VI 262 din 20 iunie 2011 a Curții de Conturi a României și a punctului nr. II.1 din Decizia nr. 41/2011 din 11 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bistrița-Năsăud. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. civ., în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul. Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă material. Necompetența ratione materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege. Înalta Curte a reținut că prevederile art. 140 alin. (1) teza finală din Constituția României prevăd expres faptul că litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.

Dispozițiile pct. 228 și pct. 229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și modificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 publicat în M.O. la data de 13 decembrie 2010, prevăd: Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul unității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ. Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării prezentului Regulament în M. Of.

al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor legale aplicabile cauzei. „Regulamentul” a fost adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) și art. 33 alin. (1) din lege. Înalta Curte constată că prevederile pct. 228, 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși Regulamentul face trimitere.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde ROL, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde ROL, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Văzând faptul că dispozițiile pct. 228 și pct. 229 sunt contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că Regulamentul reprezentând un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, având o forță juridică inferioară legii, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu. Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bistrița, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de SC L.D.P. SA Bistrița împotriva Sentinței nr. 494 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM