ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4426/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată

la data de 8 iulie 2011 reclamanta SC L.D.P. SA Bistrița a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi - Camera de Conturi Bistrița-Năsăud

și Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI 262 din 20 iunie

2011 a Curții de Conturi a României și a punctului nr. II.1 din Decizia nr.

41/2011 din 11 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de

Conturi Bistrița-Năsăud.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 494

din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă cererea de chemare

în judecată formulată de reclamanta SC L.D.P. SA Bistrița în contradictoriu cu

pârâta Curtea de Conturi a României având ca obiect anularea Încheierii nr. VI

262 din 20 iunie 2011 a Curții de Conturi a României și a punctului nr. II.1

din Decizia nr. 41/2011 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Conturi a României.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia nr. 41 din 11 ianuarie

2011 a Curții de Conturi a României - Camera de conturi Bistrița-Năsăud s-au

dispus în sarcina reclamantei măsuri. Dintre aceste măsuri reclamanta a

contestat numai una, respectiv cea de la pct. 1 privind calcularea și înregistrarea

în contabilitate a creanțelor reprezentând dobânzi (penalități), pentru neplata

în termen a facturilor emise către clienți, precum și efectuarea demersurilor

prevăzute de lege în vederea încasării acestora.

Contestația

reclamantei a fost respinsă prin Încheierea nr. VI.262 din 20 iunie 2011.

Instanța de primă

jurisdicție sesizată a reținut că prezenta acțiune formulată de reclamantă are

ca obiect anularea pct. 1 din Decizia nr. 41 din 11 ianuarie 2011 a Camerei de

conturi a județului Bistrița-Năsăud, precum și anularea Încheierii nr. 262 din

20 iunie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de

Conturi a României.

Instanța a constatat

că motivele de nelegalitate formulate de reclamantă se referă la aplicarea

greșită a legii, în esență, că stabilirea și calcularea penalităților,

dobânzilor de întârziere, sunt clauze contractuale stabilite de părți și rămâne

la latitudinea părților solicitarea sau nesolicitarea acestora, în baza

principiului libertății contractuale, iar reclamanta nu poate fi obligată la

calcularea acestora prin decizia Curții de conturi.

Instanța a constatat

că susținerea reclamantei este eronată, reținând că în conformitate cu

prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, în urma auditului efectuat

la SC D.P. SA Bistrița, s-a constatat existența unor abateri de la legalitate

și regularitate a căror remediere s-a dispus prin decizia atacată.

În concret a fost

constatată o pagubă adusă patrimoniului SC D.P. SA Bistrița prin necalcularea

și nepretinderea de dobânzi (penalități) pentru plata cu întârziere a

facturilor emise către clienții societății comerciale verificate. Auditul

efectuat la reclamantă în urma verificării soldului contului 411 „clienți” la

31 decembrie 2009, reprezentând valoarea lucrărilor executate și a serviciilor

prestate și facturate clienților, care nu au fost încasate până la sfârșitul

anului, s-a constatat o creștere de circa 3 ori a acestora față de începutul

anului respectiv de 2.768.875,23 RON la 8.487.034,98 RON. Totodată, a rezultat

că, din valoarea creanțelor neîncasate de la clienți 80,25% dintre acestea,

respectiv 6.810.712,57 RON, aparțin unor instituții publice ale administrației

locale în speță Consiliul Județean Bistrița-Năsăud (acționar unic al SC D.P. SA

Bistrița) cu 46,71% din valoarea creanțelor adică 3.964.580,73 RON și primării

cu 33,54% din valoarea creanțelor adică 2.846.131,84 RON. În urma auditului

efectuat a rezultat că majoritatea creanțelor neîncasate la sfârșitul anului

2009 au fost încasate în cursul anului 2010, iar pentru cele neîncasate s-au

luat măsuri de recuperare. Din valoarea facturilor neîncasate de la Consiliul

județean Bistrița-Năsăud la 31 decembrie 2009 a rezultat suma de 1.178.370,77

RON.

Analiza auditului a

avut în vedere și verificarea modului în care au fost calculate și pretinse

dobânzi (penalități de întârziere) la plata facturilor de către beneficiarii

reclamantei, rezultând că acestea au fost calculate și pretinse numai în

situația în care au fost înregistrate acțiuni în instanță, pentru ceilalți

clienți nefiind calculate și pretinse aceste accesorii. În timpul auditului au

fost calculate penalități de întârziere în valoare de 705.380,18 RON, iar din

creanțele neîncasate în sumă de 285.883,41 RON rezultă că acestea se află pe

rolul instanțelor de judecată.

Prin urmare, instanța

a constatat că au fost încălcate prevederile contractuale, respectiv cele din

contractele încheiate cu clienții privitoare la datorarea dobânzilor și a

penalităților de întârziere, pentru neplata în termen a valorii lucrărilor

executate sau a serviciilor prestate. Mai mult decât atât, potrivit art. 3 și 4

din O.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării

obligațiilor de plată rezultate din contractele comerciale, reclamantei îi

revenea obligația de calculare și percepere a acestor accesorii.

Conform calculelor

rezultate din anexa nr. 3.1 a procesului-verbal de constatare, valoarea

accesoriilor necalculate până la data finalizării auditului a fost de

705.380,18 RON, iar cauza ce a determinat necalcularea acestora a fost

ignorarea prevederilor legale în materie. Chiar dacă majoritatea beneficiarilor

sunt instituții bugetare, acestea nu sunt scutite de plata penalităților de

întârziere pentru nerespectarea termenilor contractuali. Consecința necalculării,

nefacturării și neînregistrării acestor accesorii conform prevederilor legale

în materie și a celor convenite prin contractele comerciale a condus la

diminuarea veniturilor societății cu suma estimată de 991.263,59 RON și

implicit la denaturarea rezultatelor financiare ale societății.

Conduita culpabilă a

reclamantei a rezultat din însăși faptul că pe timpul controlului a calculat

dobânzi și penalități de întârziere pentru facturile în sold la începutul

anului 2009, care nu au fost achitate în termenul legal de către Consiliul

județean Bistrița, în sumă de 566.338,55 RON (anexa nr. 3.2.A a

procesului-verbal de constatare), cât și pentru alți clienți în sumă de

776.088,56 RON (anexa nr. 3.3.A a procesului-verbal de constatare), din care

suma de 331.881,90 RON se află pe rolul instanțelor, suma de 1.072,91 RON era

în curs de executare de către un executor judecătoresc, iar suma de 10.382 RON

a fost încasată efectiv. Suma de 413.751,75 RON a fost calculată ca urmare a

controlului.

În concluzie, în

timpul desfășurării controlului de audit au fost calculate dobânzi (penalități

de întârziere) în sumă de 980.090,30 RON.

de SC L.D.P. SA Bistrița.

Recurenta a criticat

soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Astfel, recurenta a

prezentat situația de fapt a cauzei și a precizat că stabilirea și calcularea

penalităților, dobânzilor de întârziere sunt clauze contractuale stabilite de

părți și rămâne la latitudinea lor solicitarea sau nesolicitarea acestora în

baza principiului libertății contractuale. A precizat că nu a solicitat

calcularea dobânzilor și penalităților și, ca atare, nu poate fi obligată nici

prin decizia emisă de Camera de Conturi Bistrița-Năsăud.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu

prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate

cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă anularea Încheierii nr. VI 262 din 20 iunie 2011 a Curții de

Conturi a României și a punctului nr. II.1 din Decizia nr. 41/2011 din 11

ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi

Bistrița-Năsăud.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială

de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. civ., în

raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o

autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei este stabilită

exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că

pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă

material.

Necompetența ratione

materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta

Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între

diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege.

Înalta Curte a

reținut că prevederile art. 140 alin. (1) teza finală din Constituția României

prevăd expres faptul că litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi

se soluționează de instanțele judecătorești specializate.

Dispozițiile pct. 228

și pct. 229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și modificarea actelor rezultate din aceste

activități aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 publicat în M.O.

la data de 13 decembrie 2010, prevăd: Competența de soluționare a sesizării

formulate de conducătorul unității verificate împotriva încheierii emise de

Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului

administrativ. Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării

prezentului Regulament în M. Of. al României, Partea I, vor continua să se

judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor legale

aplicabile cauzei.

„Regulamentul” a fost

adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 11 alin.

(2) și art. 33 alin. (1) din lege.

Înalta Curte constată

că prevederile pct. 228, 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispozițiile Legii nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la

care însuși Regulamentul face trimitere.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale

acestora, de până la 5 miliarde ROL, se soluționează, în fond, de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5

miliarde ROL, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Văzând faptul că

dispozițiile pct. 228 și pct. 229 sunt contrare celor prevăzute de art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că Regulamentul reprezentând

un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, având o

forță juridică inferioară legii, Înalta Curte va admite excepția invocată din

oficiu.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bistrița, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de SC L.D.P. SA Bistrița împotriva Sentinței nr. 494 din 27 septembrie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului

Bistrița-Năsăud, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM