ÎCCJ, Decizia nr. 203/2017

Hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire Prin decizia civilă nr. 239 din 14 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii de ședință din 1 octombrie 2014 și a Hotărârii nr. 6J din 11 martie 2015, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/J/2014.

Cererea de revizuire Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurenta A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. Arată revizuenta că Dosarul nr. x/1/2015 a avut ca obiect recursul declarat împotriva încheierii din 1 octombrie 2014 și Hotărârii nr. 6J din 11 martie 2015, pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/J/2014. Recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 1 octombrie 2014 viza măsura de suspendare din funcția de judecător, dispusă în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 317/2004”). Revizuenta precizează că, în motivarea recursului, a arătat și faptul că măsura respectivă îmbracă forma abuzului de drept și prin prisma efectului pe care îl produce, întrucât, deși prin hotărârea instanței de disciplină a fost aplicată sancțiunea constând în suspendarea din funcție pentru o perioadă de 3 luni, în realitate, prin prelungirea nejustificată a soluționării cauzei și tergiversarea redactării hotărârii, la care se adaugă perioada soluționării recursului, se ajunge la aplicarea unei sancțiuni mult mai grave, și anume suspendarea din funcție pe o perioadă de 1 an. Anterior soluționării recursului, prin Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, publicată în M. Of. al României la data de 6 ianuarie 2016, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt constituționale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare. În speță, dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 au produs efecte ce au fost constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, deoarece textul de lege nu permitea la data respectivă atacarea separate a încheierii prin care a fost dispusă măsura, fiind astfel refuzat beneficiul acestui drept fundamental persoanei față de care a fost dispusă măsura suspendării provizorii din funcție. Se arată că, în motivarea deciziei respective, Curtea Constituțională a reținut considerente care au fost invocate în susținerea recursului soluționat prin decizia atacată cu revizuire (decizia nr. 236 din 14 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători) în sensul că respectarea principiului liberului acces la justiție este cu atât mai importantă cu cât măsura provizorie, din punct de vedere al întinderii sale în timp, ar putea fi mai aspră decât însăși sancțiunea disciplinară aplicată. Revizuenta arată că decizia atacată cu revizuire se limitează la a indica faptul că a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și că decizia instanței de contencios constituțional nu a fost publicată, până la data pronunțării hotărârii. Invocând efectul obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015, revizuenta apreciază că situația din prezenta cauză se înscrie în finalitatea (ratio legis) urmărită de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ..

Excepția de neconstituționalitate invocată de revizuentă Revizuenta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituție, în ceea ce privește, în esență, condiția ca acest motiv de revizuire să fie aplicabil numai în situația în care decizia Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității a fost pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate în cauza respectivă, precum și în ceea ce privește faptul că argumentele invocate în susținerea neconstituționalității trebuie să fi fost invocate, din punct de vedere procedural, pe calea excepției de neconstituționalitate.

Sesizarea Curții Constituționale și decizia pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate Prin încheierea de ședință din 9 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a admis cererea revizuentei, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și a suspendat judecata cauzei. Prin Decizia nr. 163 din 16 martie 2017, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 523/05.07.2017, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de A. în Dosarul nr. x/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, și a constatat că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Considerentele Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire În cauză, cererea de revizuire este formulată în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., conform cărora: „Art. 509 - Obiectul și motivele revizuirii (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.” Revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății. Din economia dispozițiilor citate, rezultă că una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe acest motiv rezidă în faptul că decizia Curții Constituționale la care se referă textul procedural este necesar să fi fost pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate invocată în cauza în care a fost pronunțată hotărârea atacată cu revizuire. Or, în prezenta cauză, Decizia Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015 de care se prevalează revizuenta în susținerea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. a fost pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de B. și C. în Dosarul nr. x/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, nefiind invocată în Dosarul nr. x/1/2015, în care a fost pronunțată hotărârea atacată cu revizuire (Decizia nr. 239 din 14 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători). În aceste condiții, rezultă că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., întrucât revizuenta nu se poate prevala, în susținerea acestui motiv de revizuire, de decizia Curții Constituționale pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată într-o altă cauză. În acest sens, sunt elocvente chiar considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 163 din 16 martie 2017, menționată la pct. 4 și pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de revizuentă în prezenta cauză cu privire la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., conform cărora: „31. Constituționalitatea textului de lege criticat din perspectiva vizată de autorii prezentei excepții este susținută și de raționamentul pe care Curtea l-a dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 (...) legiuitorul a făcut aplicabilă procedura revizuirii în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate tuturor cauzelor definitiv judecate, asimilând efectul deciziei de admitere a Curții Constituționale din materie penală cu cele ale unei legi penale mai favorabile. Or, Curtea a reținut (...) că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate admisă în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică. (...) 33. În plus, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive care au fost pronunțate în cauze în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curții de admitere și a fost, în consecință, respinsă ca devenită inadmisibilă (...). În schimb, cauzele soluționate definitiv și în care nu a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate nu pot face obiectul revizuirii, operând principiul autorității lucrului judecat. 34. Persoanele care au fost părți în procese soluționate prin hotărâri definitive pronunțate în temeiul unor texte de lege care au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie ulterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, dar care nu au ridicat o excepție de neconstituționalitate cu privire la acele texte nu se pot prevala de calea de atac a revizuirii întemeiată pe un asemenea motiv. Rațiunea pentru care legiuitorul a optat pentru această soluție este justificată de necesitatea respectării autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în procese desfășurate în conformitate cu regulile de procedură specifice, în cursul judecării cărora părțile au avut posibilitatea legală de a beneficia de toate mijloacele de apărare pe care legea le pune la dispoziție. Depinde de conduita procesuală a fiecărei părți să invoce sau nu unele sau altele dintre mijloacele procesuale pe care legea le reglementează și care sunt apte și adecvate spre a fi utilizate în funcție de situația procesuală și de parcursul procesual al cauzei. Așadar, neinvocarea excepției de neconstituționalitate, deși era susceptibilă de a fi ridicată, conduce la imposibilitatea de a solicita revizuirea ca urmare a admiterii acesteia într-o altă cauză, fără ca astfel să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil, așa cum pretinde autoarea excepției.” Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.