Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2660/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2660/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. X, la data de 16.09.2015, pe rolul Judecătoriei Făgăraș, reclamantul A. Osoiu, prin reprezentant convențional avocat A., a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să dispună radierea notării de sub numărul de ordine x, din cartea funciară nr. x Veneția de Sus, numerele topografice x și y, în ceea ce privește dreptul de proprietate al Statului Român, înscrierea în cartea funciară menționată ca titular al dreptului de proprietate a reclamantului A. Osoiu și instituirea în sarcina pârâtului a obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 16/S din data de 01 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii. S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. Osoiu, cu sediul în comuna Părău, reprezentat legal de Președinte B., reprezentat convențional de avocat A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, cu sediul procesual ales la sediul reprezentantului convențional, situat în municipiul Brașov, Bulevardul x, județul Brașov. A admis cererea de intervenție accesorie ce a fost formulată în interesul părții pârâte de către intervenientul Comuna Părău, reprezentată legal prin Primar, reprezentat convențional de avocat C. A obligat reclamantul să achite intervenientului suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Reclamantul A. Osoiul a formulat apel împotriva deciziei tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 mai 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11. Prin rezoluția completului din data de 29 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 21 iunie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii, părțile fiind citate în acest sens. La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea apelului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc.

civ. Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente: Hotărârea atacată cu apel a fost pronunțată de către tribunal în primă instanță, într-un litigiu având ca obiect rectificare carte funciară. Potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 2 C. proc. civ., Curțile de apel judecă: (...) 2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță. În conformitate cu dispozițiile art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă; "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum si a altor hotărâri. în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa". În interpretarea și aplicarea dispozițiilor anterior menționate din C. proc.

civ., rezultă că curtea de apel este instanța competentă să soluționeze apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță, în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în apel de curtea de apei. Cum hotărârea supusă analizei a fost pronunțată de către tribunal în primă instanță, în aplicarea dispozițiilor legale ce determină competența instanțelor judecătorești după materie, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță către Tribunalul Brașov revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Brașov, instanță în favoarea căreia Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a declina competența de soluționare a cauzei.

D E C I D E Declină competența de soluționare a apelului formulat de către reclamantul A. Osoiul împotriva sentinței nr. 16/S din data de 1 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.06.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #201004)
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în contr
ÎCCJ 2020-07-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2020
, situat în Brașov, Calea x fn., aflat în domeniul privat al Municipiului Brașov, în schimbul terenului proprietatea sa, în suprafață de 5812 mp, situat în Brașov, str. x, înscris în CF x Brașov, nr. cad. x, nr. top xb/2, cu obligarea pârât
ÎCCJ 2018-11-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3823/2018
Asupra cauzei constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 97/S/2018, Tribunalul Brașov a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe existența unor înscrisuri noi, îndreptată împotriva Sentinței civile nr. 333/S/25.11.2005
ÎCCJ 2019-05-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 949/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1570/Ap din 23 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 11 ianuarie
ÎCCJ 2025-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 143/2025
înscrierea dreptului său de proprietate. 2.Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr.84/S din data de 18.04.2022 a Tribunalului Brașov –Secția I civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă