ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1286/2018

Ședința publică din data de 23 martie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanței următoarele:

- să constate abrogarea parțială, respectiv a articolului 6 din H.G. nr. 933/2004 pentru organizarea aplicării Legii nr. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărire comunală;

- în cazul în care nu ar fi abrogată, ci în vigoare în partea precitată, să se constate nelegalitatea și să fie anulată (să se constate nelegalitatea articolului 6 din H.G. nr. 933/2004);

- să fie obligat pârâtul la o despăgubire simbolică de 70.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 86/F din 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă în ceea ce privește primul capăt de cerere și ca neîntemeiată în rest.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.

În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că pentru a pronunța soluția de respingere ca inadmisibil a primului capăt de cerere instanța a procedat artificial, neprocedural, cu vădită lipsă de rol activ și vădită aplicare greșită a legii.

Recurenta-reclamantă critică faptul că instanța, încălcându-i dreptul la un proces echitabil, a invocat în prealabil și nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect abrogarea indirectă a unei părți dintr-un act administrativ normativ.

Arată în esență recurenta că, pentru a pronunța soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii sale de constatare a nelegalității art. 6 din H.G. nr. 933/2004, instanța de fond a procedat cu o vădită părtinire față de autoritatea emitentă, cu o vădită lipsă de rol activ și făcând o greșită aplicare a legii, încălcând principiul disponibilității și preluând argumentele expuse de pârât prin întâmpinare.

Subliniază recurenta că instanța nu a soluționat chestiunea juridică esențială în cauză, invocată sistematic de reclamantă, referitoare la inexistența unei definiții a noțiunii de "consumatori rău platnici" atât în H.G. nr. 933/2004, cât și în lege.

Arată recurenta că instanța de fond a respins probele esențiale cu încălcarea greșită a legii, respingând în mod greșit și artificial cererea de daune și cheltuieli de judecată.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu consecința admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost formulată.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare cu respectarea condițiilor prevăzute de C. proc. civ., solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 18 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția de neconstituționalitate a tezei "beneficiarul plătește" din art. 1 alin. (3) lit. k) din Legea nr. 51/2006, fără a motiva excepțiile invocate.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) C. proc. civ.

Prin raport s-a apreciat că recurenta-reclamantă a invocat motive care se pot circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din Noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 mai 2017, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3), raport prin care s-a apreciat că recursul declarat este admisibil în principiu.

La data de 3 iulie 2017, recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Ulterior, la data de 26 octombrie 2017, s-a depus la dosar de către recurenta-reclamantă motivarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate și s-a dispus comunicarea acestora către intimatul-pârât, în vederea formulării unui punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus la dosar, la data de 18 ianuarie 2018, punctul de vedere exprimat în legătură cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

I. Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 1 alin. (4) lit. k) din Legea nr. 51/2006, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Înalta Curte reține faptul că, deși în cererea de sesizare inițială recurenta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) lit. k) din Legea nr. 51/2006, a precizat ulterior, la interpelarea instanței, că este vorba despre prevederile art. 1 alin. (4) lit. k) din lege.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 și respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. (4) lit. k) din Legea nr. 51/2006.

Art. 18 din Legea nr. 554/2004 statuează că:

"Soluțiile pe care le poate da instanța

(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă."

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

(4) Atunci când obiectul acțiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate:

a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c) impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații;

d) suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale și morale.

(5) Soluțiile prevăzute la alin. (1) și alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere.

(6) În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2)".

Textul legal suscitat reglementează soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ asupra cererilor deduse judecății.

Instanța de fond, analizând pretenția reclamantei de a se constata abrogarea parțială a art. 6 din H.G. nr. 933/2004 prin prisma dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a reținut în mod corect că o soluție precum constatarea abrogării unui act normativ nu este admisibilă.

Or, exercitarea controlului de constituționalitate nu poate avea ca premisă modul de interpretare și aplicare a legii de către o anumită instanță judecătorească.

Potrivit art. 1 alin. (4) lit. k) din Legea nr. 51/2006:

"(4) Serviciile de utilități publice fac obiectul unor obligații specifice de serviciu public în scopul asigurării unui nivel ridicat al calității siguranței și accesibilității, egalității de tratament, promovării accesului universal și a drepturilor utilizatorilor și au următoarele particularități:

k) sunt furnizate/prestate pe baza principiului "beneficiarul plătește""

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 1 alin. (4) lit. k) din Legea nr. 51/2006 au legătură cu problema pusă în discuție de către reclamantă, dar nu au legătură cu art. 6 din H.G. nr. 933/2004, care face obiectul prezentului dosar, deoarece nu reprezintă transpunerea acestui articol în Legea nr. 51/2006.

Astfel, Înalta Curte constată că obiectul primului capăt al cererii de chemare în judecată îl reprezintă, în principal, abrogarea parțială a art. 6 din H.G. nr. 933/2004 prin prisma dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, iar, în subsidiar, constatarea nelegalității art. 6 din H.G. nr. 933/2004.

Așa cum s-a menționat anterior, prin sentința recurată instanța de fond a respins cererea de constatare a abrogării parțiale a art. 6 din H.G. nr. 933/2004, reținând că o soluție precum constatarea abrogării unui act normativ nu este admisibilă.

Totodată, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea privind constatarea nelegalității art. 6 din H.G. nr. 933/2004, precum și cererea privind acordarea despăgubirilor.

Or, în considerarea faptului că soluționarea excepției inadmisibilității primează oricăror abordări, în condițiile în care s-a respins ca inadmisibilă cererea de abrogare parțială a H.G. nr. 933/2004, respectiv ca neîntemeiată cererea de constatare a nelegalității art. 6 din acest act normativ, soluție ce urmează a fi menținută și de instanța de control judiciar, Înalta Curte apreciază că nu se justifică sesizarea Curții Constituționale.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 1 alin. (4) lit. k) din Legea nr. 51/2006.

II. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurenta a invocat în susținerea recursului declarat motive care se pot circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din Noul C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de casare, recurenta a susținut faptul că pentru a pronunța soluția de respingere ca inadmisibil a primului capăt de cerere instanța a procedat artificial, neprocedural, cu vădită lipsă de rol activ și vădită aplicare greșită a legii.

Recurenta-reclamantă a criticat faptul că instanța, încălcându-i dreptul la un proces echitabil, a invocat în prealabil și nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect abrogarea indirectă a unei părți dintr-un act administrativ normativ.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. evocă situațiile prevăzute de dispozițiile legale privind nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură.

În cauză însă, motivele invocate de recurentă nu se încadrează nici în situația prevăzută la art. 175 C. proc. civ., în condițiile în care actul de procedură cu privire la care se invocă nulitatea nu a adus părții o vătămare, nici în situațiile prevăzute de legiuitor la art. 176 C. proc. civ. și în niciun alt caz prevăzut de legiuitor, care să fie sancționat cu nulitatea actului de procedură.

Prima instanță s-a pronunțat în mod corect asupra excepției invocate în cauză, fără a încălca dreptul la un proces echitabil al părților.

În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în speță nu a existat nici o încălcare a regulilor de procedură, așa cum acestea au fost invocate în cererea de recurs, astfel încât nu se pot reține susținerile recurentei referitoare la o presupusă incidență a prevederilor art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Pe cale de consecință, acest motiv de recurs nu este fondat.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susținerile și criticile înfățișate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând pretenția reclamantei de a se constata abrogarea parțială a art. 6 din H.G. nr. 933/2004 prin prisma dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reținut în mod corect că o soluție precum constatarea abrogării unui act normativ nu este admisibilă.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța, soluționând cererea persoanei vătămate într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Față de aceste considerente, în mod corect instanța de fond a respins cererea de constatare a abrogării parțiale a art. 6 din H.G. nr. 933/2004 și a supus analizei petitul subsidiar formulat de reclamantă vizând constatarea nelegalității art. 6 din H.G. nr. 933/2004.

În mod corect a constatat Curtea de apel că, sub aspectul legalității, față de susținerile reclamantei, nu există nici o contradicție între dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 933/2004 privind contorizarea consumatorilor racordați la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică, text care stabilește dreptul furnizorilor de energie termică de a sista prestarea serviciului către consumatorii rău - platnici și dispozițiile O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, care definesc noțiunea de "consumator vulnerabil", neputându-se astfel susține nelegalitatea actului normativ în discuție.

Instanța de fond a reținut în mod corect că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, furnizarea acestor servicii se face contra cost, potrivit principiului "beneficiarul plătește", în temeiul unui contract de furnizare și utilizând în relația contractuală sistemele de măsurare - înregistrare; că reclamanta este beneficiara măsurilor de protecție socială reprezentând ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat, prin compensarea procentuală a valorii efective a facturii de energie termică în proporție de 100%, iar dreptul reclamantei la ajutorul pentru încălzirea locuinței nu este negat de dreptul operatorului de a întrerupe furnizarea serviciului, cu un preaviz de 5 zile lucrătoare, dacă sumele datorate nu au fost achitate după 45 de zile de la primirea facturii.

Înalta Curte apreciază, în acord cu opinia exprimată de curtea de apel, că, dacă în concret modalitatea tehnică în care se efectuează întreruperea furnizării serviciului (debranșarea) pentru consumatorii rău - platnici afectează posibilitatea reclamantei de a beneficia de această utilitate, care îi este compensată în proporție de 100%, această chestiune nu poate afecta legalitatea actului normativ.

Înalta Curte apreciază că este corectă opinia instanței de fond, conform căreia nu este întemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia legalitatea actului normativ ar fi afectată de lipsa avizelor autorităților publice interesate în aplicarea acestuia, de vreme ce din cuprinsul Notei de Fundamentare în elaborarea H.G. nr. 933/2004 rezultă că acest act normativ a fost avizat favorabil de către Ministrul Administrației și Internelor, Ministrul delegat pentru Administrația Publică, Ministrul Economiei și Comerțului, Ministrul Finanțelor Publice și Ministrul Justiției.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că au fost respectate la elaborarea actului normativ dispozițiile cuprinse în H.G. nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, proiectul de act normativ fiind avizat favorabil de către autoritățile implicate și interesate în aplicarea actului și de Ministerul Justiției, din punct de vedere al legalității; totodată, proiectul de act normativ a fost avizat de Consiliul Legislativ, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993 și de Consiliul Economic și Social.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material sau de procedură, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 1 alin. (4) lit. k) din Legea nr. 51/2006, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 86/F din 17 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare pe soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă pe soluția de respingere a recursului ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2018.