ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2018

Ședința publică din data de 14 martie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 03.11.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: înghețarea cursului de schimb valutar CHF-leu la valoarea de 2,1907 de la data contractării și calcularea ratelor scadente din graficul de rambursare emis în baza contractului de credit nr. x/01.09.2008 la această valoare a CHF -ului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian-2,1907 RON/1 CHF de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtei să restituie sumele de bani plătite în plus de către reclamantă, de la data semnării contractului de credit până în prezent, sumele plătite în plus reprezentând diferența dintre valoarea ratelor la cursul valutar al CHF de la data plății fiecărei rate scadente și valoarea ratelor scadente la cursul valutar al CHF de la data contractării; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale cuvenite pentru plata sumelor de bani plătite în plus pe parcursul derulării contractului de credit, pentru fiecare rată scadentă în parte, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7312 din 30 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a cauzei, în raport de valoarea obiectului pricinii care este mai mare de 200.000 RON.

Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 748/C pronunțată la data de 17 octombrie 2016, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C..

Apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 668/Ap din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Împotriva acestei decizii recurenții - reclamanți A. și B. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă C. S.A. a invocat excepția nulității și a inadmisibilității cererii de recurs solicitând admiterea acestora, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 15 noiembrie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 05 decembrie 2017.

Nu au fost depuse puncte de vedere privind raportul de admisibilitate în principiu a recursului.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă: Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare, cu excepțiile anume prevăzute de lege.

Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar exceptia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).

Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost învocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 03 noiembrie 2015, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În cauză, se constată că suma împrumutată prin contractul de credit nr. x/01.09.2008 a fost de 155.490 CHF, sumă care la data depunerii cererii de chemare în judecată la registratura instanței, 03.11.2015 la un curs de 4,0844 RON, era echivalentul sumei de 635.083,35 RON.

Prin precizarea formulată în procedura regularizării, reclamanții au arătat că suma pe care o solicită a fi restituită, prin petitul al II-lea al cererii de chemare în judecată, este de 564.199 RON, reprezentând suma achitată în plus pe parcursul derulării contractului de credit, față de suma pe care ar fi achitat-o dacă era respectat cursul CHF de la data contractării.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretențiilor solicitate în prezentul litigiu, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului, hotărârea recurată având, în raport de art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., caracter definitiv de la pronunțare.

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac exercitată, decizia împotriva căreia s-a declarat recurs neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții - reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 668/Ap din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții - reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 668/Ap din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2018.