ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 36/2018

HOTĂRÂRE
17.01.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 36/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2015 la data de 03.12.2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să se constate că sunt abuzive clauzele prevăzute de art. 5 lit. c), d) din convenția specială a convenției de credit nr. x/29.06.2007, clauza în care este prevăzută perceperea comisionului de administrare din actul adițional; să se dispună anularea acestor clauze, restituirea sumelor încasate cu acest titlu de la data reținerii până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în prezentul dosar, precum și la plata dobânzii aferente acestor sume; înghețarea cursului de schimb valutar CHF - RON și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, cu eliminarea comisioanelor mai sus menționate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 4854 din 10.06.2016 s-a respins acțiunea civilă, ulterior precizată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta D. S.A.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia nr. 108 din 13 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanții reclamanți A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 4.854 din 10.06.2016 pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu în contradictoriu cu intimata pârâtă D. având ca obiect constatare nulitate act. A fost schimbată sentința în sensul că a fost admisă în parte acțiunea. A fost constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5 lit. c), 4.1, 4.2, 4.3 din contract și art. 5.1 lit. b) din actul adițional. A fost dispusă înghețarea cursului de schimb valutar CHF - RON și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților sumele încasate în baza clauzelor abuzive, precum și sumele încasate în plus față de valoarea CHF de la data încheierii contractului. A fost obligată intimata la 1000 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta D. S.A.

Prin Decizia nr. 154 din 17.10.2017 Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

La termenul din 17.01.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON.

Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Cum decizia atacată cu recurs nu este pronunțată de o curte de apel ci de un tribunal rezultă că Înalta Curte nu este competentă material să soluționeze o astfel de cerere de recurs ci curtea de apel competentă teritorial.

Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Totodată, se impune observația că Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582/20 iulie 2017.

Față de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 13 februarie 2017, prezentul recurs nu intră sub incidența modificărilor generate de Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 deoarece aceasta devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la 20 iulie 2017, prin urmare în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurenta - pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei nr. 108 din 13 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 în favoarea Curții de Apel Craiova.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta - pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei nr. 108 din 13 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4223/2018
Ședința publică din data de 10 octombrie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6622/2017 din 25 septembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu
ÎCCJ 2018-03-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945/2018
Ședința publică din data de 15 martie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la 6 octombrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S
ÎCCJ 2018-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3870/2018
Ședința publică din data de 2 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu la data de 18 noiembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pâ
ÎCCJ 2018-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2018
Ședința publică din data de 11 mai 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în jude
ÎCCJ 2018-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 35/2018
Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 2.862 din 13.04.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2015, în contradicto
Sursă