ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1163/2017

Ședința publică din data de 23 martie 2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1925/24.06.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaților, având ca obiect anularea ordinului nr. 1108/10.11.2006, ca tardiv formulată, întrucât reclamantul a depășit termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, la data de 10.03.2015, A. a formulat cerere de revizuire, solicitând desființarea hotărârii și rejudecarea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2008

În motivare, revizuentul a invocat motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., susținând că înscrisul nou este fișa pentru evidența drepturilor bănești, aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, descoperită în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în ședința publică din data de 12.02.2015. Revizuentul a susținut că această fișă întrunește toate condițiile de admisibilitate, prevăzute în mod expres de legiuitor, pentru a fi calificat drept înscris nou.

De asemenea, revizuentul a invocat motivul special prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 referitor la încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 1 Protocolul 1 CEDO.

La data de 20.04.2015, pârâta Camera Deputaților a depus întâmpinare, prin care a arătat că, prin sentința nr. 1925/24.06.2008, Curtea de Apel București nu a evocat fondul, ci a admis excepția de tardivitate a formulării acțiunii. Or, potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., pot forma obiectul revizuirii doar hotărârile rămase definitive în instanțele de apel sau prin neapelare, precum și hotărârea dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Deși condiția de a fi vorba despre o hotărâre prin care se evocă fondul este prevăzută în mod expres doar pentru hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, este de principiu recunoscut în doctrina și practica judiciară că revizuirea privește numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul, întrucât motivele prevăzute de legiuitor sunt legate, de regulă, de situația de fapt. Pe cale de consecință, a arătat că sentința nr. 1925/24.06.2008 nu poate forma obiectul unei revizuiri întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În subsidiar, a susținut că Fișa invocată de revizuent nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. pentru a fi calificată drept înscris nou, întrucât: nu reprezintă un înscris, ci o sinteză care materializează informațiile cuprinse în alte înscrisuri; nu putea fi reținută de fostul angajator, având în vedere că a fost emisă de Casa de Pensii; nu face parte din categoria înscrisurilor care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; nu are relevanță față de obiectul dosarului nr. x/2008

De asemenea, a învederat că revizuentul, deși a invocat și prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, totuși nu a indicat motivele din care să rezulte încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, ci doar a făcut trimiteri la hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului vizând dreptul la pensia de serviciu, nerezultând aspecte care să conducă la concluzia încălcării de către instanță a principiului priorității dreptului comunitar.

Totodată, intimatul a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare, având în vedere exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, prin formularea căii extraordinare a revizuirii vădit netemeinice

Prin sentința nr. 1437 din data de 21 mai 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților și, în temeiul art. 108

1

alin. 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat revizuentului o amendă judiciară de 600 RON pentru introducerea cu rea-credință a cererii.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că preambulul art. 322 din C. proc. civ. de la 1865 reglemenetează obiectul revizuirii, legiuitorul prevăzând că sunt supuse acestei căi extraordinare de atac de retractare hotărârile rămase definitive în instanțele de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs când evocă fondul. Este adevărat că, în legătură cu hotărârile primei instanțe, rămase definitive prin neexercitarea căilor de atac, textul nu pune în mod expres condiția restrictivă de a fi hotărâri de fond, însă, întrucât rezivuirea nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres prevăzute de lege, iar aceste motive sunt legate, de regulă, de situația de fapt, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica judiciară această condiție a evocării fondului a fost extinsă la majoritatea hotărârilor (pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 4, 6, 7 și 8, se admite că revizuirea se poate exercita și împotriva unor hotărâri prin care nu se rezolvă fondul cauzei).

În legătură cu acest aspect, curtea a constatat că, prin hotărârile judecătorești invocate de revizuent la pagina 3 din cererea de revizuire, excepția inadmisibilității a fost respinsă pentru cu totul alte argumente. Astfel, decizia Î.C.C.J. nr. 190/17.01.2014 are în vedere o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. 1865 (contrarietate unor hotărâri definitive), caz în care, astfel cum s-a menționat deja, este admisibilă revizuirea, chiar dacă este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care nu s-a evocat fondul. Prin sentințele C.A.B. nr. 6034/24.10.2012 și nr. 2580/16.09.2013, s-a apreciat că nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ. 1865 nu conduce la respingerea revizuirii ca inadmisibilă, ci ca nefondată. Prin sentința C.A.B. nr. 6114/30.10.2012, s-a respins excepția inadmisibilității revizuirii întrucât, la data sesizării instanței, erau în vigoare dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, abrogarea acestora intervenind ulterior, prin Legea nr. 299/2011.

În consecință, instanța a constatat că niciuna dintre hotărârile invocate de revizuent nu poate fi reținută ca statuând contrar orientării doctrinei și practicii judiciare menționate anterior.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., prima instanță a subliniat că este cu atât mai necesar ca prin hotărârea supusă revizuirii să se fi rezolvat fondul cauzei, în condițiile în care acest motiv privește descoperirea unui înscris probator nou, a cărei administrare este de natură a conduce la schimbarea soluției.

Or, este evident că sentința nr. 1925/24.06.2008 nu se încadrează în această categorie, întrucât Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaților, având ca obiect anularea ordinului nr. 1108/2006, ca tardiv formulată. Cerința evocării fondului este imperios necesară, întrucât revizuentul nu aduce un înscris nou de natură a proba respectarea termenului de formulare a acțiunii, conform exigențelor impuse prin art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, ci invocă o fișă pentru evidența drepturilor bănești, aferentă perioadei septembrie 2007- decembrie 2014, care în mod cert are legătură cu fondul cauzei, ce nu a fost însă analizat prin sentința supusă revizuirii.

Și în ceea ce privește motivul special prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-a reținut că este necesar ca prin hotărârea supusă revizuirii să fi fost rezolvat fondul, întrucât acest text nu derogă de la prevederile art. 322 C. proc. civ., ci doar adaugă un motiv specific.

Mai mult, este evident că nu pot fi analizate susținerile revizuentului referitoare la jurisprudența instanțelor europene referitoare la dreptul la pensia de serviciu, atâta timp cât, prin sentința nr. 1925/24.06.2008, acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată.

Un argument suplimentar privind inadmisibilitatea revizuirii întemeiate pe acest motiv special este că textul în discuție se referă la încălcarea principiului supremației dreptului comunitar, ceea ce impune invocarea și aplicabilitatea în cauză, în baza acestui principiu, a unor acte europene cu efect direct (tratate, regulamente, directive etc), astfel cum au fost interpretare de către Curtea de Justiției a Uniunii Europene. Or, revizuentul a invocat încălcarea art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O., astfel cum a fost interpretat și aplicat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, confuzia în care se află acesta fiind așadar evidentă.

În final, în temeiul dispozițiilor art. 108

1

lin. 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., curtea a aplicat revizuentului o amendă judiciară de 600 RON pentru introducerea cu rea-credință a cererii de revizuire, rea-credință ce rezultă nu numai din soluția dată prezentei cereri, cât și atitudinea părții, care înțelege să formuleze numeroase cereri de revizuire, toate fiind respinse de către instanțele judecătorești.

Împotriva sentinței a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, excepția inadmisibilității cererii de revizuire fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în mod eronat, a reținut condiția evocării fondului ca și condiție de admisibilitate a cererii de revizuire și a apreciat că această condiție este aplicabilă doar hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs, nu și sentințelor, cum este cea contestată în prezenta cauză.

În privința cazurilor de revizuire invocate în fața instanței de fond, recurentul a susținut că, în mod nelegal, acestea nu au fost analizate de instanța de fond, ele fiind întemeiate.

Înscrisul nou, invocat conform dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrunea condițiile impuse de textul de lege pentru a determina rejudecarea acțiunii, iar incidența dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost motivată în fapt și în drept în cuprinsul cererii de revizuire formulate.

Intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta cale de atac vizează sentința nr. 1437 din data de 21 mai 2015 prin care Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, de către A. împotriva sentinței nr. 1925/24.06.2008 pronunțate în dosarul nr. x/2008.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 adaugă un motiv de revizuire celor prevăzute de C. proc. civ. și vizează hotărârile rămase definitive și irevocabile pronunțate cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

De asemenea, dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. statuează expres că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază."

Înalta Curte constată netemeinicia criticilor recurentului subsumate cazurilor de modificare/casare reglementate de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., întrucât prima instanță nu a nesocotit norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, iar considerentele sentinței atacate conțin motivele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate. De altfel, aceste temeiuri de drept au fost invocate pur formal, recurentul neindicând norme de procedură încălcate sau alte argumente care să justifice incidența acestor motive de recurs.

Sentința instanței de fond a fost criticată și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

O hotărâre este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-aplicat greșit.

Aceste motive nu se regăsesc în cauza de față, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile legale.

Astfel, prin cererea adresată Curții de Apel București revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinței nr. 1925/24.06.2008, invocând motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că înscrisul "fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014" este un înscris nou, ce îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de lege.

Pentru verificarea admisibilității cererii de revizuire, prima instanță a ținut cont de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere pentru motivele arătate la punctele 1-10.

De asemenea, prima instanță a reținut că o hotărâre pronunțată în primă instanță poate constitui obiect al revizuirii numai dacă s-a analizat fondul pretenției deduse judecății, cu atât mai mult cu cât cazul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat de către revizuent, se referă la un înscris ca mijloc de probă, care să fie determinant, respectiv să fie apt a conduce la stabilirea unei alte situații de fapt.

În privința categoriilor de hotărâri judecătorești ce pot fi supuse căii de atac a revizuirii, în doctrina de specialitate și în jurisprudență s-a recunoscut faptul că hotărârile pronunțate de prima instanță, rămase definitive prin nerecurare pot face obiectul unei cereri de revizuire cu condiția ca prin această hotărâre să fie evocat fondul cauzei.

Verificând sentința civilă nr. 1925/24.06.2008 pronunțate în dosarul nr. x/2008, instanța de fond a constatat, în mod corect, că în acel dosar nu a fost cercetat fondul cauzei, soluția fiind pronunțată, cu prioritate, pe excepția tardivității cererii deduse judecății, deci fără analizarea situației de fapt.

O hotărâre pronunțată în primă instanță poate constitui obiect al revizuirii numai dacă s-a analizat fondul pretenției deduse judecății, cu atât mai mult cu cât cazul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat în cauză, se referă la un înscris ca mijloc de probă, care să fie determinant, respectiv să fie apt a conduce la stabilirea unei alte situații de fapt.

Deși revizuentul susține că instanța de fond trebuia să aibă în vedere înscrisul prezentat și să se pronunțe asupra fondului cererii de revizuire, aceste susțineri sunt nefondate, deoarece condiția este impusă de chiar caracterizarea căii de atac a revizuirii, care este o cale de atac de retractare, iar motivele pentru care poate fi formulată vizează împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării.

Nu trebuie neglijat faptul că, prin normele procedurale sus citate nu s-a urmărit să se deschidă părților o cale ocolitoare prin care să se ajungă la reexaminarea fondului după epuizarea căilor de atac, invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor legale aplicabile, a probatoriilor încuviințate și administrate în cauză.

De asemenea, Înalta Curte constată că celelalte argumente referitoare la înscrisul considerat nou de către recurent nu pot fi analizate, ele nevizând soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Admisibilitatea cererii de revizuire a fost analizată de către instanța de fond și prin prisma celui de al doilea motiv invocat, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Interpretarea acestor dispoziții este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne. Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare.

Revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, iar instanța de fond nu a putut reține existența unei incompatibilități între acesta și legislația internă.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul nu a indicat concret cazurile de încălcare a principiului priorității dreptului comunitar, ci a facut o serie de referiri la hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene sau la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a se putea discerne incidența acestora în cauza de față.

Pe de altă parte, din considerentele sentinței recurate nu rezultă aspecte care să conducă la concluzia încălcării principiului priorității dreptului comunitar, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluției de respingere ca tardivă a acțiunii, fără raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar.

Față de considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, iar instanța de fond a verificat și a constatat în mod corect inadmisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1437 din 21 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.