ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1856/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung, la data de 11 februarie 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E. și F., solicitând anularea unei sentințe de partaj anterioare și partajarea din nou a averii succesorale rămase după deschiderea succesiunii autoarei G.

Prin sentința civilă nr. 1528 din 10 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., D., E. și F.

Prin decizia definitivă nr. 1087 din 8 aprilie 2015, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul promovat împotriva sentinței primei instanțe, confirmând soluția judecătoriei, în sensul că există autoritate de lucru judecat, cu motivarea că nu se mai poate formula nicio obiecție privind legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 537 din 13 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, intrată în puterea lucrului judecat.

Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 1087 din 8 aprilie 2015 a Tribunalului Argeș, secția civilă, a fost respins de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca inadmisibil, prin decizia nr. 315 din 15 octombrie 2015.

La data de 17 iunie 2016, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 315 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Prin decizia nr. 2130 din 9 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 315 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Ulterior, la data de 18 iulie 2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrată o nouă cerere de recurs formulată de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 315 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, ce face obiectul prezentului dosar.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 02.10.2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a constatat faptul că hotărârea ce face obiectul căii de atac nu poate fi atacată cu recurs, fiind pronunțată în materia împărțelii judiciare în care nu este reglementată expres calea de atac a recursului.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 02.10.2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 31-37, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial din data de 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016:

"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel in cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Trebuie menționat faptul că art. 94 pct. 1 lit. i) din C. proc. civ., republicat, a devenit art. 94 pct. 1 lit. j) prin renumerotare (articol ce reglementează competența judecătoriei după materie și valoare, una dintre categoriile litigiilor care intră în competența acestei instanțe fiind și aceea având ca obiect împărțeala judiciară indiferent de valoarea bunurilor supuse partajului).

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 și 6 din același cod, sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, în materia împărțelii judiciare nefiind reglementată expres calea de atac a recursului, hotărârea pronunțată în soluționarea unei astfel de cereri nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Totodată, se constată că decizia nr. 315 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, fiind pronunțată în soluționarea unui recurs (inadmisibil, de asemenea), este o decizie definitivă, hotărâre ce nu mai este supusă căii de atac a recursului.

De altfel, se reține, așa cum s-a menționat anterior, în istoricul cauzei, faptul că hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză a mai făcut obiectul unei cereri de recurs, respinse ca inadmisibilă, prin decizia nr. 2130 din 9 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 315 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 315 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2017.