ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

11.09.2017

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 297/A/2017

Deliberând asupra

cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74/F din 21 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a

respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de persoana transferabilă A. împotriva sentinței penale nr. 52 din 22 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ii-a penală, în Dosarul nr. x/2/2015.

A fost obligat contestatorul la 500 lei cheltuieli judiciare stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că, p

rin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 martie 2017 sub nr. x/2/2017, petentul condamnat A. - încarcerat în Regatul Norvegiei - a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., să se constate că există o nelămurire cu privire la Hotărârea nr. 52/2016 a Curții de Apel București dată în Dosarul nr. x/2/2015 și o împiedicare la executare, respectiv omisiunea consimțământului său privind transferul, precum și faptul că persoana transferabilă s-a stabilit în Norvegia în fapt din anul 2008, iar în drept din 20 iulie 2009, cu mult timp înainte de a fi condamnat, iar relațiile sale de familie (copil minor și mama copilului) și cercul social se află în această țară.

În susținerea contestației, petentul a arătat că a fost condamnat la 13 ani închisoare de către o instanță din Norvegia (Tribunalul de District din Nedre Telemark, din data de 17 iunie 2014, rămasă definitivă la 25 septembrie 2014), iar prin sentința penală nr. 52 din 22 martie 206 Curtea de apel București a admis, în mod greșit, cererea formulată de Regatul Norvegian având ca obiect transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Contestatorul petent a mai arătat că, pe parcursul soluționării procesului privind transferarea sa în România, nu a beneficiat de o apărare corespunzătoare, că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul de egalitate de tratament și mai ales i-a fost îngrădit dreptul a a-și manifesta consimțământul cu privire la cererea de transfer.

Totodată, a arătat că, în urma recunoașterii hotărârii de condamnare și transferarea sa în România în vederea continuării executării pedepsei, cu privire la liberarea condiționată îi sunt aplicabile dispozițiile legii penale române pe care le consideră ca fiind mai aspre în raport cu dispozițiile cuprinse în codul penal norvegian apreciate mai favorabile cu privire la executarea pedepsei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 52 din data de 22 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut Hotărârea nr. 14/034366/MED/NETE, pronunțată de T

ribunalul de District din Nedre Telemark, din data de 17 iunie 2014, rămasă definitivă la 25 septembrie 2014, și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 13 ani. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 20 mai 2013 la zi.

Hotărârea de recunoaștere a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 487/A din 12 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Curtea a constatat că în prezenta cauză petentul invocă apărări pe fond, care au fost avute în vedere și discutate la momentul soluționării cererii de recunoaștere și transfer dar și în apel, așa încât prin contestația formulată condamnatul tinde la rediscutarea unor chestiuni ce au intrat în puterea lucrului judecat.

Astfel, s-a constatat că aspectele invocate de persoana transferabilă cu privire la situația sa familială, de sănătate și domiciliu au fost invocate atât în fața instanței de fond, cât și a celei de apel. Mai mult, în apel, persoana transferabilă, citată personal, a formulat note scrise, ce au fost susținute cu ocazia dezbaterilor de apărătorul desemnat din oficiu. Practic, de o manieră mai puțin detaliată, dar toate aspectele invocate în susținerea contestației au fost aduse la cunoștința atât a instanței de fond cât și a celei de apel.

De asemenea, starea de sănătate a acestuia, a fost de asemenea cunoscută de ambele instanțe, astfel încât producerea, la acest moment, a scrisorii medicale emise de Clinica de sănătate psihiatrică de la Spitalul din Vestfold Norvegia nu constituie un element nou, ci doar o detaliere a unui aspect analizat deja de instanța de fond și apel.

Și aspectele de natură legislativă susținute în contestație au fost dezbătute în contradictoriu și analizate de instanța de fond și cea de apel.

În consecință, Curtea a constatat că prezenta contestație tinde la o reluare a analizei cauzei, efect ce este împiedicat de existența principiului autorității de lucru judecat. De altfel, existența Tratatului bilateral cu Norvegia nu constituie un impediment legal în admiterea cererii de transfer, cerere ce a fost formulată chiar la solicitarea statului norvegian. Aceeași excepție prevăzută de Legea nr. 302/2004 este reglementată și de Tratatul bilateral în cauză, prin art. 6 rap. la art. 4, consimțământul persoanei condamnate nefiind necesar dacă persoana condamnată este cetățean al statului de executare și locuiește pe teritoriul acestuia, or această împrejurare, care este una de fapt, a fost deja analizată și prin prisma Legii nr. 302/2004 și a fost considerată ca fiind incidentă în cauză.

De asemenea, contestatorul a avut posibilitatea să-și facă o apărare completă, în fața ambelor instanțe, toate drepturile sale fiind respectate în integralitate.

Împotriva

sentinței

penale nr. 74/F din 21 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală,

a declarat apel

condamnatul A.

, solicitând desființarea sentinței și pe fond admiterea contestației la executare.

Examinând cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Conform dispozițiilor

art.

598

C. proc. pen.

, contestația la executare este mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, ivite cu ocazia ori în timpul executării u

nei hotărâri penale definitive.

Prin urmare, contestația la executare nu are natura juridică a unei căi de atac, astfel încât, pe această cale, nu se pot invoca aspecte referitoare la legalitatea sau temeinicia hotărârilor puse în executare, ce țin de judecata în fond a cauzei și care au intrat în puterea lucrului judecat.

Or, în prezenta cauză, niciunul din motivele invocate de condamnatul A. ca fiind impedimente la executare - respectiv lipsa consimțământului la transfer

situația sa familială, starea precară de sănătate,

existența Tratatului bilateral

dintre România și Norvegia

- nu se încadrează în cazurile de contestație la executare prevăzute de C. proc. pen., acestea fiind aspecte care țin de judecata în fond a cauzei, în care condamnatul a avut calitatea de persoană transferabilă și care au reprezentat apărări pe care le-a supus atenției, atât instanței de fond, cât și a celei de control judiciar.

Pentru considerentele expuse,în baza dispozițiilor

art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva

sentinței penale nr. 74/F din 21 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

va fi obligat apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.,

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.