ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 257/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoașterea Sentinței penale din data de 13 iunie 2013 pronunțată în Dosar nr. 13-092712MED-OTIR/03 de Tribunalul de Primă Instanță din Oslo, definitivă la data de 20 iunie 2013, privind pe condamnatul A.V.G. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin Sentința penală din data de 13 iunie 2013 pronunțată în Dosar nr. 13-092712MED-OTIR/03 de Tribunalul de Primă Instanță din Oslo, definitivă la data de 20 iunie 2013, s-a dispus condamnarea cetățeanului român A.V.G. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 257 și 258 Cod penal norvegian, și tăinuire, prev. de art. 317 Cod penal norvegian, constând în aceea că în perioada 16 - 17 aprilie 2013, împreună cu alte persoane, a pătruns prin efracție în două locuințe și a sustras mai multe bunuri, bijuterii și suma de 2.000 de coroane, sus-numitul păstrând diverse bijuterii cunoscând că provin din comiterea infracțiunii de furt.

Referitor la examinarea îndeplinirii dublei incriminări conform disp. art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 rep., s-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat numitul A.V.G. a fac parte din infracțiunile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Tratatul menționat anterior și astfel nu se impune verificarea dublei incriminări.

Faptele astfel reținute au corespondent în legislația penală română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 174 - 175 lit. b) C. pen. român.

Totodată, din actele dosarului rezultă că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 143 lit. a), b), c), d), f) din aceeași lege, în sensul că:

- persoana condamnată A.V.G. este cetățean român;

- hotărârea penală de condamnare este definitivă, începând cu data de 20 iunie 2013;

- la data primirii cererii de transferare, sus-numitul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale de 1 an și 3 luni închisoare.

Sub acest aspect, s-a reținut că potrivit certificatului comunicat de autoritățile judiciare norvegiene, în conformitate cu dispozițiile art. 4 - 6 din Tratatul dintre România și Regatul Norvegiei privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Oslo la data de 20 septembrie 2010, ratificat prin Legea nr. 296/2011, numitul A.V.G. a fost arestat preventiv la data de 17 aprilie 2013, perioadă ce a fost dedusă din pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare astfel încât executarea pedepsei se finalizează la data de 12 iulie 2014;

- persoana condamnată a consimțit la transfer, consimțământ exprimat în declarația sa;

- din examinarea tuturor actelor cauzei rezultă că, în această fază a procedurii, statul de condamnare nu se opune transferului.

Sub aspectul naturii și duratei pedepsei principale de 1 an și 3 zile închisoare aplicate condamnatului, Curtea a constatat că acestea corespund prevederilor legii române, astfel încât continuarea executării sancțiunii este conformă exigențelor art. 158 din Legea nr. 302/2004 (republicată).

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin Sentința penală nr. 455/F din data de 02 octombrie 2013 a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A recunoscut Sentința penală din data de 13 iunie 213 pronunțată în Dosar nr. 13-092712MED-OTIR/03 de Tribunalul de Primă Instanță din Oslo, definitivă la data de 20 iunie 2013, privind pe condamnatul A.V.G.

A dispus transferarea persoanei condamnate A.V.G. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare.

A dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 17 aprilie 2013 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 RON, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri, condamnatul persoană transferabilă A.V.G. a declarat recurs, unicul motiv comunicat fiind acela că s-a răzgândit asupra consimțământului la transfer, dorind să continue executarea pedepsei într-un penitenciar din Norvegia.

Verificând hotărârea atacată atât pe baza actelor și lucrărilor de la dosar Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, cererea Ministerului Justiției din Norvegia de transferare a persoanei condamnate A.V.G. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare întrunește condițiile prevăzute de art. 143 și art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În esență, s-a constatat că hotărârea prin care a fost aplicată pedeapsa, în executarea căreia se află condamnatul, este definitivă, a fost aplicată pentru fapte care constituie infracțiuni și potrivit legii din România, există atât consimțământul statului de condamnare, cât și consimțământul persoanei condamnate.

Cât privește acest din urmă consimțământ, acesta a fost luat condamnatului în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004 fiind consemnat în declarația sa din 28 iunie 2013, aflată la dosar.

Un astfel de consimțământ, care, potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004, este "(...) exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România", este de natură, dacă sunt întrunite și celelalte cerințe legale, să declanșeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaționale în materia penală, de recunoaștere a hotărârii penale și de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei și este irevocabil.

Nici dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, nici cele de drept procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii declarației de consimțământ.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de persoana transferabilă A.V.G. împotriva Sentinței penale nr. 455/F din data de 02 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă A.V.G. împotriva Sentinței penale nr. 455/F din data de 02 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV