ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106/P din data de 10 septembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost recunoscută sentința penală cu nr. 23-133396- TOSL/04 pronunțată de Tribunalul Municipal Oslo Tingrett - Novegia, rămasă definitivă la aceeași dată, prin care persoana condamnată A., a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în prezent aflată în stare de detenție pe teritoriul Norvegiei, într-un penitenciar de pe teritoriul României, în vederea executării pedepsei de 4 ani și 4 luni închisoare.

A fost dispusă executarea în România, potrivit dispozițiilor C. proc. pen., a pedepsei de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată condamnatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la un grup criminal organizat și spălare a produselor infracțiunii, prevăzute și pedepsite de art. 338 paragraf 1, Secțiunea 337, paragraf 1, secțiunea 79c, paragraf 15 din C. pen. norvegian, fapte incriminate de legea română drept infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. și spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 156 alin. (1) Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost dedusă din pedeapsa de 4 ani și 4 luni zile închisoare aplicată condamnatului A. perioada de 603 zile executată până la data de 24.10.2024, precum și perioada executată în continuare de la data de 24.10.2024 la zi.

În baza art. 160 alin. (1) Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cheltuielile aferente transferării persoanei condamnate, sub escortă, precum și orice alte cheltuieli efectuate anterior transferării persoanei condamnate, au rămas în sarcina statului emitent.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii aplicate persoanei condamnate A. la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus, la data rămânerii definite a hotărârii, comunicarea acesteia și a mandatului de executare persoanei condamnate, autorității competente a statului emitent, Centrului de cooperare polițienească din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și Direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției din România.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 272 C. proc. pen.., suma de 565 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 04.09.2025 a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța cu cererea privind transferul în România, în vederea executării pedepsei și recunoașterea sentinței penale nr. 23-133396MED- TOSL/04 pronunțată la data de 06.02.2024 de Tribunalul Municipal Oslo Tingrett - Norvegia, rămasă definitivă la data de 20.08.2024, prin care numitul A., a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la un grup criminal organizat și spălare a produselor infracțiunii, prev. de art. 338 paragraf 1, Secțiunea 337, paragraf 1, secțiunea 79c, paragraf 15 din C. pen. norvegian, fapte incriminate de legea română drept infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. și spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a notat din cuprinsul sesizării că, în sarcina condamnatului A. s-a reținut că în perioada decembrie 2022 - 1 martie 2023, în mai multe rânduri, la instrucțiunile altor persoane, a călătorit la mai multe adrese diferite, în principal în Oslo, pentru a colecta sume de bani de la persoane necunoscute, apoi a transportat banii la reședința coinculpatului B. din Oslo, unde banii au fost numărați și raportați pe un canal de chat whats-app unor persoane necunoscute, apoi banii au fost păstrați la o adresă din Oslo, urmând să fie predați unor terțe persoane pentru a-i transporta în Turcia sau la alte destinații necunoscute, astfel că numitul A. a spălat suma de 35.411.400 NOK (coroane norvegiene).

În drept, au fost invocate prevederile art. 338 paragraf 1, Secțiunea 337, paragraf 1, secțiunea 79c, paragraf 15 din C. pen. norvegian

Din conținutul Certificatului emis de către autoritățile judiciare din Norvegia rezultă că, în prezent, condamnatul A. este reținut și se află în executarea pedepsei de 4 ani și 4 luni închisoare, iar pedeapsa, conform dreptului intern al statului emitent, va fi executată integral la data de 28.06.2027 (durata totală de privare de libertate executată deja fiind de 606 zile, calcul efectuat la data de 24.10.2024) .

A mai fost arătat că, inculpatul a fost prezent în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată hotărârea de condamnare, nu a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, nici cu executarea pedepsei aplicate de către instanța de judecată norvegiană într-un penitenciar din România, fără a da niciun motiv.

S-a reținut că, potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

În cauză, s-a arătat că prin hotărârea judecătorească nr. 23-133396MED- TOSL/04 pronunțată la data de 06.02.2024 de Tribunalul Municipal Oslo Tingrett - Norvegia, rămasă definitivă la data de 20.08.2024, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la un grup criminal organizat și spălare a produselor infracțiunii, fapte prevăzute și pedepsite de art. 338 paragraf 1, Secțiunea 337, paragraf 1, secțiunea 79c, paragraf 15 din C. pen. norvegian.

Prima instanță a constatat că faptele comise de persoana condamnată sunt prevăzute în C. pen. român și incriminate de legea penală română, constituind, după caz, infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. și spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Astfel, s-a arătat că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, întrucât faptele comise de persoana condamnată sunt incriminate de legea română. Totodată, s-a constatat că nu există vreunul din cazurile care înlătură executarea pedepsei, iar hotărârea de condamnare este definitivă și executorie.

În cuprinsul sentinței apelate s-a mai arătat că persoana condamnată A. nu a consimțit la executarea pedepsei în România, arătându-se, însă, că acest acord nu este necesar, potrivit art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că este cetățean român și trăiește pe teritoriul României.

Reținând și dispozițiile art. 163 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care reglementează cauzele potrivit cărora o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, Curtea de Apel Constanța a constatat că în cauză nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de acest text de lege și a concluzionat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru recunoașterea hotărârii de condamnare și transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării pedepsei într-un penitenciar în România pentru continuarea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel persoana condamnată A..

Atât prin concluziile susținute oral în fața Înaltei Curți, cât și prin motivele de apel scrise depuse la dosar, apelantul persoană condamnată, prin apărător ales, a formulat, în esență, următoarele critici:

- încălcarea dispozițiilor art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind lipsa consimțământului condamnatului în condițiile în care aceasta este obligatorie; în cadrul acestei critici apelantul a susținut că nu trăiește pe teritoriul României, iar faptul că are înscris un domiciliu pe cartea de identitate în județul Constanța nu echivalează cu o reședință efectivă în România.

- încălcarea dreptului la apărare efectivă garantat de art. 6 CEDO, având în vedere apărarea pur formală realizată în fața primei instanțe;

- verificarea defectuoasă a dublei incriminări și constatarea eronată a îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. b) din Lege nr. 302/2004.

Examinând apelul declarat de persoana condamnată A. prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Premergător, Înalta Curte observă că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Tratatului din 20 septembrie 2010 încheiat între România și Regatul Norvegiei, privind transferarea persoanelor condamnate, ratificat prin Legea nr. 296/2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2012), recunoașterea și executarea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare norvegiene față de persoana condamnată A. fiind condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 4 - 9 din Tratat, precum și de respectarea condițiilor reglementate de art. 140 - art. 142 din Legea nr. 302/2004, republicată (în măsura în care nu există stipulații în acest sens în Tratat).

Prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004 republicată reglementează condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine pronunțate în state terțe.

Astfel, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Dispozițiile art. 6 din Tratatul din 20 septembrie 2010 încheiat între România și Regatul Norvegiei, privind transferarea persoanelor condamnate prevăd că:

a) persoana condamnată este cetățean al statului de executare și locuiește pe teritoriul acestuia;

b) persoana condamnată va fi deportată în statul de executare imediat după ce va fi pusă în libertate după executarea condamnării, în baza unei dispoziții de expulzare sau deportare inclusă în hotărâre ori într-o decizie judiciară sau administrativă ori în orice altă măsură ce decurge din hotărârea pronunțată.

Opinia persoanei condamnate va fi luată în considerare în procesul de luare a deciziei în legătură cu înaintarea hotărârii împreună cu certificatul. Dacă persoana și-a exercitat dreptul prevăzut în prezentul alineat, opinia persoanei condamnate va fi înaintată statului de executare. Dacă persoana condamnată și-a exprimat în mod verbal opinia, statul emitent trebuie să pună la dispoziția statului de executare consemnarea în scris a opiniei.

Aplicând aceste dispoziții legale la prezenta cauză, Înalta Curte constată că persoana condamnată A. nu a consimțit la predare, context în care instanța de control judiciar urmează să analizeze celelalte condiții în care se poate dispune transferul într-un penitenciar din România referitoare la cetățenia și domiciliul persoanei condamnate, respectiv existența unei hotărâri de expulzare din statul emitent.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că persoana condamnată nu mai trăiește pe teritoriul României și nici nu mai are legături cu această țară.

Conform preambulului din Tratatul din 20 septembrie 2010 încheiat între România și Regatul Norvegiei, privind transferarea persoanelor condamnate, scopul recunoașterii și executării condamnării pronunțate în statul emitent este tocmai facilitarea reabilitării sociale a persoanei condamnate în statul membru de origine, considerându-se că acest obiectiv reclamă ca persoanele care sunt condamnate definitiv ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni penale să aibă posibilitatea de a-și ispăși condamnarea în mediul lor social de origine și că cel mai bun mijloc de a îndeplini această cerință este de a-i transfera către țările lor de origine.

Din ansamblul construcției Tratatului rezultă că acest scop urmărește recunoașterea și executarea condamnării în statul de executare independent dacă persoana condamnată deținută în statul terț emitent și-a dat sau nu consimțământul la transfer. Pentru îndeplinirea acestui scop, este esențial conform art. 6 pct. 2 lit. a) din Tratat ca persoana condamnată "să locuiască" pe teritoriul statului de executare, evaluându-se în acest sens criteriile precum atașamentul persoanei la statul de executare, precum și faptul dacă persoana în cauză are în acest stat legături familiale, lingvistice, culturale, sociale sau economice ori de alt tip.

În același sens, dispozițiile art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, prevăd că, statul pe teritoriul căruia trăiește persoana este considerat statul cu care aceasta are legături strânse în baza reședinței obișnuite și a altor elemente de tipul relațiilor familiale, sociale, profesionale și culturale.

Or, în speță, conform datelor existente la dosar, exceptând cetățenia română și un domiciliul formal în România (în județul Constanța), A. nu deține nicio legătură familială, culturală sau profesională cu statul român, aptă să îi faciliteze reinserția socială dacă ar fi transferat în România pentru executarea în continuare a pedepsei de 4 ani și 4 luni închisoare.

Prin urmare, executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepsei care i-a fost aplicată lui A. de către instanțele norvegiene nu ar satisface în România scopul reabilitării sociale a persoanei vizate, acesta fiind mai bine atins dacă acesta își va executa integral pedeapsa în Norvegia, unde a locuit constant anterior încarcerării și unde se află o parte din familia sa.

Pe de altă parte, persoana condamnată nu trăiește în România, în sensul art. 6 pct. 2 lit. a) din Tratat, ceea ce atrage, în lipsa unui consimțământ exprimat, incidența motivului de refuz prevăzut de art. 6 cu referire la art. 4 din același Tratat. Acest motiv, subordonează în statul de executare, recunoașterea și executarea hotărârii de condamnare pronunțate în statul emitent de îndeplinirea a două cerințe cumulative: persoana condamnată să fie cetățean al statului de executare și să locuiască pe teritoriul acestuia.

În considerarea argumentelor enunțate mai sus și având în vedere că față de A. autoritățile statului norvegian nu au dispus vreun ordin de expulzare sau de deportare, în temeiul art. 141 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, se impune respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare norvegiene.

În egală măsură, nefiind îndeplinită condiția cumulativă prev. de art. 142 alin. (1) lit. c) din legea specială și art. 6 din Tratatului din 20 septembrie 2010 încheiat între România și Regatul Norvegiei, Înalta Curte constată că nu mai este necesară analizarea celorlalte critici ale persoanei condamnate și nici a celorlalte condiții prevăzute de art. 142 din Legea nr. 302/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. cu referire la art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, va admite apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 106/P din data de 10 septembrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 141 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004, va respinge solicitarea autorității judiciare din Norvegia de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul României a sentinței penale cu nr. 23-133396MED- TOSL/04 pronunțată de Tribunalul Municipal Oslo Tingrett - Norvegia, la data de 06.02.2024, rămasă definitivă la data de 20.08.2024, privind pe A..

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen.. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 350 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 106/P din data de 10 septembrie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

Respinge solicitarea autorității judiciare din Norvegia de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul României a sentinței penale cu nr. 23-133396MED- TOSL/04 pronunțată de Tribunalul Municipal Oslo Tingrett - Norvegia, la data de 06.02.2024, rămasă definitivă la data de 20.08.2024, privind pe A..

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 350 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2025.