ÎCCJ, Decizia nr. 57/2019

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 octombrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, a dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 21 și art. 24 din Constituția României, revizuită, formulate de revizuentul A.

Totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a judecării cauzei.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că obiecțiunile formulate de revizuentul A. cu privire la dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

S-a arătat că revizuentul a susținut, în esență, că textul art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât sintagma "conduc în mod evident", din cuprinsul acestui text, nu face parte din limbajul juridic specializat, ci aparține limbajului comun, având valori denotative diferite pentru destinatarii acesteia, respectiv magistrații chemați să aplice norma de drept procedural menționată, care permite interpretări diferite și, în consecință, este creatoare de insecuritate juridică. Astfel, admisibilitatea unei cereri de revizuire este condiționată de o apreciere pur subiectivă, diferită de la un judecător la altul, și nu de o analiză în temeiul unor criterii precis determinate, cu același înțeles, atât pentru instanța de retractare, cât și pentru revizuent.

În continuare, instanța a mai reținut că în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Mai mult, din referirile la Decizia nr. 591/2015 a Curții Constituționale - prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "dacă cererea este vădit nefondată" din cuprinsul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen. este neconstituțională în raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României - făcute, se constată că, prin invocarea excepției de neconstituționalitate, în realitate, recurentul nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile constituționale, ci modificarea acesteia.

Constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, a dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 21 și art. 24 din Constituția României, revizuită, formulată de revizuentul B.

Cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei, Înalta Curte a reținut că această cerere este inadmisibilă, față de împrejurarea că noul C. proc. pen. nu mai prevede o astfel de dispoziție, inadmisibilitatea reprezentând o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Împotriva dispoziției de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 21 și art. 24 din Constituția României cuprinsă în încheierea pronunțată la 18 octombrie 2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 revizuentul A., prin apărător ales, a formulat, după pronunțarea soluției în ședință publică, recurs.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al revizuentului A. la termenul din 4 martie 2019 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că recursul formulat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și Decizia nr. 3991/9.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorii realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, întrucât verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată următoarele:

Din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 se constată că legea a cărei neconstituționalitate se invocă este în vigoare, nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional, iar excepția a fost invocată în cursul unui proces penal.

În ceea ce privește condiția ca norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în acord cu instanța de fond, constată că nu este îndeplinită în speța de față.

Legătura dintre norma ce face obiectul excepției și cauză trebuie să fie determinantă în ceea ce privește soluția ce urmează a se pronunța. Altfel spus, legătura dintre excepția invocată și soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispozițiilor legale de a căror neconstituționalitate depinde soluția ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii, acest lucru presupunând, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Autorul excepției apreciază că dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. contravin dispozițiilor art. 21 și 24 din Constituție, susținând că admisibilitatea cererii de revizuire este legată de modul în care se interpretează sintagma "dacă cererea este vădit nefondată" cuprinsă în dispozițiile normei la care a făcut referire.

Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate, ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții legale dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei. Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Totodată, constată și că autorul excepției nu a invocat o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci astfel cum corect a observat prima instanță, se tinde la interpretarea și aplicarea legii penale.

Referitor la critica de nelegalitate invocată, în sensul că instanța de fond nu a acordat cuvântul asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 din C. pen., a dispozițiilor art. 304 din C. pen., precum și cu excepția de neconstituționalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, instanța consideră că aceasta nu poate fi reținută. Din cuprinsul încheierii din data de 18 octombrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, instanța a pus în discuție oportunitatea discutării cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate antemenționate, în raport cu etapa admisibilității în principiu a cererilor de revizuire ce fac obiectul celor două cauze", cu privire la acestea pronunțându-se prin Sentința penală nr. 575 din data de 18.10.2018, motiv pentru care instanța nu le poate analiza în prezenta cale de atac.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 21 și art. 24 din Constituția României cuprinsă în încheierea pronunțată la 18 octombrie 2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 21 și art. 24 din Constituția României cuprinsă în încheierea pronunțată la 18 octombrie 2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 martie 2019.

Procesat de GGC - GV