ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 150/2019

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 578/A din data de 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a dispus în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată respingerea, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale formulate în faza procesuală a apelului de către apelantul revizuent A.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut referitor la cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate în faza procesuală a apelului de către recurentul A., că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, instanța în fața căreia se formulează această solicitare trebuie să verifice următoarele aspecte: dispozițiile criticate sunt cuprinse într-o lege sau într-o ordonanță, aceste dispoziții sunt în vigoare și sunt pretins contrare unor prevederi constituționale, declararea ca neconstituționale a prevederilor ar determina o soluționare diferită a cauzei; excepția este invocată în fața unei instanțe de judecată; prevederile normative nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

"Legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică în privința obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

În cauza dedusă judecății instanța a fost învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, fără a se ajunge la analiza aspectelor invocate în susținerea cazului de revizuire menționat de revizuent, pe considerentul că faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire, care a fost judecată definitiv.

Curtea de Apel București a constatat că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Or, dispozițiile legale care constituie obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv art. 456 alin. (1) C. proc. pen. și art. 458 C. proc. pen.. (care se referă la instanța căreia i se adresează și care este competentă să soluționeze cererea de revizuire), nu au efect asupra soluției inadmisibilității în cauza dedusă judecății.

Aceeași este și situația privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 474 alin. (4) și art. 474

1

C. proc. pen.. (invocate de petent în condițiile în care prima instanță s-a raportat la o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii pentru a respinge excepția de necompetență materială a instanței).

Așa fiind, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Prin urmare, excepțiile de neconstituționalitate menționate nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reținând că obiectul cauzei de față este apelul declarat împotriva sentinței de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a reținut că aceeași cerere a fost formulată de revizuent și în fața primei instanțe, fiind respinsă, ca inadmisibilă, împotriva acestei soluții, așa cum a precizat și în scris revizuentul, nefiind exercitată cale de atac, sentința rămânând, prin urmare, definitivă pe aspectul menționat.

În condițiile în care cauza de față vizează soluționarea apelului împotriva unei hotărâri prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire fără a se proceda la verificarea îndeplinirii condițiilor pentru reținerea acestui caz de revizuire, altele fiind considerentele pentru care a fost respinsă cererea de revizuire formulată, în mod evident, excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei de față.

În ceea ce privește criticile legate de faptul că în mod eronat s-ar fi calificat aspectele legate de nelegalitatea O.U.G. nr. 18/2016 ca fiind motive ce țin de excepția de neconstituționalitate menționată, Curtea a apreciat că sunt nefondate, considerând că în mod corect prima instanță a reținut că aspectele invocate sunt apărări legate de neconstituționalitatea invocată și nu reprezintă o chestiune asupra căreia instanța să fie nevoită să se pronunțe separat. Împrejurarea că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția menționată a fost respinsă ca inadmisibilă nu echivalează cu lăsarea nesoluționată a unei cereri adresate instanței de judecată, așa cum a susținut revizuentul.

Curtea a arătat că aceleași aprecieri sunt valabile și în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 C. pen. în forma actuală, reținând că acestea au legătură cu dosarul în care a fost pronunțată sentința penală de condamnare, vizată prin cererea de revizuire, neavând legătură cu cauza de față. În plus, s-a reținut în susținerea excepției invocate că apelantul revizuent nu arată în concret care sunt criticile legate de neconstituționalitate, aduse textului de lege menționat, fiind prezentate pe larg nemulțumirile petentului legate de condamnarea sa și modalitatea de soluționare a primei cereri de revizuire formulate.

Curtea a reținut că singura dintre excepțiile invocate care ar putea avea legătură cu soluționarea cauzei de față ar putea fi cea care vizează dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., însă nici în privința acesteia nu sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale, în sensul solicitat de revizuent, având în vedere că din modalitatea de formulare a cererii rezultă că revizuentul formulează o serie de apărări legate de modalitatea de soluționare a cauzei de față și nu veritabile critici de neconstituționalitate. De altfel, în motivarea scrisă a excepției invocate apelantul a precizat în mod expres că solicită modificarea textului de lege menționat pentru a fi evitate situațiile în care organele judiciare apreciază greșit pe aceste aspecte, în raport de soluția dată unei cereri anterioare de revizuire.

Împotriva acestei decizii penale, cu referire exclusiv la dispoziția privind cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 474

1

și art. 474 alin. (4) C. proc. pen., art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., art. 297 C. pen., recurentul A. a declarat recurs.

În esență, recurentul a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 474

1

și art. 474 alin. (4) C. proc. pen., apreciind că acestea au un caracter confuz și contradictoriu, astfel că nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii.

În opinia recurentului, deciziile pronunțate în recursul în interesul legii nu au un caracter general obligatoriu, nu sunt opozabile erga omnes, fiind obligatorii pentru instanțele de judecată, nu și pentru părți.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a arătat că nici în cazul acestor prevederi nu sunt respectate exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, fiind în conflict cu prevederile convenționale și constituționale.

De asemenea, recurentul a apreciat că se impune admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., întrucât modul de exprimare al conținutului nu este suficient de clar și previzibil, iar legătura cu prezenta cauză este evidentă, în ipoteza admiterii excepției, are deschisă calea pentru a beneficia de instituția revizuirii sau a contestației.

În cuprinsul motivelor recursului formulat, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 C. pen. în forma actuală, întrucât prin O.U.G. nr. 14/2017 nu se face nicio mențiune referitoare la textul art. 297 C. pen., astfel că se poate aprecia că acest text de lege nu există.

În situația în care instanța consideră că art. 297 C. pen. conține un text identificabil, nu doar presupus, respectiv cel aplicabil înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 13/2017, recurentul a apreciat că acesta este lipsit de calitate, precizie și predictibilitate.

În opinia recurentului, neconstituționalitatea art. 297 C. pen. poate fi analizată și în condițiile în care se constată că O.U.G. nr. 14/2017 este nelegală sau neconstituțională, situație în care art. 297 C. pen. ar avea conținutul din O.U.G. nr. 13/2017.

Examinând recursul formulat de recurentul A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și decizia nr. 3991/9.11.2010 a Î.C.C.J., secția penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza aspectelor teoretice anterior menționate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Or, în cauză, Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 474

1

și art. 474 alin. (4) C. proc. pen., art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., art. 297 C. pen. nu are legătură cu soluționarea cauzei, aceasta vizând exclusiv o cerere de revizuire a sentinței penale prin care s-a dispus condamnarea recurentului. Motivele invocate în susținerea excepțiilor de neconstituționalitate vizează nemulțumirile petentului legate de condamnarea sa prin sentința penală nr. 1199 din 30.12.2013 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 825 din 10.06.2015 a Curții de Apel București și a modalității de soluționare a primei cereri de revizuire formulate, ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2016 de pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, secția Penală, cauză ce a fost soluționată prin sentința penală nr. 366 din 16.05.2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1209 din 21.09.2017 a Curții de Apel București.

În concret, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 474 alin. (4) și art. 474

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze, având în vedere că obiectul acesteia vizează exclusiv apelul declarat împotriva sentinței de respingere, ca inadmisibilă, a unei cereri de revizuire. Împrejurarea că, în cursul procesului penal, în vederea soluționării excepției de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 2 București invocată de recurent, instanța de fond a invocat Decizia nr. XXX din 09 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, nu este de natură a aprecia că există o legătură între soluționarea prezentei cauze și constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 474 alin. (4) și art. 474

1

C. proc. pen... Instanța de fond, în mod corect, a aplicat dispozițiile deciziei menționate, având în vedere că dezlegarea problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I (în speță, de la data de 26 octombrie 2007).

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că nu are legătura cu soluționarea cauzei.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 03 martie 2016 s-a stabilit că "soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională."

"Efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, facta praeterita, Curtea reține că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut."

În speță, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 126 din 03 martie 2016 recurentul a formulat cerere de revizuire, la data de 19.08.2016 împotriva sentinței penale nr. 1199 din 30.12.2013 prin care s-a dispus condamnarea sa, sentință ce a rămas definitivă prin decizia penală nr. 825 din 10.06.2015 a Curții de Apel București. Astfel, cererea de revizuire formulată vizează o cauză penală ce a fost definitiv soluționată anterior pronunțării și publicării Deciziei nr. 126 din 03 martie 2016 a Curții Constituționale.

În raport de aceste considerații, Înalta Curte apreciază că nu poate fi stabilită o legătură între soluționarea prezentei cauze și necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional cu privire la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen.. invocată de recurentul A., Înalta Curte constată că, în fapt, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia, în sensul de a oferi posibilitatea recurentului de a formula o nouă cerere de revizuire întemeiată pe același temei legal, aceleași motive și apărări, or admiterea acestei cereri de sesizare a Curții Constituționale ar transforma instanța de control constituțional într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată. Autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 C. pen., Înalta Curte constată că recurentul nu invocă, în concret, critici legate de neconstituționalitatea acestui text de lege, ci aprecieri proprii ale autorului excepției privitoare la interpretarea legii, atribuind reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 578/A din data de 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 578/A din data de 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 martie 2019.