ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 958/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În Dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la termenul de judecată stabilit pentru data de 17.10.2018, s-a formulat o cerere prin care s-a invocat excepția de incompatibilitate absolută a doamnelor judecătoare A., B. și C., de către reclamanta recurentă D., în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiilor art. 124 alin. (1) și alin. (2) și art. 16 alin. (2) din Constituția României.

Excepția de incompatibilitate absolută a fost calificată de instanță, în ședința publică din data de 17.10.2018, ca fiind o cerere de recuzare, având în vedere finalitatea care se urmărește, respectiv înlăturarea a doi judecători din completul de judecată.

Prin Încheierea nr. 204 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecătoare A., B. și C., formulată de către recurenta reclamantă D. în Dosar nr. x/2016.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează următoarele aspecte:

- Încheierea este nelegală în sensul art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. cu referire la alin. (1) pct. 1 și pct. 6 ale aceluiași articol, întrucât prima instanță nu a cercetat nelegala compunere a completului de judecată vizat de incompatibilitatea absolută și nici nelegalitatea dispoziției luată de judecători prin care au recalificat propria incompatibilitate ca fiind o cerere de recuzare;

- S-a arătat astfel că acele considerente sumare și generice ale încheierii atacate pun în discuție nerespectarea normei art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., conform căreia instanței nu ii revine obligația de a efectua o examinare ex officio, independentă de motivele invocate de parte, ci de a se pronunța asupra motivelor care i-au fost prezentate în scris;

- Pe fondul cererii, a precizat recurenta că doamnele judecător A., B. și C. s-au antepronunțat în cauză la termenul din data de 18 iunie 2018.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

Din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiași articol menționat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluționat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluționat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare (...) la prima instanță", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare va putea fi atacată cu recurs numai după soluționarea cauzei respective.

Se reține că la data formulării căii de atac, instanța nu se dezînvestise printr-o hotărâre, astfel că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluționarea cauzei în fond, este prematur formulat.

Constatând că nu era îndeplinită una dintre condițiile de exercitare a recursului la momentul declarării acestuia, sancțiunea care operează în cauză este inadmisibilitatea căii de atac (Cauza F-56/10 André Hecq împotriva Comisiei Europene), motiv pentru care,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă D. împotriva încheierii nr. 204 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV