ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1641/2019

Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 26 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anularea Deciziei nr. 7241 din 27 februarie 2015 emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative, admiterea contestației administrative și anularea corelativă a Procesului-verbal contestat cu nr. x din 23 decembrie 2014, cu anularea obligației de restituire a sumei de 783.405,63 RON și menținerea Contractului de finanțare x din 16 iulie 2010, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 325 din 20 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal pronunțată în Dosar nr. x/2015, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Recursul Împotriva sentinței amintite, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar Casa de Insolvență B., prin care a solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte curți de apel (ori către Curtea de Apel Timișoara) în vederea rejudecării în fond a cererii. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: 3.1. Recurenta a arătat că, deși în cererea de judecată a solicitat administrarea probei cu interogatoriul și a probei testimoniale cu 6 martori, prima instanță a respins aceste probe pe considerentul că nu sunt utile soluționării cauzei. Ceea ce se dorea a se dovedi prin aceste probe era dacă, anterior redactării procesului-verbal de constatare, aceasta a avut cunoștință de elementele criticate în acesta cât și faptul dacă aceleași aspecte au mai fost sau nu verificate anterior. Elementele de mai sus sunt de mare importanță, deoarece controlul ex post vine să analizeze activitatea societății după data implementării proiectului, deci nu are în vedere cele verificate și aprobate înainte de această dată, decât în măsura în care se coroborează cu activități sau documente efectuate de societate după această dată, respectiv data implementării proiectului. Așadar, uzându-se de prevederile art. 255 din C. proc. civ., dar fără a se motiva de ce aceste probe nu sunt utile, instanța de fond a înlăturat unele dintre cele mai importante probe din dosar, probe cu care se putea demonstra că toate aspectele criticate în procesul-verbal de constatare a neregulilor au fost avute în vedere la aprobările anterioare, au fost analizate și ulterior, în baza analizei pozitive, a fost aprobată la plată suma finanțată. În acest context, situația din cadrul dosarului se schimba dramatic și soluția adoptată ar fi fost cu totul alta, în prezența dovezii că pârâta a aprobat efectuarea plăților în prezența acelorași documente și situații faptice pe care le-a verificat și declarat ca valabile. 3.2. Recurenta a arătat că procedura de constatare și sancționare a neregulilor este una nelegală, și aceasta nu permite AFIR să interpreteze de manieră proprie, în lipsa unui temei legal, care aspecte ale unui proiect pot conduce la ideea că în cauză se află în prezența unei condiții artificiale, decât strict limitativ în ceea ce privește normele H.G. nr. 875/2011. Acest lucru înseamnă că, în afară de cele prevăzute la Anexa 1 a H.G. nr. 875/2011, AFIR trebuie să ceară unei instanțe naționale constatarea condițiilor artificiale, care astfel nu sunt definite de lege și nu sunt cuprinse în vreun act normativ care să dea posibilitate AFIR a le constata. Dacă nu sunt cuprinse într-un act normativ, atribuția AFIR nu mai este una de simplă constatare și devine o obligație de demonstrare, operațiune ce se poate desfășura numai în fața unei instanțe judecătorești. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), răspunzând unei cereri adresate de o instanță de judecată din Sofia (Bulgaria), a dat o interpretare, obligatorie pentru toate țările UE - deci și pentru România, a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011. În continuare, Curtea a precizat că revine instanței naționale sarcina de a stabili existența acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului național, în măsura în care nu se aduce atingere eficacității dreptului Uniunii. Curtea a identificat o serie de "stegulețe roșii" privind crearea de condiții artificiale, atrăgând totodată atenția că, prin natura lor, stegulețele roșii nu reprezintă dovezi clare, ci simpli indicatori de fraudă sau nereguli, care trebuie să conducă la efectuarea de controale mai amănunțite din partea autorităților, pentru a stabili dacă stegulețele roșii identificate indică, într-adevăr, o fraudă sau nereguli și care trebuie dovedite cu probe indubitabile și nu cu suspiciuni sau interpretări. Acest lucru s-a motivat ca fiind obligatoriu, deoarece stegulețele roșii nu sunt norme, ci note directoare care trebuie doar să atragă atenția și să genereze controale mai amănunțite, ele neputând fi interpretate ca veritabile norme legislative, având doar rolul de a ajuta organele de control la identificarea situațiilor de cheltuire nejustificată a împrumuturilor acordate. Așadar, AFIR nu se găsește în posesia unei norme edictate, ci în prezența unor norme directoare care au doar rolul să îi atragă atenția, ca la observarea acestora în documentele unei societăți supuse controlului ex-post, controlul ex-post să se desfășoară mai atent și nicidecum să transforme normele directoare în norme sancționatoare. În acest context, presupunerile AFIR de existență a condițiilor artificiale îi depășesc atribuțiile, pârâta fiind îndrituită să supună ea însăși unei instanțe de judecată existența sau inexistența unei condiții artificiale în cadrul proiectului finanțat și abia mai apoi, în prezența unei sentințe judecătorești care să constate aceste condiții artificiale, să emită un proces-verbal de sancționare, elemente justificate de recomandarea ce derivă din pronunțarea Hotărârii din 14 decembrie 2000 Emsland - Stärke CI 10/99 rec, p.I-11564 și din Hotărârea din 12 septembrie 2013 în cauza Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, cauza C-434/12. Așadar, recurenta a invocat lipsa competențelor sau mai precis a atribuțiilor AFIR de a emite un proces-verbal de constatare și sancționare a neregulii bazat pe alte considerente decât cele limitativ prevăzute de Anexa 1 a H.G. nr. 875/2011 (indicatorii de fraudă), orice alte considerente neprevăzute de lege trebuie constatate de o instanță, activitatea AFIR în acest caz fiind extra legem. În procesul-verbal atacat (și implicit în sentința recurată), nu se individualizează care din articolele din O.U.G. nr. 66/2011 sau ale Legii nr. 92/2003 au fost încălcate, arătându-se o serie de legi (O.U.G. nr. 47/2014, O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, Reg. CE nr. 1290/2005, Reg. CE nr. 2988/1995, Reg. Comisiei nr. 1975/2006, O.G. nr. 92/2003, Contractul de finanțare), legi care nu se arată cum au fost încălcate și care sunt articolele incidente în cauză. Toate cele de mai sus sunt susținute în același plan normativ (care lipsește cu desăvârșire celor susținute de AFIR) de art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 66/2011 care stabilește și limitează atribuțiile AFIR în cadrul controlului ex-post; așadar, AFIR nu are competența și normă legală care să o îndreptățească a constata condițiile artificiale, condiții artificiale care nu sunt prevăzute ca și indicatori de fraudă. Față de aceste critici, instanța de judecată a omis a se pronunța echivalând astfel fără temei indicatorii de fraudă cu condițiile artificiale, inexistente în plan normativ. În conformitate cu prevederile O.G. nr. 24/2010 care reglementează controlul ex-post și în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 66/2011, organul de control prevăzut la art. 20 din același act normativ în cadrul controlului ex-post, adică după perioada de monitorizare, are ca atribuții constatarea dacă indicatorii/obiectivele proiectelor finanțate au fost îndeplinite sau nu. În acest context, în conformitate cu prevederile art. 27 din O.G. nr. 66/2011, dacă se constată nereguli determinate de abaterile prevăzute în anexă în aplicarea de către beneficiari a procedurilor de achiziție în raport fie cu reglementările naționale, fie cu reglementările comunitare, se emit note de constatare și se aplică corecții financiare. Astfel, în cauza se regăsește ca motiv de casare cu trimitere acela că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului, prin aceea că a omis să se pronunțe asupra atribuțiilor AFIR de a constata cele cuprinse în actul constatator și a căror lipsa atrage nulitatea procesului-verbal atacat ca fiind întocmit fără bază legală, a judecat procesul fără a pune în discuție legalitatea actului prin prisma atribuțiilor/competențelor/și a normelor pe care se bazează, încălcând astfel prevederile art. 14 alin. (5) din noul C. proc. civ. 3.3. În al treilea motiv de casare, recurenta a criticat reținerea primei instanțe în sensul că întreprinderile SC A. SRL și SC C. SRL erau legate. Recurenta a solicitat să se indice la care din alineatele art. 4 4 din Legea nr. 346/2004 se încadrează situația sa. Desfășurarea unei activități "în comun" nu este prevăzută sau asimilată condițiilor prevăzute de art. 4 4 din lege și, de asemenea, clasificarea activităților celor două societăți ca fiind activitate desfășurată "în comun" nu rezidă din nici o probă și niciun aspect de la dosar nu conduce la o asemenea concluzie. Chiar dacă s-ar ajunge la o asemenea concluzie, ea trebuie să se identifice exact în corpul articolului de mai sus, fapt nedemonstrat ci doar sugerat atât de AFIR cât și de instanța de fond. Atât timp cât între cele două persoane juridice nu se regăsesc condițiile de majoritate de voturi, ori că una dintre ele are puterea de a numi sau revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, sau are dreptul (statutar) de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte, ori una este acționară în cadrul celeilalte - reținerea instanței privind legarea celor două societăți cu consecința declarației inexacte că SC A. SRL că este societate autonomă este nelegală. De asemenea, prima instanță a omis prevederile alin. (2) al aceluiași articol care prevăd că "Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4 2 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate." Se critică reținerea instanței de fond, în sensul că art. 3 din Recomandarea Comisiei (CE) nr. 361/2003 prevede că întreprinderile care au o legătură prin intermediul unei persoane fizice sau grup de persoane fizice care acționează împreună, sunt de asemenea considerate legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe același segment de piață sau pe o piață adiacentă. Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, la art. 4 4 alin. (5) definește piața adiacentă ca fiind acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte sau în aval pe piața în cauză. Justificarea se face cu faptul că între cele două societăți se identifică persoane care ar putea avea legătură între ele și care astfel atrag suspiciunea că societățile sunt legate, dar această justificare se îndepărtează de ideea de piață în aval/amonte/adiacentă; aceste elemente nu au fost puse în discuția părților și nu au fost conținute nici în acțiune nici în apărarea AFIR. Pe de altă parte, instanța a pus semnul egalității între persoane și societăți, lucru interzis de întreaga paletă a normelor interne și europene privind acordare ajutoarelor nerambursabile; cea de-a doua societate (A.) nu poate eluda normele de creare a condițiilor artificiale, deoarece ea nu are interdicție de la a aplica la măsura 312 în cuantumul arătat de 50% subvenție, 50% aport propriu. Recurenta a mai arătat că se face o confuzie între persoane juridice și persoane fizice, Legea nr. 346/2004 stabilind ca, întrunind condițiile de societate legată doar societățile (și nu persoanele particulare) care sunt în situațiile prevăzute de art. 4 4 din Lege. Faptul că art. 2 din același act normativ extinde paleta de persoane juridice nu înseamnă că aceasta se referă și la persoane fizice, ci doar la forme de organizare a persoanelor fizice. Așadar, faptul că o persoană fizică, respectiv D., este asociatul/administrator al SC C. SRL, în sediul căreia un număr de alte 3 societăți comerciale printre care și SC A. SRL își desfășoară activitatea, nu poate fi asimilat unei forme de "legare" a celor două societăți, nu poate fi interpretat ca o imixtiune ori ca o influență dominantă asupra SC A. SRL de către SC C. SRL. 3.

Un alt motiv în susținerea soluției de respingere a fost acela că cele două societăți au aceeași firmă de consultanță, SC E. SRL. Temeiul juridic în baza căruia celor două societăți comerciale care aplică pentru finanțare le este interzis să aibă același consultant lipsește din motivare, fapt care vine în contradicție cu prevederile art. 7, art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., dar și cu cele ale art. 15 alin. (6) din C. proc. civ. 3.

Prima instanță a mai reținut și că locurile de muncă nou create pentru care s-a acordat punctaj nu respectă fișa măsurii 312, fără să arate articolul din contractul de finanțare sau articolul din Ghidul Măsurii 312 care prevede o asemenea obligație. Instanța a reținut că, pentru că nu a angajat șomeri, a încălcat prevederile art. 8 alin. (6) și (7) din Anexa la contractul de finanțare, această reținere este făcută cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., soluția apărând ca total nemotivată și nepusă în discuția părților. 3.

De asemenea, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra celor invocate de recurentă cu privire la modalitatea și eventuala graduare a sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea prevederilor contractuale, respectiv asupra aplicării prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Norma de aplicare a O.G. nr. 66/2011 din 31 august 2011. Recurenta a arătat că aplicarea acestor prevederi ar fi trebuit să ducă la aplicarea unei corecții de 20% ce putea constitui un prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene, care a acordat astfel cu 20% mai mut decât SC A. SRL putea accesa. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat numeroase hotărâri de interpretare a dreptului comunitar în materia achizițiilor publice, hotărâri obligatorii pentru autoritățile publice și instanțele din statele membre ale Uniunii. Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 10 decembrie 2009, cauza T-195/08, la prg. 57, stabilește că principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite. Nu este suficient să existe o presupusă abatere de la contract (în speță neexistând o asemenea abatere, deoarece nu s-a identificat o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate) ci este necesar ca această abatere să fi și prejudiciat sau să prejudicieze bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ și nu alternativ. Recurenta a arătat că nu există o prejudiciere a bugetului la care face referire prevederea legală. 3.

Recurenta a invocat greșita aplicare de către prima instanță a prev. art. 17 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Sintagma "orice încălcare a prevederilor contractului" trebuie înțeleasă în strânsă legătură cu efectele produse de acele încălcări. Din ansamblul prevederilor legale și contractuale rezultă că se sancționează doar acele încălcări care au produs efecte negative în derularea contractelor. Nu este suficient să existe o abatere de la contract, ci este necesar ca această abatere să fi prejudiciat sau să prejudicieze bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ și nu alternativ. 3.

Ultimul aspect care trebuie analizat este acela al răspunderii care a angrenat aplicarea sancțiunii. Dacă între părțile contractante există un contract, atunci calea prin care părțile se sancționează pentru nerespectarea prevederilor contractuale nu este un proces-verbal de constatare și sancționare, ci este o sentință judecătorească. De asemenea nu este aplicabilă nici teoria că un contract poate încălca o lege în baza căreia el s-a încheiat și să fie sancționat ca și răspundere delictuală, în condițiile în care partea semnatară AFIR este și contractant și organ de sancționare. 3.

Recurenta a invocat faptul că, deși anterior efectuării plății, AFIR a analizat prin 2 procese-verbale de control și aprobare a indicatorilor de îndeplinit și de verificare a dosarului de achiziții, aceleași documente și a constatat legalitatea tuturor acestora, și-a schimbat diametral opus părerea și, criticându-și propriile constatări, a procedat la aplicarea de sancțiuni împotriva sa. Prima instanță nu s-a pronunțat pe aceste concluzii, ceea ce face să existe o nejudecare a fondului dublată de aplicarea totalmente eronată și interpretarea greșită a normelor materiale care guvernează speța dedusă judecății, ceea ce conduce la motivul de casare cu trimitere prevăzut de art. 488 pct. (8) din noul C. proc. civ. În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 4. Apărările intimatei Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: 4.1. Intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a susținerii recurentei în sensul că în speță nu s-a produs vreo neregulă. Aspectele constatate de către echipa de control referitoare la neregulă au fost detaliate la capitolul 6 din cadrul procesului-verbal de constatare, iar la capitolul 8 din cadrul aceluiași proces-verbal s-a concluzionat faptul că SC A. SRL a creat în mod artificial condițiile pentru obținerea sprijinului financiar nerambursabil. Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 23 decembrie 2014 și Decizia nr. 7241 din 27 februarie 2015 au fost emise ca urmare a faptului că, în urma verificărilor efectuate, s-a concluzionat că în speță neregula constatată se circumscrie noțiunii de condiții artificiale. Noțiunea de condiții artificiale, deși nu este definită propriu-zis și reglementată expres în legislația internă sau europeană, își găsește sediul în dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală. Articolul 4, alin. (8) prevede că, "fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plata către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor". Totodată, acest articol a fost interpretat în cauza C-343/12 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Administrativen sad Sofia-grad (Bulgaria), prin decizia din 14 septembrie 2012, primită de Curte la 26 septembrie 2012, în procedura Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia; întrebările preliminare formulate de instanțele bulgare se referă, pe de o parte, la condițiile de punere în aplicare a articolului 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 și, pe de altă parte, la interpretarea acestei dispoziții în legislația și în jurisprudența bulgare. Conform interpretării date de CJUE, pentru punerea în aplicare a art. 4 alin. (8) din RE 65/2011 este necesară prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Raportând concluziile CJUE la speța de față, din verificările efectuate și din cele reține în cadrul capitolului 6 din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, reiese faptul că ambele elemente, atât cel obiectiv, cât și cel subiectiv sunt îndeplinite. Astfel, în ceea ce privește elementul obiectiv, se arată că obiectivul specific al Măsurii 312 de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro întreprinderi, nu a fost atins deoarece, din analiza contractelor de prestări servicii ale beneficiarului, rezultă că acesta prestează servicii către SC C. SRL, societate cu care există legături de natură a determina concluzia că au fost create condiții artificiale, în sensul că această entitate este în fapt beneficiara fondurilor nerambursabile. În ceea ce privește existenta unui element subiectiv, care constă în urmărirea în exclusivitate a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei anterior menționate, din analiza aspectelor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de constatare rezultă în mod evident o coordonare deliberată a activităților cu scopul evident de a obține fonduri nerambursabile. Deși elementele menționate în procesul-verbal de constatare analizate individual sunt legale, analizate în totalitatea lor au condus la suspiciunea de neregulă, respectiv crearea de condiții artificiale în scopul obținerii sprijinului. Așadar, nu se poate face abstracție de toate elementele relevate în urma verificărilor minuțioase efectuate de experții intimatei în ceea ce privește cele două proiecte și de asemenea cele constatate este imposibil a fi atribuite doar hazardului sau a unui lung șir de coincidențe. Pe de altă parte, prin depunerea cererii de finanțare beneficiarul declară în mod eronat că tipul întreprinderii, este acela de întreprindere autonoma care poate să-și desfășoare activitatea în mod independent fără aportul altei societatea legate sau partenere; în plus, prin această declarație, acesta își asumă condiția de a respecta tipul întreprinderii pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare. Acest aspect atestă o dată în plus faptul că acesta, având cunoștință despre limitările legale dispuse prin prevederile Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării 567/2008, a încercat să le eludeze prin înființarea unei noi entități juridice, care să-i ofere posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile peste limita legală de 200.000 euro în decursul a 3 ani fiscali, încălcând prevederile Ordinului nr. 567 din 2 septembrie 2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităților economice în vederea diversificării economiei rurale și a creșterii calității vieții în spațiul rural". Raportat la aspectele expuse în cuprinsul procesului-verbal de constatare, rezultă în mod evident faptul că a existat o coordonare deliberată a activităților cu scopul clar de a beneficia de fonduri nerambursabile contrar dispozițiilor legale. 4.2. Față de susținerea conform căreia intimata a avizat cererea de finanțare și cererile de plată, perspectivă din care actul administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare nr. x din 23 decembrie 2014 este ilegal, este total neîntemeiată. În ceea ce privește procedura de plată și cea de achiziții, AFIR nu a avizat legalitatea și conformitatea documentației depuse de ofertanți în cadrul procedurii de achiziții, avizul dat reprezentând doar o verificare a efectuării pașilor și depunerii documentelor impuse prin instrucțiunile de achiziții, corectitudinea desfășurării procedurilor de achiziție și autenticitatea documentației rămânând în sarcina beneficiarului. În acest sens, verificarea privind autenticitatea documentației aferentă ofertelor din cadrul procedurii de achiziții și conformitatea și legalitatea acestor oferte este obligația exclusivă a beneficiarului. În accepțiunea contractului de finanțare intervenit între părți, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitare a finanțării în concordanță cu aceste condiții, A.P.D.R.P. având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare și proceduri acreditate de Comisia Europeană. În urma verificărilor, s-a concluzionat că, în prezenta speță, reclamanta, în cunoștință de cauză, a procedat la depunerea unei declarații eronate. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul ca s-au creat condiții artificiale de către beneficiarul contractului prin faptul că, nu se respectă statutul de întreprindere autonomă asumat inițial prin Cererea de finanțare. Pe de altă parte, în Ghidul solicitantului pentru Măsura 312 este specificat că beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 312 sunt micro-întreprinderile așa cum sunt definite în Recomandarea Comisiei (CE) nr. 361/2003 și în legislația națională în vigoare (având mai puțin de 10 angajați și care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale în valoare de până la 2,0 milioane Euro echivalent în RON). Totodată, în Ghidul solicitantului cât și în Fișa Măsurii 312 este specificat Dovada încadrării în categoria de micro-întreprindere se face în baza: - art. 4 al Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare: o întreprindere nu poate fi considerată micro-întreprindere dacă cel puțin 25% din capitalul social ori din drepturile de vot ale acesteia sunt controlate, direct sau indirect, în comun ori cu titlu individual, de către una sau mai multe organisme ori colectivități publice. - datele utilizate pentru calculul numărului mediu de salariați, cifra de afaceri netă anuală și activele totale sunt cele raportate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților" (art. 6 alin. (1) al Legii nr. 346/2004). Conform Anexei 4.1., solicitantul trebuie să completeze corect și conform realității informațiile privind tipul întreprinderii: întreprindere autonomă; întreprindere parteneră; întreprindere legată. În ceea ce privește încălcarea criteriului de eligibilitate care impunea încadrarea întreprinderii în categoria de microîntreprindere autonomă, aceasta este o neregulă dat fiind faptul că prin Anexa 4.1 la cererea de finanțare reprezentantul beneficiarului a declarat că microîntreprinderea este autonomă și prin semnarea contractului de finanțare și-a asumat obligația de a menține aceasta situație pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare (art. 3 alin. (1) din Anexa 1 la CF) Referitor la încălcarea obiectivului general al măsurii 312, la finalul monitorizării proiectul finanțat trebuie să fie viabil, funcțional și independent, aceasta fiind rațiunea pentru care regulile măsurii 312 sunt atât de restrictive pentru încadrarea în categoria de microîntreprindere autonomă. Rațiunea inserării acestei condiții și ulterior a acestei clauze contractuale este aceea ca, la încetarea valabilității contractului de finanțare, investiția finanțată prin programul FEAPR să fie dezvoltată, viabilă, independentă contribuind în mod real la diversificarea activităților economice în mediul rural, la crearea de locuri de muncă și în general la dezvoltarea mediului rural dincolo de interesele restrânse ale unui grup de persoane fizice sau juridice. 4.3. Referitor la aspectul conform căruia toate documentele și similitudinile și legăturile dintre proiecte au fost cunoscute și acceptate de Agenție, se arată că similitudinile dintre proiecte și elementele care au condus la constatarea coordonării acestora de către o singură persoana/grup de persoane nu au fost cunoscute de AFIR până la momentul verificării acestor proiecte în paralel. Chiar daca verificările efectuate de AFIR nu au evidențiat documente noi față de cele cunoscute deja, verificarea în paralel a scos în evidență elemente necunoscute din verificarea fiecărui proiect în mod separat. De altfel, în privința acestei situații, al neobservării sau chiar aprecierii diferite anterioare de către autoritățile de monitorizare, CJUE s-a pronunțat în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l'lnterieur, de l'Outre-mer, des Collectivites territoriales et de l'lmmigration din 21 decembrie 2011, aplicând prin analogie raționamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006. Astfel, Curtea a arătat că "împrejurarea că autoritățile competente ar fi fost informate de beneficiarul subvenției cu privire la alegerea cocontractantului înainte chiar de lansarea procedurii de cerere de ofertă care avea ca obiect atribuirea contractului de achiziții publice în cauză, aceasta nu influențează, ca atare, calificarea drept "abatere" în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95". CJUE conchide astfel, răspunzând celei de-a doua din întrebările preliminare că "nerespectarea de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție FEDR a normelor privind atribuirea contractelor de achiziții publice prevăzute de Directiva 92/50, cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acțiunii subvenționate, constituie o "abatere" în sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 2988/95 chiar dacă autoritatea națională competentă nu putea să ignore, cu ocazia acordării acestei subvenții, că beneficiarul decisese deja cărui prestator urma să îi încredințeze realizarea acțiunii subvenționate." În Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006, Curtea a reținut totodată că principiul protecției încrederii/așteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziții clare a dreptului comunitar și nici comportamentul unei autorități naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar acestui drept comunitar. Față de cele de mai sus, rezultă că interpretarea beneficiarului privind o eventuală culpă a autorității este una contrară normelor de drept material. 4.4. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia în speță nu au fost create condiții artificiale, se solicită respingerea acesteia ca nefondată. Se invocă dispozițiile Notei directoare pentru Auditori nr. 22 din data de 10 octombrie 2013 emisă de Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - Consilier Antifraudă. Obiectivul general al Măsurii 312, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, nu este îndeplinit, deoarece s-a constatat ca beneficiarul prin Anexa 4.1 - declarație privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor potrivit art. 4 al Legii nr. 346/2004 - a menționat că se încadrează în categoria de microîntreprindere (mai puțin de 10 salariați și o cifră de afaceri mai mică de 2 milioane euro). În consecință, beneficiarul nu a completat Cap. II.- Calculul pentru întreprinderi partenere sau legate. Îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro întreprinderi, nu a fost atins, întrucât din analiza contractelor de prestări servicii ale celor doi beneficiari rezultă că aceștia își prestează servicii reciproc sau către societăți comerciale în care au calitatea de asociat. Potrivit art. 4 4 alin. (5) din Legea nr. 346/2006, "O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză." În plus, se invocă practica CJUE (C-110/13, Hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben) - cererea de decizie preliminară care privește interpretarea art. 3 alin. (3), al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, prin prisma următoarei recomandări: "Pentru a se asigura că vor beneficia de avantajele care rezultă pentru IMM-uri din diferitele reglementări sau măsuri adoptate în favoarea lor numai acele întreprinderi care într-adevăr au nevoie de acestea, trebuie să se țină seama de asemenea, dacă este cazul, de relațiile care există între întreprinderi prin intermediul persoanelor fizice … " Față de aceste întrebări preliminare, CJUE a decis că articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, și de asemenea că se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări. Astfel, în urma acestei hotărâri pronunțată de CJUE, poate fi interpretată ca "afiliere" legătura identificată: - prin prisma prevederilor articolului 3, aliniatul 3, paragraful 1; - prin prisma unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, - prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf; - prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar și în condițiile în care nu există relații contractuale între aceste persoane și nici o constatare a intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii". Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal și real al cererii de finanțare, adică elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare FEADR, sunt legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Raportând cele de mai sus speței de față, se observă că, raportat la documentele existente, precum și la cele menționate de echipa de control în Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la AFIR sub nr. x/23 decembrie 2014, au fost identificate elemente care conduc la suspiciunea de creare de condiții artificiale fiind identificați următorii indicatori: - indicatori fizici: -toate proiectele finanțate, la data depunerii Cererii de Finanțare își aveau amplasamentul la adresa din localitatea Iratoșu nr. FN, județul Arad; aveau contract de comodat pentru spațiu aferent sediului social și amplasament, încheiate cu aceeași societate SC C. SRL cu sediul social: Comuna Iratoșu, nr. FN, jud. Arad, reprezentată de D. - asociat unic/administrator, la data controlului (15 iulie 2014), 3 din cele 4 societăți aveau schimbat sediul social în localitatea Olari în baza unui contract de comodat încheiat cu aceeași societate SC C. SRL; au aceeași firmă de consultanță, SC E. SRL; au fost înființate la aceeași dată, 27 noiembrie 2009; - indicatori funcționali: locurile de muncă nou create pentru care s-a acordat punctaj nu respectă fișa măsurii 312; - indicatori economici: existenta legăturilor financiare, comerciale și economice între SC A. SRL, Combinatul Agroindustrial Olari SRL și SC C. SRL dat fiind faptul că aceste societăți sunt deținute și administrate de același grup de persoane. Aspectele prezentate mai sus indică faptul că există atât elemente obiective, cât și subiective care indică premisele creării de condiții artificiale pentru a beneficia de plăți prin Măsura 312. În aplicarea celor statuate în Cauza C-343/12 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE, Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a emis Nota directoare pentru Auditori nr. 22 având ca subiect Crearea de condiții artificiale în vederea obținerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții. De asemenea, la judecata prezentei cauze trebuie avute în vedere și alte două hotărâri ale CJUE, menționate în cuprinsul Hotărârii "Slancheva", respectiv Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec, p. 1-7355, punctul 39 prin care Curtea a statuat că: "proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia" și Hotărârea din 14 decembrie 2000, Emsland-Starke, C-110/99, Rec, p. 1-11569, punctul 54, prin care Curtea a statuat că: "revine instanței naționale sarcina de a stabili existența acestor două elemente, care trebuie să fie dovedite în conformitate cu normele din dreptul național, în măsura în care nu se aduce atingere eficacității dreptului Uniunii". 4.5. Totodată, potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Sub acest aspect, motivarea primei instanțe este în acord atât cu legislația europeană, cât și cu legislația națională. Potrivit celui de al treilea și celui de al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, "(...) trebuie combătute în toate domeniile acțiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităților" și, în această privință, "în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conțin dispoziții cu privire la abateri, precum și la măsurile și sancțiunile administrative pentru sancționarea acestora". În temeiul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans". Din enunțarea prevederilor de mai sus, reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, iar producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora. Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenții care respectă normele de drept al Uniunii și să nu fie utilizate pentru a finanța activități care sunt contrare acestuia. Prin urmare, obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu. 4.6. În ceea ce privește susținerile cu privire la proba cu interogatoriu și cea testimonială, se arată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea acestora ca nefiind utile, pertinente și concludente în speță. În primul rând, reclamanta nu a adus argumente care să releve teza probatorie și necesitatea audierii în cauză a unui număr de 6 martori, angajați ai AFIR. Pe de altă parte, situația de fapt reieșea strict din actele administrative contestate, cât și din probele pe care intimata le-a depus în cauză. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. civ. 5. Răspunsul la întâmpinare Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal. 6. Procedura de soluționare a recursului 6.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză. Prin încheierea din 18 aprilie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 6.2. La termenul din 16 octombrie 2018, s-a dispus citarea administratorului judiciar al recurentei, Casa de Insolvență B.. 7. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă 7.1. Situația de fapt reținută de prima instanță Prin procesul-verbal de constatare nr. x din 23 decembrie 2014, emis potrivit O.U.G. nr. 66/2011 și Normelor Metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 875/2011, de către pârâtă, s-a constatat în derularea proiectului " Achiziția de linii de fabricație a peleților de către SC A. SRL în localitatea Iratoșu, jud. Arad" că investiția realizată a devenit neeligibilă ca urmare a neregulilor constatate și astfel s-a propus ca reclamanta să fie obligată la restituirea sumei de 783.405,63 RON - valoare creanță bugetară rezultată din nereguli și totodată încetarea Contractului de finanțare x din 16 iulie 2010. Reclamanta a contestat procesul-verbal pe cale administrativă, iar prin Decizia nr. 7241 din 27 februarie 2015 emisă de către pârâtă, aceasta a fost respinsă. Pârâta a avut în vedere faptul că exista legături între SC A. SRL - reclamanta și SC C. SRL, respectiv cele două societăți își desfășoară activitatea de comun acord sub coordonarea aceleiași persoane sau aceluiași grup de persoane și astfel s-a considerat că cele două întreprinderi sunt legate, conform art. 4 4 din Legea nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, reclamanta nefiind o întreprindere autonomă, așa cum s-a obligat prin contractul încheiat. Au fost identificați următorii indicatori care au condus la suspiciunea de creare de condiții artificiale: indicatori fizici (4 proiecte finanțate, la data depunerii Cererii de Finanțare își aveau amplasamentul la adresa din localitatea Iratoșu nr. FN, județul Arad; aveau contract de comodat pentru spațiu aferent sediului social și amplasament, încheiate cu aceeași societate SC C. SRL cu sediul social: Comuna Iratoșu, nr. FN, jud. Arad, reprezentată de D. - asociat unic/administrator, la data controlului (15 iulie 2014), 3 din cele 4 societăți aveau schimbat sediul social în localitatea Olari în baza unui contract de comodat încheiat cu aceeași societate SC C. SRL; au aceeași firmă de consultanță, SC E. SRL; au fost înființate la aceeași dată, 27 noiembrie 2009); indicatori funcționali(locurile de muncă nou create pentru care s-a acordat punctaj nu respectă fișa măsurii 312); indicatori economici (existenta legăturilor financiare, comerciale și economice între SC A. SRL, Combinatul Agroindustrial Olari SRL și SC C. SRL dat fiind faptul că aceste societăți sunt deținute și administrate de același grup de persoane). 7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă 7.2.1. Motivul de casare privind greșita respingere a probei cu interogatoriul și a probei testimoniale cu 6 martori Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost întemeiat de recurentă pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar recalificat de instanța de recurs în procedura de filtru ca încadrându-se în prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind solicitată și taxa judiciară de timbru în completare pe acest motiv. În fapt, prin încheierea de ședință de la data de 5 noiembrie 2015, prima instanță a respins probele propuse, având în vedere faptul că proba testimonială nu este pertinentă și concludentă soluționării cauzei, dat fiind faptul că la dosarul cauzei există suficiente acte pentru a se putea constata modalitatea de efectuare a controlului; proba cu interogatoriul a fost respinsă, întrucât nu este pertinentă și concludentă soluționării cauzei, pentru aceleași motive indicate, iar în plus, potrivit art. 355 raportat la art. 194 C. proc. civ., interogatoriul se depune odată cu acțiunea introductivă, cu atât mai mult cu cât pârâta este o autoritate publică. Cu privire la interogatoriu, Înalta Curte constată că prima instanță a procedat mai întâi la evaluarea relevanței acestei probe, iar apoi a indicat și un fine de neprimire procedural pentru administrarea acestei probe. Înalta Curte constată că, într-adevăr, din coroborarea prev. art. 355 cu art. 194 lit. e) din C. proc. civ., rezultă că în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu (cum este cazul în care pârâta este o instituție publică), acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Faptul că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat că va depune interogatoriul la data încuviințării probelor nu poate duce la ignorarea regulii mai sus enunțate, astfel că finele de neprimire identificat de prima instanță este corect. Pe de altă parte, având în vedere faptul că prima instanță a analizat și utilitatea probei, Înalta Curte va face și analiza motivelor de recurs cu privire la acest aspect, împreună cu motivele de recurs referitoare la utilitatea probei cu martori, motivațiile invocate fiind comune. În ceea ce privește proba cu martori, prin cererea de chemare în judecată, recurenta a solicitat administrarea probei cu 6 martori, 3 dintre ei fiind membri ai Comisiei Antifraudă din cadrul AFIR și 3 fiind consilieri în cadrul Departamentului Control Ex-Post din cadrul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest. Totodată, a indicat faptul că ceea ce se dorea a se dovedi prin aceste probe era dacă, anterior redactării procesului-verbal de constatare, pârâta a avut cunoștință de elementele criticate în acesta și dacă aceleași aspecte au mai fost sau nu verificate anterior. Or, instanța de recurs constată că împrejurările invocate în teza probatorie pot fi dovedite prin înscrisuri (actele depuse odată cu fiecare cerere de plată sau înscrisurile eliberate de pârâtă ca urmare a unor controale anterioare), nefiind relevante declarațiile de martori cu privire la aceste aspecte, iar poziția pârâtei raportat la susținerile reclamantei pe acest aspect a fost exprimată prin întâmpinare, interogatoriul nedovedindu-și utilitatea. Ca urmare, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a respins probele solicitate, ca nefiind utile cauzei, acest motiv de casare întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. fiind nefondat. 7.2.2. Într-un al doilea motiv de casare, recurenta a invocat lipsa atribuțiilor intimatei-pârâte în constatarea existenței condițiilor artificiale, o asemenea competență revenind exclusiv instanței judecătorești. Ca o primă critică, recurenta a invocat faptul că prima instanță a omis să analizeze acest motiv de nulitate invocat prin cererea de chemare în judecată. Înalta Curte reține că deși noțiunea de condiții artificiale nu este definită propriu-zis și reglementată expres în legislația internă sau europeană, aceasta își găsește sediul în dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplic