ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4353/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4353/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 872 din 9 iunie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Străzilor din București, întemeiată pe dispozițiile art. 33 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale. Împotriva hotărârii respective, la data de 17 iunie 2009, a declarat apel reclamantul P.I., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin încheierea din 14 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., suspendarea apelului declarat de reclamant, întrucât niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii, precum și împrejurarea că niciuna dintre acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Împotriva încheierii respective, la data de 20 ianuarie 2010, a declarat recurs reclamantul P.I., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, în vederea soluționării apelului ce l-a declarat împotriva hotărârii primei instanțe, susținându-se că în mod greșit s-a dispus suspendarea cauzei. Prin motivele de recurs a învederat faptul că fiind vorba de primul termen de judecată când au fost depuse motivele de apel, instanța trebuia să acorde un termen pentru ca intimata să ia cunoștință de aceste motive.
La data de 9 septembrie 2010, intimata Administrația Străzilor București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul declarat de reclamant prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este nefondat și-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente: Astfel, dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. stipulează faptul că: Instanța va suspenda judecata, dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii. De asemenea, în alin. (2) al aceluiași articol se prevede faptul că pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă. Prin urmare, în cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă în instanță la strigarea pricinii, personal sau prin reprezentant, și nici nu au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, instanța are obligația de a dispune suspendarea cauzei.
În același timp, sunt nefondate susținerile recurentului potrivit cărora instanța de apel trebuia să dea un termen pentru comunicarea motivelor de apel, întrucât, în cauză, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 289 alin. (2) C. proc. civ., intimatei fiindu-i comunicate, odată cu citația, o copie după cererea și motivele de recurs. Acest lucru rezultă atât din conținutul practicalei încheierii recurate din data de 14 ianuarie 2010, cât și din dovada de îndeplinire a procesului de citare a intimatei Administrația Străzilor București, acte procesuale unde s-a menționat expres faptul că intimatei i-au fost comunicate, pe data de 17 decembrie 2009, motivele de apel formulate de reclamant, pentru termenul din 14 ianuarie 2010, iar reprezentantul acesteia din cadrul serviciului registratură, însărcinat cu primirea corespondenței, a semnat pentru primirea motivelor de apel.
Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 291 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a constatat faptul că motivele de apel i-au fost comunicate intimatei în termenul prevăzut de art. 114 1 C. proc. civ., chiar dacă aceasta a lipsit la prima zi de înfățișare. Față de cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva încheierii de ședință din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.