ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 27/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 27/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 154 din 5 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, în
baza art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.V.
la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., ca pedeapsă
complementară; în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen.; în baza
art. 88 C. pen., art. 350 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată
inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de
25
mai
2011 la zi și s-a menținut starea de arest a acestuia.
În
baza art. 14 alin. (3) lit. b) și art. 346 C. proc. pen. combinat
cu art. 998 C. civ și 1000 alin. (3) C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată
de A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dolj și a fost obligat inculpatul S.V. în solidar
cu partea responsabilă civilmente SC V.I. SRL Craiova la plata sumei de 1.830.120
RON (reprezentând impozit pe profit în sumă de 607.159 RON și TVA de plată în sumă
de 1.222.966 RON), precum și la dobânzi legale și penalități de întârziere aferente,
calculate conform C. fisc., până la data achitării integrale a debitului.
În
baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2)
C. pen., s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului
și al părții responsabile civilmente SC V.I. SRL, Craiova, până la concurența sumei
de 1.830.120 RON, precum și a sumei reprezentând dobânzi legale și penalități de
întârziere aferente, calculate conform C. fisc. până la data achitării integrale
a debitului; în baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să
nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți
comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi.
În
baza art. 7 din Legii nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea
sentinței la Oficiul Registrului Comerțului, pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni,
după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 191 alin. (3) C. proc.
pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC
V.I. SRL Craiova, la plata sumei de 3.200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond
a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 4050/P/2010,
s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.V.,
pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.
(1) lit. b) și lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., constând în fapt în aceea că SC V.I. SRL, al cărui administrator
este inculpatul S.V., a declarat în anul 2007 ca furnizori de bunuri și servicii
în semestrele I și II 2007, mai multe societăți printre care: SC G. SRL, SC
L.C.I. SRL, SC C. SRL, SC C.M. SRL, SC E. SRL și SC E.L. SRL, însă din cercetările
ulterioare a rezultat că aceste societăți erau fie aflate în faliment, radiate,
fie erau inactive și declaraseră carnetele de facturi pierdute în ziarul G.S.
De asemenea, în perioada ianuarie 2007-decembrie
2009, SC V.I. SRL a efectuat livrări de mărfuri și a prestat servicii către diferite
societăți comerciale, operațiuni comerciale stabilite ca fiind derulate, fără însă
a fi evidențiate în actele contabile ale societății și în alte documente legale
cum ar fi declarațiile 100, 101, 300 și 394.
Probatoriul administrat sub acest aspect
a relevat faptul că, SC V.I. SRL a efectuat livrări de mărfuri în semestrele I și
II ale anului 2008 către SC A.C. SRL, SC B.B.C. SRL, și SC M. SRL, fără a evidenția
în vreun fel aceste operațiuni comerciale producătoare de venit conform facturilor
emise și încasate de SC V.I. SRL.
De asemenea, SC V.I. SRL, în perioada ianuarie
2007-decembrie 2009, a efectuat livrări de mărfuri și a prestat servicii conform
contractelor încheiate către mai multe societăți comerciale, fără a declara integral
operațiunile comerciale derulate. Astfel, SC V.I. SRL a încasat sume importante
reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate fără a fi evidențiate în totalitate
în contabilitate și celelalte documente legale, de la următoarele societăți: SC
E.P. SRL, SC E.T. SA, SC S.M. SRL, SC P.T. SRL și SC T.M. SRL.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat
bugetului de stat, de inculpatul S.V., așa cum rezultă din expertiza contabilă,
este în cuantum de 1.830.120 RON și este format din: impozit pe profit, 607.159
RON și TVA 1.222.966 RON.
Instanța de fond a constatat astfel că,
în drept, faptele inculpatului S.V., care, în calitate de administrator la SC
V.I. SRL, în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 cu intenție, s-a sustras
de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin: - evidențierea în actele contabile
ale societății și în alte documente legale (facturi) a achizițiilor de mărfuri de
la diferite societăți comerciale, ce reprezintă cheltuieli care nu au la bază operațiuni
reale; - omisiunea evidențierii în actele contabile și în alte documente legale
(declarațiile 100, 101, 300 și 394), a livrărilor de mărfuri și a prestării de servicii
către diferite societăți comerciale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor
de evaziune fiscale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c), alin. (2)
din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost
condamnat, iar la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, s-au
avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 C.pen,
respectiv: gradul de pericol social al faptelor, limitele mari de pedeapsă prevăzute
de textul sancționator (de la 4 la 10 ani), perioada mare în care s-a desfășurat
activitatea infracțională, urmările activității infracționale concretizate în valoarea
foarte mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, dar și persoana inculpatului,
care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă a avut o atitudine oscilantă pe
parcursul procesului penal, în sensul că, deși a recunoscut inițial întreaga activitate
infracțională, ulterior a revenit asupra declarației, susținând că a înregistrat
în contabilitatea firmei maxim 50 facturi fictive și nu 200 de facturi cât procurase,
este cunoscut în societate ca o persoană serioasă și liniștită.
Față de aceste criterii, prima instanță
a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii în limita minimă prevăzută de textul
sancționator, de 4 ani, alături de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară;
în ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului S.V., s-a
apreciat că, față de gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina acestuia,
modalitatea de comitere a acestora și perseverența infracțională a inculpatului,
scopul pedepsei, reglementat de art 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea
acesteia în regim de detenție.
Faptele săvârșite de inculpat generează
o nedemnitate cu privire la exercițiul drepturilor de natură electorală, respectiv
dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul
de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul
de a fi administrator al unei societăți comerciale și, ca urmare, instanța de fond
a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute
de art 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța
de fond a reținut că D.G.F.P. a județului Dolj s-a constituit parte civilă în cauză
cu suma de 3.123.845 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere
calculate de la data săvârșirii faptei (1 ianuarie 2007) până la data achitării
integrale a sumei datorate și potrivit concluziilor din raportul de expertiză contabilă
întocmit în cauză, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat de către
inculpatul S.V., este în cuantum de 1.830.120 RON și este format din: impozit pe
profit, 607.159 RON, și TVA, 1.222.966 RON, sumă la care a fost obligat inculpatul
în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.I. SRL, precum și la dobânzile
legale și penalități de întârziere aferente, calculate conform C. fisc., până la
data achitării integrale a debitului. S-a menționat că aceste sume au caracter accesoriu
fata de creanța principala și se cuvin părții civile, în temeiul principiului reparării
integrale a pagubei, atât a celei efectiv produse, cât și a beneficiului nerealizat
(art. 14 C. proc. pen.).
Având în vedere obligativitatea instituirii
măsurilor asigurătorii prin art. 11 din Legea nr. 241/2005 și luând în considerare
că dispozițiile art. 163 și urm. C. proc. pen. nu instituie o condiție prealabilă
privind identificarea bunurilor sau a sumelor de bani asupra cărora să se instituie
măsurile asigurătorii, rezultând că aceste măsuri procesuale se pot institui fără
o astfel de condiție prealabilă. Numai după instituirea măsurilor asigurătorii,
pe baza încheierii sau hotărârii instanței de judecată, se va proceda la punerea
în executare prin identificarea bunurilor sau a sumelor de bani aflate în patrimoniul
inculpatului sau al părții responsabile civilmente. Conform art. 164 alin. (2) C.
proc. pen., încheierea sau hotărârea instanței de judecată prin care s-a dispus
luarea măsurii asigurătorii, se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc
sau prin organele proprii de executare, în cazul în care parte civilă este una dintre
unitățile prevăzute de art. 145 C. pen.
A considera, pentru instituirea măsurilor
asigurătorii, că este obligatorie prealabila identificare a bunurilor, presupune
a adăuga la lege, deoarece nici un act normativ nu instituie o asemenea condiție,
iar extinderea aplicării legii este inadmisibilă în cadrul procesului penal, deoarece
normele de drept procesual penal sunt de strictă interpretare și aplicare. Extinderea
aplicării normelor de drept procesual penal este interzis a fi realizată pe calea
interpretării, întrucât se opune principiul legalității, prevăzută de art. 2 C.
proc. pen.
Măsurile asigurătorii, au în primul rând,
un scop preventiv și produc efecte nu numai prezente, ci și în viitor. În acest
sens, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare inculpatul
sau partea responsabilă civilmente nu au nici un bun propriu mobil sau imobil, urmare
a instituirii sechestrului asigurător, creditorul are posibilitatea oricând în viitor
de a pune în aplicare această măsură, odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul
acestora. Respingerea cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor
inculpatului și părții responsabil civilmente, nu are suport legal și este în contradicție
cu finalitatea urmărită de legiuitor prin instituirea acestei dispoziții legale
și chiar cu finalitatea condamnării inculpatului pentru evaziune fiscală, aceasta
presupunând, pe lângă aplicarea unei pedepse, și recuperarea pagubei cauzate statului.
Se oferă, astfel, posibilitatea legală
creditorului de a efectua demersuri în vederea identificării prezente sau viitoare
a unor bunuri mobile sau imobile în patrimoniul inculpatului sau părții responsabile
civilmente și, ulterior, după identificarea acestor bunuri și efectuarea demersurilor
legale prevăzute de art. 164 și art. 165 C. proc. pen. valorificarea lor conform
dispozițiilor C. proc. fisc.
În raport de aceste considerente, în temeiul
art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) C. proc. pen., instanța de
fond a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului
și al părții responsabile civilmente SC V.I. SRL, Craiova, până la concurența sumei
de 1.830.120 RON, precum și a sumei reprezentând dobânzi legale și penalități de
întârziere aferente, calculate conform C. fisc., până la data achitării integrale
a debitului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel
atât inculpatul S.V., care a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii
instanței de fond și reindividualizarea pedepsei prin reducerea ei și schimbarea
modalității de executare, ca urmare a admiterii cererii sale de judecare a cauzei
potrivit dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., fiindcă a recunoscut
atât la urmărirea penală cât și la instanța de fond comiterea faptelor, dar a contestat
doar valoarea prejudiciului; se cere suspendarea condiționată a executării pedepsei,
în baza art. 81 C. pen., fiindcă nu este cunoscut cu antecedente penale, a colaborat
pe parcursul desfășurării procesului penal, a plătit expertiza dispusă în cauză
și are o bună caracterizare socială, cât și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F.,
care a solicitat desființarea sentinței de fond și admiterea cererii de constituire
ca parte civilă, astfel cum a fost formulată, precum și a cererii de instituire
a sechestrului asupra bunurilor inculpatului și ale părții responsabile civilmente.
Prin decizia penală nr. 306 din 17 octombrie
2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins,
ca nefondat, apelul inculpatului S.V., declarat împotriva sentinței penale nr. 154
de la 5 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul Statului Român,
reprezentat de A.N.A.F., declarat împotriva aceleiași sentințe, care a fost desființată,
pe latura civilă.
Au fost înlăturate dispozițiile privind
calculul dobânzilor și penalităților potrivit C. fisc. și a fost obligat inculpatul
S.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.I. SRL Craiova, la plata
sumei de 1.830.120 RON, reprezentând: 607.159 RON impozit pe profit și 1.222.966
RON TVA, precum și la dobânzi și penalități calculate conform art. 119 alin.
(1), art. 120 alin. (1)-alin. (7) și art. 120
1
alin. (1), alin. (2)
și alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare,
inclusiv cele prevăzute de Legea nr. 162/2012, până la data achitării integrale
a obligațiilor de plată.
A fost dedusă prevenția inculpatului de
la 6 aprilie 2012, în continuare, la zi, fiind menținută măsura arestului preventiv
față de inculpatul S.V.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs,
pe de o parte, partea civilă
A.N.A.F. prin D.G.F.P. Teleorman, în motivele scrise fiind reiterate aceleași motive
invocate și la apel, respectiv, în esență, nepronunțarea asupra instituirii măsurilor
asigurătorii, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 și, respectiv, neacordarea
întregii sume solicitată ca prejudiciu în cauză, iar pe de altă parte,
inculpatul
S.V.,
pentru neaplicarea
art. 320
1
C. proc. pen., solicitându-se reindividualizarea pedepsei prin
prisma circumstanțelor personale ale acestuia.
Analizând recursurile formulate, atât prin
prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor
art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
atât recursul
declarate de
partea civilă, cât și de inculpat, nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare,
pentru cele ce succed:
Instanțele de fond și de apel, uzând de
argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat și cu o argumentare juridică
pertinentă, au reținut o corectă situație de fapt, corespunzătoare unei încadrări
juridice adecvată acesteia, astfel cum a fost prezentată în actul de inculpare,
precum și dispozițiilor legale aplicabile speței.
Cu privire la recursul declarat de inculpat,
Înalta Curte reține că acestuia nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., deoarece recunoașterea sa a fost parțială, contrar dispozițiilor
art. 320
1
alin. (2) C. proc. pen., fiindcă inculpatul susține că actele
materiale infracționale pentru care a fost acuzat și care s-ar fi desfășurat în
perioada februarie 2009-septembrie 2009, nu au fost comise de el, deși perioada
incriminată în rechizitoriu este cuprinsă între 1 ianuarie 2007-1 decembrie 2009.
Nefiind o recunoaștere totală, în mod legal
instanța de fond a respins cererea inculpatului, ulterioară începerii cercetării
judecătorești și interogării sale și a continuat judecata potrivit procedurii de
drept comun, așa cum dispune art. 320
1
alin. (8) C. proc. pen., tot astfel,
instanța de apel respingând în mod justificat acest motiv de apel.
Nici critica greșitei individualizări a
pedepsei nu este fondată, instanța de fond făcând o temeinică și legală proporționalizare
a pedepsei aplicate, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și art. 18
1
alin. (2) C. pen., ținând seama nu numai de datele și împrejurările favorabile inculpatului,
recunoaștere parțială și cooperare, dar și în raport de valoarea mare a prejudiciului,
de faptul contestării unora dintre actele materiale de care inculpatul este acuzat,
inclusiv de lipsa de disponibilitate pentru recuperarea parțială ori totală a prejudiciului
recunoscut.
În
condițiile în care inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă egală
cu minimul special, o altă reducere, suplimentară și nejustificată prin prisma circumstanțelor
reale și personale ale inculpatului, ar fi contrară scopului preventiv-educativ
al pedepsei, astfel cum este acesta reglementat de art. 52 C. pen.
În
ceea ce privește recursul părții civile A.N.A.F., Înalta
Curte reține că nu este fondată critica vizând neluarea măsurilor asigurătorii,
instanța de fond dispunând, în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163
alin. (2) C. pen., instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului atât
al inculpatului, cât și al părții responsabile civilmente.
De asemenea, critica ce vizează cuantumul
despăgubirilor nu este fondată, curtea de apel stabilind, pe de o parte că, în mod
nelegal, instanța de fond a dispus ca valoarea dobânzilor legale și a penalităților
să se facă conform C. fisc., fără să arate care sunt aceste dispoziții, în loc să
aplice dispozițiile C. proc. fisc. și nu s-a pronunțat nici cu privire la data de
la care ar putea fi percepute.
În
apel, curtea a constatat că inculpatul trebuia obligat la
plata penalităților și dobânzilor specifice obligațiilor fiscale neachitate, potrivit
art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1)-alin. (7) și art. 120
1
alin.
(1), alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările
și completările ulterioare, inclusiv cu cele prevăzute de Legea nr. 162/2012, până
la data achitării integrale a obligațiilor de plată, aceste dispoziții legale stipulând
în sarcina organelor fiscale obligația stabilirii modalității de calcul și data
de la care curg dobânzile și penalitățile, ca urmare a neexercitării acestei obligații
în cadrul procedurii executării.
Pe de altă parte, s-a reținut că inculpatul
a fost trimis în judecată pentru crearea unui prejudiciu total de 1.830.120 RON
compus din impozit pe profit și TVA, prejudiciu produs în perioada 1 ianuarie 2007-31
decembrie 2009, în condițiile în care obiecțiile la raportul de expertiză ale D.G.F.P.
Dolj au fost înlăturate prin ordonanța din data de 10 iunie 2011, la calcului impozitului
pe profit contestat de partea civilă luându-se în calcul documentele justificative
găsite și care atestă realitatea unora dintre actele de comerț impozabile, constând
în mărfuri achiziționate și înregistrate în contabilitate, declarațiile nr. 394
și 300, notele de constatare ale A.N.A.F. și ale Gărzii Financiare cât și procesele-verbale
încheiate de aceste instituții de control pe perioada incriminată.
Rezultă, așadar, că prejudiciul a fost
acordat în limita perioadei de timp în care s-au săvârșit faptele pentru care inculpatul
a fost trimis în judecată.
În
consecință, pentru considerentele de mai sus, în temeiul
art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și de inculpat.
În
temeiul art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2)
și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul
reținerii și arestării preventive de la 25 mai 2011 la 8 ianuarie 2013.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.
(2) și alin. (4) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj și de inculpatul S.V. împotriva deciziei
penale nr. 306 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și
pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,
timpul reținerii și arestării preventive de la 25 mai 2011 la 8 ianuarie 2013.
Obligă recurenta parte civilă la plata
sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din
care
suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea
apărătoului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8
ianuarie 2013.