ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 27/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 154 din 5 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară; în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen.; în baza art. 88 C. pen., art. 350 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 25 mai 2011 la zi și s-a menținut starea de arest a acestuia.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b) și art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ și 1000 alin. (3) C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F. București prin D.G.F.P. Dolj și a fost obligat inculpatul S.V. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.I. SRL Craiova la plata sumei de 1.830.120 RON (reprezentând impozit pe profit în sumă de 607.159 RON și TVA de plată în sumă de 1.222.966 RON), precum și la dobânzi legale și penalități de întârziere aferente, calculate conform C. fisc., până la data achitării integrale a debitului. În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) C. pen., s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului și al părții responsabile civilmente SC V.I.

SRL, Craiova, până la concurența sumei de 1.830.120 RON, precum și a sumei reprezentând dobânzi legale și penalități de întârziere aferente, calculate conform C. fisc. până la data achitării integrale a debitului; în baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi. În baza art. 7 din Legii nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului, pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.I.

SRL Craiova, la plata sumei de 3.200 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 4050/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în fapt în aceea că SC V.I. SRL, al cărui administrator este inculpatul S.V., a declarat în anul 2007 ca furnizori de bunuri și servicii în semestrele I și II 2007, mai multe societăți printre care: SC G. SRL, SC L.C.I. SRL, SC C. SRL, SC C.M.

SRL, SC E. SRL și SC E.L. SRL, însă din cercetările ulterioare a rezultat că aceste societăți erau fie aflate în faliment, radiate, fie erau inactive și declaraseră carnetele de facturi pierdute în ziarul G.S. De asemenea, în perioada ianuarie 2007-decembrie 2009, SC V.I. SRL a efectuat livrări de mărfuri și a prestat servicii către diferite societăți comerciale, operațiuni comerciale stabilite ca fiind derulate, fără însă a fi evidențiate în actele contabile ale societății și în alte documente legale cum ar fi declarațiile 100, 101, 300 și 394. Probatoriul administrat sub acest aspect a relevat faptul că, SC V.I. SRL a efectuat livrări de mărfuri în semestrele I și II ale anului 2008 către SC A.C.

SRL, SC B.B.C. SRL, și SC M. SRL, fără a evidenția în vreun fel aceste operațiuni comerciale producătoare de venit conform facturilor emise și încasate de SC V.I. SRL. De asemenea, SC V.I. SRL, în perioada ianuarie 2007-decembrie 2009, a efectuat livrări de mărfuri și a prestat servicii conform contractelor încheiate către mai multe societăți comerciale, fără a declara integral operațiunile comerciale derulate. Astfel, SC V.I. SRL a încasat sume importante reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate fără a fi evidențiate în totalitate în contabilitate și celelalte documente legale, de la următoarele societăți: SC E.P. SRL, SC E.T. SA, SC S.M. SRL, SC P.T. SRL și SC T.M. SRL. Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat, de inculpatul S.V., așa cum rezultă din expertiza contabilă, este în cuantum de 1.830.120 RON și este format din: impozit pe profit, 607.159 RON și TVA 1.222.966 RON.

Instanța de fond a constatat astfel că, în drept, faptele inculpatului S.V., care, în calitate de administrator la SC V.I.

SRL, în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 cu intenție, s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin: - evidențierea în actele contabile ale societății și în alte documente legale (facturi) a achizițiilor de mărfuri de la diferite societăți comerciale, ce reprezintă cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale; - omisiunea evidențierii în actele contabile și în alte documente legale (declarațiile 100, 101, 300 și 394), a livrărilor de mărfuri și a prestării de servicii către diferite societăți comerciale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscale prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 C.pen, respectiv: gradul de pericol social al faptelor, limitele mari de pedeapsă prevăzute de textul sancționator (de la 4 la 10 ani), perioada mare în care s-a desfășurat activitatea infracțională, urmările activității infracționale concretizate în valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, dar și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, în sensul că,

deși a recunoscut inițial întreaga activitate infracțională, ulterior a revenit asupra declarației, susținând că a înregistrat în contabilitatea firmei maxim 50 facturi fictive și nu 200 de facturi cât procurase, este cunoscut în societate ca o persoană serioasă și liniștită. Față de aceste criterii, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii în limita minimă prevăzută de textul sancționator, de 4 ani, alături de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară; în ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului S.V., s-a apreciat că, față de gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina acestuia, modalitatea de comitere a acestora și perseverența infracțională a inculpatului, scopul pedepsei, reglementat de art 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție.

Faptele săvârșite de inculpat generează o nedemnitate cu privire la exercițiul drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale și, ca urmare, instanța de fond a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că D.G.F.P.

a județului Dolj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.123.845 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data săvârșirii faptei (1 ianuarie 2007) până la data achitării integrale a sumei datorate și potrivit concluziilor din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat de către inculpatul S.V., este în cuantum de 1.830.120 RON și este format din: impozit pe profit, 607.159 RON, și TVA, 1.222.966 RON, sumă la care a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.I. SRL, precum și la dobânzile legale și penalități de întârziere aferente, calculate conform C. fisc., până la data achitării integrale a debitului.

S-a menționat că aceste sume au caracter accesoriu fata de creanța principala și se cuvin părții civile, în temeiul principiului reparării integrale a pagubei, atât a celei efectiv produse, cât și a beneficiului nerealizat (art. 14 C. proc. pen.). Având în vedere obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii prin art. 11 din Legea nr. 241/2005 și luând în considerare că dispozițiile art. 163 și urm. C. proc. pen. nu instituie o condiție prealabilă privind identificarea bunurilor sau a sumelor de bani asupra cărora să se instituie măsurile asigurătorii, rezultând că aceste măsuri procesuale se pot institui fără o astfel de condiție prealabilă. Numai după instituirea măsurilor asigurătorii, pe baza încheierii sau hotărârii instanței de judecată, se va proceda la punerea în executare prin identificarea bunurilor sau a sumelor de bani aflate în patrimoniul inculpatului sau al părții responsabile civilmente.

Conform art. 164 alin. (2) C. proc. pen., încheierea sau hotărârea instanței de judecată prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc sau prin organele proprii de executare, în cazul în care parte civilă este una dintre unitățile prevăzute de art. 145 C. pen. A considera, pentru instituirea măsurilor asigurătorii, că este obligatorie prealabila identificare a bunurilor, presupune a adăuga la lege, deoarece nici un act normativ nu instituie o asemenea condiție, iar extinderea aplicării legii este inadmisibilă în cadrul procesului penal, deoarece normele de drept procesual penal sunt de strictă interpretare și aplicare. Extinderea aplicării normelor de drept procesual penal este interzis a fi realizată pe calea interpretării, întrucât se opune principiul legalității, prevăzută de art. 2 C. proc.

pen. Măsurile asigurătorii, au în primul rând, un scop preventiv și produc efecte nu numai prezente, ci și în viitor. În acest sens, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare inculpatul sau partea responsabilă civilmente nu au nici un bun propriu mobil sau imobil, urmare a instituirii sechestrului asigurător, creditorul are posibilitatea oricând în viitor de a pune în aplicare această măsură, odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul acestora. Respingerea cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului și părții responsabil civilmente, nu are suport legal și este în contradicție cu finalitatea urmărită de legiuitor prin instituirea acestei dispoziții legale și chiar cu finalitatea condamnării inculpatului pentru evaziune fiscală, aceasta presupunând, pe lângă aplicarea unei pedepse, și recuperarea pagubei cauzate statului.

Se oferă, astfel, posibilitatea legală creditorului de a efectua demersuri în vederea identificării prezente sau viitoare a unor bunuri mobile sau imobile în patrimoniul inculpatului sau părții responsabile civilmente și, ulterior, după identificarea acestor bunuri și efectuarea demersurilor legale prevăzute de art. 164 și art. 165 C. proc. pen. valorificarea lor conform dispozițiilor C. proc. fisc. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului și al părții responsabile civilmente SC V.I. SRL, Craiova, până la concurența sumei de 1.830.120 RON, precum și a sumei reprezentând dobânzi legale și penalități de întârziere aferente, calculate conform C. fisc., până la data achitării integrale a debitului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât inculpatul S.V., care a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și reindividualizarea pedepsei prin reducerea ei și schimbarea modalității de executare, ca urmare a admiterii cererii sale de judecare a cauzei potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., fiindcă a recunoscut atât la urmărirea penală cât și la instanța de fond comiterea faptelor, dar a contestat doar valoarea prejudiciului; se cere suspendarea condiționată a executării pedepsei, în baza art. 81 C. pen., fiindcă nu este cunoscut cu antecedente penale, a colaborat pe parcursul desfășurării procesului penal, a plătit expertiza dispusă în cauză și are o bună caracterizare socială, cât și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., care a solicitat desființarea sentinței de fond și admiterea cererii de constituire ca parte civilă, astfel cum a fost formulată, precum și a cererii de instituire a sechestrului asupra bunurilor inculpatului și ale părții responsabile civilmente.

Prin decizia penală nr. 306 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului S.V., declarat împotriva sentinței penale nr. 154 de la 5 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul Statului Român, reprezentat de A.N.A.F., declarat împotriva aceleiași sentințe, care a fost desființată, pe latura civilă. Au fost înlăturate dispozițiile privind calculul dobânzilor și penalităților potrivit C. fisc. și a fost obligat inculpatul S.V., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.I. SRL Craiova, la plata sumei de 1.830.120 RON, reprezentând: 607.159 RON impozit pe profit și 1.222.966 RON TVA, precum și la dobânzi și penalități calculate conform art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1)-alin.

(7) și art. 120 1 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele prevăzute de Legea nr. 162/2012, până la data achitării integrale a obligațiilor de plată. A fost dedusă prevenția inculpatului de la 6 aprilie 2012, în continuare, la zi, fiind menținută măsura arestului preventiv față de inculpatul S.V. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, pe de o parte, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Teleorman, în motivele scrise fiind reiterate aceleași motive invocate și la apel, respectiv, în esență, nepronunțarea asupra instituirii măsurilor asigurătorii, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 și, respectiv, neacordarea întregii sume solicitată ca prejudiciu în cauză, iar pe de altă parte, inculpatul S.V., pentru neaplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., solicitându-se reindividualizarea pedepsei prin prisma circumstanțelor personale ale acestuia. Analizând recursurile formulate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că atât recursul declarate de partea civilă, cât și de inculpat, nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru cele ce succed: Instanțele de fond și de apel, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat și cu o argumentare juridică pertinentă, au reținut o corectă situație de fapt, corespunzătoare unei încadrări juridice adecvată acesteia, astfel cum a fost prezentată în actul de inculpare, precum și dispozițiilor legale aplicabile speței.

Cu privire la recursul declarat de inculpat, Înalta Curte reține că acestuia nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., deoarece recunoașterea sa a fost parțială, contrar dispozițiilor art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen., fiindcă inculpatul susține că actele materiale infracționale pentru care a fost acuzat și care s-ar fi desfășurat în perioada februarie 2009-septembrie 2009, nu au fost comise de el, deși perioada incriminată în rechizitoriu este cuprinsă între 1 ianuarie 2007-1 decembrie 2009. Nefiind o recunoaștere totală, în mod legal instanța de fond a respins cererea inculpatului, ulterioară începerii cercetării judecătorești și interogării sale și a continuat judecata potrivit procedurii de drept comun, așa cum dispune art. 320 1 alin. (8) C. proc.

pen., tot astfel, instanța de apel respingând în mod justificat acest motiv de apel. Nici critica greșitei individualizări a pedepsei nu este fondată, instanța de fond făcând o temeinică și legală proporționalizare a pedepsei aplicate, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și art. 18 1 alin. (2) C. pen., ținând seama nu numai de datele și împrejurările favorabile inculpatului, recunoaștere parțială și cooperare, dar și în raport de valoarea mare a prejudiciului, de faptul contestării unora dintre actele materiale de care inculpatul este acuzat, inclusiv de lipsa de disponibilitate pentru recuperarea parțială ori totală a prejudiciului recunoscut. În condițiile în care inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă egală cu minimul special, o altă reducere, suplimentară și nejustificată prin prisma circumstanțelor reale și personale ale inculpatului, ar fi contrară scopului preventiv-educativ al pedepsei, astfel cum este acesta reglementat de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește recursul părții civile A.N.A.F., Înalta Curte reține că nu este fondată critica vizând neluarea măsurilor asigurătorii, instanța de fond dispunând, în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) C. pen., instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului atât al inculpatului, cât și al părții responsabile civilmente. De asemenea, critica ce vizează cuantumul despăgubirilor nu este fondată, curtea de apel stabilind, pe de o parte că, în mod nelegal, instanța de fond a dispus ca valoarea dobânzilor legale și a penalităților să se facă conform C. fisc., fără să arate care sunt aceste dispoziții, în loc să aplice dispozițiile C. proc. fisc. și nu s-a pronunțat nici cu privire la data de la care ar putea fi percepute.

În apel, curtea a constatat că inculpatul trebuia obligat la plata penalităților și dobânzilor specifice obligațiilor fiscale neachitate, potrivit art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1)-alin. (7) și art. 120 1 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele prevăzute de Legea nr. 162/2012, până la data achitării integrale a obligațiilor de plată, aceste dispoziții legale stipulând în sarcina organelor fiscale obligația stabilirii modalității de calcul și data de la care curg dobânzile și penalitățile, ca urmare a neexercitării acestei obligații în cadrul procedurii executării. Pe de altă parte, s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru crearea unui prejudiciu total de 1.830.120 RON compus din impozit pe profit și TVA, prejudiciu produs în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, în condițiile în care obiecțiile la raportul de expertiză ale D.G.F.P.

Dolj au fost înlăturate prin ordonanța din data de 10 iunie 2011, la calcului impozitului pe profit contestat de partea civilă luându-se în calcul documentele justificative găsite și care atestă realitatea unora dintre actele de comerț impozabile, constând în mărfuri achiziționate și înregistrate în contabilitate, declarațiile nr. 394 și 300, notele de constatare ale A.N.A.F. și ale Gărzii Financiare cât și procesele-verbale încheiate de aceste instituții de control pe perioada incriminată. Rezultă, așadar, că prejudiciul a fost acordat în limita perioadei de timp în care s-au săvârșit faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În consecință, pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și de inculpat. În temeiul art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 25 mai 2011 la 8 ianuarie 2013. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj și de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 306 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 25 mai 2011 la 8 ianuarie 2013. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătoului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2013.